ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 715/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpații B. și A. (precum și ceilalți inculpați din cauză) au fost condamnați în prima instanță (în cel de al doilea ciclu procesual) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, prima instanță reținând drept lege penală mai favorabilă C. pen. anterior.

Ulterior, în cursul judecării cauzei în apel, inculpații au formulat cereri de schimbare a încadrării juridice a faptelor, solicitând, în esență, aplicarea C. pen. actual ca lege penală mai favorabilă și reținerea infracțiunii de vătămare corporală gravă (prevăzută de actualul C. pen.), în loc de tentativă de omor.

Prin încheierea din 2 martie 2023, instanța de apel a respins cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

În contextul acestor rețineri, evaluând cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de cei doi inculpați, prima instanță a reținut că, în realitate, aceștia nu contestă neconstituționalitatea normei invocate, ci solicită instanței de contencios constituțional completarea textului de lege prin excluderea de la imprescriptibilitate a răspunderii penale pentru infracțiunea de omor/omor calificat sub forma tentativei, în condițiile în care legea penală mai favorabilă ar fi considerată ca fiind C. pen. actual.

În plus, aceștia invocă ca neconstituțional alt text de lege decât cel în baza căruia aceștia au fost condamnați. Altfel spus, inculpații solicită examinarea neconstituționalității unui text de lege care nu este incident în cauză, în condițiile în care au fost condamnați în fond în temeiul dispozițiilor C. pen. anterior, iar cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate în apel, au fost respinse.

Pentru motivele învederate, constatând neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate invocată vizând un text de lege care nu are legătură cu prezenta cauză, prima instanță a respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de inculpații B. și A..

În argumentarea, în scris, a căii de atac formulate, reiterând fidel, în integralitate, aspectele invocate în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen., apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În acest sens, a arătat, în esență, că, în pofida celor reținute de Curtea de Apel Ploiești, în cauză este îndeplinită condiția legăturii textului invocat cu soluționarea cauzei, întrucât art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen. este incident în speță în condițiile în care inculpatul poate opta pentru dispozițiile noului C. pen., ca lege penală mai favorabilă în cauză.

Altfel spus, dispozițiile invocate au legătura cu prezenta cauză întrucât, în ipoteza constatării neconstituționalității lor, noul C. pen. ar constitui legea penală mai favorabilă și ar permite o soluție de încetare a procesului penal, prin raportare la Deciziile Curții Constituționale nr. 358/2022 și nr. 297/2018, iar nu de condamnare a inculpatului.

În plus, aspectele invocate în susținerea excepției constituie critici veritabile de neconstitutionalitate a textului criticat, scopul demersului judiciar al inculpatului fiind pronunțarea de către Curtea Constituțională a unei decizii interpretative a normei invocate.

La termenul inițial fixat pentru soluționarea recursului, 12 octombrie 2023, la solicitarea apărătorului recurentului inculpat, care a invocat imposibilitatea obiectivă de prezentare în instanță, din motive medicale, Înalta Curte a amânat cauza la data de 26 octombrie 2023, pentru a-i acorda acestuia posibilitatea de a se prezenta în instanță și susține calea de atac.

La termenul astfel fixat, 26 octombrie 2023, în lipsa apărătorului ales al recurentului inculpat, care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apărătorul desemnat din oficiu pentru parte și reprezentantul Ministerului Public au formulat concluziile fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

****

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de inculpatul B., pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

Sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte, similar Curții de Apel Ploiești, constată că excepția de neconstituționalitate formulată de inculpatul B. nu are legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată.

În acest sens, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen., potrivit cărora "prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul: infracțiunilor prevăzute la art. 188 și 189 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei" este invocată de inculpatul B., în apelul formulat de acesta (alături de alții) împotriva sentinței penale nr. 75 din data de 5 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Prahova în al doilea ciclu procesual, prin care, reținându-se ca lege penală mai favorabilă C. pen. din 1969, în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) Cdod penal din 1969 pentru săvârșirea infractiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen., rap la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (faptă din noaptea de 25/26.12.2008, persoana vătămată C.), respectiv, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 321 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (faptă din noaptea de 25/26.12.2008) - infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Mai constată că inculpatul a invocat neconstituționalitatea textului de lege precitat susținând, în esență, că, nefăcând nicio diferențiere cu privire la tentativă, ca forma atipică de săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 188 și art. 189 C. pen., deși aceasta are un regim sancționator special (limitele de pedeapsă fiind reduse la jumătate) și nu are drept urmare moartea victimei, textul invocat îl privează de posibilitatea invocării prescripției răspunderii sale penale, motiv pentru care este lipsit de claritate și încălcă principiul legalității incriminării și a pedepsei.

În acest sens, a susținut că în expunerea de motive care a stat la baza Legii nr. 27/2012 pentru modificarea și completarea C. pen. al României și a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prin care au fost modificate dispozițiile art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen. [ca, de altfel, și ale art. 121 alin. (2) din C. pen. din 1969], fiind aduse în varianta în vigoare în prezent - caracterul imprescriptibil al infracțiunii de omor a fost raportat exclusiv la foma consumată a infracțiunii, adică cea urmată de moartea victimei, iar nu și la tentativă.

Plecând de la aceste argumente, inculpatul a concluzionat că numai interpretate în sensul că imprescriptibilitatea răspunderii penale pentru infracțiunile de omor și omor calificat vizează doar forma consumată a acestora, iar nu și forma tentativei la aceste fapte, dispozițiile art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen. ar respecta rigorile constituționale instituite prin art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție.

În contextul acestor rețineri, în evaluarea exigenței de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că, dacă, raportat la apărările formulate de inculpatul B. în apel - care vizează inclusiv reținerea noului C. pen. ca lege penală mai favorabilă, cu consecința constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, ca urmare a interpretării dispozițiilor art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen. în maniera anterior menționată [în sfera căreia, de altfel, a solicitat și schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. din 1969, în cea prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen..], nu se poate nega o eventuală aplicabilitate a textului de lege în cauză, excepția de neconstituționalitate formulată de inculpat nu îndeplinește exigența necesității invocării ei în speță.

Aceasta întrucât, prin demersul său, autorul excepției nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției legale criticate, ci tinde la interpretarea normei de incriminare criticate în contextul factual propriu speței, susținând că numai interpretat în modalitatea evidențiată în recurs în casație, textul de lege respectă exigențele principiului legalității consacrat prin art. 1 alin. (5), și art. 23 alin. (2) din Constituția României.

Din această perspectivă, se constată că recurentul inculpat B. nu aduce în discuție veritabile elemente de constituționalitate a normei invocate, ci chestiuni de interpretare și aplicare a acesteia în speță. Susținerile sale reprezintă, în mod esențial, chiar apărări privind prescriptibilitatea răspunderii sale penale formulate, succesiv, în fața instanței de apel, asupra cărora, de altfel, aceasta s-a și pronunțat (prin încheierea din 2 martie 2023, prin care au fost respinse cererile inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor).

Altfel spus, prin prezentul demers judiciar, recurentul inculpat tinde, prin urmare, nu la cenzurarea unor elemente de neconstituționalitate, ci la obținerea unei interpretări legale, cu valoare obligatorie, a normei invocate, din partea unei alte autorități decât cea căreia îi sunt atribuite prerogative exclusive de interpretare și aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituție.

Or, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica o judecată întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea inter alia că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în cauză, autorul excepției pare a tinde, în mod esențial, la eludarea prerogativelor exclusive ale organelor abilitate de a interpreta și aplica o normă legală, prin declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a modului în care au fost concret interpretate în speță prevederile art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen.

Pentru argumentele prezentate, concordant Curții de Apel Ploiești, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de inculpatul B. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normei criticate cu legea fundamentală, ci, exclusiv, în vederea tranșării unei probleme de interpretare și aplicare a acesteia într-o manieră favorabilă, motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 alin. (2) lit. b) C. pen., este inadmisibilă, soluția dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.

Ca urmare, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpatul B., Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 alin. (2) lit. b) din C. pen., cuprinsă în încheierea de ședință din data de 29 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2009.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 340 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 alin. (2) lit. b) din C. pen., cuprinsă în încheierea de ședință din data de 29 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2023.