ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1766/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 11.03.2016, sub dosar nr. x/2016, astfel cum a fost modificată la data de 17.05.2016, reclamantele A. S.R.L., B., C. și D.. au chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând anularea actului administrativ emis de CNAS, respectiv Notificarea nr. x/30.07.2015 prin care au fost comunicate valoarea procentului "p" pentru trimestrul II al anului 2015, care este de 23,97%, inclusiv elementele formulei de calcul ale acestuia, și valoarea consumului de medicamente pretins înregistrate în trimestrul II al anului 2015 suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, pretins centralizate conform declarațiilor fiecărui plătitor al contribuției, precum și anularea în parte a Adresei nr. x/12.04.2016, respectiv mai puțin în ceea ce privește recunoașterile CNAS cu privire la includerea de valori eronate în cuprinsul notificării contestate.

Prin sentința civilă nr. 2797 din 29 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, completată și modificată de reclamantele A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a anulat în parte Notificarea nr. x/30.07.2015 și Adresa nr. x/12.04.2016, emise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în ceea ce privește comunicarea consumului de medicamente pentru trimestrul II 2015 suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, astfel cum rezultă acesta din Anexa la notificarea menționată, în limita codurilor W58139001, pentru suma comunicată de 61.419,32 RON și W11305001, pentru suma comunicată de 212,26 RON, a menținut în rest actele atacate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., cât și reclamanta S.C. A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant al B., C. și D.., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

I. În recursul declarat în cauză, recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate invocă faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, motivele de recurs invocate circumscriindu-se prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod greșit argumentele invocate de recurenta-reclamantă și a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale speciale aplicabile în cauza de față (O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu modificările si completările ulterioare), aspecte care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

Raportat la aspectele statuate de instanța de fond, criticile de netemeinicie cu privire la sentința recurată se referă, în principal, la includerea în consumul centralizat trimestrial, comunicat prin notificarea contestată, a două medicamente (Zytiga CIM W58139001 și Vermox CIM W11305001).

Arată recurenta că, în cauza de față, actul normativ aplicabil pentru stabilirea contribuției trimestriale este O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 17/2012 și O.U.G. nr. 69/2014 (începând cu trimestrul IV 2014, inclusiv pentru trimestul I 2015, în speță) și că în legislația specifică există prevederi clare referitor la modul de raportare a datelor privind consumul centralizat trimestrial de medicamente de către furnizorii de servicii medicale.

Recurenta critică faptul că, deși datele necesare verificării modalității de calcul al taxei, respectiv cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal de eliberare (farmacii, unități sanitare cu paturi și centre de dializă), au fost puse la dispoziția instanței de fond, aceasta nu a analizat aceste înscrisuri și a eludat dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, și, prin urmare, în mod greșit a motivat că notificarea contestată include două medicamente (W 58139001 și W11305001) și a dispus anularea parțială a notificării doar în limita sumelor stabilite în plus la plată pentru cele două medicamente.

Subliniază recurenta faptul că, prin Adresa nr. x/12.04.2016, prin care a depus documentația care a stat la baza emiterii notificării contestate, CNAS a făcut dovada că cele două medicamente (W 58139001 și W 11305001) au fost raportate de către furnizorii de medicamente/servicii medicale.

Or, baza de calcul a contribuției trimestriale se stabilește potrivit O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de raportările furnizorilor de servicii medicale (farmacii, unități sanitare cu paturi și centre de dializă) către casele de asigurări de sănătate.

Precizează recurenta că atribuțiile sale exclusive sunt acelea de a transmite procentul "p" și consumul centralizat de medicamente, înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, conform art. 3 alin. (3), coroborat cu art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Subliniază faptul că la dosarul de fond au fost depuse ca probatoriu datele comunicate de casele de asigurări de sănătate privind consumul de medicamente, centralizate de la farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă, aferent trimestrului II 2015, prin Notificarea nr. x/30.07.2015.

Mai arată recurenta că obligația de a păstra o evidență cu privire la prezentare, forma farmaceutică, concentrația substanțelor active, mărimea ambalajului, seria și data expirării, certificatul de calitate și buletinul de analiză, după caz, cantitatea primită, furnizată, etc, aparține deținătorilor autorizației de distribuție și nu CNAS, conform dispozițiilor Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Învederează faptul că medicamentele aferente trimestrului II 2015 au fost decontate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate către farmacii și ulterior de acestea către distribuitori și producători.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței civile nr. 2797/29.09.2016 în sensul respingerii ca neîntemeiată a anulării parțiale a Notificării CNAS nr. P/7129/30.07.2015, prin care s-au comunicat datele necesare calculării contribuției trimestriale aferente trimestrului II 2015.

II. În recursul declarat în cauză, recurenta- reclamanta S.C. A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant al B., C. și D.., invocă faptul că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, cuprinzând totodată motive contradictorii (art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.), prima instanță validând practic o manifestare a excesului de putere și a arbitrarității CNAS, motivarea fiind în parte contradictorie, fără legătură cu cauza, unele argumente fiind neanalizate ori respinse nemotivat, cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

În opinia recurentei, prima instanță nu a analizat și, prin urmare, nici nu a aplicat în cauză, art. 20, art. 21 din Constituția României, coroborat cu art. 6 CEDO, art. 41 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, principiul transparenței, al predictibilității fiscale, al proporționalității, al justei așezări a sarcinilor și al certitudinii fiscale.

În opinia recurentei-reclamante, notificarea contestată nu este motivată suficient, fiind încălcat astfel nu numai principiul transparenței, al predictibilității fiscale, al proporționalității, al justei așezări a sarcinilor și al certitudinii fiscale, al dreptului la o bună administrație, dar și dreptul efectiv la apărare, accesul liber efectiv la justiție și la un proces echitabil și efectiv.

Mai arată recurenta că notificarea nu cuprinde elementele necesare a permite să verifice legalitatea și acuratețea valorilor comunicate de CNAS și că, nici ulterior, în cadrul procedurii administrative prealabile, ori a celei contencioase din fața Curții de Apel București, nu au fost puse la dispoziție astfel de date.

Recurenta critică faptul că prima instanță nu a analizat aceste argumente, singura chestiune afirmată în sentință în legătură cu aceste considerente de nelegalitate a Notificării fiind aceea că reclamanta ar fi pus în discuție chiar reglementarea legală aplicabilă cauzei, reglementare care nu este abrogată sau declarată neconstituțională și, prin urmare, prima instanță aplică în cauză doar art. 124 din Constituția României, conform căruia justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii.

În opinia recurentei-reclamante, pârâta trebuia să motiveze notificarea astfel încât motivarea să permită verificarea legalității și corectitudinii valorilor bazei de impunere a contribuției clawback impusă spre plată, or, o astfel de motivare nu există, iar, în lipsa motivării, contribuabilul nu poate efectua verificările necesare, iar instanța de judecată nu poate efectua controlul de legalitate.

Toate acestea reprezentau chestiuni de judecată, un raționament logico - juridic și un proces de interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente și, pe cale de consecință, constituiau atributul esențial al activității de judecată - ceea ce prima instanță nu a făcut.

Recurenta opinează în sensul că, prin respingerea de către prima instanță a argumentelor sale pe acest aspect, judecătorul fondului a girat practic abuzul de putere și arbitrarietatea - aspecte contrare, în primul rând, ordinii de drept.

În acest sens, recurenta subliniază că, în mod nelegal, prima instanță a considerat că reclamanta ar fi trebuit să facă dovada efectivă a calculării eronate de către CNAS a valorilor indicate prin Notificare, iar aceasta nu a făcut dovada că CNAS i-a comunicat datele eronat/nelegal, deși sarcina probei ar fi fost a sa, conform art. 255, raportat la art. 264 C. proc. civ.

Or, art. 255 alin. (1) teza finală, raportat la art. 264 C. proc. civ. nu sunt relevante în situația dată, în care reclamanta a arătat imposibilitatea efectivă de a produce probe și în condițiile în care CNAS - autoritate publică emitentă a actului administrativ contestat - avea obligația, conform art. 12 și art. 13 din Legea contenciosului administrativ, să depună toate actele care au stat la baza emiterii actului - acte nedepuse în cauză.

Recurenta critică faptul că prima instanță nu i-a permis să efectueze probe, în lipsa oricăror documente care să îi permită verificarea legalității valorilor comunicate de CNAS, respingând cererea reclamantei de încuviințare a probei cu expertiză fiscală, care, în esență, urma să verifice legalitatea/corectitudinea valorilor comunicate de CNAS.

Se arată în motivele de recurs că acesta reprezintă un aspect de nelegalitate al sentinței, întrucât, în situația dată, respingerea încuviințării acestor probatorii reprezintă ea însăși o nouă limitare nepermisă a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, nelegalitate dublată și de încălcarea de către prima instanță a art. 14 alin. (5) și alin. (6), coroborat și cu art. 22 alin. (2) și alin. (7) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta învederează faptul că, în ședință publică, instanța fondului nu a pus în discuție caracterul pretins prea general al obiectivelor expertizei și nici nu a manifestat rol activ în vederea aflării adevărului, iar puterea sa de apreciere nu a ținut cont de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.

O altă critică adusă sentinței recurate se referă la motivarea instanței cu privire la respingerea cererii reclamantei de anulare a valorii procentului "p" pentru trimestrul II al anului 2015.

Recurenta arată că în mod greșit prima instanță a apreciat că, din moment ce reclamanta nu a învestit instanța și cu o acțiune în anularea Ordinului nr. 523/2015 al Președintelui CNAS, prin care a fost indicat respectivul procent "p", atunci nu trebuie să se pronunțe și asupra acestui aspect.

În acest sens, se arată că prima instanță a apreciat în mod greșit că procentul "p" nu putea fi contestat decât pe calea unei acțiuni separate/capăt de cerere separat/excepție de nelegalitate, prin care să se atace Ordinul nr. 523/2015, fapt care contrazice logica matematică rezultată din modalitatea de calcul a acestui procent "p".

În opinia recurentei, prima eroare a instanței de fond este aceea că nu a pus în discuția părților un astfel de aspect, ceea ce determină încălcarea art. 14 alin. (5) și alin. (6) C. proc. civ.

A doua chestiune constă în faptul că prima instanță a analizat eronat și incomplet caracterul unui astfel de înscris intitulat ordin, care nu a fost comunicat/publicat în Monitorul Oficial al României, nu a stat la baza emiterii notificării, nu a fost comunicat reclamantei, fiind depus doar în fața instanței de fond.

În opinia recurentei, actul prin care procentul "p" se comunică contribuabilului, potrivit O.U.G. nr. 77/2011, este notificarea, contribuabilul putând contesta datele comunicate prin notificare, inclusiv acest procent "p".

Se mai arată în motivele de recurs formulate de reclamantă că raționamentul logico-juridic (inexistent în fapt) al primei instanțe în legătură cu listele transmise de plătitorii contribuției, și respectiv pretinsa legalitate a valorilor comunicate de CNAS, este profund viciat. Astfel, într-adevăr, plătitorii contribuției transmit către CNAS lista medicamentelor care s-ar putea compensa din portofoliul lor (dacă ar fi vândute pe piață și dacă s-ar elibera compensat către pacienți), însă simpla menționare a medicamentelor care pot face obiect al compensării pe lista de la art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011 nu înseamnă că automat se consumă într-un anumit trimestru o cantitate oarecare din medicamentele incluse în listă.

Practic, plătitorii contribuției includ pe această listă medicamentele pentru care s-ar putea datora contribuția în viitor, dacă sunt întrunite și alte condiții legale pentru ca aceste medicamente să ajungă să fie compensate în sistemul public de asigurări sociale de sănătate.

Prin urmare, această listă nu este o probă absolută a realității și certitudinii consumului transmis prin Notificarea contestată, iar depunerea acesteia de către contribuabil nu reprezintă sub nicio formă o recunoaștere a legalității notificării ce va fi ulterior emisă de CNAS cu privire la elementele bazei de impunere.

Se mai arată în motivele de recurs că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că includerea adaosurilor comerciale ale terților în baza de impunere pentru calculul contribuției clawback nu reprezintă un argument de nelegalitate.

Astfel, în respingerea acestui argument de nelegalitate, instanța fondului a reținut nelegal faptul că reclamanta trebuie să achite contribuția clawback și asupra adaosurilor comerciale ale distribuitorilor de medicamente și ale farmaciilor, întrucât valoarea la care statul compensează pacienților medicamentele include și aceste adaosuri.

Precizează recurenta că, în ceea ce privește reținerea indirectă a primei instanțe, în sensul că contribuabilul ar avea certitudinea vânzării și încasării prețurilor medicamentelor, spre diferență de celelalte entități aflate pe lanțul de distribuție, aceasta nu are legătură cu o eventuală pretinsă legalitate a includerii adaosurilor comerciale ale acestor terțe entități în baza de impunere a contribuției clawback datorată de contribuabil, cum constată nelegal prima instanță.

Prin urmare, arată recurenta, o motivare ca a primei instanțe, în sensul că este legală includerea adaosurilor comerciale a altor terți în baza de impunere a contribuției clawback, întrucât plătitorii contribuției clawback nu au decât să negocieze aceste adaosuri ale distribuitorilor aflați pe lanțul de distribuție al medicamentelor până la momentul eliberării în regim compensat către pacienți, este contrară legii, respectiv normelor aplicabile în materia concurenței.

În ceea ce privește anumite date eronate referitoare la anumite medicamente, sentința este nelegală doar în parte, întrucât prima instanță a reținut în mod corect nelegalitatea a două valori corespunzătoare a două medicamente incluse nelegal în baza de impunere.

Sentința este nelegală pe acest aspect, întrucât, pe aspectul erorilor, CNAS ar fi trebuit să revoce în parte notificarea și să emită o alta corectă, întrucât în temeiul acesteia se calculează contribuția clawback. Cum CNAS nu a procedat astfel, prima instanță ar fi trebuit să dispună anularea notificării din această perspectivă.

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței primei instanțe, respectiv mai puțin în ceea ce privește anularea notificării contestate pentru medicamentele W 58139001 și W l1305001 și, pe fond, admiterea în tot a acțiunii în anulare.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererile de recurs, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentelor se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentelor, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Soluția pronunțată de Curtea de Apel este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii reclamantei S.C. A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant al B., C. și D.., prin care a solicitat, în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea Notificării x/30.07.2015, prin care i-au fost comunicate datele necesare în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferentă trimestrului II al anului 2015, respectiv valoarea procentului "p" pentru trimestrul II al anului 2015, care este de 23,97%, inclusiv elementele formulei de calcul ale acestuia, și valoarea consumului de medicamente pretins înregistrate în trimestrul II al anului 2015 suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, pretins centralizate conform declarațiilor fiecărui plătitor al contribuției, precum și anularea în parte a Adresei x/12.04.2016, în ceea ce privește comunicarea consumului de medicamente pentru trimestrul II 2015, suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, astfel cum rezultă acesta din Anexa la notificarea menționată, respectiv mai puțin în ceea ce privește recunoașterile CNAS cu privire la includerea de valori eronate în cuprinsul notificării contestate.

Prin soluția pronunțată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat în parte cele două adrese emise de pârâta CNAS, respectiv în limita codurilor W58139001, pentru suma comunicată de 61.419,32 RON și W11305001, pentru suma comunicată de 212,26 RON, iar această soluție a fost criticată prin recursurile declarate în cauză.

Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de către pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate privesc exclusiv pretinsa nelegalitate a sentinței în ceea ce privește anularea notificării pentru includerea în consumul individual trimestrial comunicat a două medicamente: Zytiga CIM W 58139001 și Vermox CIM W 11305001.

Instanța de control judiciar apreciază că sentința primei instanțe este legală sub aspectul invocat de către pârâtă cu privire la cele două medicamente, Curtea de Apel București constatând în mod legal și temeinic că medicamentul având denumirea comercială VERMOX (CIM W11305001) nu se identifică în CANAMED (Anexa la Hotărârea de Guvern nr. 720/2008), iar medicamentul având denumirea comercială ZYTIGA (CIM W 58139001) a fost introdus pe Lista din Anexa Hotărârii de Guvern nr. 720/2008 abia prin Hotărârea de Guvern nr. 877/2015.

Prin urmare, comunicarea pretinsului consum pentru aceste două medicamente în vederea achitării contribuției clawback aferentă trimestrului II 2015 nu se justifică/nu este legală, cum corect a constatat prima instanță. Aceste medicamente nu puteau fi eliberate în regim compensat pacienților, întrucât nu aveau preț reglementat, condiția prețului reglementat fiind imperativă pentru comercializarea și eliberarea în regim compensat a acestor medicamente.

Astfel, conform OMS nr. 75/2009, nici un medicament nu poate fi pus pe piață în România dacă nu are preț reglementat de Ministerul Sănătății, preț care se publică în CANAMED2.

După listarea unui medicament în CANAMED, acesta poate fi eliberat în regim compensat pacienților, după ce se stabilește și prețul său de decontare, procedura fiind reglementată de Ordinul nr. 1605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale și a prețurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naționale de sănătate și a metodologiei de calcul al acestora.

Ordinul nr. 75/2009 a fost în vigoare până în octombrie 2016 (deci inclusiv în perioada trimestrului II al anului 2015), când a intrat în vigoare H.G. nr. 800/2016 (noua metodologie de preț), care cuprinde aceleași principii anterior menționate.

Având în vedere că cele două medicamente nu puteau fi, conform legii, eliberate în regim compensat pacienților, este evident faptul că nici nu puteau exista sume achitate legal din bugetul de stat în locul pacienților și, de aceea, aceste pretinse sume, incluse de pârâtă în cuprinsul notificării contestate, nu pot avea o natură legală.

Prin urmare, nu se putea institui în sarcina reclamantei obligația de a achita o contribuție clawback pentru medicamente care nu puteau fi legal eliberate în regim compensat pacienților, practic al căror preț este achitat în tot sau în parte din bugetul de stat în locul pacienților.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta nu a formulat critici reale la adresa hotărârii instanței de fond, partea fiind nemulțumită de soluția pronunțată de curtea de apel.

În mod neîntemeiat a susținut recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a analizat argumentele expuse de aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată și nu i-a permis administrarea probatoriului solicitat.

Analizând considerentele expuse în cuprinsul sentinței recurate, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute motivele invocate de recurenta-reclamantă în memoriul de recurs formulat, hotărârea instanței de fond aflându-se la adăpostul oricăror critici cu privire la aspectele invocate de recurentă.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde referiri la dispozițiile legale aplicabile, precum și datele pe care legea obligă a fi comunicate către reclamantă, date care să-i permită a determina care este sarcina fiscală, precum și rațiunea din spatele acesteia.

Nu în ultimul rând, notificarea datelor de consum nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și, prin urmare, întocmirea ei nu reclamă exigența motivării în fapt sau în drept.

Valoarea aferentă a consumului centralizat de medicamente, determinată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe baza raportărilor transmise de casele județene de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică pe care o gestionează, și comunicată conform art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, poate fi contestată conform art. 6 din acest act normativ, caz în care se emite un act administrativ, calificat ca atare de lege, care, în măsura producerii unei vătămări drepturilor sau intereselor legitime unei persoane, poate fi supus controlul de legalitate conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În măsura în care nu se contestă, valoarea aferentă a consumului centralizat de medicamente reprezintă un element de calcul în determinarea contribuției trimestriale pe bază de declarație fiscală, care, de asemenea, este un act administrativ fiscal, conform art. 88 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, notificarea valorii aferente a consumului centralizat de medicamente nu întrunește elementele unui act administrativ, nefiind în măsură a produce efecte juridice prin el însuși, constituind, în fapt, o operațiune administrativă ce precede și pregătește un alt act administrativ, nefiind în consecință supus exigenței legale a motivării.

Condiția motivării trebuie să se regăsească la decizia de soluționare a contestației, calificată de legiuitor ca fiind un act administrativ.

Înalta Curte apreciază că aspectele la care recurenta face referire nu ar reprezenta, în realitate, o motivare în fapt a actului administrativ contestat, ci ar avea ca efect comunicarea unor date suplimentare, respectiv raportările făcute de casele județene de asigurări de sănătate, pe care O.U.G. nr. 77/2011 nu le menționează ca fiind date obligatorii de comunicat contribuabilului de către CNAS.

Consumul de medicamente pentru trimestrul în discuție, suportat din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferent vânzărilor reclamantei în calitate de plătitor de contribuție pentru care se datorează contribuția trimestrială, comunicat acesteia conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli din domeniul sănătății, se întemeiază pe raportările caselor de asigurări de sănătate județene.

Această valoare se obține prin centralizarea consumului la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață pentru care se datorează contribuția trimestrială.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea și exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate. Prin urmare, acest mecanism este unul care are la bază raportări însușite și asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate și transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei așa cum au fost comunicate CNAS.

Deci, ceea ce a pus CNAS la dispoziția recurentei-reclamante sunt informațiile a căror comunicare a fost reglementată de legiuitor ca fiind obligatorie, iar, câtă vreme a inclus în notificarea contestată toate datele prevăzute cu caracter obligatoriu de dispozițiile legale, nu se poate considera că informațiile furnizate de CNAS sunt netransparente.

Totodată, raportările efectuate de către casele județene de asigurări de sănătate către CNAS în conformitate cu prevederile Ordinului CNAS nr. 927/2011 pentru aprobarea machetei de raportare de către Casele de Asigurări de Sănătate a consumului centralizat de medicamente sunt situații valorice centralizate pe canalele de eliberare (farmacii cu circuit deschis, unități sanitare cu paturi si centre de dializă). Aceste documente nu sunt întocmite distinct pe fiecare medicament (cod CIM) sau deținător APP/reprezentanți legali ai acestora, astfel încât nu oferă informații relevante legate de consumul trimestrial individual al fiecărui plătitor de contribuție și de consumul centralizat aferent medicamentelor.

Așadar, actele normative incidente nu stabilesc în sarcina CNAS obligația urmăririi trasabilității unui medicament pe piață, astfel încât la nivelul acesteia să existe informații legate de activitatea comercială a unui deținător de autorizație de punere pe piață.

Pe cale de consecință, coroborând valoarea procentului "p" cu modalitatea de calcul a acestuia prevăzută la art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și valoarea totală de consum afișată pe site-ul CNAS, aceasta din urmă nu a făcut decât să respecte prevederile legale referitoare la modalitatea de calcul a procentul "p" instituită de O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale legislației secundare aferente.

În condițiile în care calculul procentului "p" notificat recurentei-reclamante a respectat la momentul emiterii actului administrativ atacat legislația în vigoare, precum și actele normative emise pentru punerea în aplicare a legislației principale și care nu au fost atacate și anulate pentru nelegalitate, Înalta Curte nu poate stabili că modalitatea de calcul încalcă drepturile subiective ale recurentei.

Solicitarea recurentei-reclamante, de a-i fi comunicate și alte informații pe care le apreciază necesare în scopul stabilirii contribuției pe care o datorează, este lipsită de suport legal.

În ceea ce privește criticile privind procentul "p" comunicat prin notificarea nr. x/30.07.2015, Curtea de apel a constatat în mod corect că aprobarea acestuia în cuantum de 23,97% s-a făcut prin Ordinul nr. 523/29.07.2015, emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate; în acest context, stabilirea cuantumului procentului "p" se face printr-un act administrativ distinct de cele contestate în cauza de față, acestea din urmă fiind din această perspectivă doar acte de comunicare a respectivei informații către partea reclamantă.

În mod corect a reținut instanța de fond că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și completată, partea reclamantă nu a atacat cu acțiune în anulare și Ordinul nr. 523/2015, pentru a interveni legala învestire a instanței de judecată și cu analiza legalității stabilirii respectivului procent "p" la nivelul de 23,97%.

Or, în cauza de față, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată formulate și de probele administrate, Curtea de apel a constatat în mod corect că partea reclamantă, deși nemulțumită de procentul "p" stabilit, nici nu a învestit instanța cu o acțiune în anularea Ordinului nr. 523/2015, nici nu a dovedit că ar fi obținut prin hotărâre definitivă anularea respectivului Ordin.

În consecință, a reținut curtea de apel, procentul "p" comunicat este rezultatul Ordinului nr. 523/2015 al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, act administrativ ce se bucură de prezumția de legalitate, câtă vreme aceasta nu a fost înlăturată prin admiterea unei acțiuni exercitate în acest sens cu respectarea dispozițiilor legale edictate în materie de contencios administrativ și fiscal.

Or, astfel cum în mod corect s-a reținut în considerentele sentinței recurate, partea reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ doar cu o acțiune în anularea Notificării x/2015 și a Adresei x/2015, iar, cum valoarea procentului "p" din notificarea litigioasă este aceeași cu cea rezultată din Ordinul nr. 523/29.07.2015, adică 23,97%, nu se identifică vreo cauză de anulabilitate a Notificării x/2015 sub acest aspect.

În opinia instanței de fond, însușită și de instanța de control judiciar, celelalte critici ale părții reclamante, relativ la mecanismul de calculare și plată a contribuției litigioase, astfel cum este prevăzut acesta prin O.U.G. nr. 77/2011, pun în discuție însăși reglementarea legală aplicabilă cauzei; or, câtă vreme normele O.U.G. nr. 77/2011 nu sunt abrogate sau declarate neconstituționale, ele se impun ca atare instanței de judecată în soluționarea cauzei de față.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că simpla invocare de către reclamantă a unei pretinse omisiuni de motivare a actului litigios nu este de natură a determina anularea acestuia, câtă vreme obligația de comunicare a fost îndeplinită de pârâtă în limita a ceea ce impunea art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, iar la baza acesteia rezultă că stau date concrete existente în sistemul anume nominalizat de norma juridică incidentă.

Astfel, în mod corect a reținut curtea de apel că notificarea contestată cuprinde referiri la dispozițiile legale aplicabile, precum și datele pe care legea obligă a fi comunicate către reclamantă. Așadar, în cuprinsul notificării, sunt relevate elementele de fapt și de drept, conform legii, care să conducă reclamanta a determina care este sarcina fiscală, precum și rațiunea din spatele acesteia.

Recurenta-reclamantă consideră că o motivare suficientă a actului administrativ contestat ar fi existat doar în situația în care i s-ar fi comunicat o dată cu notificarea toate datele necesare pentru a putea verifica corectitudinea datelor transmise și realitatea acestora, prin raportare la comunicările făcute de casele teritoriale de asigurări de sănătate.

În mod corect a apreciat Curtea de apel că nu poate primi acest raționament, deoarece aspectele invocate de reclamantă nu ar reprezenta în realitate o motivare în fapt a actului administrativ contestat, ci ar avea ca efect comunicarea unor date suplimentare, respectiv raportările făcute de casele teritoriale de asigurări de sănătate, date la care O.U.G. nr. 77/2011 nu obligă CNAS a le comunica.

Așadar, urmând acest raționament, se constată că de fapt reclamanta invocă lipsa caracterului transparent și previzibil al acestei taxe, aspect care însă nu ține de motivul de nulitate al nemotivării notificării, ci chiar de reglementarea legală aplicabilă, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului.

Curtea de apel a apreciat în mod corect că înregistrările contabile documentare, proprii părții reclamante, invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, nu creează în mod necesar o evidență exactă și fidelă a tuturor operațiunilor comerciale desfășurate în vânzarea medicamentelor respective, inclusiv sub aspectul datei vânzărilor, ci doar a aspectelor reieșite din acele înscrisuri, fără a combate prin ele însele și existența acelor vânzări care sunt atestate de înregistrările în Sistemul Informatic Unic Integrat.

Recurenta a invocat faptul că instanța de fond nu i-a permis să administreze probe menite să verifice legalitatea/corectitudinea valorilor comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte apreciază că aceste critici nu pot fi reținute, având în vedere că în considerentele sentinței recurate, referitor la proba cu expertiză contabilă solicitată de partea reclamantă, curtea de apel a constatat generalitatea obiectivelor propuse, precum și faptul că s-a solicitat desemnarea unui expert pentru a lămuri aspecte ce intră în competența instanței de judecată ("stabilirea valorii corecte a consumului de medicamente" sau "stabilirea existenței de discrepanțe"), precum și o chestiune ce vizează analiza unui alt act administrativ unilateral, adică a Ordinului nr. 523/2015, în referire la calculul procentului "p".

Recurenta-reclamantă a mai invocat în memoriul de recurs faptul că judecătorul fondului nu și-a exercitat rolul activ în vederea aflării adevărului, în sensul că nu a pus în discuție caracterul pretins prea general al obiectivelor expertizei, iar puterea sa de apreciere nu a ținut cont de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.

Aceste critici sunt nefondate.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., de care se prevalează reclamanta, "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Prin urmare, textul legal evidențiat consacră posibilitatea judecătorului, ca în realizarea dezideratului aflării adevărului în cauză și aplicării corecte a legii, să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere. Însă, acest drept procesual nu poate fi exercitat cu privire la cadrul procesual fixat de reclamant, sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, prin punerea în discuție a necesității formulării unor cereri sau apărări suplimentare, fără ca prin aceasta să nu intre în conflict cu alte principii fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., sau al dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din C.E.D.O., în componenta sa referitoare la egalitatea de arme.

Rolul activ al judecătorului sub aspectul invocat poate fi exercitat numai cu privire la situația de fapt sau motivarea în drept pe care părțile le invocă, deci în legătură cu considerentele cererilor adresate instanței, fără ca instanța să fie în măsură a sugera reclamantului, cum se pretinde, a modifica cererea de chemare în judecată prin adiționarea unei cereri suplimentare celor deja solicitate sau de invocarea unui mijloc de apărare de care depinde soluționarea cauzei.

Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate nici criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Prin urmare, se poate concluziona că hotărârea instanței de fond este clară, precisă și inteligibilă, conține referiri la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, răspunde în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și conduce în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative contestate și operațiunile premergatoare acestora, care au făcut obiectul controlului de legalitate în cauză, fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, judecătorul fondului pronunțând o soluție motivată, cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Astfel, Înalta Curte apreciază că actele administrative contestate sunt legale, hotărârea instanței de fond care le-a validat fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

La pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), instanța are în vedere practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 2355/2014, nr. 4048/2014, nr. 4226/2014, nr. 4758/2014, nr. 4760/2014, nr. 1220/2015, nr. 1993/2015, nr. 2126/2015, nr. 2423/2015, nr. 315/2017, nr. 5755/2019, nr. 6175/2019, etc.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamante, astfel că susținerile și criticile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile declarate de pârâte ca nefondate, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de reclamanta S.C. A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant al B., C. și D.., împotriva sentinței civile nr. 2797 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2019.