ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din data de 06.03.2024, pronunțată Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată din oficiu,

În temeiul art. 47 alin. (1) și (4), art. 50 C. proc. pen. rap. la art. 429 alin. (1) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 108/2011 din 27.04.2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2010, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 29.12.2023, sub nr. x/2023, petentul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 108/27.04.2011.

În motivarea cererii, petentul a arătat că, în fapt, prin sentința penală nr. 553/23.11.2010, pronunțată în dosarul nr. x/2010 a Judecătoriei Deta, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 108/27.04.2011 a Tribunalului Timiș, s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de un an închisoare.

Împotriva acesteia a declarat apel în termen, care a fost soluționat de către Tribunalul Timiș prin decizia contestată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 426 lit. a) C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate prin prisma excepției de necompetență, Tribunalul a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 553/23.11.2010 pronunțată de Judecătoria Deta în dosarul penal nr. x/2010, contestatorul A. a fost achitat sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În cauză s-a promovat apel, iar prin decizia penală nr. 108/2011 a Tribunalului Timiș, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta și s-a dispus condamnarea contestatorului A. la 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Astfel, Tribunalul a constatat că, în speță, a fost exercitată calea de atac ordinară a apelului.

Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 426 C. proc. pen. stabilesc că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile prevăzute la lit. a)-i).

Prin urmare, ca regulă, competența de soluționare a contestației în anulare aparține instanței care a soluționat apelul, doar, prin excepție, competența poate aparține - în cazul de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. "b" C. proc. pen. primei instanțe (de fond), doar dacă nu s-a exercitat calea de atac a apelului.

Cu toate acestea, în cauză a fost exercitată calea de atac a apelului și potrivit actualei reglementări, apelurile nu se mai judecă de către Tribunale, ci sunt în competența de soluționare a Curților de Apel. În aceste condiții, Tribunalul a apreciat că, în ipoteza în care s-ar admite contestația în anulare, în rejudecarea apelului ar trebui să se pronunțe Curtea de Apel ca instanță care soluționează în acest moment apelurile, raportat și la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen.

Tribunalul a apreciat că, în speță, competența judecării contestației în anulare aparține Curții de Apel Timișoara ca instanță competentă în prezent să judece apelurile, chiar dacă Tribunalul Timiș a fost instanța care a soluționat apelul cu privire la sentința penală invocată.

Față de aceste considerente, în baza art. 47 alin. (1) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 429 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, invocată din oficiu.

Prin decizia penală nr. 29/A13.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 47 C. proc. pen., s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara, invocată din oficiu, iar în temeiul art. 50 C. proc. pen., rap. la art. 47 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul A. în favoarea Tribunalului Timiș.

În temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a constatat conflictul negativ de competență și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, potrivit art. 8 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă. Per a contrario, în cazurile hotărârilor deja pronunțate de prima instanță și rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. se aplică prevederile C. proc. pen. din 1968.

Privitor la reținerea art. 14 din Legea 255/2013 care prevede că rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată ori de către instanța competentă, dispusă după intrarea în vigoare a C. proc. pen. se desfășoară conform legii noi, avut în vedere de Tribunalul Timiș în motivarea declinării competenței în favoarea Curții de Apel, Curtea a apreciat că nu sunt aplicabile în speța de față având în vedere că prezenta cauză nu a fost trimisă spre rejudecare după intrarea în vigoare a legii noi, obiectul cauzei fiind contestație în anulare.

Astfel, contestația în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen. se judecă de către instanța care a soluționat apelul.

Având în vedere că petentul a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 108/27.04.2011 a Tribunalului Timiș precum și dispozițiile art. 429 C. proc. pen. potrivit cărora contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea definitivă a cărei anulare se cere, iar instanța corespunzătoare să soluționeze contestația în anulare este Tribunalul care a pronunțat hotărârea, în prezenta cauză nu poate fi atrasă competența materială a Curții de apel Timișoara în soluționarea contestației formulate de către petentul A..

Analizând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, privind pe contestatorul A., Înalta Curte constată următoarele:

Conflictul de competență reprezintă situația juridică provocată de hotărârile unor instanțe care își declină judecarea aceleiași cauze, solicitând instanței ierarhic superioare comune stabilirea competenței de soluționare a respectivului dosar.

Obiectul cauzei asupra căruia poartă conflictul negativ de competență îl constituie contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 108 din data de 27.04.2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul penal nr. x/2010

Cazul invocat de condamnat în susținerea contestației în anulare este cel prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen. - "când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate".

Competența materială de soluționare a contestației în anulare este determinată prin dispozițiile art. 429 C. proc. pen., care, în alin. (1) stabilește că, atunci când se întemeiază pe cazurile prev. de art. 426 lit. a) - h) C. proc. pen., contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, iar în alin. (2) statuează că, în cazul invocării autorității de lucru judecat [cazul prev. de art. 426 lit. i) C. proc. pen..], aceasta se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

Totodată, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, stabilesc că hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.

Din interpretarea dispozițiilor legale precitate rezultă că instanța competentă să judece contestația în anulare este instanța în fața căreia a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se cere, care, în cazurile prev. de art. 426 lit. a), c) - h) C. proc. pen., este întotdeauna instanța de apel, iar în cazurile prev. de art. 426 lit. b) și i) C. proc. pen., poate fi, după caz, prima instanță (în cazul hotărârilor rămase definitive prin neapelare sau ca urmare a retragerii/respingerii ca tardiv a apelului exercitat împotriva lor), sau instanța de apel, pentru hotărârile rămase definitive prin decizia instanței de apel [cea din urmă care s-a pronunțat asupra raportului penal dedus judecății, în ipoteza prev. de art. 426 lit. i) C. proc. pen..].

Raportat la aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că, în speță, împotriva deciziei penale nr. 108 din data de 27.04.2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul penal nr. x/2010, contestatorul A. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. a) C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte reține că hotărârea împotriva căreia contestatorul A. a formulat calea extraordinară de atac a contestației în anulare a rămas definitivă în fața Tribunalului Timiș, iar nu în fața Curții de Apel Timișoara, instanță care, nefiind învestită în mod efectiv în calea ordinară de atac, nu a supus controlului său judiciar hotărârea de condamnare, și, prin urmare, nu poate soluționa o cale extraordinară de atac, câtă vreme hotărârea definitivă de condamnare a fost pronunțată sub imperiul legii penale anterioare, respectiv hotărârile rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen. sunt supuse prevederilor C. proc. pen. din 1968.

În atare condiții, Înalta Curte constată că Tribunalul Timiș este instanța competentă material să soluționeze contestația în anulare pendinte, ca instanță care a pronunțat hotărârea definitivă a cărei anulare se solicită.

Totodată, în acord cu opinia Curții de Apel Timișoara, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2013 care prevăd că rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată ori de către instanța competentă, dispusă după intrarea în vigoare a C. proc. pen. se desfășoară conform legii noi, întrucât această ipoteză nu se regășeste în cauză, obiectul fiind contestație în anulare.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul-inculpat A. în favoarea Tribunalului Timiș, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul-inculpat A. în favoarea Tribunalului Timiș, instanță căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2024.