ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 56/PI din data de 22 februarie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția penală a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind cererea formulată de autoritățile judiciare din Marea Britanie cu privire la recunoașterea sentinței penale străine și transferarea într-un penitenciar din România a numitului A..

În baza art. 141 alin. (4) și (6) lit. a), art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus recunoașterea parțială a sentinței penale nr. T20217087, pronunțată la data de 15.12.2021 de către Curtea Coroanei Wood Green, rămasă definitivă, privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 8 ani închisoare, doar pentru săvârșirea infracțiunilor de "tâlhărie" - 8 ani închisoare, și "conducere în perioada de descalificare" - 3 luni de închisoare, conform C. pen. britanic, care își regăsesc corespondența în infracțiunile de tâlhărie calificată prevăzută de dispozițiile art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. și conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

A constatat că prin hotărârea judecătorească nr. T20217087, pronunțată la data de 15.12.2021 de către Curtea Coroanei Wood Green, rămasă definitivă, s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 8 ani închisoare și a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare.

A dedus din pedeapsa de 8 ani (respectiv 2922 zile) închisoare, durata de 924 zile, executată din data de 11.03.2021, până la data de 21.09.2023, precum și durata executată ulterior acestei date, până la zi.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin sesizarea nr. 9110/II/5/2023 din data de 16.01.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2024 la data de 17.01.2024, s-a solicitat admiterea cererii formulată de către autoritățile judiciare din Marea Britanie de recunoaștere a sentinței penale și transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România.

În motivare, s-a arătat că prin adresa din 20.11.2023, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, în temeiul art. 10 alin. (1), art. 137 alin. (1) și art. 140 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara adresele nr. x ale Serviciului Majestății Sale pentru Penitenciare & Probațiune (HM Prison & Probation Service) din data de 21.09.2023, respectiv 19.10.2023, împreună cu: extrasul sentinței penale nr. T20217087, pronunțată la data de 15.12.2021 de către Curtea Coroanei Wood Green; foaia de înregistrare a procesului nr. T20217087-1/1; ordinul de detenție; informațiile privind sentința, referitoare la pedeapsa aplicată și stadiul executării acesteia; rechizitoriul; ordinul de deportare nr. x; chestionarul privind consimțământul persoanei condamnate; dispozițiile legale aplicabile pentru transferarea într-un penitenciar din România a numitului A., în vederea continuării executării pedepsei.

Din cuprinsul informațiilor privind sentința, referitoare la pedeapsa aplicată și stadiul executării acesteia, a rezultat că numitul A. se află în executarea unei pedepse de 2922 zile (8 ani) de închisoare, la care a fost condamnat prin sentința penală nr. T20217087 a Curții Coroanei Wood Green, din data de 15.12.2021, rămasă definitivă. Din totalul pedepsei, persoana condamnată a executat 924 de zile de detenție, din data de 11.03.2021, până la data de 21.09.2023, aceasta urmând a fi finalizată la data de 10.03.2029. Totodată, prin ordinul de deportare nr. x, din data de 16.07.2023, Secretarul de Stat al Departamentului de Interne al Marii Britanii a solicitat ca susnumitul să părăsească teritoriul și i-a interzis acestuia să mai intre în Regatul Unit, atâta timp cât acest ordin este în vigoare.

Referitor la starea de fapt, conform acuzaților din rechizitoriu, însușite de către instanță, s-a reținut că, în data de 08.03.2021, susnumitul l-a tâlhărit pe numitul B. de autoturismul său x, cu numărul de înmatriculare x, având asupra sa o imitație a unei arme de foc, ce avea forma unui revolver, pe care l-a scos și îndreptat spre persoana păgubită, cu intenția de a-1 determina pe acesta să creadă că va folosi violența împotriva sa. De asemenea, la data de 09.03.2021, a condus autovehiculul susmenționat pe un drum, respectiv pe x, în timp ce era descalificat din deținerea sau obținerea unui permis de conducere.

S-a arătat că, faptele sunt incriminate în legislația penală din România de dispozițiile art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Totodată, cu referire la pedeapsa aplicată susnumitului, prin adresa nr. x a Serviciului Maiestății Sale pentru Penitenciare&Probațiune (HM Prison & Probation Service), din data de 21.09.2023, autoritățile britanice și-au exprimat acordul cu privire la o eventuală adaptare a pedepsei în acord cu legislația penală română.

Conform chestionarului privind consimțământul persoanei condamnate, aceasta nu a fost de acord să fie transferată într-un penitenciar din România, împotriva acesteia fiind dispusă măsura expulzării, prin ordinul de deportare nr. x, din data de 16.07.2023.

Din copia de pe cazierul judiciar al numitului A., a rezultat că acesta are antecedente penale, având înscrisă și pedeapsa la care a fost condamnat în Marea Britanie. La data de 07.12.2023, au fost efectuate verificări în baza de date C., cu privire la condițiile prevăzute de art. 165 din Legea nr. 302/2004, republicată, constatându-se că, nu sunt incidente nici unul din cazurile prevăzute expres.

De asemenea, au fost verificate și dispozițiile prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, privind motivele de nerecunoaștere și neexecutare, rezultând că, nu există niciun motiv aplicabil persoanei condamnate.

Față de cele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 140 alin. (2) și art. 142 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, și a Convenției asupra transferării persoanelor condamnate; semnată la Strasbourg la 21 martie 1983, pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 76/1996, având în vedere și dispozițiile art. 167 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, conform căruia consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României, astfel că refuzul persoanei condamnate de a fi transferată într-un penitenciar din România nu constituie un impediment, precum și ordinul de deportare nr. x al Ministerului de Interne din Marea Britanie, din data de 16.07.2023.

Instanța, în vederea soluționării cauzei, a dispus emiterea unei adrese către autoritățile judiciare din Marea Britanie - Curtea Coroanei Wood Green prin care a solicitat a se preciza dacă sunt de acord cu recunoașterea parțială a sentinței penale nr. T20217087, pronunțată la data de 15.12.2021 de către Curtea Coroanei Wood Green privind pe intimatul persoană condamnată A., respectiv cu excluderea infracțiunii de "posesia unei imitații a unei arme de foc" - 6 ani de închisoare, având în vedere că în România nu este prevăzută ca o infracțiune distinctă. În caz afirmativ, să precizeze care ar fi pedeapsa rezultantă pentru cele două infracțiuni de tâlhărie și de conducere în perioada de descalificare, dacă aceasta rămâne tot cea de 8 ani închisoare.

Adresa a fost transmisă prin intermediul Ministerului Justiției, la data de 09.02.2024 fiind primit răspuns din partea autorităților solicitante, Serviciului Maiestății Sale pentru Penitenciare&Probațiune (HM Prison & Probation Service), prin care s-a arătat că întrucât domnul A. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru infracțiunea principală de tâlhărie, iar pedeapsa de 6 ani pentru deținerea unei imitații de armă de foc și la 3 luni pentru conducere în timpul decăderii din drepturi, acestea au fost concomitente cu pedeapsa principală de 8 ani de închisoare neconsecutivă, prin urmare, pedeapsa va rămâne în continuare de 8 ani de închisoare. Sunt mulțumiți cu recunoașterea parțială a sentinței, dar s-ar aștepta ca principala infracțiune de tâlhărie să fie pusă în aplicare .

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Având în vedere că Marea Britanie nu mai este un stat membru al Uniunii Europene, vor fi aplicabile dispozițiile generale din Titlul V al legii - Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe - Capitolul II Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine - Secțiunea 1 - Transferarea persoanelor condamnate, deținute în state terțe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România.

În relația cu Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, instrumentul juridic aplicabil este Convenția Europeană din 21 martie 1983 asupra transferării persoanelor condamnate și Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997.

Curtea a constatat în continuare, din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, că prin sentința penală nr. T20217087, pronunțată la data de 15.12.2021 de către Curtea Coroanei Wood Green, Marea Britanie, rămasă definitivă, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de "tâlhărie" - 8 ani închisoare, "posesia unei imitații a unei arme de foc" - 6 ani de închisoare și "conducere în perioada de descalificare" - 3 luni de închisoare, conform C. pen. britanic.

Cu privire la starea de fapt, s-a reținut că în data de 08.03.2021, persoana condamnată l-a tâlhărit pe numitul B. de autoturismul său x, cu numărul de înmatriculare x, având asupra sa o imitație a unei arme de foc, ce avea forma unui revolver, pe care l-a scos și îndreptat spre persoana păgubită, cu intenția de a-l determina pe acesta să creadă că va folosi violența împotriva sa. De asemenea, la data de 09.03.2021, a condus autovehiculul susmenționat pe un drum, respectiv pe x, în timp ce era descalificat din deținerea sau obținerea unui permis de conducere.

Astfel, A. a fost găsit vinovat și condamnat la executarea unei pedepse rezultante de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de "tâlhărie" - 8 ani închisoare, "posesia unei imitații a unei arme de foc" - 6 ani de închisoare și "conducere în perioada de descalificare" - 3 luni de închisoare, conform C. pen. britanic.

S-a reținut prin hotărârea de condamnare că pedepsele pentru "posesia unei imitații a unei arme de foc" - 6 ani de închisoare și "conducere în perioada de descalificare" - 3 luni sunt pedepse concomitente.

În baza acestei hotărâri a fost emis la data de 15.12.2021 ordinul de încarcerare a persoanei condamnate A. pentru pedeapsa de 8 ani închisoare.

Față de condamnat s-a dispus și măsura expulzării și a interdicției de intrare și ședere pe teritoriul Regatului Unit, fiind emis ordinul de deportare nr. x din data de 16 iulie 2023.

În continuare, potrivit documentelor transmise de autoritățile judiciare britanice, Curtea a reținut că persoana condamnată a participat personal la judecata cauzei și a fost privată de libertate în cursul procesului penal începând cu data de 11.03.2021, fiind arestată preventiv.

În conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142 din Legea 302/2004, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.

Potrivit art. 141 alin. (4), în cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești străine. În acest scop, anterior luării unei hotărâri, instanța poate consulta statul emitent prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

Dispozițiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 reglementează condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine, potrivit cărora o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 (republicată) privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-au constatat îndeplinite condițiile pentru recunoașterea parțială a hotărâri pronunțate de Curtea Coroanei Wood Green din Marea Britanie față de persoana condamnată A., astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 141 alin. (4) raportat la art. 142 alin. (1) din legea sus - menționată.

Așa cum s-a arătat, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, este definitivă, fiind începută executarea pedepsei în Marea Britanie.

Din informațiile referitoare la perioada de executat și la perioada privării de libertate ce trebuie dedusă din durata pedepsei, transmise de autoritățile judiciare din Marea Britanie, rezultă următoarele: lungimea totală a sentinței (în zile): 2922; perioada totală de privare de libertate deja executată ca parte a sentinței cu privire la care s-a emis hotărârea; perioada petrecută în detenție înainte de proces: 11.03.2021 - 15.12.2021 - 279 zile; perioada executată în custodie: 16.12.2021 - 21.09.2023 - 645 de zile; Totalul perioadei executate în custodie - 924 zile;

S-a mai arătat că în baza legii statului emitent pedeapsa va fi complet executată la data de 10.03.2029, iar după executarea a 2/3 (două treimi) din pedeapsă persoana condamnată va putea fi eliberată anticipat sau condiționat la data de 10.07.2026, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 137 alin. (1) lit. g) pct. ii) din Legea nr. 302/2004 rep., întrucât la data primirii cererii, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 luni din pedeapsa aplicată.

Faptele pentru care a fost condamnat A. au corespondent parțial în legislația română - infracțiunile de tâlhărie calificată prevăzută de dispozițiile art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. - prin folosirea unei arme - și conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Potrivit art. 233 C. pen. (Tâlhăria), furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Conform dispozițiilor art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen., tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări: a) prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante; se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Conform art. 335 alin. (2) C. pen., constituie infracțiune conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România.

În ce privește infracțiune de "posesia unei imitații a unei arme de foc", pentru care A. a fost condamnat la 6 ani de închisoare - pedeapsă concomitentă, instanța a reținut că aceasta nu are corespondent în legislația penală din România. Curtea a constatat că art. 342 din C. pen. român incriminează infracțiunea de "nerespectarea regimului armelor și al munițiilor", în situația deținerii, portului, confecționării, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale, a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcționarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, ori deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.

Astfel, s-a reținut că deținerea unei imitații a unei de foc cu ocazia săvârșirii faptei de tâlhărie reprezintă o circumstanță agravantă a faptei, fără a constitui însă o infracțiune distinctă, astfel încât nu există o dublă incriminare pentru această faptă, care să permită recunoașterea condamnării pentru această infracțiune.

Prin adresa transmisă prin intermediul Ministerului Justiției la data de 09.02.2024 dosar), Serviciul Maiestății Sale pentru Penitenciare&Probațiune (HM Prison & Probation Service) a comunicat faptul că autoritățile solicitante sunt de acord cu recunoașterea parțială a sentinței. În ceea ce privește pedeapsa de executat, s-a arătat că întrucât domnul A. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru infracțiunea principală de tâlhărie, iar pedeapsa de 6 ani pentru deținerea unei imitații de armă de foc și de 3 luni pentru conducere în timpul decăderii din drepturi au fost concomitente cu pedeapsa principală de 8 ani de închisoare neconsecutivă, prin urmare, pedeapsa va rămâne în continuare de 8 ani de închisoare.

S-a mai reținut că, deși persoana condamnată nu și-a dat consimțământul să fie transferat în România, acesta nu este necesar în vederea transferului, în condițiile în care autoritățile din Marea Britanie au dispus expulzarea acestuia, cu interdicția de intrare pe teritoriul Regatului Unit. În acest caz sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 (Statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimțământul acesteia din urma, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsura de expulzare ori de conducere la frontiera sau orice alta măsura, în virtutea căreia acestei persoane, o dată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis sa rămână pe teritoriul statului de condamnare).

Totodată, s-a reținut că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Persoana condamnată este cetățean român, cu domiciliul în jud. Timiș, motiv pentru care executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate, fiind îndeplinită și condiția prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 rep.

Împotriva sentinței penale nr. 56/PI din data de 22 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a formulat apel persoana condamnată A. invocând faptul că nu și-a exprimat consimțământul pentru recunoașterea hotărârii străine și transferul într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Examinând sentința penală apelată raportat la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că apelul formulat de persoana condamnată A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că, între România și statul de condamnare sunt aplicabile dispozițiile Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, iar nu Decizia Cadru nr. 909/2008/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Astfel, conform dispozițiilor art. 136 alin. (1) din titlul V din Legea nr. 304/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Prezentul titlu se aplică în relația cu statele terțe, în domeniul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești și ordonanțelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaționale la care România este parte, iar, în absența acestora, pe bază de reciprocitate".

Ca atare, reținerea de către prima instanță a dispozițiilor art. 140 și următoarele din Legea nr. 302/2004 este corectă, având în vedere că, începând cu data 30 ianuarie 2020 a fost ratificat acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii (UK) din Uniunea Europeană, acesta devenind țară terță.

Prin urmare, procedura inițiată de Marea Britanie este guvernată de prevederile din Titlul V- Capitolul 2, din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, respectiv art. 140-art. 142 din lege, aplicabile în relația cu state terțe, anume cele ce nu fac parte din Uniunea Europeană, precum și de cele ale Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.

Potrivit art. 141 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea de efecte juridice hotărârii judecătorești străine, pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală, din România a persoanei condamnate.

Analizând cerințele impuse de Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate și de dispozițiile art. 142 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere și punere în executare a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Marea Britanie.

Astfel, cererea formulată de autoritățile britanice a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: adresa privind cererea de transfer a persoanei condamnate, copie certificată a sentinței de condamnare, extras al dispozițiilor legale aplicabile în cauză, informații referitoare la pedeapsă, opinia persoanei condamnate, precum și ordinul de expulzare.

Sentința nr. T20217087, pronunțată la data de 15.12.2021 de Curtea Coroanei Wood Green din Marea Britanie este definitivă și executorie, în acord cu condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și de art. 141 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Apelantul A. a fost condamnat de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii pentru săvârșirea infracțiunilor de "tâlhărie", "posesia unei imitații a unei arme de foc" și "conducere în perioada de descalificare", conform C. pen. britanic.

În fapt, s-a reținut că în data de 08.03.2021, persoana condamnată l-a tâlhărit pe numitul B. de autoturismul său x, cu numărul de înmatriculare x, având asupra sa o imitație a unei arme de foc, ce avea forma unui revolver, pe care l-a scos și îndreptat spre persoana păgubită, cu intenția de a-l determina pe acesta să creadă că va folosi violența împotriva sa. De asemenea, la data de 09.03.2021, a condus autovehiculul susmenționat pe un drum, respectiv pe x, în timp ce era descalificat din deținerea sau obținerea unui permis de conducere.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției existenței dublei incriminări prevăzute de art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate, astfel cum au fost menționate în sentința de condamnare emise de autoritățile judiciare britanice, au corespondent în legislația penală română parțial, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de tâlhărie calificată prevăzută de dispozițiile art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. - prin folosirea unei arme - și conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de posesia unei imitații a unei arme de foc, se constată că aceasta nu îndeplinește condiția dublei incriminări, în legislația din România. Infracțiunea reținută în legislația străină nu are corespondent în infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor prevăzută de art. 342 din C. pen. român, ce constă în deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale, a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcționarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, ori deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării. Faptele reținute în sarcina persoanei condamnate se circusmcrie circumstanței agravante a infracțiunii de tâlhărie, respectiv art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen., tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări: a) prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, fără a putea fi reținută ca o infracțiune distinctă.

Instanța de fond a solicitat autorităților străine acordul cu privire la recunoașterea parțială a sentinței de condamnare, iar prin adresa transmisă prin intermediul Ministerului Justiției la data de 09.02.2024, Serviciul Maiestății Sale pentru Penitenciare&Probațiune (HM Prison & Probation Service) a comunicat faptul că autoritățile solicitante sunt de acord cu recunoașterea parțială a sentinței. În ceea ce privește pedeapsa de executat, s-a arătat că întrucât domnul A. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru infracțiunea principală de tâlhărie, iar pedeapsa de 6 ani pentru deținerea unei imitații de armă de foc și de 3 luni pentru conducere în timpul decăderii din drepturi au fost concomitente cu pedeapsa principală de 8 ani de închisoare neconsecutivă, prin urmare, pedeapsa va rămâne în continuare de 8 ani de închisoare.

Referitor la cerințele art. 142 alin. (6) din legea specială, privind natura și durata pedepsei aplicate, Înalta Curte constată că, pedeapsa rezultantă de 8 ani, aplicată pentru concursul de infracțiuni, este compatibilă cu legea română, întrucât nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente și nici maximul general al pedepsei închisorii prevăzut de legea penală română.

Persoana condamnată A. nu a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România, însă potrivit art. 142 alin. (1) lit. c), consimțământul nu este necesar în cazul unui ordin de expulzare, care există în cauză. Față de condamnat s-a dispus măsura expulzării și a interdicției de intrare și ședere pe teritoriul Regatului Unit, fiind emis ordinul de deportare nr. x din data de 16 iulie 2023 (Ordin de deportare x, emis de Ministerul de Interne al Regatului Unit la data de 18.07.2023, dosar Curte).

De asemenea, se mai reține că rezultă că persoana condamnată A. este cetățean român și are domiciliul pe teritoriul României, în sat Dudeștii Noi, comuna Dudeștii Noi, str. x, jud. Timiș, motiv pentru care executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, precum și condiția prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește perioada de executat, autoritățile din Marea Britanie au transmis faptul că perioada totală de executat este de 2922 zile, din care perioada petrecută în detenție înainte de proces: 11.03.2021 - 15.12.2021 - 279 zile, perioada executată în custodie: 16.12.2021 - 21.09.2023 - 645 de zile, iar totalul perioadei executate în custodie - 924 zile. S-a mai arătat că în baza legii statului emitent pedeapsa va fi complet executată la data de 10.03.2029, iar după executarea a 2/3 (două treimi) din pedeapsă persoana condamnată va putea fi eliberată anticipat sau condiționat la data de 10.07.2026. În acest sens,

În acest context, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și condiția prevăzută de art. 137 alin. (1) lit. g) pct. ii) din Legea nr. 302/2004 rep.,privind durata condamnării de cel puțin 6 luni la data primirii cererii de transferare.

Înalta Curte mai reține că, nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, constatând că niciun înscris din dosar nu prezintă vreun de indiciu în acest sens. Astfel, persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunțată pentru infracțiuni politice sau militare, hotărârea pronunțată în străinătate respectă ordinea publică a statului român și produce efecte juridice în România și, de asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România. În acest sens, din verificările efectuate în baza de date C., precum și conform mențiunilor cuprinse în cazierul judiciar nu au rezultat informații privind cercetarea persoanei transferabile pentru săvârșirea acelorași infracțiuni în România sau pe teritoriul altui stat.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. și transferul acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, neexistând motive de netemeinicie sau nelegalitate care să impună reformarea sentinței apelate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată coroborat cu art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 56/PI din data de 22 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 56/PI din data de 22 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2024.