ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din 19 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2019, printre altele, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru modalitatea de la lit. b) - 7 acte materiale - 1 în raport cu S.C. B. S.R.L., 1 în raport cu S.C. C. S.R.L., 4 în raport cu S.C. D. S.R.L., 1 în raport cu S.C. E. S.R.L. și pentru modalitatea de la lit. c) - 63 de acte materiale - 44 în raport cu S.C. F. S.R.L., 13 în raport cu S.C. G. S.R.L. și 6 în raport cu S.C. H. S.R.L..

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator de societăți comerciale (funcție de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii), pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator de societăți comerciale (funcție de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii), de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul A. a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 10 mai 2018 ora 16, până la data de 11 mai 2018 ora 16 și s-a dedus această perioadă din pedeapsa aplicată.

În temeiul art. 19 și art. 397 C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.013.304,63 RON la care se vor adăuga plata dobânzilor și penalităților de întârziere, calculate până la data stingerii efective a sumelor datorate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii ce au fost instituite prin ordonanța din data de 06 iulie 2018, prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, aflate în proprietate de drept și de fapt a inculpatului A. până la concurența sumei de 1.013.304,63 RON, inclusiv teren intravilan situat în comuna I., jud. Mureș cu suprafața de 751 mp nr. cadastral x 202-203/26.

În baza art. 25 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a facturilor fictive emise în cauză.

Conform art. 12 din Legea nr. 241/2005, inculpații A. și J. nu vor mai putea fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai unor societăți comerciale, iar dacă au fost aleși, se va dispune decăderea acestora din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă, s-a dispus a se comunica o copie a dispozitivului sentinței la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 3000 RON fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

S-a dispus plata onorariilor parțiale către apărătorii desemnați din oficiu după cum urmează: K. 350 RON, delegație nr. 2098/2019 și 350 RON L. delegație 2095/2019.

Pentru a pronunța această sentință, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv prin raportare la apărările acuzatului, instanța de fond a reținut, în esență, că fapta inculpatului A. care, în calitate de asociat și administrator al societății comerciale M. S.R.L., ce are ca și obiect de activitate intermedieri în comerțul cu produse diverse și a cărei activități a constat, în principal, în intermedierea vânzării produselor de tâmplărie PVC achiziționate de la S.C. N. S.R.L., în baza aceleiași rezoluții infracționale și în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a omis evidențierea în actele contabile a încasărilor realizate de la următorii parteneri comerciali:

și, totodată, a dispus înregistrarea în evidența contabilă a societății de achiziții fictive de la:

realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru modalitatea de la lit. b) - 7 acte materiale - 1 în raport cu S.C. B. S.R.L., 1 în raport cu S.C. C. S.R.L., 4 în raport cu S.C. D. S.R.L., 1 în raport cu S.C. E. S.R.L. și pentru modalitatea de la lit. c) - 63 de acte materiale - 44 în raport cu S.C. F. S.R.L., 13 în raport cu S.C. G. S.R.L. și 6 în raport cu S.C. H.).

La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

Cu privire la măsurile asigurătorii, s-a apreciat că acestea trebuie menținute, funcție de caz, în vederea asigurării reparării pagubelor cauzate prin infracțiune, pentru garantarea executării pedepselor pecuniare sau a cheltuielilor judiciare precum și pentru a se evita distrugerea, ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau a confiscării extinse.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a reținut că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului A., iar având în vedere principiul disponibilității acțiunii civile, s-a apreciat că, astfel cum a fost formulată acțiunea civilă de către partea civilă, inculpatul J. nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul A. la plata prejudiciului care ar corespunde acțiunii sale ilicite, cererea de constituire de parte civilă referindu-se în mod exclusiv la inculpatul A..

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații A. și J. și partea civilă ANAF-Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Prin decizia penală nr. 233/A din 19 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă ANAF-Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva sentinței penale nr. 49 din 19 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile declarate de inculpații A. și J. împotriva sentinței penale nr. 49 din 19 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2019, care a fost desființată în parte și, rejudecând cauza:

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru modalitatea de la lit. b) - 7 acte materiale - în raport cu S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și pentru modalitatea de la lit. c) - 63 de acte materiale- în raport cu S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L., și cu reținerea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii, de 24 de ore, din 10 mai 2018, ora 16, până la 11 mai 2018, ora 16.

În baza 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului J. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale reprezentând facturile fictive emise de S.C. H. SRL).

Au fost înlăturate din hotărârea atacată dispozițiile referitoare la: aplicarea pedepselor complementare și accesorii cu privire la inculpatul J.; constatarea concursului cu altă infracțiune și anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului J. prin sentința penală nr. 900/24 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2013, definitivă prin neapelare, contopirea pedepselor și stabilirea pedepsei rezultante; aplicarea pedepselor complementare și accesorii pe lângă pedeapsa rezultantă, cu privire la inculpatul J..

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate referitoare la: aplicarea pedepselor complementare și accesorii cu privire la inculpatul A.; soluționarea laturii civile; menținerea măsurilor asigurătorii; desființarea facturilor fictive; aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 241/2005; obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli; suportarea de către stat a onorariilor avocaților desemnați din oficiu;

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta parte civilă la plata sumei de 400 RON, reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în soluționarea cauzei în apel.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., suma de 868 RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul J. în apel, s-a dispus a se plăti către Baroul Mureș din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut, în ceea ce privește criticile formulate de inculpatul A. prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de prim grad întrucât dorea să urmeze procedura simplificată și să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că, la termenul de judecată din 03 februarie 2021, după ce s-a citit actul de sesizare a instanței, apărătorul ales al inculpatului A., care îl reprezenta și ținea legătura telefonic cu acesta, a susținut în mod expres că acesta nu dorea să uzeze de procedura simplificată, iar, dacă opțiunea inculpatului ar fi fost să uzeze de procedura simplificată, acesta avea la dispoziție două variante - fie să solicite amânarea cauzei pentru că urmă să se prezinte la următorul termen, fie să procedeze la întocmirea unui înscris autentic prin care să își exprime opțiunea.

În plus, s-a arătat că, la termenul de judecată din 03 februarie 2021, apărătorul ales al inculpatului a arătat că acesta din urmă înțelege să conteste starea de fapt. În atare situație, faptul că inculpatul și-a modificat ulterior poziția nu îi conferă instanței posibilitatea să rețină în favoarea acestuia prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ci doar să aibă în vedere la individualizarea tratamentului sancționator faptul că inculpatul a avut o atitudine de recunoaștere a faptei.

Cu privire la critica vizând faptul că se impunea suspendarea cauzei la momentul la care erau în vigoare decretul nr. 195/2020 și decretul nr. 240/2020 care au instituit starea de urgență, ulterior prelungită cu starea de alertă, s-a arătat că cele două decrete au fost în vigoare doar pe durata stării de urgență (din 16 martie 2020 până la 14 mai 2020), iar în perioada vizată cauza se afla în faza camerei preliminare, în contestație, dosarul nr. x/2019 fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 21 ianuarie 2020.

La primul termen de judecată din 7 februarie 2020, cauza a fost amânată deoarece activitatea de judecată a fost suspendată prin Hotărârea nr. 1 din 21 ianuarie 2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, iar al doilea termen de judecată a fost fixat pentru data de 20 martie 2020.

Având în vedere Hotărârea nr. 191 din 10 martie 2020 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea nr. 13 din 11 martie 2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, precum și măsurile de protecție instituite prin Hotărârea nr. 6 din 9 martie 2020 a Comitetului național pentru situații speciale de urgență, constituit la nivelul Guvernului României, s-a dispus preschimbarea termenului pentru data de 27 mai 2020.

Așadar, înainte a de se declara stare de urgență și de a intra în vigoare cele două decrete, s-a stabilit un termen mai îndepărtat, care s-a situat, practic, ulterior încetării stării de urgență și ulterior incidenței celor două decrete, astfel că, pe perioada stării de urgență, cauza nu a fost în stare de judecată. Din data de 15 mai 2020 până în data de 7 martie 2022, România s-a aflat în stare de alertă, perioadă în care prevederile legale în vigoare nu au stabilit că se suspendă în mod obligatoriu judecata, prin urmare, pe durata desfășurării judecății în primă instanță, care a debutat la termenul din data de 23 septembrie 2020, nu s-a impus suspendarea judecării procesului.

În concluzie, s-a apreciat că inculpatului nu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, așa încât nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond pentru aceste motive.

Curtea a apreciat neîntemeiate și criticile inculpatului privind nemotivarea hotărârii atacate, reținând că în cuprinsul acesteia s-a expus pe larg starea de fapt, încadrarea acesteia în drept, respectiv probele care stau la baza condamnării inculpatului A..

Efectuând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, instanța de apel a reținut că la dosar există probe suficiente și legal administrate care dovedesc că inculpatul a săvârșit fapta imputată în sarcina sa (infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005), atât în forma prevăzută la lit. b), cât) și în) forma prevăzută la lit. c), și) a apreciat ca nefondată susținerea că un element constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală nu este dovedit, respectiv prejudiciul.

În acest sens, s-a arătat că, deși Raportul de constatare tehnico-științifică încheiat la data de 25 iunie 2018 de către specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș a fost exclus de la dosar, existența prejudiciului a fost dovedită prin înscrisurile depuse de partea civilă A.N.A.F. odată cu sesizarea organului de urmărire penală, care sunt în acord cu prevederile legii fiscale aplicabile, respectiv cu art. 132 Codul de procedură fiscală

S-a menționat că, în cauză, s-a procedat întocmai în conformitate cu dispozițiile legale menționate, organul de inspecție fiscală a întocmit Procesul-verbal cu nr. de înregistrare 131 din data de 16 iunie 2017, care a stat la baza Sesizării penale nr. 293 din data de 20 iunie 2017.

Astfel, s-a subliniat că în acest caz particular nu se urmează procedura fiscală comună, nu se întocmește raport de inspecție fiscală și nici nu se emit titluri de creanță, cum este de exemplu decizia de impunere, înainte de a se sesiza organul de urmărire penală. Actul de sesizare a organelor penale este procesul-verbal care se întocmește special pentru acest scop și care este diferit de raportul de inspecție fiscală.

În concluzie, s-a apreciat că procedura urmată de A.N.A.F. este una legală, iar înscrisurile depuse pot fi folosite pentru a se calcula prejudiciul produs în dauna statului.

S-a mai arătat că judecătorul este organul care are atributul de a aprecia, în baza probelor legal administrate, valoarea prejudiciului, raportul de constatare tehnico-științifică este un mijloc de probă ca oricare altul, iar în lipsa lui nu se naște imposibilitatea stabilirii prejudiciului din moment ce înscrisurile depuse de organele fiscale sunt îndestulătoare pentru a se calcula valoarea prejudiciului. În același timp, concluziile unui nou raport sau a unei expertize contabile nu ar putea impune instanței ce valoare a prejudiciului să rețină, instanța de apel subliniind că prin expertiză nu se poate stabili un prejudiciu, ci doar deductibilitatea unor obligații.

Astfel, s-a considerat, raportat la acuzația adusă inculpatului, respectiv că a omis evidențierea în actele contabile încasările realizate de la următorii parteneri comerciali B. S.R.L. Tg. Mureș, S.C. C. S.R.L. Hunedoara, S.C. D. S.R.L. Caraș - Severin și S.C. E. S.R.L. Hunedoara, dar a și dispus înregistrarea în evidența contabilă a societății achiziții fictive de la S.C. F. S.R.L. Brașov, S.C. G. S.R.L. Răducăneni și S.C. H. S.R.L. O., că valoarea prejudiciului adus statului poate fi calculată prin luarea în considerare a valorii fiecărei facturi provenite de la aceste societăți, a TVA-ului aferent, a raportului de venituri/cheltuieli, a bazei impozabile și a impozitului pe profit aferent (modalitate de calcul reliefată de probele existente la dosar).

Așadar, s-a reținut că prejudiciul obținut în urma acestui calcul este identic cu cel reținut de judecătorul de prim grad - 1.013.304,63 RON, iar valoarea acestuia în euro, raportat la cursul valutar de la data săvârșirii infracțiunii, este situată peste 100.000 de euro, încadrarea faptei pe alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 fiind corectă ("Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.").

S-a concluzionat că existența prejudiciului, ca element constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, în forma prevăzută atât la lit. b), cât) și la) lit. c), este dovedit, astfel că nu se impune nici trimiterea cauzei spre rejudecare și nici achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., existând probe din care reiese existența și valoarea prejudiciului.

În ceea ce privește critica inculpatului vizând lipsa calității speciale cerută subiectului activ al infracțiunii, Curtea a reținut că modalitățile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 vizează obligația de întocmire corectă și corespunzătoare realității a documentelor contabile, acestea fiind o obligație preexistentă stabilită prin Legea nr. 82/1991, iar potrivit art. 1 din această lege, printre persoanele care răspund pentru organizarea și conducerea contabilității se află și administratorul societății, astfel că administratorul, în calitate de contribuabil, este autor al infracțiunii.

Întrucât contribuabilul este persoana care are obligația să respecte valoarea socială generică protejată, aceea a integrității bugetului de stat prin plata taxelor și impozitelor (art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005), s-a apreciat că intervenția contabilei, ca și delegat, este limitată la acte de executare, astfel că, fără urmă de îndoială, inculpatul este autorul faptei și, în niciun caz, instigator la comiterea acesteia.

În consecință, s-a reținut ca fiind corectă condamnarea inculpatului A., în calitate de autor, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât, în calitate de asociat și administrator al societății comerciale M. S.R.L., ce are ca și obiect de activitate intermedieri în comerțul cu produse diverse și a cărei activitate a constat, în principal, în intermedierea vânzării produselor de tâmplărie PVC achiziționate de la S.C. N. S.R.L., în baza aceleiași rezoluții infracționale și în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a omis evidențierea în actele contabile a încasărilor realizate de la următorii parteneri comerciali:

și, totodată, a dispus înregistrarea în evidența contabilă a societății de achiziții fictive de la:

În schimb, în ceea ce privește individualizarea infracțiunii, s-a apreciat că se impune reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. - împrejurări legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

S-a avut în vedere, pe de o parte, că infracțiunea de evaziune fiscală este de o gravitate medie spre mare, ilustrată în principal de cuantumul ridicat al prejudiciului - 1.013.304,63 RON, de valorile sociale ocrotite, și de amploarea resurselor folosite pentru descoperirea și stoparea acestui fenomen infracțional, care este într-o continuă răspândire, iar, pe de altă parte, că fapta a fost comisă în perioada mai 2014- iunie 2015, situație în care s-a considerat că perioada lungă de timp care s-a scurs de la finalizarea activității infracționale face ca impactul faptei să nu mai fie unul așa de ridicat, iar urmările acesteia să se reducă.

Sub acest aspect s-a subliniat că, cu cât răspunderea penală este angajată mai târziu față de data săvârșirii infracțiunii, cu atât rezonanța socială a săvârșirii infracțiunii se diminuează, prin urmare, la stabilirea răspunderii penale trebuie avut în vedere, inevitabil, acest factor, și anume timpul scurs de la data comiterii faptei.

Prin urmare, a fost reținută incidența acestei circumstanțe atenuante și, potrivit cu art. 76 alin. (1) C. pen., au fost reduse limitele de pedeapsă cu o treime, noile limite fiind, conform încadrării juridice pe alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, raportat la valoarea prejudiciului, care este mai mare de 100.000 de euro, cuprinse între 4 ani și 8 luni și 8 ani și 8 luni închisoare.

Analizând circumstanțele referitoare la persoana inculpatului, Curtea a constatat că acesta a recunoscut săvârșirea faptei (deși prea târziu pentru a putea beneficia de prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.), se află la muncă în străinătate pentru a-și câștiga traiul prin mijloace legale și nu are antecedente penale, astfel încât a apreciat că se impune stabilirea pedepsei închisorii pe o durată minimă, de 4 ani și 8 luni, cu executarea în regim de detenție, nefiind îndeplinite condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 91 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a reținut că, prin adresa din 17 ianuarie 2019, ANAF - DGRFP Brașov - AJFP Mureș s-a constituit în mod legal parte civilă în proces, solicitând obligarea inculpatului A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M. S.R.L., la plata sumei de 2.188.747 RON, sumă care reprezintă prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului.

Curtea a reținut, în acest context, că, pentru a opera răspunderea civilă, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, adică o acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, acele consecințe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția autorului faptei ilicite, cerințe care, în speță, sunt îndeplinite.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului a cărui reparare se cere, s-a constatat că din acest cuantum trebuie scăzute toate sumele rezultate din operațiunile care, deși au fost apreciate ca nelegale de partea civilă, nu au făcut obiectul trimiterii în judecată, și anume:

- prejudiciul calculat prin raportare la presupusele relații comerciale avute de societatea verificată, S.C. M. S.R.L., cu S.C. P. S.R.L. - 78.288,02 RON, S.C. Q. S.R.L. - 43.159,21, S.C. R. S.R.L. - 111.283,82, S.C. S. S.R.L. - 57.603,97 și S.C. T. S.R.L. - 2.214,74, dar și

- suma de 882.892 RON (parte din suma totală de 2.188.747 RON, indicată ca impozit din alte surse), ce reprezintă impozit pe veniturile din alte surse. Acest impozit s-a calculat deoarece în timpul controlului s-a concluzionat că suma totală de 4.635.184 RON a fost însușită de reprezentantul legal al S.C. M. S.R.L..

Ca atare, s-a constatat că valoarea prejudiciului reținută de prima instanță este corectă, acțiunea civilă formulată de ANAF putând fi admisă doar în parte.

S-a subliniat că, deși S.C. M. S.R.L. a fost radiată, obligațiile fiscale datorate se anulează după radiere doar dacă pentru plata acestora nu s-a atras răspunderea altor persoane, însă, în prezenta cauză inculpatul persoană fizică a fost obligat la plata despăgubirilor civile, astfel, nu are relevanță situația persoanei juridice S.C. M. S.R.L..

Referitor la critica potrivit căreia nu se putea dispune ca inculpatul A. să achite în mod exclusiv prejudiciul datorat statului întrucât și inculpatul J. se face vinovat de complicitate la săvârșirea faptei de evaziune fiscală în formă continuată, Curtea a subliniat că ANAF și-a îndreptat acțiunea civilă doar împotriva inculpatului A., astfel încât, potrivit principiul disponibilității acțiunii civile, inculpatul J. nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul A. la plata prejudiciului, instanța neputând să se pronunțe în afara limitelor în care a fost investită.

În schimb, s-a arătat că partea civilă are posibilitatea de a solicita achitarea întregului prejudiciu de la un singur inculpat.

Totodată, s-a reținut că prejudiciul nu a fost recuperat, Serviciul Colectare Executare Silită P. F. din cadrul ANAF - DGRFP Brașov - AJFP Mureș comunicând, prin adresa din 14 februarie 2023, faptul că din bunurile sechestrate în baza Ordonanței de instituire a sechestrului asigurător din data de 6 iulie 2018, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, nu au fost recuperate/distribuite sume creditorului ANAF - DGRFP Brașov - AJFP Mureș pentru acoperirea prejudiciului din acest dosar.

În concluzie, s-a apreciat că nu se impune reformarea hotărârii atacate sub aspectul laturii civile.

Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea a apreciat ca nefondat și apelul formulat de partea civilă ANAF - DGRFP Brașov - AJFP Mureș, reținându-se, în plus, că în ce privește suma de 882.892 RON (venituri din alte surse), modul de calcul al impozitului din alte surse a fost efectuat în conformitate cu prevederile art. 79 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Însă, prin decizia nr. 363/2015 a Curții Constituționale, au fost constatate ca fiind neconstituționale prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2005, fiind, astfel, dezincriminată fapta prevăzută la acest articol (constând în reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă). Ca urmare, s-a considerat că nu se impune reformarea hotărârii cu privire la aspectele contestate de partea civilă, apelul declarat de aceasta fiind respins.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 19 mai 2023, a declarat recurs în casație incupatul A. (prin avocat U., care a atașat, în copie scanată, împuternicirea avocațială seria x din 19 mai 2023, fila x ds. nr. 1022/102/2019/R), invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma care incriminează infracțiunea de evaziune fiscală, lipsind elementul material al laturii obiective și urmarea periculoasă constând în producerea unui prejudiciu, iar inculpatul nu are calitatea de subiect activ al infracțiunii.

Astfel, a învederat că, din documentele aflate la dosar (extrase de cont, fișa partenerilor, note de recepție, registre de casă), rezultă că operațiunile economice/comerciale/fiscale realizate au fost reale, au fost declarate de operatorii economici implicați organelor fiscale și există plata acestora, neexistând probe legal administrate care să confirme existența infracțiunii.

Totodată, recurentul a apreciat că prejudiciul trebuia să fie stabilit cu certitudine de către organul fiscal, pe baza documentelor contribuabilului, nu prin estimare. Sub acest ultim aspect, a susținut că prin estimare este permisă calcularea doar dacă organului fiscal nu i se prezentau evidențele contabile, situație care nu se regăsește în speță, în raportul de control fiscal menționându-se că respectivele evidențe au fost prezentate.

Deopotrivă, a solicitat să se observe că, la determinarea încadrării juridice sub forma agravantei, la evaluarea prejudiciului de referință nu se iau în calcul penalitățile și accesoriile, întrucât prejudiciul trebuie să aibă un caracter cert, lichid și exigibil la data săvârșirii infracțiunilor. De altfel, potrivit deciziei nr. 1/2008, privind procedura insolvenței, aprobată prin O.P.A.N.A.F. nr. 1537/2008, "începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a insolvenței, după caz, nu se mai datorează și nu se mai calculează obligații fiscale accesorii pentru creanțele înscrise la masa credală și pentru cele rezultate din activitatea curentă, indiferent de data deschiderii acestei proceduri", în același sens fiind și dispozițiile art. 122

1

din O.G. nr. 92/2003. Or, conform evidențelor publice fiscale, societatea S.C. M. S.R.L. este radiată din 18 noiembrie 2019, situație în care, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, dar și ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscale, obligațiile fiscale privind accesoriile fiscale au fost stinse.

În ceea ce privește lipsa calității de subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală, s-a arătat că societatea avea angajat un contabil, care avea ca atribuție ținerea corectă a contabilității în acord cu prevederile legii speciale și căruia îi revine, conform art. 10 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității. Prin urmare, în condițiile în care persoana care a efectuat înregistrările achizițiilor fictive în contabilitatea S.C. M. S.R.L. era contabila societății, iar nu inculpatul, s-a considerat că acestuia nu i se putea reține forma autoratului, ci cel mult instigarea, în modalitatea participației improprii. Cu toate acestea judecătorul și-a încălcat obligația de a pune în discuție încadrarea juridică a faptei, abia după lămurirea acestei chestiuni putând trece la evaluarea probelor care ar fi putut proba acuzația.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și părții civile A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Mureș la 24 mai 2023, iar inculpatului J. la 26 mai 2023.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16 iunie 2023. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită.

Prin încheierea din 29 august 2023 pronunțată de Înalta Curte, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 233/A din 19 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost trimisă cauza, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 7, fiind fixat termen de judecată la data de 26 septembrie 2023.

Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reținut, în esență, că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. întrunește toate cerințele de formă prevăzute de art. 440 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 434-438 C. proc. pen.

În legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de recurent, s-a precizat că acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, indiferent că au stat la baza reținerii existenței infracțiunii ori a calificării ei juridice, neputând fi cenzurate în nici un fel, jurisprudența instanței supreme fiind constantă în acest sens.

În atare situație, s-a apreciat că pot fi analizate prin prisma acestui caz de casare doar susținerile recurentului privind neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă prevăzute de norma ce incriminează infracțiunea de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, din perspectiva lipsei elementului material și a urmării periculoase, fără a se putea proceda la reexaminarea conținutului mijloacelor de probă ori la reaprecierea materialului probator.

Cât privește criticile recurentului referitoare la lipsa calității de subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală, s-a constatat că prin susținerile formulate sub acest aspect se tinde la modificarea situației de fapt reținute de instanțele de fond și de apel, cu consecința schimbării încadrării juridice a faptelor (din autorat la infracțiunea de evaziune fiscală în instigare, sub forma participației improprii, la aceeași infracțiune), aspect ce nu poate fi cenzurat prin prisma acestei căi extraordinare de atac.

Examinând în aceste limite recursul în casație formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 442 - 444 C. proc. pen., Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate pe parcursul procedurii judiciare.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Așa cum s-a menționat și în cuprinsul încheierii de admitere în principiu din data de 29 august 2023, acest motiv de casare nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanțelor inferioare, jurisprudența instanței supreme fiind constantă în acest sens (e.g. deciziile nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 349/RC și nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 352/RC din 14 iulie 2022 etc.).

În speță, se constată că recurentul inculpat A. a invocat acest motiv de casare, susținând, în esență, că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma ce incriminează infracțiunea de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, din perspectiva lipsei elementului material și a urmării periculoase.

Înalta Curte reține că, prin decizia recurată, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. [pentru modalitatea de la lit. b) - 7 acte materiale - în raport cu S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și pentru modalitatea de la lit. c) - 63 de acte materiale- în raport cu S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L. și S.C. H.], și cu reținerea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Sub aspectul situației de fapt, instanța de apel a reținut cu autoritate de lucru judecat că, inculpatul A., în calitate de asociat și administrator al societății comerciale M. S.R.L., ce are ca și obiect de activitate intermedieri în comerțul cu produse diverse și a cărei activitate a constat, în principal, în intermedierea vânzării produselor de tâmplărie PVC achiziționate de la S.C. N. S.R.L., în baza aceleiași rezoluții infracționale și în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a omis evidențierea în actele contabile a încasărilor realizate de la următorii parteneri comerciali:

și, totodată, a dispus înregistrarea în evidența contabilă a societății de achiziții fictive de la:

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, constituie infracțiunea de evaziune fiscală, iar, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ, documentele legale sunt documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora.

Ca atare, realizarea elementelor de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constă în neînregistrarea în actele contabile ori în celelalte documente legale a surselor impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.

Elementul material al laturii obiective constă în omisiunea de a evidenția, în tot sau în parte, în documentele legale, operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate. Obligațiile a căror încălcare este incriminată de textul de lege prevăzut la art. 9 lin. (1) lit. b) din legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, se regăsesc în Legea nr. 82/1991 a contabilități.

În acest sens, potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și alte informații referitoare la activitatea desfășurată, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu alte persoane (instituții publice, clienți, creditori financiari, comerciali etc.).

Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează la momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel, calitatea e document justificativ.

Totodată, se subliniază că, în modalitatea faptică de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, scopul este cel de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, acest scop fiind atașat laturii obiective a infracțiunii.

De asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2004, evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală, iar, conform art. 2 alin. (1) lit. f) din același act normativ, operațiunea fictivă reprezintă disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care, în fapt, nu există.

A evidenția în documente contabile operațiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operațiuni care nu au corespondent în realitatea obiectivă. Elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal menționat anterior, se poate realiza doar printr-o acțiune de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ, facturi și chitanțe, a unor cheltuieli care nu au o reflectare exactă în realitate, nu au fost determinate de operațiuni reale ori au la bază operațiuni fictive.

Prin acțiunea sa, făptuitorul alterează conținutul evidențelor contabile, documentelor legale, cu relevanță, facturi fiscale ori chitanțe, realizând cheltuieli nereale ori operațiuni fictive.

Înregistrarea operațiunilor fictive constituie infracțiune dacă a avut ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, scopul fiind atașat laturii obiective a infracțiunii.

În concret, recurentul A. a susținut că din documentele aflate la dosar (extrase de cont, fișa partenerilor, note de recepție, registre de casă), rezultă că operațiunile economice/comerciale/fiscale realizate au fost reale, au fost declarate de operatorii economici implicați organelor fiscale și există plata acestora, neexistând probe legal administrate care să confirme existența infracțiunii.

În acest context, Înalta Curte constată că în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul a indicat o altă situație de fapt decât cea stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel, contestând, astfel, baza factuală care a condus la tragerea sa la răspundere penală.

Reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Critica recurentului privind lipsa prejudiciului, respectiv stabilirea prin estimare a acestuia este, de asemenea, nefondată. Sub acest aspect, se observă că instanța de apel, prin decizia nr. 233/A din 19.04.2023 a reținut că, valoarea prejudiciului adus statului, în lipsa unui raport de constatare tehnico-științifică sau a unei expertize contabile, poate fi calculată prin luarea în considerare a valorii fiecărei facturi provenite de la societățile menționate anterior, a TVA-ului aferent, a raportului de venituri/cheltuieli, a bazei impozabile și a impozitului pe profit aferent. Așadar, Curtea a constatat că prejudiciul obținut în urma acestui calcul este în valoare de 1.013.304,63 RON, iar valoarea acestuia în euro, raportat la cursul valutar de la data săvârșirii faptei, este situată peste 100.000 de euro, ceea ce a atras incidența în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, respectiv a fost reținută forma agravată a acestei infracțiuni.

Ca atare, Înalta Curte reține corespondența între fapta comisă și tiparul de incriminare corespunzător infracțiunii de evaziune fiscală pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A..

În consecință, întrucât fapta inculpatului se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., iar prin criticile aduse hotărârii definitive, acesta nu au evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, este neîntemeiată solicitarea sa de pronunțare a unei soluții de achitare.

Față de aceste considerente, întrucât în cauză criticile formulate nu se circumscriu dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 233/A din 19 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Totodată, față de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C.