ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5961/2022

Ședința publică din data de 9 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29.12.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate anularea actelor administrative emise de CNAS, respectiv:

- Notificarea nr. x/13.05.2020 prin care au fost comunicate (i) valoarea procentului "p" pentru trimestrul I al anului 2020 care este de 27,65% plafonat la nivelul procentului "p" aferent trimestrului IV al anului 2019 și (ii) valoarea globală a consumului individual de medicamente pretins înregistrate în trimestrul I al anului 2020 suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății ("Notificarea");

- Adresa nr. x/2020 prin care CNAS a soluționat contestația formulată împotriva notificării anterior menționate ("Răspunsul").

Prin sentința civilă nr. 1016 pronunțată la data de 25 iunie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admite cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și a sesizat această instituție cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății în ceea ce privește sintagma "începând cu trimestrul I al anului 2020".

A respins cererea de suspendare a judecății ca neîntemeiată.

A admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. și a anulat adresa nr. x/13.05.2020 în ceea ce privește datele de consum și valoarea procentului "p" aferente trimestrului I 2020 precum și adresa nr. x/2020 prin care a fost soluționată contestația.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și în rejudecare, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale speciale aplicabile cauzei.

Susține recurenta în ceea ce privește procentul "p" pentru trimestrul I 2020, prin O.U.G. nr. 31/2020 pentru completarea O.U.G. nr. 77/2011 a fost introdus un nou articol, respectiv art. 3

6

potrivit căruia "Prin derogare de la prevederile art. 3

4

alin. (2) pentru trimestrul I al anului 2020, valoarea procentului "p" se plafonează la valoarea de 27,65% calculată pentru trimestrul IV al anului 2019".

Invocă recurenta și dispozițiile art. 3^4 alin. (2) din același act normativ, precum și dispozițiile art. 5 alin. (7)

1

din O.U.G. nr. 77/2011, și susține că pentru a se fi respectat termenul prevăzut de art. 5 alin. (7)

1

din O.U.G. nr. 77/2011 și pentru ca deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor care nu sunt persoane juridice române să poată calcula și efectua plata contribuției trimestriale aferente semestrului I 2020, în data de 13 mai 2020 CANS a întocmit și transmis în format electronic către deținătorii de autorizații de punere pe piață sau reprezentanții legali ai acestora notificările aferente trimestrului I al anului 2020, fiind respectate dispozițiile O.U.G. nr. 31/2020 pentru completarea O.U.G. nr. 77/2011.

Arată că la data de 18 mai 2020 a intrat în vigoare Legea nr. 53/2020 care prin art. 3

7

se prevede că începând cu trimestrul I 2020 se reglementează o altă modalitate de calcul a contribuției trimestriale.

Susține recurenta că acest at normativ, Legea nr. 53/2020, nu se poate aplica prezentei cauze întrucât noua lege nu poate afecta situațiile juridice definitiv formate și nici efectele produse de acestea înainte de intrarea sa în vigoare, sens în care afirmă că prin O.U.G. nr. 31/2020 s-a reglementat tot pentru trimestrul I al anului 2020 plafonarea valorii procentului aferente contribuției trimestriale clawback la valoarea trimestrului IV al anului 2019, respectiv la valoarea de 27,65% astfel că recurenta a emis cu respectarea cadrului legal adresa x/13.05.2020.

Invocă recurenta principiul neretroactivității legii civile, principiu în raport de care susține că deși dispozițiile Legii nr. 53/2020 reglementează o altă modalitate de calcul a contribuției trimestriale începând cu trimestrul I 2020, acest act normativ nu indică modul de aplicare retroactivă a dispozițiilor art. 3^7 din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările și completările ulterioare, articol nou introdus prin Legea nr. 53/2020.

Prin urmare, CNAS a respectat normele legale în vigoare la data emiterii notificărilor aferente trimestrului I 2020, astfel că hotărârea pronunțată este nelegală.

Intimatul-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că orice modificare a legii privind modalitatea de calcul a contribuției, intervenită cel puțin până la momentul la care contribuabilul are obligația să o stabilească, să o declare și să o achite este pe deplin și obligatori aplicabilă, nefiind pusă în discuție vreo pretinsă retroactivitate a acesteia.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Ceea ce se critică prin recurs este faptul că prima instanță a aplicat în cauză noul act normativ, respectiv Legea nr. 53/2020, deși acest act a intrat în vigoare la data de 18 mai 2020, ulterior emiterii notificării aferente trimestrului I 2020 de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 (forma în vigoare în trimestrul I al anului 2020): "Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum și deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanții legali ai acestora, au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, contribuțiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanțe de urgență".

Art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 a suferit modificări prin Legea nr. 53/2020, privind aprobarea O.U.G. nr. 85/2019 pentru completarea O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, nemaifiind valabil modul de calcul al procentului "p" din reglementarea anterioară.

Astfel, prin art. 3

7

din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, articol nou introdus prin Legea nr. 53/2020, începând cu trimestrul I/2020, se reglementează o altă modalitate de calcul a contribuției trimestriale, respectiv, pentru trimestrul de referință, contribuția trimestrială se calculează și se datorează diferențiat pentru medicamente de tip I, II, și III, prin aplicarea unor procente fixe de 25% (medicamente de tip I), 15% (medicamente de tip II) și 20% (medicamente de tip III).

Conform alin. (2) lit. d) al aceluiași articol "lista medicamentelor de tip I, tip II și tip III" se aprobă trimestrial prin ordin al ministrului sănătății, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii unui trimestru", astfel încât, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1333/2020 pentru aplicarea art. 3

7

din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății a fost aprobată lista aferentă trimestrului II/2020, ce conține clasificarea medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață și care au preț aprobat în România, în medicamente de tip I, tip II și tip III.

Se constată, astfel, că anterior expirării termenului de exigibilitate (potrivit art. 5 alin. (8) din O.U.G. nr. 77/2011 este data de 25 mai 2020) al taxei clawback aferente trimestrului I al anului 2020, respectiv la data de 18 mai 2020, noua modificare legislativă, Legea nr. 53/2020, a prevăzut, pentru acest trimestru, un nou procent defalcat pe tipuri de medicamente și o nouă formulă de calcul, modificare legislativă care ar fi trebuit să determine o conduită administrativă adecvată din partea recurentei pârâte în sensul aplicării noului text de lege și nu ignorării sale.

Legea 53/2020 a instituit, de la data de 18 mai 2020, o altă metodă de calcul a contribuției datorate pentru aceeași unitate de timp pentru care anterior, fusese în vigoare O.U.G. nr. 31/2020.

Principiul neretroactivității legii civile, care semnifică interdicția aplicării legii noi unor efecte definitiv produse ale unei situații juridice născute și definitivate sub imperiul vechii legi, nu este incident în speță.

Nu se poate vorbi despre o retroactivitate a acestui act normativ așa cum eronat apreciază recurenta pârâta ci chiar despre respectarea principiului activității acestuia întrucât la data de 18 mai 2020 situația juridică fiscală a reclamantei nu era una definitivată.

Între momentul nașterii și cel al definitivării sale, conținutul obligației parafiscale a intimatei-reclamante a fost evident modificat. Astfel, până la data exigibilității taxei parafiscale, legiuitorul primar a intervenit și a statuat explicit că pentru trimestrul I al anului 2020 contribuția se calculează după o altă formulă decât cea anterioară.

Față de specificul materiei fiscale în care există posibilitatea intervenirii unor modificări legislative între data de debut a raportului juridic fiscal (perioada de raportare a obligației fiscale) și cel al definitivării sale (data scadenței obligației), Înalta Curte reține că actului normativ care reglementează în acest domeniu și care modifică obligațiile fiscale născute înainte de intrarea sa în vigoare dar neajunse la scadență, se impune a-i fi recunoscut un efect imediat.

Noul text de lege se referă în speță la o facta pendentia, respectiv la o situație juridică născută sub legea veche dar nefinalizată la momentul intervenirii noii legi, termenul de scadență al calculului și virării contribuției aferente trimestrului I fiind la data de 25 mai 2020.

Argumentul recurentei pârâtei conform căruia noul act normativ nu poate fi aplicat întrucât, la data intrării sale în vigoare, CNAS deja emisese notificările aferente trimestrului I 2020 plătitorilor taxei, nu poate fi primit întrucât, pe de o parte, echivalează cu refuzul explicit al unei autorități administrative de respectare a unei norme legale emise la nivel superior și, pe de altă parte, întrucât, de facto, a existat totuși un interval temporal în perioada 18-25 mai 2020 în care voința Parlamentului exprimată în aceste noi prevederi legale să poată fi dusă la îndeplinire.

Conduita CNAS, ulterioară datei de 18 mai 2020, ar fi trebuit să fie în sensul conformării la Legea 53/2020 și emiterii unei noi notificări reclamantei care să cuprindă noua formulă de calcul a taxei clawback.

În aplicarea imediată a legii noi, Înalta Curte are în vedere și jusrisprudența Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 181/2014 a statuat că "înlăturarea principiului aplicării imediate a legii civile noi, și deci ultra-activitatea legii vechi, nu poate fi admisă decât dacă este expres prevăzută de legea nouă. Totodată, prin Decizia nr. 658 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, Curtea a mai reținut că, în cazul în care legea nouă își limitează incidența exclusiv la situații juridice cu persistență în timp, așadar integrate domeniului său temporal legitim de aplicare, nu contravine principiului constituțional al neretroactivității legii civile"

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta – pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 1016 din 25 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2022.