ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1176/2024

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 23 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat:

- anularea comunicării primite prin e-mail la data de 14 mai 2020, Adresei nr. x/13.05.2020, emisă de CNAS și primită de A. în data de 14 mai 2020, Adresei de răspuns a CNAS nr. P/6430/03.07.2020 referitoare la contestația depusă de A. împotriva Notificărilor;

- obligarea CNAS la emiterea unei noi notificări către reclamantă pentru Trimestrul I 2020, care să prevadă procentul "p" în conformitate cu dispozițiile art. 3

7

din O.U.G. nr. 77/2011 și datele de consum rectificate, și anume:

(1) cu stabilirea valorii procentului "p" aferent trimestrului I al anului 2020 pentru medicamentele B., diferențiată în funcție de clasificarea prevăzută de art. 3

7

din O.U.G. nr. 77/2011, după cum urmează: (a) 25% pentru medicamentele de tip I și (b) 20% pentru medicamentele de tip III și

(2) cu observarea valorii corecte aferent consumului de medicamente pentru trimestrul I al anului 2020 pentru medicamentele B.;

- obligarea ANAF - DGAMC la restituirea sumei plătite de reclamantă cu titlu de contribuție clawback aferentă Trimestrului I 2020, în temeiul Notificărilor contestate;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată privind soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 1091 din 30 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF-DGAMC;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili și Casa Națională de Asigurări de Sănătate;

- a anulat adresa nr. x/13.05.2020 în ceea ce privește valoarea procentului "p" aferent trimestrului I 2020, precum și adresa nr. x/03.07.2020 prin care a fost soluționată contestația;

- a obligat pe pârâta CNAS la emiterea unei noi notificări către reclamantă pentru Trimestrul I 2020, cu stabilirea valorii procentului p în conformitate cu prevederile art. 3

7

din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările ulterioare și a respins, în rest, acțiunea, ca nefondată;

- a admis în parte cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată și a obligat pe pârâta CNAS la plata către reclamantă a sumei de 15150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1091 din 30 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs principal pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și recurs incident reclamanta A. S.R.L.

3.1 Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a învederat faptul că legislația aplicabilă pentru trimestrul I 2020 este O.U.G. nr. 31/2020 pentru completarea O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli in domeniul sănătății publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 255 din 27 martie 2020, și nicidecum Legea nr. 53/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2019 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cum a reținut instanța de fond în motivarea hotărârii.

Legea nr. 53/2020 a intrat în vigoare la data de 18 mai 2020, iar prin art. 3^7, articol nou introdus prin Legea nr. 53/2020, se reglementează o altă modalitate de calcul a contribuției trimestriale începând cu trimestrul I 2020, respectiv "începând cu trimestrul I al anului 2020, contribuția trimestrială se calculează și se datorează diferențiat pentru medicamente de tip I, II și III, prin aplicarea unor procente fixe de 25% (medicamente de tip I), 15% (medicamente de tip II) și 20% (medicamente de tip III)".

Recurenta-pârâtă a criticat motivarea instanței de fond, în sensul că modul de calcul diferențiat pentru medicamente de tip I, II, și III, a fost introdus începând cu data intrării in vigoare a Legii 53/2020, adică 18 mai 2020, însă din conținutul dispozițiilor legale reiese că se aplică "începând cu trimestrul I al anului 2020".

Prin raportare la motivarea instanței de fond, a mai susținut și faptul că, Legea nr. 53/2020, care a intrat în vigoare la data de 18 mai 2020, nu se poate aplica speței deduse judecății întrucât noua lege nu poate afecta situațiile juridice definitiv formate și nici efectele produse de acestea înainte de intrarea sa în vigoare.

Recurenta-pârâtă a mai criticat motivarea instanței de fond, întrucât prin O.U.G. nr. 31/2020 s-a reglementat, tot pentru trimestrul I al anului 2020. plafonarea valorii procentului aferent contribuției trimestriale clawback la valoarea trimestrului IV al anului 2019, respectiv la valoarea de 27,65%, astfel CNAS a emis cu respectarea cadrului legal Adresa nr. x/13.05.2020, respectiv O.U.G. nr. 31/2020 și dispozițiile art. 5 alin. (7^1) din O.U.G. nr. 77/2011, adresa care a intrat în circuitul civil.

Prin urmare, deși dispozițiile Legii nr. 53/2020 reglementează o altă modalitate de calcul a contribuției trimestriale, începând cu trimestrul I 2020, acest act normativ nu indică modul de aplicare retroactivă a dispozițiilor art. 3

7

din O.U.G. nr. 77/2011, articol nou introdus prin Legea nr. 53/2020. Astfel, nu înțelege cum a dat valoare juridică instanța de fond acestor prevederi legale în trimestrul de referință.

Astfel, instanța de fond în mod greșit a dispus anularea notificării aferente trimestrului I 2020, cu nerespectarea principiului nerotroactivității legii civile, conform căruia o lege civilă se aplică numai situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, nu și situațiilor anterioare acestei date, în ceea ce privește prevederile Legii nr. 53/2020. Astfel, a arătat că trimestrul I al anului 2020 s-a încheiat la data de 31 martie, iar legea mai sus aminitită a intrat în vigoare la data de 18 mai 2020.

Totodată, abia începând cu trimestrul II 2020, Ministerul Sănătății a aprobat clasificarea medicamentelor potrivit prevederilor art. 37 din O.U.G. nr. 77/2011. Astfel, prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1333/2020 pentru aplicarea art. 3

7

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli in domeniul sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 679 din 30 iulie 2020, Partea I, a fost publicată lista aferentă trimestrului II 2020, ce conține clasificarea medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață și care au preț în România, în medicamente de tip I, tip II și tip III.

Având în vedere că la data emiterii notificărilor aferente trimestrului I 2020, CNAS a respectat cadrul legal incident de la data emiterii acestora, respectiv O.U.G. nr. 31/2020 pentru completarea O.U.G. nr. 77/2011, motivarea instanței de fond este nelegală și netemeinică.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a mai susținut și că, raportat la speța de față, cuantumul cheltuielilor de judecată este nejustificat, având în vedere obiectul litigiului și complexitatea cauzei.

3.2 Reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs incident, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând ca, în raport de argumentele expuse prin cererea de recurs, menținând soluția de anulare în totalitate a actelor contestate, să se constate caracterul nelegal al acestora și în raport de faptul că Datele Comunicate menționate în Notificări sunt incorecte și nu au fost calculate în conformitate cu legea.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că Datele Comunicate prevăzute în Notificări pentru Trimestrul I 2020 sunt incorecte, prin raportare la cantitățile totale de medicamente introduse pe piața din România de către A. - societatea care face parte din grupul B. și de la care se aprovizionează distribuitorii români terți, precum și faptul că CNAS a recunoscut diverse erori în legătură cu Datele Comunicate către A. și cu sistemul de raportare al consumului de medicamente din România.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susținut interpretarea și aplicarea greșită de către instanța fondului a prevederilor art. 3 lit. b) din Codul fiscal, în ceea ce privește principiul predictibilității și certitudinii sarcinii fiscale.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului principal, ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L., sunt nefondate pentru considerentele următoare:

La data de 14 mai 2020 pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a comunicat reclamantei Adresa nr. x prin care a stabilit valoarea procentului "p" pentru trimestrul I al anului 2020 (27,65% valoare plafonată la nivelul procentului "p" calculată pentru trimestrul IV al anului 2019) și valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul I al anului 2020 suportat din Fondul național unic de asigurări de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuția trimestrială.

La data de 22 mai 2020 reclamanta a formulat contestație împotriva adresei menționate, însă prin Adresa nr. x/2020 pârâta și-a menținut punctul de vedere.

II.1 Recursul principal declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este nefondat, instanța de control judiciar constatând că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii, deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Ceea ce se critică recurenta-pârâtă prin recurs este faptul că prima instanță a aplicat în cauză noul act normativ, respectiv Legea nr. 53/2020, deși acest act a intrat în vigoare la data de 18 mai 2020, ulterior emiterii notificării aferente trimestrului I 2020 de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 (forma în vigoare în trimestrul I al anului 2020):

"Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum și deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanții legali ai acestora, au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, contribuțiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanțe de urgență".

Art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 a suferit modificări prin Legea nr. 53/2020, privind aprobarea O.U.G. nr. 85/2019 pentru completarea O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, nemaifiind valabil modul de calcul al procentului "p" din reglementarea anterioară.

Astfel, prin art. 3

7

din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, articol nou introdus prin Legea nr. 53/2020, începând cu trimestrul I/2020, se reglementează o altă modalitate de calcul a contribuției trimestriale, respectiv, pentru trimestrul de referință, contribuția trimestrială se calculează și se datorează diferențiat pentru medicamente de tip I, II, și III, prin aplicarea unor procente fixe de 25% (medicamente de tip I), 15% (medicamente de tip II) și 20% (medicamente de tip III).

Conform alin. (2) lit. d) al aceluiași articol "lista medicamentelor de tip I, tip II și tip III" se aprobă trimestrial prin ordin al ministrului sănătății, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii unui trimestru", astfel încât, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1333/2020 pentru aplicarea art. 3

7

din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății a fost aprobată lista aferentă trimestrului II/2020, ce conține clasificarea medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață și care au preț aprobat în România, în medicamente de tip I, tip II și tip III.

Se constată, astfel, că anterior expirării termenului de exigibilitate (potrivit art. 5 alin. (8) din O.U.G. nr. 77/2011 este data de 25 mai 2020) al taxei clawback aferente trimestrului I al anului 2020, respectiv la data de 18 mai 2020, noua modificare legislativă, Legea nr. 53/2020, a prevăzut, pentru acest trimestru, un nou procent defalcat pe tipuri de medicamente și o nouă formulă de calcul, modificare legislativă care ar fi trebuit să determine o conduită administrativă adecvată din partea recurentei pârâte în sensul aplicării noului text de lege și nu ignorării sale.

Legea 53/2020 a instituit, de la data de 18 mai 2020, o altă metodă de calcul a contribuției datorate pentru aceeași unitate de timp pentru care anterior, fusese în vigoare O.U.G. nr. 31/2020.

Principiul neretroactivității legii civile, care semnifică interdicția aplicării legii noi unor efecte definitiv produse ale unei situații juridice născute și definitivate sub imperiul vechii legi, nu este incident în speță.

Nu se poate vorbi despre o retroactivitate a acestui act normativ așa cum eronat apreciază recurenta-pârâtă, ci chiar despre respectarea principiului activității acestuia întrucât la data de 18 mai 2020 situația juridică fiscală a reclamantei nu era una definitivată.

Între momentul nașterii și cel al definitivării sale, conținutul obligației parafiscale a reclamantei a fost evident modificat. Astfel, până la data exigibilității taxei parafiscale, legiuitorul primar a intervenit și a statuat explicit că pentru trimestrul I al anului 2020 contribuția se calculează după o altă formulă decât cea anterioară.

Față de specificul materiei fiscale în care există posibilitatea intervenirii unor modificări legislative între data de debut a raportului juridic fiscal (perioada de raportare a obligației fiscale) și cel al definitivării sale (data scadenței obligației), Înalta Curte reține că actului normativ care reglementează în acest domeniu și care modifică obligațiile fiscale născute înainte de intrarea sa în vigoare dar neajunse la scadență, se impune a-i fi recunoscut un efect imediat.

Noul text de lege se referă în speță la o facta pendentia, respectiv la o situație juridică născută sub legea veche dar nefinalizată la momentul intervenirii noii legi, termenul de scadență al calculului și virării contribuției aferente trimestrului I fiind la data de 25 mai 2020.

Argumentul recurentei-pârâte conform căruia noul act normativ nu poate fi aplicat întrucât, la data intrării sale în vigoare, CNAS deja emisese notificările aferente trimestrului I 2020 plătitorilor taxei, nu poate fi primit întrucât, pe de o parte, echivalează cu refuzul explicit al unei autorități administrative de respectare a unei norme legale emise la nivel superior și, pe de altă parte, întrucât, de facto, a existat totuși un interval temporal în perioada 18-25 mai 2020 în care voința Parlamentului exprimată în aceste noi prevederi legale să poată fi dusă la îndeplinire.

Conduita CNAS, ulterioară datei de 18 mai 2020, ar fi trebuit să fie în sensul conformării la Legea 53/2020 și emiterii unei noi notificări reclamantei care să cuprindă noua formulă de calcul a taxei clawback.

În aplicarea imediată a legii noi, Înalta Curte are în vedere și jusrisprudența Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 181/2014 a statuat că "înlăturarea principiului aplicării imediate a legii civile noi, și deci ultra-activitatea legii vechi, nu poate fi admisă decât dacă este expres prevăzută de legea nouă. Totodată, prin Decizia nr. 658 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, Curtea a mai reținut că, în cazul în care legea nouă își limitează incidența exclusiv la situații juridice cu persistență în timp, așadar integrate domeniului său temporal legitim de aplicare, nu contravine principiului constituțional al neretroactivității legii civile".

În ceea ce privește criticile referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte le va respinge, având în vedere faptul că a fost dovedită efectivitatea, necesitatea și rezonabilitatea acestora sub aspect valoric, în raport de complexitatea cauzei, valoarea și întinderea litigiului.

Așa cum chiar recurenta-pârâtă a susținut, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții, ce rezultă din împrejurarea că a pierdut procesul, iar partea vinovată trebuia să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câștigătoare.

Iar în acest context, se reține că nici faptul că recurenta CNAS este instituție publică nu prezintă relevanță atunci când în urma unui litigiu este obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurenta-pârâtă sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

II.2 Recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, instanța de control judiciar constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la criticile reclamantei vizând faptul că datele comunicate prin notificare sunt incorecte și nu au fost calculate în conformitate cu legea se reține, dincolo de împrejurarea inexistenței unor dispoziții legale care să stipuleze că sarcina probei legalității actului administrativ îi revine emitentului acestuia, că dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 nu prevăd că notificarea prin care este comunicat deținătorului APP consumul trimestrial de medicamente ar trebui însoțită de documente de contabilitate primară, precum facturile de achiziție a medicamentelor de către farmacii și spitale.

După cum rezultă din prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, consumul de medicamente comunicat este cel centralizat, înregistrat pe baza datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate. Aceste date au la bază raportările prevăzute de art. 5 alin. (4) din același act normativ, respectiv cele ale farmaciilor cu circuit deschis (în condițiile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate) și cele ale unităților sanitare cu paturi și centrelor de dializă (pe baza formularelor de raportare aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate). Centralizarea acestor raportări se face de către casele de asigurări de sănătate care raportează lunar consumul centralizat către Casa Națională de Asigurări de Sănătate până la data de 20 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuția, pe baza unei machete de raportare aprobate prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte reține că la dosar nu există dovezi potrivit cărora notificarea atacată ar conține alte date decât cele obținute conform procedurii mai sus descrise și că jurisprudența Curții Constituționale a confirmat în mod constant constituționalitatea dispozițiilor legale care reglementează această procedură (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 701/2018), reținându-se că acestea nu contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) și (3) care consacră accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) cu privire la dreptul de proprietate privată, art. 52 care consacră dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 56 alin. (2) referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale și nici prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu se susține încălcarea prevederilor ordinelor la care fac referire alin. (4) lit. b) și alin. (6) din art. 5 al O.U.G. nr. 77/2011 și nici nu s-a dovedit că acestea ar fi fost anulate într-o procedură jurisdicțională, astfel că ordinele menționate se bucură de prezumția de legalitate specifică oricărui act administrativ.

Totodată, este de menționat că potrivit art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, "furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea și exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate." Prin urmare, se constată că notificarea ce conține comunicarea către deținătorul APP a consumului de medicamente are la bază raportări însușite și asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate și transmise Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte apreciază și că, prin motivele cererii de chemare în judecată, reclamanta invocă temeri și îndoieli in abstracto cu privire la corectitudinea consumului de medicamente comunicat, fără să arate, în mod concret și punctual, cu excepția câtorva medicamente, împrejurările de fapt care au condus-o la concluzia incorectitudinii datelor comunicate. Ca urmare, se constată că susținerile reclamantei referitoare la lipsa de corectitudine a datelor comunicate nu sunt decât simple aprecieri personale, care nu pot avea drept consecință lipsirea de efecte a unui act administrativ emis cu respectarea procedurilor instituite de legiuitor pentru emiterea sa.

Totodată, existența unor erori de raportare a consumului de medicamente în anii precedenți, invocată de recurenta-reclamantă, nu poate constitui o prezumție de nelegalitate a actului în discuție, nulitatea actului neputând fi dispusă decât în condițiile dovedirii certe a nerespectării dispozițiilor legale prescrise pentru emiterea sa valabilă.

În consecință, în mod corect instanța de fond nu a reținut acest motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate.

Referitor la Adresa din 18 februarie 2019, emisă de C. S.R.L. și un tabel comparativ între datele comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru consumul în circuit deschis (farmacii) privind medicamentul Detralex și datele certificate de C. cu privire la același medicament, pentru trimestrul II 2018, instanța de control judiciar reține că, potrivit mențiunilor din adresa depusă la dosar, grupul C. este o companie de tehnologie și servicii inovatoare în domeniul managementului fluxului de date digitale pentru sistemele de îngrijire a sănătății și pentru B2B și un dezvoltator de software pentru profesioniștii din domeniul sanitar și sistemele de asigurări de sănătate. În adresă sunt prezentate date cu privire la medicamentul Detralex, rezultate dintr-un studiu D. în perioada 2016-2018, studiu privind rețetele eliberate prin farmaciile de circuit deschis, cu referire la ponderea produselor compensate pe nivele de compensare, pacienți și patologii, la nivelul unui segment de aproximativ 3.000 de farmacii, printre care și aproximativ 2.000 farmacii de retail echipate cu softul E.. Datele din acest studiu provin din prelucrarea informațiilor din aproximativ 15 milioane de rețete pe an, ceea ce reprezintă o treime din numărul total de prescripții raportat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, conform rapoartelor anuale de activitate (2016 și 2017).

Recurenta-reclamantă susține că din aceste înscrisuri rezultă, pentru trimestrul II 2018, diferențe de peste 2.400.000 RON între consumul pe circuit deschis (farmacii) comunicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și consumul pe circuit deschis decontat conform C., în legătură cu medicamentul Detralex.

Înalta Curte apreciază că datele rezultate din acest studiu nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce ele reprezintă date estimate furnizate de companii de analiză și studii de piață privind industria farmaceutică.

Or, stabilirea cuantumului contribuției clawback se face pe baza datelor furnizate în temeiul legii, conform procedurii la care s-a făcut referire anterior, și nu pe baza unor date estimate, cuprinse în studiile de piață privind industria farmaceutică, studii ce pot prezenta relevanță pentru strategiile de vânzări, deci pentru strategia de marketing a unui DAPP.

Potrivit legii, Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite fiecărui DAPP, respectiv reprezentantului legal al acestuia, consumul centralizat la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății. Este vorba despre date din sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că datele estimative menționate în studii de piață, care au ca scop obținerea unor informații utile pentru stabilirea unor strategii de marketing eficiente nu pot fi avute în vedere la analizarea legalității actelor administrative prin care Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite datele necesare pentru calcularea cuantumului contribuției clawback.

Așa fiind, cu atât mai puțin s-ar putea accepta ca aceste date de piață să poată justifica eventuala aplicare în cauză a principiului in dubio contra fiscum.

Referitor la medicamentele F. și G., instanța de control judiciar remarcă faptul că reclamanta nu susține absența acestor medicamente de pe lista depusă conform art. 4 alin. (2

1

)

din O.U.G. nr. 77/2011, ci lipsa lor de pe lista medicamentelor compensate. Această din urmă împrejurare nu exclude însă folosirea respectivelor medicamente în tratamentul spitalicesc, caz în care, conform art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, există obligația de plată a contribuției trimestriale aferente acestor medicamente. Aceste medicamente au fost raportate de unitățile sanitare cu paturi și de centrele de dializă rezultând că au fost utilizate fără ca pacienții să achite contravaloarea lor, fiind suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății.

În cererea de recurs se face referire la discrepanțele enorme între valorile comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru medicamentele B. ca fiind consumate și suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății în trimestrul de referință și cantitățile de medicamente care au fost introduse și existau efectiv pe piața din România.

În privința acestora, se reține că asemenea comparații nu se pot face, întrucât pot apărea decalaje între momentul vânzării medicamentelor de către reclamantă către distribuitori sau direct către farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și de centrele de dializă și momentul eliberării lor către pacienți.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că medicamentele în discuție au fost raportate de către canalele de eliberare menționate la art. 5 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2011 la casele de asigurări de sănătate ca medicamente eliberate pacienților la nivelul trimestrului de referință, caz în care consumul de medicamente aferent acestui trimestru poate proveni și din stocurile anterioare. Întrucât consumul de medicamente raportat de canalele de eliberare poate proveni din achiziția curentă, dar și din stocurile anterioare, rezultă că între datele de vânzare (comercializare) și datele de consum a medicamentelor există în mod obișnuit un decalaj de timp, iar ceea ce contează este data consumului de medicamente (data eliberării efective de către consumatorul final - pacientul) și nu data comercializării lor în lanțul de distribuție (distribuitori angro, farmacii cu circuit deschis și/sau farmacii cu circuit închis).

Sunt nefondate și criticile reclamantei referitoare la interpretarea și aplicarea greșită de către instanța fondului a prevederilor art. 3 lit. b) din Codul fiscal, privind principiul predictibilității și certitudinii sarcinii fiscale.

Înalta Curte observă că principiul certitudinii impunerii este reglementat de art. 3 lit. b) din Legea nr. 571/2003 (vechiul Codul fiscal). Potrivit acestui text legal, certitudinea impunerii presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

În opinia Înaltei Curți, actele atacate nu pot fi anulate pe motiv că ar încălca principiul certitudinii impunerii, în condițiile în care nu există niciun temei pentru a se conferi caracter supra-legal acestui principiu. Altfel spus, instanța de judecată nu poate să înlăture de la aplicare texte dintr-un act normativ cu putere de lege, precum O.U.G. nr. 77/2011, cu motivarea că ar încălca principiul certitudinii impunerii, întrucât aceasta echivalează cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

Totodată, trebuie menționat și faptul că principiul certitudinii impunerii se aplică, într-o interpretare literală, impozitelor și taxelor reglementate de Legea nr. 571/2003, iar nu unei taxe parafiscale, așa cum este contribuția trimestrială prevăzută de O.U.G. nr. 77/2011. De asemenea, nu se poate reține existența unui conflict între dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 și cele ale Legii nr. 571/2003, atât timp cât acest din urmă act normativ nu reglementează contribuția clawback.

Chiar dacă s-ar accepta aplicabilitatea principiului certitudinii impunerii și unei taxe parafiscale, Înalta Curte apreciază că acest principiu nu a fost încălcat prin actele atacate, dat fiind faptul că reclamanta putea urmări și înțelege sarcina fiscală ce îi revine. Aceasta în condițiile în care consumul de medicamente comunicat prin notificarea atacată se referă chiar la medicamentele pentru care reclamanta a depus lista prevăzută de art. 4 alin. (2

1

) din O.U.G. nr. 77/2011, text legal potrivit căruia deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția.

Instanța de control judiciar constată că această listă este un element de bază în procedura stabilirii contribuției trimestriale și nu o simplă formalitate. În măsura în care este real, caracterul inexact al acestei liste este imputabil exclusiv reclamantei, fiind de principiu că nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a obține ocrotirea unui drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). Altfel spus, responsabilitatea corectitudinii listei medicamentelor pentru care se datorează taxa clawback aparține deținătorului autorizației de punere pe piață (APP), în speță reclamantei, aceasta având interesul depunerii unei declarații corespunzătoare realității.

De altfel, instanța de recurs reține că aceste critici nu pot fi primite, întrucât faptul că recurenta nu poate verifica în concret, datele primare pe care intimata le-a folosit la stabilirea procentului "p" și modalitatea în care s-a ajuns la datele comunicate, reprezintă, în realitate o critică la adresa cadrului legislativ, care nu poate fi pus în discuție, în prezenta cauză.

Astfel, nu poate fi analizată pe calea unui litigiu în anularea unui act administrativ individual, legalitatea unui sistem normativ de raportare al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, întrucât instanța de contencios și-ar depăși atribuțiile jurisdicționale.

În acest context, instanța de recurs are în vedere și faptul că, la introducerea pe piață a unui medicament, titularii contribuției cunoșteau condițiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuție raportată doar la prețul de producător. În acest sens sunt considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 484 din 25 septembrie 2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus."

Totodată, Curtea Constituțională a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte va avea în vedere și considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 249 din 21 mai 2013:

"taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de clawback, respectiv agenții economici care sunt vizați în mod expres de reglementările Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situație de încălcare a principiului predictibilității, respectiv a certitudinii sarcinii fiscale.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că sentința recurată este legală, judecătorul fondului pronunțând o soluție cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 1091 din 30 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și va respinge recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 1091 din 30 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 28 februarie 2024.