ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1021/2024

Ședința publică din data de 22 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, anularea adresei nr. x/17.02.2022 de răspuns la plângerea prealabilă și anularea în parte a documentului constatator nr. x/CN/09.11.2021, ambele emise de pârât în ceea ce privește neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor asumate prin participarea la procedura de atribuire prin negociere fără publicare prealabilă având ca obiect achiziția de "Teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, termen maxim de livrare 11-15 zile", respectiv cu privire la refuzul pretins nejustificat de a semna acordul-cadru de furnizare produse.

Prin sentința nr. 2368 din 16.12.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 2368 din 16 decembrie 2022 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, conform susținerilor arătate în cererea formulată.

În esență, în dezvoltarea recursului a arătat, după o expunere pe larg a situației de fapt și a probatoriului administrat, respectiv o reiterare a argumentelor invocate în fața primei instanțe în ceea ce privește nelegalitatea actelor contestate, că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a probelor administrate în cauză, respectiv a corespondenței dintre societatea reclamantă și producătorul chinez B., fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, având în vedere că nu a luat în considerare certificatul de forță majoră, afirmând că acesta este consultativ, deși se impunea să dea eficiență juridică avizului de forță majoră nr. 12/27.01.2022 asupra documentului constatator contestat, și nu a luat în considerare un aspect de notorietate publică din perioada noiembrie- decembrie 2021, și anume criza energetică din China, doar pentru că nu a fost menționată în corespondența cu producătorul chinez, apreciind astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă de intimatul-pârât s-a invocat excepția tardivității recursului, precum și excepția netimbrării acestuia, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

Prin încheierea din data de 11.01.2024 s-a reținut că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că recursul a fost formulat în termen legal, raportat la data comunicării sentinței de fond din 28 decembrie 2022 și data de 13 ianuarie 2023, la care a fost transmis recursul prin serviciul de curierat. Totodată, în ceea ce privește aspectul timbrării căii de atac exercitate în cauză, s-a reținut că recurenta-reclamantă a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON aferentă recursului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., conform chitanței aflate la dosarul de recurs.

La termenul din 22.02.2024, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului pentru neformularea unor critici de nelegalitate la adresa sentinței atacate și a reținut recursul spre soluționare pe excepția invocată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată și o va admite, urmând să constate că recursul este nul, pentru motivele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile legale amintite.

În speță, recurenta-reclamantă a clamat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., însă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței de fond, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia din perspectiva motivelor invocate, raportat la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii, pentru a putea fi încadrate în textele de lege precizate, care, prin urmare, au fost invocate exclusiv în mod formal.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentei, reține caracterul nemotivat al căii de atac, aceasta limitându-se să reitereze aspectele ce vizează situația de fapt dedusă judecății și probatoriul administrat în cauză, să reitereze argumentele invocate în susținerea nelegalității actelor contestate, care au fost supuse analizei primei instanțe, și să-și exprime nemulțumirile în ceea ce privește modul în care instanța a administrat, a interpretat probele și a stabilit în baza acestora starea de fapt, invocând cazurile de casare cărora a considerat că sunt circumscrise susținerile formulate.

Prin urmare, se constată că recursul nu conține motive care să poată fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., invocate în susținerea căii de atac exercitate, reclamanta neformulând nicio critică veritabilă de nelegalitate la adresa sentinței atacate din perspectivele evidențiate.

Or, față de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurenta-reclamantă nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate. În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a probatoriului administrat, respectiv a modului în care se impunea a fi interpretat acest probatoriu și stabilită situația de fapt, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței de fond, dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

În aceste condiții, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat de recurenta-reclamantă.

În considerarea argumentelor expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același cod, va constata nul recursul declarat de reclamantă și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2368 din 16 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.