CtEDO 21.06.2007 Auto

CASE OF EVT COMPANY v. SERBIA

RESPONDENT
SRB
HOTĂRÂRE
21.06.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF EVT COMPANY v. SERBIA (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

La 7 mai 1996, Curtea Comercială din Leskovac (Priverdni sud u Leskovcu) a ordonat „Jedinstvo”, o societate cu sede la Lebane, să dea reclamantului 87.480 kilograme de sare comună și să își plătească costurile juridice în valoare de 2 850 Dinari iugoslavi (“YUD”). Această hotărâre a devenit finală până la 8 iunie 1996. La 21 iunie 1996, reclamantul a depus o cerere de executare în ceea ce privește hotărârea. La 24 iunie 1996, Curtea comercială din Leskovac („Curtea comercială”) a eliberat un ordin de executare împotriva societății contestate („debitorul”). La 17 octombrie 1996, Curtea Comercială a adoptat o decizie în care a afirmat că debitorul nu a putut elibera suma specificată de sare comună și, în schimb, a ordonat să plătească reclamantului YUD 218.700. 10. Între timp, debitorului a fost transformat în patru companii separate - „Holding Jedinstvo”, “Caričin grad” și “8. novembar”, toate cu sediul în Lebane și „Agrar” cu sediul în Bošnjaca (“debitorii”). 11. La 21 decembrie 1998, Curtea Comercială a ordonat debitorilor să plătească reclamantului YUD 218.700 cu dobânzi legale la 30 octombrie 1996, plus un alt YUD 4.850 pentru costuri juridice, și a decis că au asumat în comun obligațiile financiare ale debitorului inițial. 12. La 12 februarie 1999 și 17 septembrie 1999, Curtea Comercială și Curtea Comercială Înaltă din Belgrad (Viši privilegiedni sud u Beogradu), respectiv, au respins cererile de suspendare a procedurii de executare. 13. La 23 decembrie 1999, reclamantul a depus o depunere la Curtea Comercială, cerând expediția acestor proceduri. 14. Dl Marko Momčilović a devenit ulterior proprietarul reclamantului și reprezentantul autorizat. 15. În acest timp și în timpul anilor care au urmat, reclamantul a propus diferite mijloace de executare, inclusiv conturile bancare, precum și licitarea mobiliară a debitorilor și, dacă este necesar, a bunurilor imobile. 16. La 11 iulie 2001, 25 martie 2002 și, respectiv, 14 noiembrie 2002, reclamantul a depus cereri în acest sens la Curtea Comercială și a solicitat să fie accelerată procedura. 17. La 21 februarie 2004, reclamantul a trimis Curtea Serbiei și Muntenegru o plângere, prin post, declarând, printre altele, că debitorii încă aveau active suficiente pentru a-și plăti obligația de amânare, deoarece Tribunalul Comercial ar fi fost „numai prea bucuros” pentru a declara impozitarea executării (“sud bi [inače] jedva [do]čekao da [to] konstatuje i obavesti nas kako je nemoguće sprovesti izvršenje”). Cu toate acestea, această plângere pare să nu fi ajuns la Curtea Serbiei și Muntenegru. 18. Până la 18 martie 2004, debitorii au plătit reclamantului un total de 838.148,06 Dinari sârbi, moneda internă fiind redenumită între timp. 19. La 22 noiembrie 2004 și 30 noiembrie 2004, reclamantul s-a plâns la Curtea Comercială, la 15 decembrie 2004 la Curtea Comercială Înaltă de la Belgrad, precum și la 2 iulie 2001 și la 15 decembrie 2004 la Curtea Supremă de Serbia (Vrhovni sud Srbije), respectiv 20. La 21 ianuarie 2005, președintele Curții de Comerț a informat reclamantul că procedura de executare a fost împiedicată de angajații debitorilor, precum și de poliție. În timp ce primele au împiedicat fizic judecătorii să efectueze un inventar al activelor mobiliare ale debitorilor, în mai multe ocazii separate, cele din urmă au refuzat să asisteze judecătorii în încercările lor ulterioare de a confisca aceste proprietăți. Președintele a remarcat, de asemenea, că cel mai recent refuz al poliției de a sprijini judecătorii a avut loc la 18 noiembrie 2004, motiv pentru care a trebuit amânat aplicarea. În sfârșit, el a afirmat că procedura va relua imediat ce judecătorul care gestionează cazul a clarificat situația cu șeful poliției locale și a concluzionat că refuzul poliției de a asista judecătorii în sarcinile lor era comun în cazurile în care „lucrătorii necontenți” implicați în obstrucționarea procedurilor de aplicare a justiției. 21. art. 4 § 1 prevede că instanța de executare este obligată să procedeze cu urgență. 22. În conformitate cu art. 47, dacă este necesar, judecătorii pot solicita asistență de poliție. În cazul în care poliția nu furnizează astfel de asistență, instanța de executare informează ministrul Afacerilor Interne, Guvernului sau organismul parlamentar competent de acest eșec. 23. Prezenta lege a intrat în vigoare la 23 februarie 2005, de abrogare a Legii de procedură de executare 2000 în conformitate cu art. 304, însă toate procedurile de executare instituite înainte de 23 februarie 2005 trebuie încheiate în temeiul Legii de procedură de executare 2000. 24. art. 1 prevede că dobânzile statutare se plătesc începând cu data scadenței unei cereri monetare recunoscute până la data decontarii sale (care include acordările acordate prin hotărâri finale de instanță). 25. art. 2 prevede că acest dobânzi se calculează pe baza indicelui oficial al prețurilor cu amănuntul (mesečna stopa rasta cena na malo) plus un alt 0,5% lunar (mesečna fiksna stopa). 26. art. 40 §§ 1-3 prevede, printre altele, că procedura de insolvență judiciară poate fi instituită de creditorul unei societăți, cu condiția ca aceasta să își poată susține creanța și documentul pe care debitorul în cauză nu le poate acoperi în alt mod obligațiile în curs. 27. În conformitate cu art. 54 alineatul (1), Banca Centrală sârbă (Narodna banka Srbije) monitorizează solvabilitatea tuturor entităților corporative și inițiează proceduri de insolvență judiciară în ceea ce privește cele ale căror conturi bancare au fost „blocate” datorită datoriilor în curs pentru o perioadă de 60 de zile consecutive, sau pentru 60 de zile intermitente, în ultimele 75 de zile. 28. Dispozițiile relevante ale prezentei acte se citesc după cum urmează: „Curtea Supremă a Serbiei înființează un consiliu de supraveghere [„Nadzorni odbor”] („Consiliul”). Acest consiliu este compus din cinci judecători ai Curții Supreme aleși pentru o perioadă de patru ani de la sesiunea plenară a Curții Supreme a Serbiei.” „În răspunsul unei plângeri sau ex officio, Consiliul este autorizat să supravegheze procedurile judiciare și să examineze desfășurarea unor cazuri individuale. În urma încheierii acestui proces, Consiliul poate iniția, înaintea Consiliului Înaltului Personal, procedurile de îndepărtare a unui judecător pe baza comportamentului său neconștient sau neprofesional sau propune impunerea de alte măsuri disciplinare.” 29. Articolele 213, 242, 243 și 245 din prezentul cod incriminează „obstrucția unui funcționar în îndeplinirea sarcinilor sale” (sprečavanje službenog lica u vršenju službene dužnosti), „abutilitatea de birou” (zloupotreba službenog položaja), „malfeanță judiciară” (kršenje zakona od strane sudje) și „malfeanță oficială” (nasavestan rad u službi), respectiv 30. art. 340 incrimina „ne-executarea unei hotărâri judiciare” (neizvršenje sudske odluke). 31. Prezentul Cod a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006, de abrogare a Codului Penal 1977. 32. Dispozițiile relevante referitoare la Curtea Serbiei și Muntenegru și succesiunea Uniunii de Stat a Serbiei și Muntenegru sunt stabilite în hotărârea Matijašević c. Serbia (nr. 23037/04, §§ 12, 13 și 16-25, 19 septembrie 2006).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă