ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 752/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Deliberând asupra cauzei de față costată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. x/2020 la data de 04.03.2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., J., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, au formulat contestație împotriva deciziei A.N.R.P. nr. 5871/29.01.2020 prin care a fost validată Hotărârea nr. 5052/30.10.2018 emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, solicitând anularea Deciziei A.N.R.P. nr. 5871/29.01.2020 și obligarea A.N.R.P. la emiterea unei noi decizii prin care să fie invalidată integral Hotărârea nr. 5052/30.10.2018 emisă de către Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și să fie acordate compensații în baza Legii nr. 9/1998 pentru bunurile abandonate în comuna Golebina Ceatalgea, jud. Durostor, urmare încheierii Tratatului de la Craiova din 1940 aparținând autorului J., respectiv: imobil compus din 2000 mp, teren intravilan împreună cu locuință din chirpici, formată din trei camere de locuit, fundație de piatră, învelită cu țiglă, casă în suprafața de 70 mp, anexe gospodărești: grajd în suprafață de 32 mp, magazie în suprafață de 48 mp, șopron din scândură în suprafața de 75 mp, livadă cu pomi fructiferi de 750 mp, teren arabil de 5,5 ha extravilan.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă:

Prin sentința civilă nr. 465/F/18.06.2020, Tribunalul Ialomița a respins ca neîntemeiată contestația.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București:

Prin decizia civilă nr. 389A din 8 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat, apelul formulat de apelanții - reclamanți împotriva sentinței civile nr. 465 F/18.06.2020, pronunțate de Tribunalul Ialomița.

I.4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții E., I., A., D., H., C., G., J., B., F. și J..

I.5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă:

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 4 noiembrie 2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 9.

I.6. Motivele de recurs:

Reclamanții invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de fond a considerat în mod greșit că nu există identitate de persoane între K. și J. și în mod corelativ, ar exista pe cale de consecință și două persoane cu numele de L., unul născut în 1907 și altul născut in 1923.

Arată că instanța de apel înlătură declarația pe proprie răspundere nr. 1513/2005 dată de către două persoane din care rezultă că K. este una și aceeași persoană cu J. și J..

Susțin că în mod greșit instanța de fond trece peste declarațiile de notorietate, fără a face o analiză a întregului probatoriu și fără a motiva de ce a înlăturat aceste acte.

Instanța de fond nu s-a aplecat asupra actelor aflate la dosar, declarații pe propria răspundere și prezumții care demonstrau că K. Tănase este bunicul reclamanților, ci a avut în vedere doar simpla referire la anul nașterii menționat în Declarațiune, fără a avea în vedere întreg probatoriul existent la dosar.

Apreciază că ANRP ar fi trebuit să facă dovada că au existat mai multe persoane distincte cu același nume sau nume apropiate, deoarece reclamanții se află în situația în care filiația lor este contestată.

Consideră că filiația lor a fost dovedită cu acte de stare civilă, cu declarații de notorietate și cu acte oficiale emise de organele de anchetă ale Statului Român din epocă.

În continuare, reiterează susținerile din memoriul de apel cu referire la înscrisurile depuse la dosarul cauzei în probatoriu.

Astfel, precizează că din toate demersurile efectuate inclusiv de către ANRP, nu rezultă că în comuna Golebina ar fi existat o altă familie compusă din părinți: Nașu și M. și fiu-Zicu.

Din Situația de Avere rezultă că J. din satul/comuna Golebina Ceatalgea, jud. Durostor este înregistrat cu următorii membrii de familie: M. - soție și Zicu - fiu.

În concluzie, argumentele care permit să se susțină ca exista identitate între K. și J. sunt următoarele: declarația de notorietate autentificată; și J. și K. au avut o soție cu numele M. și un fiu cu numele Zicu; atât J. cât și K. sunt originari din Iugoslavia; amândoi au venit din comuna Golebina Ceatalgea, jud. Durostor; Nașu este diminutivul în aromâna de la Tănase; în dosarul CNSAS nr. x, Decizia nr. 352 privind pe L.- Fisa personala sunt trecute ample referiri la K.- tatăl lui L.; astfel, organele de stat din acea epocă au menționat toate domiciliile avute de către bunicul și străbunicul reclamanților, respectiv comuna Golebina - Bulgaria până în 1940; în acest act cu referire la L. sunt menționați și numele părinților săi: Nașu și M..

Totodată, în Chestionarul referitor la L. se menționează: aban Zicu: tatăl - Nașu, mama - M., născut în Iugoslavia, Selt, studii: 4 clase primare și apoi cioban în Golebina Ceatalgea, Durostor. Apoi sunt trecute domiciliile ulterioare, Beidaud, Sanmihaiul German, Dâlga.

Informările cu privire la K. (Tănase) sunt cuprinse în mare parte în actele care fac referire la fiul sau L., deoarece K. era foarte în vârsta la acea vreme (în 1951 avea 99 de ani).

În concluzie, pe aspectul referitor la străbunicul reclamanților K. (Tănase) născut în 1852, rezulta fără echivoc faptul ca acesta a venit din Iugoslavia, localitatea Selt, a fost colonizat în comuna Golebina, Ceatalgea, jud. Durostor, a avut ca fiu pe L. născut în 20.04.1907 și soție pe M. și este una și aceeași persoană cu J. la care face referire instanța de fond ca fiind născut în 1870 potrivit Declarațiunii din 1940 și care și acesta la rândul său a venit din Iugoslavia a fost colonizat în com. Golebina și a avut ca soție pe M. și ca fiu pe Zicu.

Cu privire la L., fiul lui K., menționează următoarele:

Toate actele oficiale depuse la dosar se referă la L. născut în 1907, fiul lui K. (J.). Este adevărat că în Declarațiunea pe care a avut-o în vedere instanța de fond, apare fiul L. cu 17 ani, dar această singură referire la vârsta fiului L. nu este de natură să răstoarne întreaga argumentație a reclamanților și să înlăture toate actele oficiale pe care le-au amintit, având în vedere că K. (tatăl lui L.) nu știa carte așa cum rezultă din actele emise de către C.N.S.A.S.

În realitate, doar această singură referire la L. din Declarațiune nu este de natură să lipsească de efecte celelalte acte și pe cale de consecință să demonstreze în vreun fel ca bunicul reclamanților L. nu este de fapt bunicul acestora, ci o cu totul altă persoană cu același nume, deși și aceasta la rândul ei avea o mamă cu numele M., tatăl cu numele Saban, era refugiat din Golebina, județul Durostor.

În concluzie pe acest aspect instanța de fond respinge acțiunea amplu documentată cu acte de epocă doar pe baza unei singure referiri la vârsta lui L. de 17 ani, fără a corobora tot ceea ce este de asemenea, cuprins în Declarațiunea respectivă (numele mamei și al tatălui, localitatea de unde au venit și întregul context istoric).

Dacă ar fi de acord cu punctul de vedere al instanței de fond, ar ajunge invariabil la ideea greșită în fapt și imposibilă că în satul Golebina din jud. Durostor ar exista două familii Saban cu tatăl J., cu mama M. și un fiu Zicu. Intr-o familie fiul Zicu ar avea 17 ani în cealaltă familie fiul Zicu ar avea 23 de ani.

Acest fapt este imposibil din punct de vedere demografic, iar justețea argumentației reclamanților nu este dată doar de un singur act, astfel cum procedează instanța de fond, ci de o succesiune de acte oficiale și declarații pe propria răspundere care dovedesc filiația bunicului lor L. și traseul său din Golebina, Cadrilater, până la data decesului.

Arată că au depus la dosarul cauzei și inclusiv la ANRP acte oficiale de epoca emise de către Ministerul de Interne și aflate în Arhiva Operativa a acestuia, acte furnizate la solicitarea lor de către C.N.S.A.S:

Din actele respective care se referă la fiul sau L. născut în 1907, rezultă:

L., fiul lui K. Tănase, a fost dislocat din zona de Vest în baza Deciziei 200 din 1951 pe termen nelimitat, fixându-i-se domiciliul obligatoriu în com. Dilga, iar în baza Deciziei nr. 6100 din 1955 i s-au ridicat restricțiile imobiliare.

Fila III denumita tabel de dislocați din dosarul de ancheta x menționează membrii familiei, fiind trecut și K. cu data dislocării 18.06.1951.

"Se ridica restricțiile imobiliare numiților L.- fiul lui K. cu membrii de familie: K. - (tatăl)".

Fila următoare menționează componența familiei care 1-a însoțit: sotia-M. născută în 1916, trei copii: N., B. și O., K. născut în 12.12.1852- nu știe carte.

La fila următoare: K.- tata.

Ca atare, L., fiul lui K. (Tănase) născut în 20.04.1907, este bunicul reclamanților, este fiul colonistului J. refugiat din Golebina, Cadrilater și este singura persoană cu acest nume, nemaiexistând o altă persoană cu numele L. născută în 1923.

I. 7. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Poprietăților a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 164/2014, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

I.8. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă:

După efectuarea procedurilor de comunicare, în temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 3 ianuarie 2022, în cauză a fost fixat termen de judecată, cu citarea părților, în ședință publică, la data de 5 aprilie 2022, când Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității și a reținut cauza în pronunțare asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

În speță, prin demersul judiciar reclamanții au formulat contestație împotriva deciziei A.N.R.P. nr. 5871/29.01.2020 prin care a fost validată Hotărârea nr. 5052/30.10.2018 emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, solicitând anularea acestei decizii și obligarea A.N.R.P. la emiterea unei noi decizii prin care să fie invalidată integral Hotărârea nr. 5052/30.10.2018 și să fie acordate compensații în baza Legii nr. 9/1998 pentru bunurile abandonate de autorul lor, J..

Prima instanță a respins contestația, reținând că nu există dovezi că autorul reclamanților a fost cel pentru care se solicită despăgubiri, iar instanța de apel, având în vedere că în apel nu au fost propuse probe noi, a analizat probatoriul administrat la Tribunalul Ialomița și a menținut hotărârea acestei instanțe.

Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au criticat decizia pronunțată de instanța de apel, invocând incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și pe fond, admiterea acțiunii, cu ignorarea dispozițiilor art. 497 C. proc. civ.

Înalta Curte constată pe de o parte, că reclamanții prin memoriul de recurs prezintă, in extenso, argumente ce tind la reinterpretarea probatoriului, iar, pe de altă parte, singura critică ce poate fi decelată ar fi aceea a motivării sumare, deficitare a deciziei recurate, urmare a neanalizării întregului material probator, ce poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, instanța supremă nu poate face o reapreciere a probelor valorificate de cele două instanțe în fazele procesuale anterioare, în sensul solicitat de reclamanți, pentru a constata că există identitate de persoană între autorul dumnealor și proprietarul bunurilor pentru care se cer despăgubiri, întrucât acest aspect implică efectuarea unui control de temeinicie - de a reevalua probele și de a stabili pe baza acestora o altă situație de fapt. Or, acest control nu îi este permis instanței de recurs, care are îndrituirea de a verifica numai aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Se constată de altfel, că întreaga motivare a recursului se axează pe aprecierea incorectă a probelor administrate de către prima instanță, ceea ce a condus, în opinia recurenților, la o soluție greșită.

Asemenea critici, prin care se pune în discuție reevaluarea probatoriului administrat în cauză, cu consecința reținerii unei alte situații de fapt - verificarea identității de persoană, nu pot fi cercetate în calea de atac specifică recursului, în cadrul căreia pot fi antamate numai chestiuni privitoare la corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond. Astfel, nu pot fi reconsiderate actele de stare civilă, declarațiile de notorietate, actele din dosarul aflat în arhiva operativă a Ministerului de Interne și alte acte oficiale, tinzându-se sub toate aspectele la o devoluare a fondului și la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă, excluse de la examinare raportat la considerentele sus-menționate.

În ceea ce privește critica recurenților în sensul că instanța de apel nu a motivat temeinic decizia, întrucât nu a analizat întregul material probator, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, având în vedere că în apel nu au fost propuse probe noi, Curtea de apel a analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv înscrisurile extrase din dosarul informativ constituit de fosta Securitate (cuprinzând și chestionarul referitor la L.), declarația de notorietate cu privire la identitatea de persoană, situația de avere și a constatat că a fost complet și corect stabilită situația de fapt existentă în cauză, în urma examinării înscrisurilor relevante, instanța expunând coerent în cuprinsul considerentelor toate împrejurările rezultate din aceste probe și argumentând de ce diferențele constatate nu pot fi atribuite unor erori materiale în actele vremii (astfel cum acreditează ideea recurenții) și de ce nu se poate prevala de o prezumție judiciară de identitate, motiv pentru care a respins apelul, ca nefondat.

În fine, criticile recurenților relative faptului că statuările curții de apel sunt de natură a le infirma filiația, nu pot fi primite în acest cadru procesul, întrucât de asemenea, ele sunt arondate stării de fapt a cauzei și nu legalității sale. În egală măsură, Înalta Curte reține - contrar aserțiunilor recurenților sub acest aspect - că în cadrul situației de fapt tranșate definitiv de instanțele devolutive ale fondului, în lipsa administrării de noi probe în recurs, s-a reținut nu că recurenții nu sunt moștenitorii autorului dumnealor, ci că nu s-a realizat dovada că autorul dumnealor este persoană prejudiciată potrivit art. 1 din Legea nr. 9/1998, element distinct a cărui dovadă incumba recurenților - reclamanți, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/1998 și nu intimatei ANRP, cum eronat invocă aceștia.

De altfel, verificând cererea de recurs, se constată că, deși motivele au fost subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea reprezintă de fapt, o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională (din perspectiva configurării stării de fapt) prin decizia pronunțată în apel.

Pe cale de consecință, față de cele anterior arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții E., I., A., D., H., C., G., J., B., F. și J. împotriva deciziei civile nr. 389A din 8 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2022.