Decizia nr. 986/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 23 septembrie 2014 pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului Teatrul National B. la plata sumei de 1.511.102,82 RON, reprezentând prejudiciul provocat reclamantei și nerecuperat, la nivelul bunului imobil ce îi aparține în proprietate, hala industrială C., situata în Sibiu, str. x, jud. Sibiu și obligarea pârâtului la plata contravalorii chiriei neîncasate de către reclamantă de la S.C. D. S.R.L., de la data producerii incendiului (24.09.2011) și până la soluționarea cu caracter definitiv a cererii. La termenul de judecată din 17 ianuarie 2019, reprezentantul societății reclamante, administratorul judiciar E., a arătat că nu poate preciza cuantumul pretențiilor solicitate. Având în vedere că nu exista o poziție procesuală clară a reclamantei cu privire la prejudiciul solicitat sau lămuriri ale acesteia referitoare la cuantumul prejudiciului pretins, ținându-se cont de faptul că reclamanta a fost citată cu mențiunea "cauză repusă pe rol; se va pune în discuția părților necesitatea administrării de probe care să lămurească cuantumul prejudiciului solicitat de reclamantă", instanța de judecată a apreciat că desfășurarea procesului este îngreunată din vina reclamantei, sens în care, în temeiul art. 242 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei.

Sentința pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 37/2020 pronunțată de Tribunalul Sibiu, a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant al administratorului special S.C. F. S.R.L. al reclamantei S.C. A. S.A., excepție invocată de pârâtul Teatrul Național "B." Sibiu. A fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamanta S.C. A. S.A. prin administratorul special S.C. F. S.R.L., însușită de administrator judiciar G.. A fost admisă excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată de pârât și s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Teatrul National B..

Decizia pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 24/2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 37/2020 pronunțată de Tribunalul Sibiu, care a fost casată în parte. S-a admis cererea de repunere pe rol a cauzei și s-a respins excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de pârât, cu trimiterea cauzei Tribunalului Sibiu pentru continuarea judecării cauzei pe fond. Instanța de apel a menținut dispoziția de respingere a excepției lipsei calității de reprezentant al administratorului special al reclamantei, invocată de pârât.

Rejudecarea fondului - Tribunalul Sibiu: Prin sentința civilă nr. 100 din 25 februarie 2022, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Teatrul Național "B." Sibiu. A obligat pe reclamantă la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1.500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia: Prin încheierea din 14 martie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia a respins solicitarea apelantei-reclamante de administrare a probei cu expertiză, a acordat cuvântul pe fondul apelului, a rămas în pronunțare și, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea. Prin decizia civilă nr. 1221 din 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 100 din 25 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2014. A fost obligată apelanta să plătească intimatului Teatrul Național "B." suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva încheierii din 14 martie 2023 și a deciziei nr. 1221 din 25 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta A. S.A. a declarat recurs. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că soluția instanței de apel de a respinge proba cu expertiza ca nefiind concludentă raportat la stadiul procesual al cauzei reprezintă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 470, art. 478-479 C. proc. civ., coroborat cu Decizia nr. 9/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Din motivarea instanței de apel, ce face referire la caracterul neconcludent al probei, respectiv momentul procesual în care aceasta a fost solicitată, ar rezulta că în calea de atac a apelului nu poate fi administrată proba cu expertiză, aspect care determină nelegalitatea deciziei de apel pentru încălcarea unor norme de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității, respectiv norma de procedură reglementată prin art. 470, respectiv art. 478 C. proc. civ., care consacră atât caracterul devolutiv al apelului, cât și mijloacele de probă ce pot fi administrate în acest ciclu procesual. De asemenea, apreciază că prin soluția pronunțată instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 479 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea instanței de apel de a completa probatoriul administrat la prima instanță. O altă critică inserată în cuprinsul cererii de recurs vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciind că, în soluționarea aspectelor referitoare încălcarea de către instanța de fond a art. 330-331 și art. 333-334 C. proc. civ., instanța de apel a reținut motive contradictorii și străine de natura pricinii. În continuare, recurenta-reclamantă arată că decăderea sa din administrarea probei, în modalitatea în care fost dispusă de către instanța de fond și validată de către instanța de apel, nu poate fi calificată ca fiind încadrată juridic în una din ipotezele reglementate de art. 254 alin. (4) C. proc. civ. privind sancțiunea decăderii, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Cu referire la analiza condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv culpa și fapta ilicită, recurenta-reclamantă apreciază că soluția a fost pronunțată de instanța de apel cu încălcarea dispozițiilor art. 998-999 C. civ., motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În speță, raportat la probatoriul administrat, se confirmă împrejurarea de fapt că intimata își edificase o instalație electrică de tip aparent, ce includea instalațiile de sunete și lumini, iar incendiul a izbucnit la unul din cablurile de alimentare ale acestei instalații. Contrar motivării din decizie, din probatoriul administrat rezultă locul și componenta producerii incendiului, respectiv un cablu de alimentare ce deservea instalații de sunete si lumini, componenta a instalației electrice. A echivala întreținerea unui cablu de alimentare, componentă uzuală a oricărui echipament electric, indiferent de dimensiunile și destinația sa, cu obligația locatorului de a supraveghea buna funcționare a acestuia, în situația în care aparatul electric aparține locatarului, reprezintă o interpretare abuzivă și extensivă a obligațiilor oricărui locator. Obligația locatorului includea, prin raportare la art. 1421 alin. (2) C. civ., obligația de a efectua reparațiile necesare, nu micile reparații. Răspunderea civilă delictuală, astfel cum era aceasta reglementată prin dispozițiile art. 999 C. civ., includea și determina atragerea răspunderii chiar și pentru cea mai ușoară culpă, inclusiv neglijența. Ori lipsa verificării unui cablu de alimentare, lăsat sub tensiune, poate fi asimilată și echivalată unei neglijente, cu stabilirea faptei ilicite a intimatei și a culpei sale în producerea incendiului. Un ultim motiv de recurs vizează încălcarea dispozițiilor art. 264 C. proc. civ., având în vedere că instanța de control judiciar apreciază că în cauză nu se mai impune administrarea unui probatoriu suplimentar pentru stabilirea prejudiciului, în măsura în care a reținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale privind fapta ilicită și vinovăția. Or, analiza întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale se face în mod cumulativ în baza unui probatoriu administrat în mod complet, cu referire la toate condițiile și nu fragmentar.

Apărările părților: Intimatul-pârât Teatrul Național "B." Sibiu a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, fără a preciza cuantumul și fără a depune înscrisuri.

Procedura de filtru: În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 7 februarie 2024, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză. Raportul a fost comunicat părților la 16 - 21 februarie 2024. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la 9 aprilie 2024, în complet de filtru, fără citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul, în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Aspectele evidențiate în cererea de recurs, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a unei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Criticile vizează, în esență, nemulțumiri ale părții față de soluția pronunțată de instanța de apel, iar aspectele legate de situația de fapt și modalitatea de interpretare și de valorificare a probelor de către instanțele de fond reprezintă critici de netemeinicie ce nu pot face obiectul analizei în fața instanței de recurs. Deși în drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs nu se prezintă critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Astfel, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că soluția instanței de apel de respinge a probei cu expertiza ca nefiind concludentă reprezintă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 470, art. 478-479 C. proc. civ., coroborat cu Decizia nr. 9/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Din motivarea instanței de apel, ce face referire la caracterul neconcludent al probei, respectiv momentul procesual în care aceasta a fost solicitată, ar rezulta că în calea de atac a apelului nu poate fi administrată proba cu expertiză, aspect care determină nelegalitatea deciziei de apel pentru încălcarea unor norme de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității, respectiv norma de procedură reglementată prin art. 470, respectiv art. 478 C. proc. civ.. De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că, prin soluția pronunțată, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 479 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea instanței de apel de a completa probatoriul administrat la prima instanță. Un asemenea demers al recurentei-reclamante, în forma în care a înțeles să prezinte și să dezvolte criticile inserate în cuprinsul cererii de recurs, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecății numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, iar nu împrejurări de fapt sau modalitatea de evaluare a probatoriului de către instanțele de fond. Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că, în soluționarea criticilor din apel referitoare încălcarea de către instanța de fond a art. 330-331 și art. 333-334 C. proc. civ., instanța de apel a reținut motive contradictorii și străine de natura pricinii. Simpla menționare a textului legal și a faptului că în cuprinsul deciziei recurate să regăsesc motive contradictorii și străine de natura pricinii, fără o dezvoltare corespunzătoare, fără a arăta care sunt în concret argumentele de natură a atrage casarea hotărârii pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate care să poată fi dedusă judecății în calea extraordinară de atac a recursului. Înalta Curte reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că decăderea sa din administrarea probei cu expertiză, în modalitatea în care fost dispusă de către instanța de fond și validată de către instanța de apel, nu poate fi calificată ca fiind încadrată juridic în una din ipotezele reglementate de art. 254 alin. (4) C. proc. civ. privind sancțiunea decăderii. De asemenea, soluția a fost pronunțată de instanța de apel cu încălcarea dispozițiilor art. 998-999 C. civ., menționând că ar fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., făcând trimitere la probatoriul administrat și la faptul că instanța apel a apreciat că în cauză nu se mai impune administrarea unui probatoriu suplimentar pentru stabilirea prejudiciului. Înalta Curte constată că toate aceste susțineri din cererea de recurs, referitoare la probatoriul administrat în cauză (suplimentarea probatoriului, respingerea probei cu expertiză, modalitatea în care instanța a înțeles să valorifice mijloacele de probă administrate sau să interpreteze probele), nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. Cum argumentele expuse de recurenta-reclamantă fac referire la aspecte legate de administrarea probatoriilor, criticile nu pot fi analizate de instanța de recurs în controlul de legalitate specific acestei căi de atac, prin nemotivarea căii de atac, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului. Având în vedere considerentele expuse, reținând că nu este posibilă încadrarea criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.