ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 155/F din 17 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ca urmare a împăcării cu persoana vătămată B..

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 118/P/2022, emisă de Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției la data de 21.06.2022.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen.., au fost obligați inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON și persoana vătămată B. la plata sumei de 50 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut că situația de fapt conturată de probatoriul administrat este următoarea:

În vara anului 2020, martora-denunțătoare B. s-a întâlnit cu numiții A. și cu "doamna C.", identificată ca fiind C., în municipiul București, la o cafenea aflată pe Bulevardul x această ocazie, A. și C. au început să o convingă pe martora-denunțătoare că va fi angajată pe un post de procuror, așa cum va fi angajată și numita D., soția inculpatului, dacă este dispusă să plătească suma de 25.000 euro.

Inițial, martora-denunțătoare a respins propunerea, susținând că așa ceva este imposibil, întrucât ea nu obținuse licența în drept. Numita C. i-a argumentat că nu este nevoie de licență, pentru că este timp, deoarece o vor angaja pe soția inculpatului A., iar între timp martora-denunțătoare (absolventă a facultății de drept) își va da licența și, ulterior, va fi angajată. Cu aceeași ocazie, C. i-a transmis martorei-denunțătoare să îi aducă adeverință din care să reiasă că martora a absolvit facultatea de drept și, dacă poate, și foaia matricolă. De asemenea, C. i-a transmis martorei-denunțătoare că are patru oameni în S.R.I. (Serviciul Român de Informații), între care se vor împărți banii.

La 22.10.2020, martora-denunțătoare, împreună cu nașul său, A., s-a deplasat la adresa unde locuia C., undeva pe Bulevardul x din municipiul București. Ajunși în apartament, C. l-a întrebat pe A. dacă a adus "ce era de adus". La această întrebare, A. a răspuns:

"Păi fina să îți spună dacă a adus pentru că nu crede, de aceea am și venit cu ea din nou". După aceea, au reluat discuția pentru a o convinge pe martoră. C. a țipat la A., căruia i-a spus că este data de 22, iar înscrierile au fost până în data de 17, iar aceasta deja a vorbit cu cei patru oameni din S.R.I., iar martora dacă nu va da suma de bani sau o tranșă în acea zi, se vor supăra cei patru și se va încurca și situația D., soția inculpatului A.). După ce i-a transmis acest lucru, C. a ieșit din cameră și a lăsat-o pe martoră singură cu nașul său. Acesta din urmă era agitat și supărat și i-a spus martorei-denunțătoare că trebuie să aibă încredere în el și să aducă o parte din bani astăzi, 10 sau 15 mii de euro, pentru a nu se strica situația D., argumentând, totodată, că acesta a dat pentru soția lui întreaga sumă de 45.000 de euro într-o tranșă. Martora-denunțătoare i-a transmis nașului său (A.) că nu poate aduce banii, întrucât situația nu era credibilă, ea neavând studiile necesare pentru a fi angajată în funcția de procuror. La plecare, C. a transmis că o sa vină și ea cu șoferul său, E., iar pe drum l-a rugat pe A. să o convingă pe martora-denunțătoare.

În drumul spre casă, deoarece o învinovățea pe martora-denunțătoare că soția sa nu va deveni procuror și, totodată, asigurând-o pe aceasta că totul va fi bine, A. a reușit să o convingă pe B. să le dea, lui și numitei C., o primă tranșă de 15.000 euro. Ajungând în oraș, A. a lăsat-o acasă pe martora-denunțătoare, să ia banii, iar ulterior, a sunat-o și i-a spus că el împreună cu C. o așteaptă la restaurantul "Covorul Verde" din Roșiori de Vede, județul Teleorman

Martora denunțătoare a luat din casă suma de 15.000 euro, în bancnote de câte 50 euro, și a plecat spre restaurant, unde C. i-a întins o mapă de culoare verde și i-a spus să pună acolo suma de bani. Martora-denunțătoare a pus în mapa verde suma de 15.000 euro, iar după o scurtă discuție legată de suma de bani, C. i-a spus martorei că diferența de 10.000 euro trebuie dată în aproximativ o săptămână - o săptămână jumate, deoarece (C.) trebuie să îi plătească pe cei patru din S.R.I.

După aproximativ o săptămână, într-o zi de miercuri, pentru a respecta termenul, martora-denunțătoare a plecat împreună cu A. spre București pentru a se întâlni cu C.. Întâlnirea a avut loc undeva pe Bulevardul x, la o terasă; urmând aceeași procedură, martora a introdus diferența de 10.000 euro în aceeași mapă verde, ocazie cu care C. a luat mapa, s-a ridicat și a plecat.

Într-o dimineață, martora-denunțătoare a fost sunată de C., care i-a spus că vrea să se vadă doar ele două, fără A. sau D. (A. sau D.), la restaurantul "Covorul Verde" din Roșiori de Vede. Cu ocazia întâlnirii, C. i-a spus martorei că dosarul său de angajare stă pe loc deoarece cei de la S.R.I. au investigat-o și apare în baza de date că ar fi făcut videochat. Martora a negat că ar fi făcut videochat și, întrucât a realizat că a fost înșelată, i-a comunicat numitei C. că vrea să înceteze orice colaborare și i-a cerut acesteia să îi înapoieze banii. C., auzind solicitarea martorei, a încercat să o convingă pe aceasta să continue, spunându-i că o vor șterge din baza de date și va fi "curată".

Curtea de Apel București a reținut că, în cazul infracțiunii de trafic de influență, elementul material constă în acțiunea de traficare a influenței, care se poate realiza în una dintre următoarele variante alternative: pretinderea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a unui alt folos pentru a interveni pe lângă un funcționar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influență; primirea de la o persoană interesată, în același scop, a unei sume de bani sau a altor foloase; acceptarea de promisiuni făcute în scopul menționat de către o persoană interesată.

Nu are relevanță dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcționarului public asupra căruia are influență, suficient fiind să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. În acest sens, s-a decis în practica judiciară că pentru reținerea infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen. nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcționarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conținutul celor afirmate de el se desprinde competența acestui funcționar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafică influența (C.S.J., secția penală, dec. nr. 2383/1999, în R.D.P. nr. 4/2001, p. 158). De asemenea, nu interesează dacă numele atribuit de făptuitor acelui funcționar este unul real sau fictiv. Prin urmare, esențial este ca influența făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției.

O altă condiție pentru existența infracțiunii de trafic de influență constă în aceea ca subiectul activ să promită intervenția sa pe lângă un funcționar public sau o persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice, spre a-l determina să înde­plinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Așadar, pentru a subzista fapta analizată, trebuie ca organul de stat, instituția publică sau orice altă persoană juridică din care face parte funcționarul public sau persoana asupra căreia autorul pretinde că are influență să aibă competența de a efectua actul în vederea căruia se trafică influența. Dacă nu intră în atribuțiile de serviciu ale acestuia, fapta va constitui infracțiunea de înșelăciune. Această condiție este acceptată în mod unanim atât în doctrină, cât și în practica judiciară. Or, din datele speței nu există absolut nicio probă din care să rezulte că angajații din cadrul Serviciului Român de Informații (cu privire la care C. și-ar fi traficat influența) ar fi urmat să intervină pe lângă vreun alt funcționar pentru a obține "angajarea" martorei denunțătoare ca procuror în București. Întregul probatoriul dovedește că cei patru lucrători de la S.R.I. sunt cei care urmau a realiza angajarea acesteia. În acest sens este și declarația inculpatului, care a arătat în fața instanței de judecată că, în cadrul discuțiilor, nu s-a menționat nimic despre persoanele care ar fi urmat să faciliteze obținerea calității de procuror sau de grefier.

În cuprinsul rechizitoriului, procurorul a motivat că este irelevant că identitatea celor patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informații, prin intermediul cărora C. și-ar fi traficat influența presupusă, nu i-a fost dezvăluită martorei-denunțătoare. Este suficient, din perspectiva elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, să fie menționată funcția (de către inculpat și de către numita C.) în care martora-denunțătoare urma să fie angajată, respectiv cea de procuror . S-a mai menționat că, deși persoanele cu funcție de decizie pe lângă care inculpatul și numita C. au lăsat să se înțeleagă că aceasta din urmă are influență nu au fost menționate (în realitate, ele au fost indicate, fiind vorba de patru lucrători din cadrul S.R.I.), relevant din perspectiva elementului material al infracțiunii în discuție este că cei doi au menționat funcția în care martora-denunțătoare urma să fie angajată, respectiv cea de procuror (așa cum rezultă din discuțiile înregistrate și aflate la dosar și din declarația numitei C.). Persoanele cu funcție de decizie pe lângă care cei doi au lăsat să se creadă că numita C. are influență, prin interpuși (patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informații) sunt persoane care dețin funcții de decizie în temeiul Legii nr. 303/2004 în contextul organizării unui examen de admitere în magistratură pentru persoanele care au o vechime de cel puțin 5 ani în anumite profesii juridice .

Așadar, ceea ce susține procurorul în rechizitoriu este faptul că nu are nicio relevanță că persoanele indicate de către C. nu au ca atribuție de serviciu îndeplinirea actului respectiv. Atâta timp cât a fost menționat un act care intră în competența unui funcționar public (fiind menționată "angajarea în funcția de procuror" în urma concursului de admitere în magistratură pentru cei cu vechime de cel puțin 5 ani în anumite profesii juridice) este evident, în opinia procurorului, că influența urmează a fi traficată pe lângă aceștia (chiar dacă nimeni nu face vreodată referire la ei).

Curtea de Apel București a reținut că, astfel cum s-a arătat anterior, în mod unanim în doctrină și în practica judiciară se realizează următoarea distincție: dacă cineva pretinde și primește o sumă de bani pentru a interveni pe lângă o persoană care nu are competență de a îndeplini actul respectiv, fapta constituie infracțiunea de înșelăciune; în schimb, dacă pretinderea și primirea este realizată pentru a interveni pe lângă funcționarul competent, va fi reținută infracțiunea de trafic de influență.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al Ministerului Public, procurorul ar putea după bunul plac "să elimine" această distincție. Practic, întotdeauna organele de urmărire penală ar putea susține (în lipsa oricărei probe care să sugereze acest lucru, ci exclusiv în temeiul unor presupuneri) că persoana necompetentă (nominalizată de așa-zisul traficant de influență) urmează să intervină la rândul ei pe lângă funcționarul competent. Într-o astfel de logică, niciodată nu ar mai putea fi reținută infracțiunea de înșelăciune în situația mai sus-menționată, dacă procurorul susține (în lipsa oricărei probe cu privire la acest aspect) că traficarea influenței vizează în realitate funcționarul competent, iar persoana indicată (necompetentă) va interveni pe lângă funcționarul competent. În concret, încadrarea juridică ar fi lăsată la latitudinea procurorului, dacă acesta ar putea susține în baza simplului fapt că persoana indicată nu poate îndeplini actul, că traficarea influenței ar urma a fi realizată față de funcționarul competent (fiind suficientă doar indicarea funcției în care martora-denunțătoare urma să fie angajată - practic simpla menționare a actului care urmează a fi îndeplinit).

Prima instanță a apreciat că nu este suficientă doar menționarea actului care urmează a fi îndeplinit, deoarece orice astfel de act este, în concret, de competența unui funcționar public sau privat. Este necesară indicarea funcționarului competent, cel puțin în modalitățile mai sus-prezentate. De altfel, în jurisprudența Curții Supreme de Justiție s-a arătat că pentru îndeplinirea cerinței ca făptuitorul să invoce influența pe care o are asupra unui funcționar nu este necesar ca el să precizeze numele și atribuția acestuia; pentru existența infracțiunii este suficientă indicarea funcției și autorității, respectiv a instituției având competența de a îndeplini un act în legătură cu atribuțiile de serviciu în discuție (C.S.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 15/05.02.2001, în C.J. nr. 3/2002, p. 101). Niciodată însă nu este suficientă doar indicarea actului (menționarea funcției în care o persoană este angajată echivalează exclusiv cu indicarea actului ce trebuie îndeplinit). Dacă sunt indicate actul care urmează a fi îndeplinit și un funcționar necompetent se impune a fi reținută infracțiunea de înșelăciune.

La termenul la care a fost pusă în discuție încadrarea juridică, procurorul de ședință a arătat că nici prin acuzația formulată prin rechizitoriu nu s-a susținut și nici din vreo probă administrată atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății în primă instanță, nu rezultă că numita C., împreună cu inculpatul A., ar fi susținut că lucrătorii S.R.I., asupra cărora ar fi avut influență, sunt și cei care ar fi avut atribuții legale cu privire la accederea unei persoane în magistratură și că aceștia sunt cei care, în mod direct, "o vor face procuroare în București".

Instanța de fond a reținut că sarcina probei este în sens invers, procurorul fiind cel care trebuie să dovedească că din probatoriul administrat rezultă că cel acuzat de infracțiunea de trafic de influență a susținut că persoana indicată de el este cea care urmează a interveni pe lângă funcționarul competent. În caz contrar, dacă presupusul traficant de influență susține că va interveni pe lângă o anumită persoană, prezumția este că doar aceasta este cea care va îndeplini actul.

S-a reținut că raționamentul procurorului, potrivit căruia inculpații au pretins și au primit sume de bani, neinvocând că lucrătorii din cadrul Serviciului Român de Informații o vor "angaja" pe martora denunțătoare ca procuror în București, ci faptul că prin intermediul acestora se va interveni pe lângă persoane care dețin funcții de decizie în temeiul Legii nr. 303/2004 în contextul organizării unui examen de admitere în magistratură pentru persoanele care au o vechime de cel puțin 5 ani în anumite profesii juridice, este contrazis chiar de probatoriul administrat în cauză.

În acest sens, s-a precizat că martora denunțătoare terminase Facultatea de Drept în urmă cu câțiva ani, iar la data la care a dat sumele de bani menționate aceasta nici nu susținuse examenul de licență (l-a susținut în februarie 2021, câteva luni mai târziu). Pentru ca cele menționate de procuror să fie veridice, ar fi fost necesar ca, ulterior susținerii licenței, aceasta să fi fost angajată în una dintre profesiile juridice menționate de art. 33 din Legea nr. 303/2004 timp de 5 ani și doar ulterior să susțină examenul de admitere în magistratură. Orice eventual demers în acest sens față de vreun funcționar competent nu ar fi putut fi întreprins decât ulterior acestei perioade, în condițiile în care membrii comisiilor de concurs sunt desemnați de către Consiliul Superior al Magistraturii ulterior publicării anunțului de organizare a concursului.

Probatoriul administrat dovedește, însă că, în cauză, nu s-a pus problema "angajării" martorei denunțătoare peste o perioadă îndelungată - peste 5 ani (traficarea influenței pe lângă membrii comisiilor de concurs fiind o simplă supoziție a procurorului), ci după o perioadă relativ scurtă. În acest sens, Curtea de Apel București a avut în vedere declarația martorei denunțătoare data în fața instanței de judecată: "Dl Nicolescu a vorbit cu o doamnă și după aceea mi-a trimis mesaj si mi-a spus 25000 euro direct pe post în București. Acest lucru urma să se întâmple într-o perioadă de câteva luni. Dna Nicolescu (soția inculpatului) prin mai, iar eu în toamnă".

Că nu era vorba de o perioadă îndelungată (peste 5 ani cum s-ar fi întâmplat dacă susținerile procurorului sunt adevărate) rezultă și din declarațiile martorei denunțătoare din cursul urmăririi penale. Astfel, aceasta a declarat că C. i-ar fi spus că nu este nevoie de licență, pentru că este timp, deoarece o vor angaja pe D., iar între timp martora-denunțătoare (absolventă a facultății de drept) își va da licența și, ulterior, va fi angajată. Cu aceeași ocazie, C. i-a transmis martorei-denunțătoare să îi aducă adeverință din care să reiasă că martora a absolvit facultatea de drept și, dacă poate, și foaia matricolă. De asemenea, C. i-a transmis martorei-denunțătoare că are patru oameni în S.R.I. (Serviciul Român de Informații), între care se vor împărți banii.

Curtea de Apel București a reținut că este relevantă și declarația martorei denunțătoare privind discuția cu C. din data de 22.10.2020: C. a țipat la A., căruia i-a spus că este data de 22, iar înscrierile au fost până în data de 17, iar aceasta deja a vorbit cu cei patru oameni din S.R.I., iar martora dacă nu va da suma de bani sau o tranșă în acea zi, se vor supăra cei patru și se va încurca și situația D..

Prima instanță a reținut că este total ilogic a se susține o traficare a influenței pentru un act care urmează a avea loc peste cel puțin 5 ani și jumătate (la acel moment, martora nu era nici măcar licențiată în Drept), având în vedere că traficantul de influență a arătat că termenul de înscriere la concursul respectiv expirase în urmă cu 5 zile.

În continuare, după ce martora denunțătoare a plătit suma de bani menționată, cu ocazia unei întâlniri, C. i-a spus martorei că dosarul său de angajare stă pe loc, deoarece cei de la S.R.I. au investigat-o și apare în baza de date că ar fi făcut videochat. Martora a negat că ar fi făcut videochat și, întrucât a realizat că a fost înșelată, i-a comunicat numitei C. că vrea să înceteze orice colaborare și i-a cerut acesteia să îi înapoieze banii. C., auzind solicitarea martorei, a încercat să o convingă pe aceasta să continue, spunându-i că o vor șterge din baza de date și va fi "curată".

În acest caz, nu se poate susține că traficarea influenței viza un act care urmează a avea loc peste cel puțin 5 ani și jumătate (cum rezultă din raționamentul procurorului), atâta timp cât probatoriul dovedește că martorei denunțătoare i s-a spus că deja fuseseră declanșate procedurile de angajare a sa și că era verificată pentru a se stabili dacă îndeplinește condițiile pentru aceasta.

Curtea de Apel București a reținut că infracțiunea de trafic de influență poate fi reținută exclusiv în ipoteza în care există un funcționar public competent să îndeplinească actul respectiv. Atâta timp cât în plan legislativ nu există un astfel de funcționar, nu se poate reține decât infracțiunea de înșelăciune.

În concret, nu exista nici un funcționar public care ar fi avut competențe în a rezolva ca o persoană având situația juridică a martorei denunțătoare (aceasta nu era nici măcar licențiată în Drept) să devină procuror într-o perioadă scurtă, de câteva luni, maxim un an. Deosebit de important este faptul că acesteia nu i s-a promis doar că va fi angajată procuror, ci că va fi angajată procuror în București. Practic, funcționarul competent pe lângă care procurorul pretinde că s-ar fi traficat influența nu trebuia să asigure doar dobândirea calității de procuror, ci și că aceasta urmează a se exercita la București. Chiar acceptând că funcția de procuror urmează a fi dobândită în urma examenului de admitere în magistratură pentru cei cu vechime în anumite profesii juridice de cel puțin 5 ani, din verificarea site-ului inm-lex.ro instanța a observat că niciodată (cel puțin în ultimii 10 ani) nu au fost scoase locuri la concurs în municipiul București. Practic, actul promis martorei denunțătoare, respectiv că va fi angajată direct procuror în București, era imposibil de obținut, neexistând un funcționar public care l-ar fi putut realiza potrivit competențelor sale.

Că martora denunțătoare a fost indusă în eroare, profitându-se de faptul că aceasta nu avea cunoștințe minime privind dobândirea calității de magistrat, rezultă și din manoperele dolosive folosite pentru a-i întări convingerea: indicarea faptului că și soția inculpatului A. a plătit o sumă de bani acelorași persoane și va fi angajată în funcția de procuror, precum și faptul că acesteia i s-a spus că trebuie să facă practică cu inculpatul A. pentru a dobândi o serie de cunoștințe juridice necesare exercitării profesiei.

Faptul că soția inculpatului urma a deveni și ea procuror i-a fost adus la cunoștință martorei cu ocazia primei declarații, spunându-i-se că aceasta din urmă aștepta să fie angajată de aproximativ 1 an și jumătate și trebuia să obțină un post de procuror în luna aprilie sau mai 2021. Existența infracțiunii de înșelăciune este dovedită și de împrejurarea că C. i-a spus în continuare că nu este nevoie de licență, pentru că este timp, deoarece o vor angaja pe D., iar între timp martora-denunțătoare (absolventă a facultății de drept) își va da licența și, ulterior, va fi angajată. Cu aceeași ocazie, C. i-a transmis martorei-denunțătoare să îi aducă adeverință din care să reiasă că martora a absolvit facultatea de drept și, dacă poate, și foaia matricolă.

S-a apreciat că este relevantă în acest sens și discuția dintre martora denunțătoare și inculpatul A.:

LIM: Că zise a dracu` că ... PROCUROR! Procuror ... deci eu am vorbit cu diferiți oameni ... păi zice ... TU ești proastă! Ești direct! Păi tu știi care sunt pașii să intrați acolo? Nu! A spus că ne bagă, 6 luni școala și după aia deja avem și salariu! Zice ... nu ești sănătoasă la cap, am crezut că ești și tu plimbată prin lume ... și ești bătută în cap! De ce?? Păi trebuie magistratura care nu știu ce școală .

A.: N-ARE NICIO TREABĂ UNA CU ALTA!

LIM: Sau că trebuie să ai 5 ani de experiență! Zic: Eu am practică! Nu știu altceva!

A.: Nici aia n-are nicio treabă!

Instanța de fond a reținut că nu poate fi primită susținerea procurorului de ședință în sensul că nu poate fi vorba de înșelăciune, în condițiile în care martora denunțătoare este o persoană de rea-credință, care a plătit o sumă de bani pentru a obține un beneficiu ilegal. În practica judiciară și în doctrină este unanim acceptată opinia că ne aflăm în prezența unei infracțiuni de înșelăciune în următoarele două cazuri: 1. X funcționar public pretinde o sumă de bani de la o persoană pentru a îndeplini un act ilegal care nu intră în atribuțiile sale de serviciu, deși susține contrariul; 2. X pretinde o sumă de bani de la o persoană, pretinzând că are influență asupra unui funcționar public pe lângă care va interveni, astfel încât acesta să îndeplinească un act ilegal, deși funcționarul respectiv nu este competent.

În ambele cazuri, dacă persoana respectivă va plăti suma de bani, ea nu va săvârși infracțiunile de dare de mită sau cumpărare de influență, ci va fi subiectul pasiv al infracțiunii de înșelăciune. În ambele cazuri, este clar că persoana respectivă nu este o persoană de bună credință (fiind evidentă reaua sa credință, având în vedere plata unei sume de bani pentru a obține un act ilegal), însă aceasta nu presupune neapărat reținerea unei infracțiuni în sarcina sa. De altfel, după cum s-a arătat, situația existentă în prezenta cauză se încadrează în cea de-a doua ipoteză.

Prima instanță a reținut că la aceeași concluzie a ajuns și instanța care a soluționat apelul declarat împotriva sentinței prin care a fost soluționat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpata C. (decizia nr. 1062/24 mai 2023 a Curții de Apel București). În motivarea acelei hotărâri s-a arătat că exercitarea influenței nereale afirmate de inculpată era imposibilă, aceasta fiind irealizabilă și fără vreun efect, împrejurare cunoscută de aceasta. Inculpata apelantă nu a susținut niciodată în fața martorei denunțătoare că ar urma să își exercite influența (reală sau imaginară), prin intermediul celor patru funcționari publici din cadrul Serviciului Român de Informații, pe lângă funcționarii publici care aveau competența funcțională în organizarea examenelor de admitere în magistratură, organizate în condițiile Legii nr. 303/2004. Neparticiparea efectivă a martorei denunțătoare la vreun examen de admitere în magistratură, organizat în condițiile Legii nr. 303/2004, reprezintă un aspect esențial în stabilirea împrejurărilor concrete de săvârșire a infracțiunii, în raport cu care influența afirmată de inculpată era absolut irealizabilă și lipsită de orice efect, fiind imposibil de imaginat o situație în care cei "patru lucrători din cadrul Serviciului Român de Informații" ar fi putut proceda la angajarea martorei denunțătoare în funcția de procuror, în afara dispozițiilor legale. În realitate, funcționarii publici respectivi nu aveau nicio posibilitate concretă de a realiza actul pretins de inculpată. Totodată, în cauză, inculpata nu a susținut că cei patru angajați ai Serviciului Român de Informații ar fi urmat să exercite la rândul lor influența asupra funcționarilor publici competenți să organizeze examenele de admitere în magistratură.

Față de toate aceste aspecte, prin încheierea din 06 iunie 2023, în temeiul art. 386 C. proc. pen.., Curtea de Apel București a dispus schimbarea încadrării juridice pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., apreciind că se impune a se stabili dacă inculpatul, împreună cu C., au indus-o în eroare pe B., promițându-i că în schimbul sumei de 25 000 de euro (bani care au fost remiși de persoana vătămată), o pot angaja pe aceasta în funcția de procuror la un parchet din municipiul București, chestiune ce urmează a fi rezolvată de patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informații. Totodată, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de persoană vătămată a lui B., cu mențiunea că se poate constitui parte civilă până la termenul de judecată din data de 20 iunie 2023, având obligația de a comunica, în acest caz, natura și cuantumul prejudiciului.

În continuare, Curtea de Apel București a reținut că, prin decizia nr. 222/2023, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 159 alin. (3) teza finală C. pen., care privește sintagma "și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței", este constituțională numai în măsura în care nu se aplică în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei, ulterior citirii actului de sesizare a instanței, într-o infracțiune pentru care legea a prevăzut în mod expres că este posibilă împăcarea.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, Curtea de Apel București a apreciat că subsecvent schimbării încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată într-o infracțiune pentru care este posibilă împăcarea, răspunderea penală este înlăturată dacă împăcarea intervine până la primul termen cu procedura legal îndeplinită.

Primul termen după schimbarea de încadrare juridică a fost cel din data de 20.06.2023, însă prima instanță a apreciat că la acel termen nu se poate susține că procedura era legal îndeplinită. În acest sens, s-a constatat că citația a fost înmânată unui vecin al lui B., la data de 19.06.2023. Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. pen.., dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citația soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește cu ea ori care în mod obișnuit îi primește corespondența. Raportat la dispozițiile legale, citația nu poate fi comunicată unui vecin despre care nu există nicio informație că primește în mod obișnuit corespondența persoanei citate. Împrejurarea că, în cursul aceleiași zile, persoana vătămată a trimis un email instanței, în care arăta că a primit citația, nu poate conduce la concluzia posibilității soluționării cauzei la termenul de judecată din data de 20.06.2023. Persoana vătămată a transmis mail-ul la ora 18:12 (în condițiile în care termenul de judecată era a doua zi la ora 10:00), arătând că nu se poate prezenta deoarece nu a avut cunoștință de termen și nu se află pe teritoriul României.

La termenul din data de 19.09.2023, părțile au precizat că doresc să se împace, fiind consemnată poziția procesuală a acestora. În acest sens, persoana vătămată a arătat că nu mai are nicio pretenție de la inculpat.

Față de toate aceste aspecte, având în vedere prevederile art. 244 alin. (3) C. pen., în baza art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen.., Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ca urmare a împăcării cu persoana vătămată B..

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă. Deși, într-adevăr, art. 159 alin. (2) C. pen. vorbește despre stingerea acțiunii civile, o astfel de soluție are ca situație premisă o acțiune civilă legal constituită (cu alte cuvinte, nu se poate stinge o acțiune care nu a fost exercitată). Or, persoana vătămată B. nu s-a constituit nici un moment parte civilă. Împrejurarea că aceasta a indicat la ultimul termen că solicită plata unor cheltuieli judiciare nu poate conduce la o concluzie contrară în condițiile în care acestea nu se circumscriu în categoria despăgubirilor la care face referire art. 19 C. proc. pen.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 118/P/2022, emisă de Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției la data de 21.06.2022.

Împotriva sentinței penale nr. 155/F din 17 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției.

Prin motivele formulate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției a susținut că încheierea din data de 06.06.2023 și sentința penală atacată, pronunțate de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2022, sunt netemeinice în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. și referitor la soluția de încetare a procesului penal ca urmare a împăcării părților.

În acest sens, s-a arătat că situația de fapt stabilită în cauză a primit două semnificații juridice distincte. Astfel, pe de o parte, organul de urmărire penală a considerat că fapta descrisă întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar, pe de altă parte, instanța de fond a considerat că aceeași faptă constituie infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

În opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, la dosar nu există nici probe directe, nici probe indirecte care să confirme raționamentul instanței de fond în sensul că inculpatul A. și martora C. i-au promis martorei denunțătoare că, în schimbul celor 25.000 euro, va fi angajată ca procuror de cele patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informații. În schimb însă, cele patru persoane au fost menționate de cei doi doar ca să-i creeze convingerea martorei denunțătoare că C. ar avea o influență reală, credibilă, prin cei patru și în virtutea poziției de putere și importanței Serviciului Român de Informații în societate, asupra persoanelor cu funcție de decizie în procedura de accedere în magistratură. Tot în scopul întăririi acestei convingeri, inculpatul A. a făcut afirmația că i-a dat lui C. 45.000 euro pentru ca soția sa să fie angajată tot în funcția de procuror.

În cadrul discuțiilor care au avut loc între martora-denunțătoare, inculpat și C., cei doi din urmă, în calitate de profesioniști ai dreptului (inculpatul fiind avocat, iar C. consilier juridic), au lăsat să se înțeleagă, iar martora-denunțătoare, în calitate de absolventă a facultății de drept, a înțeles că urma să fie angajată în funcția de procuror (la un parchet din municipiul București) în urma traficării influenței (o influență tacită) de către C., prin intermediari, asupra unor persoane cu funcție de decizie care nu puteau fi altele decât persoane din cadrul comisiilor de concurs constituite în baza Legii nr. 303/2004. Chiar dacă martorei-denunțătoare nu i s-a detaliat modul în care C. urma să-și traficheze presupusa influența și chiar dacă nu i-au fost indicate persoanele cu funcție de decizie pe lângă care urma să fie traficată o astfel de influență, este relevant că inculpatul și C. au menționat funcția în care martora-denunțătoare urma să fie angajată (cea de procuror), făcând-o astfel pe aceasta din urmă să înțeleagă că nu poate fi vorba decât de persoane care, în virtutea legii, aveau putere de decizie asupra persoanelor care acced sau intenționează să acceadă în magistratură.

În aceste împrejurări, a considera că nu se știe (că nu știu nici cumpărătoarea de influență, nici traficanții de influență și nici organul judiciar) care este funcționarul public pe lângă care urma să fie traficată presupusa influență, echivalează cu invocarea necunoașterii legii. Legea în vigoare este clară în ceea ce privește persoanele care au atribuții legate de angajarea persoanelor în funcția de procuror. Persoanele cu funcție de decizie pe lângă care cei doi au lăsat să se creadă că martora C. are influență, prin interpuși (patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informații), fiind persoane care dețin funcții de decizie în temeiul Legii nr. 303/2004 în contextul organizării unui examen de admitere în magistratură.

Făcând trimitere la prevederile art. 33 alin. (1) și (2) și art. 15 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 303/2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției a susținut că funcționarul public sau funcționarii publici pe lângă care C. a lăsat să se creadă că are influență puteau fi individualizați în baza legislației în vigoare, respectiv membrii comisiilor de concurs constituite în baza Legii nr. 303/2004.

S-a susținut că raționamentul logico-juridic adoptat de acuzare în prezenta cauză a avut în vedere practica judiciară în materie de trafic de influență, în acest sens făcându-se trimitere la următoarele hotărâri: decizia nr. 310/A/17.09.2015 pronunțată de Î.C.C.J., secția penală, sentința nr. 106/F/26.05.2017 pronunțată de C.A.B., secția a II-a penală, definitivă prin decizia nr. 296/A/11.09.2017 pronunțată de Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 15/A/28.02.1996, publicată în Curtea de Apel Brașov, Jurisprudența, 1996, decizia nr. 5071/07.11.2003 pronunțată de Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2383/1999 pronunțată de C.S.J., secția penală, publicată în Dreptul nr. 2/2001, decizia nr. 52/1995 pronunțată de C.S.J., secția militară (www.x.ro) și decizia nr. 38/02.05.2023 pronunțată de Î.C.C.J., Completul de 5 judecători.

S-a arătat că, așa cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, martorei-denunțătoare nu i s-a precizat nici de inculpat și nici de către C. că urmează să fie angajată în funcția de procuror la o anumită dată, ci acest lucru urma să se întâmple într-un viitor neprecizat. Considerentele primei instanțe, în sensul că procurorul a reținut că martora denunțătoare urma să fie angajată într-un termen de 5 ani de la momentul promisiunii de angajare, sunt în mod vădit neîntemeiate. Totuși, esențial pentru existența infracțiunii de trafic de influență este că în cauză a existat o promisiune (implicită) făcută de traficantul de influență (inculpat și martora C.) că C., prin exercitarea influenței, va determina persoanele cu funcție de decizie în materie de admitere în magistratură să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle lor de serviciu, respectiv angajarea martorei-denunțătoare în funcția de procuror. Actul de serviciu putând fi unul legal, respectiv admiterea (angajarea) în magistratură (la un parchet din municipiul București) a martorei-denunțătoare, cu respectarea condițiilor și procedurii prevăzute de statutul judecătorilor și procurorilor, sau un act nelegal, respectiv admiterea (angajarea) în magistratură (la un parchet din municipiul București) a martorei-denunțătoare cu încălcarea legii privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Contrar a ceea ce a reținut prima instanță, pentru existența infracțiunii de trafic de influență, nu este necesar ca la momentul consumării acesteia (promisiunea angajării în schimbul a 25.000 euro) martora-denunțătoare să fi întrunit toate condițiile privind angajarea în funcția de procuror. Din nou, instanța de fond, prin raționamentul expus, a adăugat la lege. Legiuitorul, prin incriminarea infracțiunii de trafic de influență, nu a prevăzut ca actul pe care traficantul de influență promite că-l va obține să întrunească toate condițiile legale pentru a fi îndeplinit (cum ar fi condiții privind studiile sau altele).

În acord cu practica instanței supreme (decizia nr. 38/02.05.2023, pronunțată de Î.C.C.J., Completul de 5 judecători), relevantă pentru consumarea infracțiunii de trafic de influență este promisiunea exercitării influenței asupra funcționarului public, și nu împrejurarea că influența ar fi putut fi exercitată efectiv sau necesitatea îndeplinirii altor condiții.

S-a apreciat că, în cauza de față, prima instanță ar fi trebuit să analizeze existența influenței din perspectiva martorei-denunțătoare, nu din perspectiva unei persoane educate, instruite și formate în cele mai prestigioase școli de drept, așa cum este un judecător, martoră care, până în momentul în care C. i-a spus că există o problemă cu dosarul de angajare întrucât a făcut videochat, a avut reprezentarea faptului că va fi angajată atât ea, cât și soția nașului său (inculpatul A.) în funcția de procuror ca urmare a influenței traficate, prin intermediari (patru persoane din Serviciul Român de Informații), de C.. Chiar instanța de fond a stabilit că martora denunțătoare "nu avea cunoștințe minime privind dobândirea calității de magistrat", astfel că, în opinia acuzării, martora a crezut cu ușurință că va fi angajată în funcția de procuror. Or, având în vedere că infracțiunea de trafic de influență, în ipoteza în care influența nu este reală, este o variantă de specie a infracțiunii de înșelăciune, inducerea în eroare trebuie analizată din perspectiva victimei/cumpărătoarei de influență.

O probă directă a faptului că influența pretinsă de martora C., prin cele patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informații, a fost convingătoare pentru martora-denunțătoare este că aceasta din urmă i-a remis traficantei de influență suma de 25.000 euro pentru angajarea în funcția de procuror.

S-a arătat că prin decizia nr. 26/2019, Curtea Constituțională a statuat că, la data de 04.02.2009, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție si Serviciul Român de Informații au încheiat Protocolul nr. 00750/2009. Potrivit art. 2 din protocol, "Părțile cooperează [...] în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism, infracțiunilor ce au corespondent în amenințările la adresa securității naționale și a altor infracțiuni grave, potrivit legii".

Din anul 2009, unitățile de parchet din toată țara au fost obligate să coopereze instituțional cu Serviciul Român de Informații în virtutea protocolului de colaborare, iar acest protocol a ajuns la cunoștința opiniei publice prin intermediul mai multor emisiuni televizate. De altfel, în momentul de față, aceleași instituții cooperează în continuare în baza și în limitele legislației în vigoare, respectiv în baza art. 70 alin. (3) din Legea nr. 304/2022.

De asemenea, s-a arătat că prin hotărârea nr. 225/2019, pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la 15.10.2019, a fost aprobat Raportul Inspecției Judiciare nr. 5488/IJ/2510/DIJ/1365/DIP/2018 prin care s-a concluzionat, printre altele, că au fost efectuate unele acte specifice activității de urmărire penală de către ofițeri ai Serviciului Român de Informații în cauze privind magistrați. Și această chestiune a făcut obiectul mai multor dezbateri televizate, ajungând astfel la cunoștința opiniei publice.

În acest context, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției a considerat că, din perspectiva martorei denunțătoare, apare ca fiind credibilă, nu imposibilă ori absolut irealizabilă, o eventuală influență pe care o persoană, cum este C., a cărei onestitate a fost garantată de nașul martorei (inculpatul A., avocat), afirmă că o are prin intermediul unor angajați ai Serviciului Român de Informații asupra unor magistrați membri în comisiile de examen.

Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției a solicitat și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel:

Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2024, apreciind că nu sunt îndeplinite exigențele art. 475 C. proc. pen.., instanța de apel a respins cererea.

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

În primul rând, se constată că situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită de instanța de fond în urma analizei materialului probator administrat în cauză nu a fost contestată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, aspect rezultat din motivele de apel și confirmat expres de către procurorul de ședință. Parchetul nu a susținut că inculpatul și C. i-ar fi spus martorei denunțătoare că cei patru angajați S.R.I. ar fi urmat să își exercite, la rândul lor, influența asupra unui funcționar care avea atribuții concrete în organizarea examenului de admitere în magistratură, ci, a arătat că această împrejurare rezultă implicit din indicarea actului pentru care era cumpărată influența, nefiind necesară și menționarea funcționarului în ale cărui atribuții intra îndeplinirea acestuia (angajarea în funcția de procuror), întrucât nu putea fi altul decât o persoană din cadrul comisiilor de concurs constituite în baza Legii nr. 303/2004.

Acestea au fost considerentele pentru care instanța de apel nu a procedat la readministrarea probelor, reținând faptul că este sesizată strict cu soluționarea unei probleme de drept, respectiv stabilirea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A..

Sub aspectul situației de fapt constată că aceasta a fost în mod corect stabilită de către prima instanță, în esență, Înalta Curte reținând următoarele:

În vara anului 2020, martora-denunțătoare B. s-a întâlnit cu inculpatul A., nașul său, și cu numita C., în municipiul București, la o cafenea în zona Bulevardului Decebal. Cu această ocazie, în prezența martorei, inculpatul și C. au discutat despre angajarea soției acestuia, D., în funcția de procuror în municipiul București, pentru care s-ar fi achitat deja, de către inculpat, suma de 45.000 euro. În acest context, cei doi au încercat să o convingă pe martora-denunțătoare că există posibilitatea de a fi angajată direct pe un post de procuror, ca și soția inculpatului, dacă este dispusă să plătească suma de 25.000 euro. Față de reticența martorei, care, deși terminase o facultate de drept, nu susținuse încă examenul de licență, C. i-a transmis, că, la acel moment, împrejurarea nu prezintă relevanță, pentru că mai întâi va fi încadrată soția inculpatului A., timp în care B. își va da licența, angajarea urmând a fi realizată ulterior. C. i-a transmis martorei-denunțătoare că are patru oameni în S.R.I., între care se vor împărți banii, solicitându-i să îi aducă o adeverință din care să rezulte că a absolvit facultatea de drept și foaia matricolă.

O noua discuție între martora-denunțătoare, inculpatul A. și C. a avut loc la data de 22.10.2020, la locuința acesteia din urmă din București, B. manifestând din nou serioase îndoieli cu privire la credibilitatea situației prezentate. Cei doi au reluat discuția pentru a o convinge pe martoră de posibilitatea angajării sale, C. reproșându-i inculpatului că este data de 22, iar înscrierile au fost până în data de 17, susținând că deja a vorbit cu cei patru oameni din S.R.I., iar dacă B. nu va da suma de bani sau o tranșă în acea zi, se vor supăra cei patru și se va încurca și situația soției sale.

Discuțiile dintre inculpat și martora B. au continuat și pe drumul de întoarcere spre casă, acesta învinovățind-o pe martoră că soția sa nu o să mai ajungă procuror și, totodată, garantându-i că totul va fi bine. În acest context, inculpatul a reușit să o convingă pe B. să le dea o primă tranșă de 15.000 euro. Ulterior martora s-a întâlnit cu inculpatul C. la restaurantul "Covorul Verde" din Roșiori de Vede și i-a înmânat acesteia suma de 15.000 euro. După primirea banilor, C. i-a comunicat martorei că diferența de 10.000 euro trebuie dată în aproximativ o săptămână - o săptămână jumate, deoarece trebuie să îi plătească pe cei patru din S.R.I. În cadrul aceleiași întâlniri, s-a stabilit ca martora să facă practică cu inculpatul A. pentru a dobândi o serie de cunoștințe juridice necesare exercitării profesiei.

După aproximativ o săptămână, martora B. a mers împreună cu A. la București unde s-au întâlnit cu C., ocazie cu care i-a înmânat acesteia diferența de 10.000 euro.

Spre finalul lunii februarie 2021, martora B. a fost sunată de C., stabilind o întâlnire, context în care aceasta i-a comunicat că dosarul său de angajare stă pe loc deoarece cei de la S.R.I. au investigat-o și apare în baza de date că ar fi făcut videochat. Martora a negat și, întrucât a realizat că a fost înșelată, i-a spus numitei C. că vrea să înceteze orice colaborare și i-a cerut acesteia să îi înapoieze banii. În acest context, C. a încercat să o convingă pe martoră că cei de la S.R.I. o vor șterge din baza de date și va fi "curată".

Astfel cum s-a arătat anterior, parchetul nu contestă această situație de fapt, ci susține doar faptul că, pentru realizarea condițiilor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de trafic de influență este suficientă indicarea actului pentru care inculpatul s-a angajat să intervină, respectiv numirea în funcția de procuror, rezultând astfel, în mod implicit, că, la rândul lor, ofițerii S.R.I. urmau să intervină pe lângă funcționarii implicați în organizarea concursului de admitere în magistratură, întrucât era singura posibilitate prevăzută de lege de a accede în această funcție.

Înalta Curte constată că parchetul pornește de la presupunerea că martora denunțătoare, dat fiind faptul că era absolventă a unei facultăți de drept, cunoștea procedura de admitere în magistratură prevăzută de Legea nr. 304/2022.