ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1163/2024

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 11.05.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI anularea și modificarea parțială a art. 1, art. 2, art. 3 și art. 4, completarea parțială a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 93/16.12.2019, comunicată prin e-mail în data de 14.04.202; obligarea Consiliului Concurenței să emită o nouă Decizie care să modifice și să completeze Decizia 93/16.12.2019 și care să cuprindă următoarele:

"a. Art. 1 din Decizia atacată nr. 93/16.12.2019 se modifică după cum urmează: se constată încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. a), lit. c) si lit. d) din Legea concurenței nr. 21/1996 precum și a art. 102 alin. (1) din TFUE de către întreprinderea B. S.R.L., în perioada 01.09.2010 si până în prezent, prin săvârșirea unui abuz în exploatare, manifestat:

- prin impunerea, în mod direct sau indirect, a unor condiții inechitabile de tranzacționare sub formă de:

- ii. prin aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial:

- iii. prin condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte:

b. Art. 2 din Decizia atacată nr. 93/16.12.2019 se modifică după cum urmează: se constată încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 de către Municipiul București, PMB și CGMB, în perioada 26.11.2013 până în prezent, atât prin inacțiunea de a efectua demersurile necesare pentru reglementarea condițiilor de acces la infrastructura B., cât si prin acțiunea de a menține un mediu anticoncurențial prin actele administrative emise;

c. Art. 3 din Decizia atacată nr. 93/16.12.2019 se modifică după cum urmează: ținând cont de toate circumstanțele agravante prezentate la punctul a., cuantumul amenzii contravenționale pentru sancționarea B. S.R.L., prevăzută la art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței, este în valoare de 14.273.434 RON;

d. Art. 4 din Decizia atacată nr. 93/16.12.2019 se modifică după cum urmează: se resping parțial plângerile formulate de către D. S.R.L. și A. [...] și se închide investigația față de B. S.R.L. în ceea ce privește posibilul abuz de poziție dominantă manifestat prin:

i. lipsirea chiriașului de posibilitatea de a subînchiria elementele de infrastructură;

ii. impunerea contractării de servicii de certificare/autorizare a instalatorilor agreați să efectueze lucrări în canalizația B..

e. obligarea B. S.R.L. de a înceta toate practicile anticoncurențiale, sub sancțiunea amenzii prevăzută la art. 59 din Legea concurenței;

f. Obligarea autorităților administrației publice locale a Municipiului București - PMB și CGMB - de a înceta toate acțiunile si inacțiunile care restrâng, împiedică si denaturează concurența:

i. prin anularea parțială sau totală și modificarea actelor administrative care au condus la restrângerea, împiedicarea și denaturarea concurenței, în sensul eliminării acelor restricții ale furnizorilor de rețele de comunicații electronice de a folosi doar infrastructura B., respectiv anularea totală sau parțială și modificarea următoarelor acte administrative, precum și a oricăror alte acte administrative care au condus la denaturarea mediului concurențial:

ii. prin emiterea actelor administrative și prin efectuarea operațiunilor administrative ce vor fi necesare prin care să restabilească mediul concurențial, în sensul de adoptare, emitere și publicare a actelor administrative ce vor conține condițiile tehnice si economice de acces al furnizorilor la infrastructura subterană B., precum și aerian pe teritoriul municipiului București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 159/2016;

g. Sancționarea autorităților locale cu amenda contravențională prevăzută la art. 54 din Legea concurenței;

h. Sesizarea Guvernului asupra existentei situației de monopol pe piața de acces la infrastructura de fibră optică pentru comunicații electronice a Municipiului București și propunerea următoarelor măsuri necesare pentru remedierea disfuncționalităților constatate, potrivit art. 25 coroborat cu art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 21/1996."

Reclamanta a cerut obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A solicitat și introducerea în cauză a celorlalte părți vizate de actul administrativ atacat și care au făcut parte din investigația declanșată în urma căreia s-a emis decizia atacată în această cauză.

Prin sentința civilă nr. 1141 pronunțată la 2 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI și intervenienta accesorie B. S.R.L., ca inadmisibilă, a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului depusă de B. S.R.L. și a obligat reclamanta la 9000 RON cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei B., reprezentând onorariu avocat redus.

Împotriva sentinței civile nr. 1141 pronunțate la 2 iulie 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, reținerea spre rejudecare cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

Motivele de recurs sunt pe larg expuse în cererea de exercitare a căii de atac, depusă la dosarul cauzei .

Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Intimata-intervenientă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

2.1 Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI anularea și modificarea parțială a art. 1, art. 2, art. 3 și art. 4, completarea parțială a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 93/16.12.2019, comunicată prin e-mail în data de 14.04.202; obligarea Consiliului Concurenței să emită o nouă Decizie care să modifice și să completeze Decizia 93/16.12.2019, conform celor arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a respins ca atare cererea formulată de reclamanta A.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 93/16.12.2019, autoritatea de concurență pârâtă a constatat că în perioada 2010-2019 concesionarul rețelei B. a abuzat de poziția sa dominantă prin impunerea unor condiții inechitabile referitoare la: modalitățile de tarifare dependente de gradul de ocupare a unei bucle funcționale (operatorii plăteau invers proporțional cu lungimea de tubeta contractată); obligarea clienților de a contracta lungimi minime de infrastructură-suport; impunerea de branșamente FTTB (tubulatură pre-echipată de către B. cu fibră optică), în condițiile în care acestea sunt opționale pentru clienți; limitarea opțiunii operatorilor de a instala, în condiții clare și transparente, în subteran linie de transmisie pentru comunicații (nu puteau instala alte cabluri în afară de fibra optică); durate contractuale mai mari decât doreau clienții finali (5 ani chiar dacă ei doreau 1-2 ani) și plata chiriei aferente contractului de 5 ani.

În cadrul aceleiași investigații, Consiliul Concurenței a constatat că în perioada 26.11.2013-26.10.2016, administrația Municipiului București, prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București, nu a făcut demersurile necesare în procesul de reglementare a condițiilor de acces la infrastructura B.. În acest fel, Primăria București a încălcat reglementările în domeniul concurenței (art. 8 din Legea Concurenței), favorizând continuarea abuzului de poziție dominantă al B. până în anul 2016, când au intrat în vigoare prevederile referitoare la regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și cele privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice (Legea nr. 159/2016). Conform contractului de concesiune semnat cu Municipiul București, realizarea rețelei B. cuprinde trei etape: etapa 1 - inelul central al capitalei, rețeaua magistrală; etapa 2 - rețeaua de distribuție și branșamente în tot Bucureștiul; etapa 3 - realizarea "Rețelei B." pe întreaga zonă metropolitană din zona de competență locală a Primăriei Municipiului București.

Investigația privind un posibil abuz de poziție dominantă al B. a fost declanșată în anul 2016, la plângerea D. S.R.L., și a fost conexată cu investigația declanșată în luna aprilie a anului 2019 la plângerea A.. Prin Decizia nr. 31 din 14 mai 2019, Consiliul Concurenței a respins parțial plângerea A. S.R.L. (față de părțile reclamate ANCOM și, respectiv, E. S.A. fiind vizate de capetele de acuzare respinse de autoritatea de concurență), pe motiv că nu există suficient temei de fapt și de drept pentru a justifica efectuarea unei investigații. Totodată, Consiliul a dispus declanșarea unei noi investigații, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea concurenței și ale art. 102 din TFUE de către B., respectiv, a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea concurenței de către Municipiul București, președintele autorității de concurență emițând, în acest sens, Ordinul nr. 467 din 9 mai 2019. Astfel, pe durata desfășurării investigației începute în anul 2016, a fost conexată investigația declanșată în anul 2019, la plângerea A..

Prin art. 4 al Deciziei nr. 93/16.12.2019 a Consiliului Concurenței - dosar fond au fost respinse parțial plângerile formulate de către aceste petente și s-a închis investigația față de B. S.R.L. în ceea ce privește posibilul abuz de poziție dominantă manifestat prin impunerea de prețuri inechitabile, diferențiate în funcție de presupusele caracteristici diferite între Racord și Transport; construcția incompletă a infrastructurii B. până la fiecare număr poștal; refuzul/tergiversarea deciziei de modificare a clauzelor contractuale în raport de avizul ANCOM, lipsirea chiriașului de posibilitatea de a subînchiria elementele de infrastructură; impunerea serviciului de asistență la instalarea cablurilor și supravegherea instalării; impunerea contractării de servicii de certificare/autorizare a instalatorilor agreați să efectueze lucrări în canalizația B..

Consiliul Concurenței a sancționat B. S.R.L. cu amendă în valoare de 2.183.552 RON pentru abuz de poziție dominantă, în decizie fiind arătat că B. S.R.L. este concesionarul rețelei B., având ca responsabilități proiectarea, realizarea, deservirea tehnică și comercială a infrastructurii subterane B. a Municipiului București, cu scopul principal de găzduire a rețelelor de comunicații electronice instalate anterior, preponderent, pe stâlpii de electricitate existenți în municipiul București. B. S.R.L. deține o poziție de monopol, având, prin contract de concesiune, dreptul exclusiv și nerestricționat de a implementa și administra rețeaua B., pentru o perioadă de 49 de ani, rețea care reprezintă suport pentru rețele de comunicații și trebuie să fie pusă la dispoziția tuturor operatorilor de telecomunicații care oferă servicii în București în mod egal, transparent și nediscriminatoriu.

Instanța de fond a arătat că în cadrul procedurii derulate în fața autorității de concurență, B. S.R.L. a recunoscut săvârșirea faptei anticoncurențiale și a beneficiat de o reducere a amenzii aplicate cu 15%. În ceea ce privește constatările reținute relativ la Municipiul București, acesta a atacat decizia în fața instanței de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1398/22.12.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 fiind respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

În contextul în care reclamanta A. a cerut în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI anularea și modificarea parțială a conținutului Deciziei nr. 93/2019, instanța observă că prin modul în care este dezvoltat petitul cererii de chemare în judecată reclamata tinde în realitate la modificarea sancțiunii amenzii aplicate intervenientei B. S.R.L., precum și a considerentelor deciziei contestate, în sensul agravării circumstanțelor finale avute în vedere de către pârât și, pe cale de consecință, a sancțiunilor aplicate.

Dreptul concurenței este o materie a dreptului public, iar sancțiunile aplicabile în cazul încălcărilor normelor imperative prevăzute de Legea concurenței și de Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene sunt sancțiuni contravenționale. În situația specifică a dreptului concurenței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că sancțiunile din dreptul concurenței se încadrează, datorită nivelului foarte ridicat al acestora, în sfera sancțiunilor contravenționale cu elemente de interpretare din sfera acuzațiilor penale, astfel cum rezultă din decizia dată în cauza Menarini Diagnostics (43509/08) la data de 27 noiembrie 2011. Deciziile Plenului și comisiilor Consiliului Concurenței prin care se aplică amenzi contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996 pot fi contestate în contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel București. Prin art. 57 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 s-au stabilit criteriile în funcție de care se individualizează sancțiunile: gravitatea și durata faptei, iar potrivit tezei a doua a aceluiași alineat, prin instrucțiuni adoptate de către Consiliul Concurenței se stabilesc și celelalte elemente în funcție de care individualizarea sancțiunilor se face. Articolul 57 alin. (2)-(5) din Legea nr. 21/1996 prevede că în cazul contravențiilor prevăzute la art. 55 alin. (1), dacă întreprinderea recunoaște, în mod expres, înainte de audieri, săvârșirea faptei anticoncurențiale și, acolo unde este cazul, propune remedii care duc la înlăturarea cauzelor încălcării, Consiliul Concurenței poate aplica o reducere a amenzii cu un procent cuprins între 10% și 30% din nivelul de bază determinat conform instrucțiunilor adoptate potrivit prevederilor alin. (1). În cazul acordării reducerii pentru recunoașterea faptei, nivelul amenzii va fi diminuat inclusiv când acesta este stabilit la minimul prevăzut de lege, fără ca amenda aplicată să fie mai mică de 0,2% din cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancționării. Reducerea cuantumului amenzii în baza alin. (2) este posibilă doar pe baza unei solicitări exprese formulate de întreprinderea interesată. Solicitarea va conține recunoașterea clară și neechivocă a răspunderii pentru încălcare, precum și o declarație privind cuantumul maxim al amenzii pe care întreprinderea este dispusă să o plătească. În decizia Consiliului Concurenței se vor menționa cuantumul amenzii determinat anterior aplicării dispozițiilor alin. (2), precum și cuantumul amenzii rezultat în urma reducerii acordate pentru recunoaștere. În situația în care Consiliul Concurenței nu acceptă termenii solicitării adresate de întreprindere, nu se va acorda o reducere a amenzii și recunoașterea formulată nu va fi utilizată ca element probatoriu. În conformitate cu prevederile art. 57 alin. (6) din Legea nr. 21/1996, în cazurile implicând părți care beneficiază de aplicarea politicii de clemență, dar nu sunt absolvite de răspunderea pecuniară, reducerea cuantumului amenzii ca urmare a recunoașterii va fi adăugată reducerii aplicate în urma procedurii de clemență, fără ca însumate să depășească 60% din nivelul determinat conform instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor.

În cadrul procedurii derulate în fața autorității de concurență, B. S.R.L. a recunoscut săvârșirea faptei anticoncurențiale și a beneficiat de o reducere a amenzii aplicate cu 15%. Entitatea care stabilește prin instrucțiuni procedura specifică privind cadrul pentru acordarea unui tratament favorabil întreprinderilor care recunosc săvârșirea unei fapte anticoncurențiale este Consiliul Concurenței, potrivit art. 57 alin. (7) din Legea nr. 21/1996. Ca atare, legiuitorul a prevăzut anumite criterii pe baza cărora se stabilesc sancțiunile și a lăsat Consiliului Concurenței posibilitatea ca, în aplicarea legii, să adopte anumite norme. Astfel, au fost adoptate Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996, aprobate prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 1.037/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.017 din 18 decembrie 2019, al căror scop este de a stabili modalitățile de individualizare a sancțiunilor în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 55 din lege, ținându-se seama de gravitatea și durata faptei, dar și de alte elemente, precum și procedura de acordare a unui tratament favorabil întreprinderilor care recunosc săvârșirea unei fapte anticoncurențiale. Aceste instrucțiuni vin să se aplice procedurilor declanșate ulterior adoptării lor, însă ele relevă odată în plus voința legiuitorului de a conferi autorității de concurență un spațiu important în analiza de proporționalitate și de identificare a sancțiunilor care să răspundă cel mai adecvat scopului social urmărit de Legea nr. 21/1996.

Din analiza textelor legale precitate, instanța fondului a constatat că sub aspectul modului de individualizare a sancțiunii aplicate și a criteriilor incidente pârâtul are deplina putere de apreciere, iar contestarea nivelului sancțiunilor aplicate poate fi realizată în contextul raportului de drept contravențional doar de către destinatarul sancțiunii, ceea ce nu este cazul în speță. Autorul plângerii inițiale, ce a stat la baza demarării verificărilor, nu poate contesta modul în care autoritatea de concurență a apreciat asupra amenzii și a aplicării efectelor recunoașterii realizate de intervenienta B.. Reclamanta pierde din vedere că simplul fapt al formulării sesizării către Consiliul Concurenței nu conferă acesteia un drept de a interveni în cenzurarea raportului de drept contravențional stabilit între autoritatea sancționatoare și destinatarul sancțiunii, cu atât mai mult cu cât intervenienta a recunoscut constatările pârâtului, beneficiind de dispozițiile de favoare ale art. 57 din Legea nr. 21/1996. Instanța arată că recunoașterea intervine în cazul contravențiilor prevăzute la art. 55 alin. (1), potrivit căruia: "(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării următoarele fapte, săvârșite cu intenție sau din neglijență de întreprinderi sau asociații de întreprinderi: a) încălcarea prevederilor art. 5 și 6 din prezenta lege, precum și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; b) nenotificarea unei concentrări economice, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) și (2), înainte de punerea în aplicare a acesteia, cu excepția cazului în care sunt incidente prevederile art. 13 alin. (7) sau s-a acordat o derogare conform art. 13 alin. (8); c) realizarea unei operațiuni de concentrare economică cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. (6) - (8); d) punerea în practică a unei operațiuni de concentrare economică, declarată incompatibilă printr-o decizie a Consiliului Concurenței, potrivit prevederilor art. 47 alin. (4) lit. a); e) neîndeplinirea unei obligații, a unei condiții sau a unei măsuri impuse printr-o decizie luată potrivit prevederilor prezentei legi."

Pe un al doilea nivel al petitului înaintat, reclamanta a solicitat modificarea conținutului deciziei prin inserarea unor considerente redactate de către reclamantă și expuse pe larg în cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și impunerea unor măsuri suplimentare. În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă. Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), acțiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorității pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune administrativă, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2). Așa cum rezultă cu evidență din această normă legală, instanța nu poate realiza o înlocuire a considerentelor actului administrativ și nu poate impune reținerea unor alte aspecte centrate pe situația de fapt astfel cum se solicită prin cererea de chemare în judecată. Prin Decizia nr. 31 din 14 mai 2019, Consiliul Concurenței a respins parțial plângerea A. S.R.L. (față de părțile reclamate ANCOM și, respectiv, E. S.A. fiind vizate de capetele de acuzare respinse de autoritatea de concurență), pe motiv că nu există suficient temei de fapt și de drept pentru a justifica efectuarea unei investigații, context în care referirile reclamantei la conduita ANCOM nu pot fi valorificate în procedura de față, care privește o altă decizie a Consiliului Concurenței. Consiliul a dispus declanșarea unei noi investigații, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea concurenței și ale art. 102 din TFUE de către B., respectiv, a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea concurenței de către Municipiul București, președintele autorității de concurență emițând, în acest sens, Ordinul nr. 467 din 9 mai 2019.

În art. 5 Regulamentul privind analiza și soluționarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 și 9 din Legea concurenței nr. 21/1996 și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene din 05.10.2010, parte integrantă din Ordinul nr. 499/2010, se arată explicit că încadrarea legală exactă a faptelor este atributul Consiliului Concurenței. Conform cu art. 6 al aceluiași Regulament, Consiliul Concurenței nu este obligat să declanșeze o investigație pe baza fiecărei plângeri primite, pentru a stabili dacă a fost săvârșită o încălcare a legii. Consiliul Concurenței are datoria de a analiza cu atenție elementele de fapt și de drept aduse în atenția sa de către reclamant, în scopul de a stabili dacă aceste elemente indică un comportament care este în măsură să încalce prevederile art. 5, 6 sau 9 din lege și prevederile art. 101 sau 102 din TFUE, după caz. Consiliul Concurenței poate decide să declanșeze procedura de investigație privind o eventuală încălcare a art. 5, 6 sau 9 din lege și a art. 101 sau 102 din TFUE în orice moment, dar nu mai târziu de expirarea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 40 alin. (2) din lege, pentru emiterea unei decizii referitoare la o plângere. Procedura de investigație se va derula potrivit dispozițiilor art. 41-44 din lege. Raportul asupra investigației, cu excepția prevăzută la art. 42 alin. (1) din lege, va fi transmis spre luare la cunoștință persoanelor supuse investigației, acordându-se acestora un termen de minimum 30 de zile în care să își formuleze, în scris, observațiile lor asupra conținutului raportului. Potrivit art. 7 alin. (3) Consiliul Concurenței comunică autorului decizia, în scris, cu precizarea motivelor, în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la data la care acestuia i se confirmă faptul că plângerea este completă și îndeplinește toate condițiile prevăzute în prezentul regulament. Decizia de respingere a plângerii poate fi atacată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Instanța fondului a constatat însă că în speță nu este vorba de o acțiune promovată de către reclamantă în baza acestor dispoziții legale, reclamanta criticând de fapt încadrarea legală dat faptelor de către pârât, circumstanțele de fapt ale investigației care ar atrage alte sancțiuni și măsuri în opinia reclamantei. În art. 8 din regulament se arată că dacă în urma analizei unei plângeri se declanșează procedura de investigație, la finalul investigației președintele Consiliului Concurenței, conform prevederilor art. 43 alin. (2) din lege, poate admite audierea autorului plângerii, la cererea acestuia. Cu toate acestea, procedurile Consiliului Concurenței în cazurile de concurență nu constituie proceduri contradictorii între reclamant, pe de o parte, și întreprinderile investigate, pe de altă parte. Din acest motiv, drepturile procedurale ale reclamanților sunt mult mai limitate decât dreptul la apărare al întreprinderilor investigate.

Coroborând textele de lege mai sus menționate, instanța de fond a considerat că reclamanta nu poate proceda la o solicitare în instanță în scopul substituirii parțiale a considerentelor deciziei nr. 93/2019 cu propriile sale considerații și argumente, după cum în egală măsură instanța de judecată nu poate interveni asupra măsurilor de sancționare decise consecutiv recunoașterii realizate de intervenienta B., o asemenea cenzură nefiind permisă de lege.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă întemeindu-se pe premisa eronată potrivit căreia obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie modificarea sancțiunii amenzii aplicate intervenientei B. S.R.L., precum și a considerentelor deciziei contestate, în sensul agravării circumstanțelor finale avute în vedere de către pârât și, pe cale de consecință, a sancțiunilor aplicate. Or, din analiza cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat, în principal, anularea deciziei atacate și modificarea/completarea acesteia în sensul constatării existenței mai multor fapte anti-concurențiale și săvârșite pe o perioadă de timp mai extinsă de persoanele sancționate prin decizie, decât faptele constatate; solicitările de modificare a cuantumului sancțiunii amenzii aplicate, precum și a considerentelor deciziei atacate au un caracter accesoriu.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că reclamanta a invocat în motivarea acțiunii prevederile Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea in aplicare a normelor de concurență prevăzute de articolele 81 și 82 din tratat, art. 6 din actul normativ menționat stipulând că instanțele naționale sunt competente să aplice art. 81 și 82 din tratat.

Însă, Înalta Curte constată că instanța de fond a omis să examineze admisibilitatea cererii de chemare în judecată din perspectiva prevederilor Regulamentului UE menționat, ci a avut în vedere exclusiv prevederile Legii nr. 21/1996, precum și Regulamentul privind analiza și soluționarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 și 9 din Legea concurenței nr. 21/1996 și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene din 05.10.2010, parte integrantă din Ordinul nr. 499/2010.

În raport cu cele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a fi lămurite toate aspectele esențiale ale cauzei, cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) din noul C. proc. civ. potrivit cărora "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale". De asemenea, Înalta Curte apreciază că respectarea dreptului la apărare al reclamantei impunea analizarea susținerii acesteia referitoare la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Regulamentului CE nr. 1/2003.

Înalta Curte nu poate primi, însă, argumentele recurentei-reclamante conform căreia acțiunea poate fi considerată admisibilă și din perspectiva dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004. Aceasta în condițiile în care principiul aplicării cu prioritate a legii speciale în raport cu legea generală implică incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 21/1996 care, în cuprinsul prevederilor art. 41 reglementează explicit condițiile în care poate fi atacată în fața instanței decizia de respingere a plângerii unei persoane care reclamă săvârșirea unei fapte anti-concurențiale.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de considerentele mai sus expuse și dat fiind că prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii nu s-a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 496, 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1141 pronunțate la 2 iulie 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1141 pronunțate la 2 iulie 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 februarie 2024.