ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 674/2024

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă la 19 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Liceul Teoretic "B." și Unitatea Administrativ-Teritorială Deva, prin primar, obligarea acestora la plata sumei de 250.000 RON, reprezentând daune morale, precum și a sumei de 100.000 RON, constând în daune materiale, cu cheltuieli de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1357 și art. 1391 C. civ. Pârâtul Liceul Teoretic "B.", a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate. La 19 decembrie 2017, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, înțelegând să solicite, pe lângă sumele reprezentând daune morale și materiale, să se constate că pentru terenul de fotbal din incinta Liceului Teoretic "B." nu există autorizație de construire, din acest motiv urmând a se dispune obligarea pârâților la demolarea acestuia. Prin încheierea din 10 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a dispus disjungerea capătului de cerere formulat prin cererea modificatoare și formarea unui alt dosar cu acest obiect. În cauză, numiții C., D., E., F. și G. au formulat cereri de intervenție accesorii în interesul reclamantei, care au fost admise de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă prin încheierea din 11 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 616 din 19 aprilie 2022, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., precum și cererile de intervenție formulate în interesul reclamantei, de către intervenienții C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Liceul Teoretic "B." și Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar. I-a obligat pe pârâți la plata în solidar a sumei de 50.000 RON, constând în daune morale, precum și a sumei de 8.105 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A respins, în rest, acțiunea civilă precizată.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 1636 din 24 mai 2023, completată prin decizia nr. 3192 din 15 noiembrie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâții Liceul Teoretic "B." și Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, împotriva sentinței nr. 616 din 19 aprilie 2022 pronunțate de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă. A schimbat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A., precum și cererile de intervenție formulate în interesul reclamantei de intervenienții C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Liceul Teoretic "B." și Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar. A obligat-o pe reclamanta-intimată A. să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 1.052 RON, în favoarea apelantei-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, respectiv în valoare de 2.772,5 RON, în favoarea apelantului-pârât Liceul Teoretic "B.".

Recursul Împotriva deciziei nr. 1636 din 24 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă au declarat recurs reclamanta A., precum și pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar. 4.1. Recursul reclamantei A. Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că, în mod greșit a reținut instanța de apel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1349 C. civ. pentru a se dispune atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților. Recurenta a afirmat că în mod greșit a apreciat curtea de apel că nivelul de zgomot produs de activitățile sportive respectă prevederile Ordinului nr. 119/2014, deși O.M.S. 94/2018, SR 10009:2017 prevede o limită maximă de 55 Dba, iar din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat un nivel al zgomotului de 62 dB. A solicitat să se constate că instanța de apel nu a indicat mijlocul de probă sau mențiunea expertului referitoare la neîncălcarea limitei maxime de zgomot admise și nici argumentele pentru care a respins apărările recurentei, deși avea această obligație potrivit dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. De asemenea, a afirmat că instanța de apel nu a expus argumentele pentru care a considerat că nu se aplică Ordinul nr. 3384/2013, ci Ordinul nr. 119/2014, deși cel dintâi ordin a fost avut în vedere de expert la întocmirea raportului de expertiză. A menționat că în Ordinul nr. 119/2014 se prevăd, la art. 16, limitele de zgomot maxim admise. Prin criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat eronata interpretare a Ordinului nr. 3384/2013, precum și a dispozițiilor art. 603 C. civ., susținând că în mod greșit curtea de apel a apreciat că buna vecinătate și celelalte sarcini ale imobilului au fost respectate, deși studiul de impact efectuat a indicat faptul că terenul pe care se practică activități sportive este, de fapt, spațiu de recreere. Invocând dispozițiile art. 1357 alin. (1) C. civ., recurenta a susținut că prejudiciul cauzat constă în disconfortul creat de activitatea desfășurată de intimatul Liceul Teoretic "B.", care se desfășoară cu acordul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Deva. În ceea ce privește vinovăția, a apreciat că reiese din încălcarea cu intenție a normelor de conviețuire socială, fapta ilicita constând în nerespectarea nivelului maxim de zgomot admis, legătura de cauzalitate între aceste elemente fiind dovedită. A învederat că, deși nu s-a solicitat examinarea legalității emiterii autorizației de construire (această analiză fiind de competența instanței de contencios administrativ), instanța de apel a tranșat această chestiune. 4.2. Recursul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut, referitor la culpa procesuală a intimatei-reclamante A., că reiese din împrejurarea că instanța de apel, schimbând în parte hotărârea primei instanțe, a dispus respingerea acțiunii în pretenții formulate de această parte, ca neîntemeiată. A arătat că, potrivit art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul trebuie să fie obligată să achite cheltuielile de judecată, însă nu din oficiu, ci la cererea părții câștigătoare. Recurenta a susținut că instanța se va pronunța asupra cheltuielilor de judecată atunci când hotărârea sa este susceptibilă de a tranșa diferendul dedus judecății prin cererea de chemare în judecată, întrucât doar în această situație se poate stabili cine a pierdut procesul și se poate avea în vedere ansamblul cheltuielilor de judecată efectuate de părți. Culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, ca temei factual al obligării la plata cheltuielilor de judecată, a fost apreciată că reprezintă premisa art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmând a fi analizată în funcție de rezultatul final al litigiului și de conduita părților, manifestată premergător, precum și în cursul judecății, putându-se aprecia și asupra realității, necesității sau caracterului rezonabil al sumelor solicitate cu acest titlu, în scopul evitării abuzurilor de drept procesual. Având în vedere că instanța de apel a dispus obligarea intimatei-reclamante A. să achite recurentei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Deva cheltuieli de judecată în cuantum de 1.052 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de apel, fără a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată achitate la fond, a solicitat admiterea recursului și obligarea acesteia la plata tuturor spezelor de judecată ocazionate de proces, prin luarea în considerare și a sumei de 2.772 RON, constând în onorariu de expertiză tehnică poluare fonică, întocmită de expertul tehnic H., conform dovezilor de plată de la dosar. Ținând cont de faptul că dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este recunoscut părții câștigătoare și că recurenta a solicitat, în mod expres, acordarea tuturor spezelor ocazionate de soluționarea litigiului, fiind făcută dovada existenței și a întinderii acestora, a considerat că se impune obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 3.824,50 RON, compusă din suma de 2.772 RON, cheltuieli de judecată în fața primei instanțe, constând în onorariul aferent expertizei tehnice poluare fonică, și suma de 1.052,50 RON, constând în taxă judiciară de timbru achitată pentru soluționarea cererii de apel.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la 21 septembrie 2023, intimatul-pârât Liceul Teoretic "B." a solicitat anularea recursului reclamantei I. pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Aceeași excepție a fost invocată și de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Deva prin întâmpinarea formulată la 6 octombrie 2023 față de recursul reclamantei. La data de 14 februarie 2024, recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Deva a depus concluzii scrise, prin care a solicitat să se constate ca rămas fără obiect recursul său, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 3192 din 15 noiembrie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus completarea dispozitivului deciziei recurate, în sensul obligării reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în valoare de 2.772 RON.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție 6.1. Examinând cu prioritate, în condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de reclamanta A., invocată prin întâmpinările formulate în cauză de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Deva și de intimatul-pârât Liceul Teoretic "B.", din perspectiva neîncadrării criticilor invocate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă pentru următoarele considerente: Prin motivele de recurs formulate în calea extraordinară de atac pendinte, încadrate în drept de recurentă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta a invocat încălcarea art. 425 C. proc. civ., din perspectiva nerespectării condițiilor legale de motivare a hotărârii recurate, susținând că instanța de apel nu a indicat mijloacele de probă și argumentele în baza cărora a dispus respingerea apărărilor sale, precum și înlăturarea de la aplicare a Ordinului nr. 3384/2013. Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material reglementate de art. 603 și art. 1357 C. civ., aspect ce a atras, în opinia sa, o eronată apreciere a faptului că nu se impune atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților, pentru lipsa elementelor sale. Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazurile de casare indicate de către recurentă - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - precum și, după caz, în celelalte motive de recurs limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., conform art. 489 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte constată că prin aceste critici se pune în discuție nelegalitatea considerentelor deciziei recurate, expuse de instanța de apel în argumentarea soluției pronunțate (de admitere a apelurilor pârâților și de respingere, pe cale de consecință, a acțiunii reclamantei) și, respectiv maniera în care cauza a fost analizată în etapa procesuală anterioară prin prisma dispozițiilor de drept material pretins încălcate - art. 603 și art. 1357 C. civ. În acest context, se constată că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului se pot circumscrie cazurilor de nelegalitate invocate de către recurentă și pot forma, din această perspectivă, obiect de cenzură în cadrul controlului judiciar, excepția nulității recursului invocată de pârâți prin întâmpinările depuse urmând a fi respinsă. 6.2 Asupra recursului reclamantei A., Înalta Curte constată următoarele: Analizând, pe un prim palier, criticile de recurs întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (care vizează, în esență, nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 425 din același cod, din perspectiva nemotivării corespunzătoare a hotărârii, prin neindicarea mijloacelor de probă, a argumentelor pentru care a respins apărările recurentei, precum și a celor pentru care a exclus de la aplicare Ordinul nr. 3384/2013), Înalta Curte constată că nu sunt fondate. Învestită fiind cu apelurile declarate de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, și de Liceul Teoretic "B." împotriva hotărârii primei instanțe, curtea a reținut că motivele de critică se referă la modalitatea de soluționare a cererii reclamantei privind angajarea răspunderii lor civile delictuale, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ. Procedând, în condițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., la analiza apelurilor formulate, instanța de apel a constatat că ceea ce s-a reclamat prin cererea de chemare în judecată este faptul că activitatea desfășurată de pârâtul Liceul Teoretic "B." în timpul și în afara programului școlar (liceul deținând spații de cazare de tip internat și găzduind turiști aflați în tranzit), produce un zgomot de o intensitate deosebită, greu de suportat de către reclamantă și de intervenienți, care locuiesc în proximitatea unității de învățământ. Prioritar, curtea a reținut că, prin sentința nr. 862/CA/2020 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Liceul Teoretic "B." și Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, care a vizat legalitatea autorizației de construire a unității școlare și solicitarea privind obligarea pârâților la demolarea acestei construcții (capăt de cerere care a fost disjuns din prezentul dosar prin încheierea de ședință din 10 martie 2020, ca urmare a formulării de către reclamantă a precizării de acțiune). Analizând situația de fapt dedusă judecății, curtea a reținut că pârâtul Liceul Teoretic "B." își desfășoară activitatea într-un imobil conceput, inițial, ca bloc de locuințe, destinația acestuia fiind ulterior schimbată, în centru de educație, învățământ și cultură, în baza autorizației de construire nr. x din 9 iunie 1992 eliberate de Primăria Municipiului Deva. S-a apreciat că această situație nu poate constitui o faptă ilicită, fiind permisă de lege, revenind administrației publice locale sarcina de a gestiona dezvoltarea municipiului în concordanță cu interesul public (învățământul preuniversitar constituind o prioritate națională) și principiile dezvoltării durabile, potrivit Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Legat de activitatea pârâtului Liceul Teoretic "B." (reclamată ca fiind de natură delictuală pentru nerespectarea regulilor de conviețuire socială), instanța de apel a remarcat că s-a efectuat în etapa procesuală a fondului un raport de expertiză tehnică, prin care s-a concluzionat că nivelul de zgomot (presiunea acustică) înregistrat în timpul desfășurării activităților sportive pe terenul de sport nu depășește limita maximă de 55 dB, reglementată prin Ordinul nr. 119/2014. Referitor la indicatorul zgomot, raportat la valorile-limită și la intervalele de timp prevăzute la art. 16 din Ordinul nr. 119/2014 (în perioada zilei, între orele 7:00 - 23,00, în timpul nopții, între orele 23:00 - 7,00, respectiv la nivelul de vârf), curtea a validat concluziile expertului H., consemnate în raportul de expertiză judiciară efectuat, reținând că nivelul măsurat se circumscrie limitelor legale. Examinând documentația de autorizare a construcției în care funcționează unitatea de învățământ pârâtă, curtea a constatat că distanța față de imobilele învecinate respectă limitele legale, soluția de schimbare a destinației construcției autorizate inițial în anul 1992 având ca scop realizarea unui centru de educație, învățământ și cultură la standarde moderne, pe structura proiectată inițial a clădirii și integrarea acesteia în ambianța generală, fără a aduce un prejudiciu cadrului natural și arhitectural existent. Cât privește activitățile desfășurate pe terenul de sport din incinta unității de învățământ, curtea a reținut că acestea nu fac parte din categoria celor care poluează factorii de mediu sau care generează riscuri asupra sănătății populației, prevăzute de art. 11 din Ordinul nr. 119/2014, în legislația de mediu și în cea sanitară nefiind stipulate distanțe minime de amplasare ale unor astfel de obiective față de teritoriile protejate. Instanța de apel a consemnat că art. 11 din Ordinul nr. 119/2014 reglementează distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației, în care nu sunt incluse și activitățile terenurilor de sport sau unităților de învățământ ale bazelor sportive, acestea nefiind obiective/activități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației. Sub aspectul probațiunii administrate, curtea a constatat că aceasta nu a relevat elemente care să contureze existența unei fapte ilicite a pârâților, ca urmare a exercitării abuzive a unor drepturi care să cauzeze recurentei prejudiciul reclamat, în condițiile în care prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză s-a stabilit că indicatorul de zgomot respectă limitele maxime admise. Totodată, a reținut că pretinsele traume invocate de către recurentă nu au fost justificate cu documente medicale, apte să ateste efectele negative ale disconfortului suferit de aceasta, ca locuitor riveran al unității de învățământ. Curtea a apreciat că fapta constând în neexecutarea obligației pozitive de a soluționa situația conflictuală creată între proprietarii imobilelor de locuințe și manageriatul activității liceului pârât nu are caracter ilicit, fiind respectate prevederile Legii nr. 50/1991, ale art. 6 din Legea nr. 61/1991, respectiv ale Codului administrativ. Înalta Curte, raportând considerentele instanței de apel, redate în mod rezumativ în cele ce preced, la ipotezele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de admitere a apelurilor declarate de pârâți împotriva sentinței, argumentele expuse demonstrând raționamentul pe baza căruia s-a concluzionat că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale. Contrar susținerilor recurentei, curtea a interpretat în mod judicios dispozițiile legale considerate a fi aplicabile în cauză, pe care le-a raportat la probatoriul administrat (înscrisuri, expertiză tehnică judiciară), în aceste condiții constatând că activitățile desfășurate în incinta unității de învățământ pârâte nu pot confirma încălcarea limitelor de zgomot admise. Faptul că instanța de apel a apreciat că sunt aplicabile situației de fapt deduse judecății prevederile Ordinului nr. 119/2014, în detrimentul reglementărilor Ordinului nr. 3384/2014, nu constituie un motiv de a considera, în mod rezonabil, că hotărârea nu corespunde cerințelor legale de motivare, de vreme ce, ca urmare a reevaluării probatoriului administrat, în considerarea dispozițiilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ., curtea nu a validat concluziile primei instanțe referitoare la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, ci a reținut, contrar acestora, că prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul H. s-a constatat că activitățile sportive desfășurate pe terenul de sport al unității de învățământ nu depășesc limita maximă legală de zgomot reglementată prin Ordinul nr. 119/2014, iar pentru acesta există autorizație de construire. În aceste condiții, de vreme ce nu s-a reținut un nivel al acestuia care îl depășește pe cel legal, nu s-a mai impus analiza Ordinului nr. 3384/2014, având ca obiect protecția împotriva zgomotului. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a procedat la examinarea autorizației de construire deținute de intimatul Liceul Teoretic "B.", referirile sale la această chestiune fiind făcute tangențial analizei criticilor pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Deva din apel, care au vizat neîndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale, în contextul în care partea reclamantă solicitase aplicarea dispozițiilor art. 1357 C. civ. pentru pretinsa funcționare nelegală a terenului de fotbal al unității de învățământ, anume pentru lipsa autorizației de construire. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată corespunde obligației legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând o expunere detaliată a aspectelor de fapt și de drept care au condus la adoptarea soluției, precum și a mijloacelor de probă evaluate, care, raportate la situația de fapt și la normele de drept apreciate a fi aplicabile, nu au conturat, în opinia instanței de apel, existența faptelor ilicite reclamate. Nemulțumirea recurentei, legată de modalitatea de soluționare a demersului său judiciar, nu poate echivala cu omisiunea instanței de a examina cauza sub toate aspectele de fapt și de drept aplicabile, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind deci nefondat și urmând a fi respins ca atare. Nefondat este și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel cum corect a reținut instanța de apel, o faptă este considerată ilicită atunci când contravine legilor imperative și bunelor moravuri, dacă efectele sale conduc la încălcarea sau atingerea drepturilor subiective ori a intereselor legitime ale altor persoane, interese care nu sunt potrivnice normelor juridice și moralei. Cu referire la răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte constată că aceasta se constituie într-un mecanism juridic reglementat de art. 1357 C. civ., conform căruia "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă." Reiese astfel, că răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată numai în cazul întrunirii tuturor elementelor prevăzute de textul legal enunțat. În cauza pendinte, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu reclamantă nu creionează elementele prevăzute de textul de lege enunțat, situația de fapt și probatoriul administrat, astfel cum acesta a fost evaluat în etapa procesuală anterioară, contrazicând susținerile recurentei. Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 603 C. civ. prevăd că "Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului." Articolul menționat vizează situațiile în care proprietarii unor fonduri învecinate își cauzează inconveniente mai mari decât cele care decurg în mod normal din raporturile de vecinătate, scopul reglementării constând în repararea consecințelor depășirii acestor limite. De principiu, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate se substituie limitelor legii, art. 44 alin. (7) din Constituția României republicată, stipulând că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Raporturile de vecinătate creează anumite restricții (de ex. servituți, obligația de toleranță între vecini), iar pentru atragerea răspunderii civile pentru nerespectarea acestora este necesar ca tulburarea raporturilor de vecinătate să fie cauzatoare de prejudicii. Or, mijloacele de probă reevaluate de instanța de apel în etapa procesuală precedentă, astfel cum acestea au fost expuse în considerentele deciziei recurate, nu au conturat îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților. Curtea a constatat că pârâtul Liceul Teoretic "B." funcționează în baza autorizației de construire nr. x din 09.06.1992 eliberate de Primăria Municipiului Deva, prin care a fost aprobată transformarea unui imobil cu destinația inițială de bloc de locuințe, într-unul conceput cu funcționalitatea de centru de educație, învățământ și cultură. Instanța de apel a mai reținut că autorizația de construire a terenului de fotbal din incinta Liceului Teoretic "B." a format obiectul analizei în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a disjungerii din prezentul dosar, prin încheierea din 10 martie 2020, a capătului de cerere prin care s-a solicitat să se constate inexistența acesteia, precum și obligarea pârâților la demolare (acțiunea fiind respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința nr. 862/CA/2020, definitivă). În ceea ce privește documentația de autorizare a construcției în care funcționează liceul pârât, curtea a remarcat că distanțele față de vecinătăți (inclusiv față de proprietatea reclamantei, situată pe Aleea Florilor) sunt în limite legale, iar schimbarea destinației construcției autorizate inițial în 1992 nu a produs vreun prejudiciu cadrului natural și arhitectural existent. Curtea a analizat concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, constatând că nivelul măsurat de zgomot se subsumează valorilor prevăzute la art. 16 din Ordinul nr. 119/2014, în funcție de elementele stabilite ca repere în cuprinsul textului legal (perioada zilei, între orele 7:00 - 23,00, a nopții, între orele 23:00 - 7,00, nivelul de vârf). Or, pentru atragerea răspunderii civile, condiția impusă de art. 630 C. civ. prevede cauzarea unui prejudiciu rezultat din crearea unui inconvenient mai mare față de cel normal în relațiile de vecinătate, de natură să excedeze limitelor unui comportament acceptabil. Activitățile desfășurate în cadrul unității de învățământ pârâte, reclamante ca fiind fapte ilicite, nu se pot circumscrie sferei celor care depășesc limitele normale de vecinătate, de vreme ce probatoriul administrat, astfel cum acesta a fost interpretat de curtea de apel, a relevat faptul că zgomotul produs ca efect al activităților școlare și extrașcolare nu depășește nivelul fonic legal, terenul de fotbal al instituției funcționând în mod legal, în baza unei autorizații de construire. Astfel cum corect a reținut instanța de apel, Ordinul nr. 119/2014 stabilește distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației, activitățile desfășurate pe terenul de sport, precum și în incinta unităților de învățământ nefiind incluse în această reglementare. În aceste condiții, constatând că limitele inconvenientelor normale rezultate din raporturile de vecinătate ale părților nu au fost depășite, și în absența dovezilor referitoare la suportarea de către recurentă a unui prejudiciu semnificativ prin fapta reclamată (astfel cum curtea de apel a remarcat), Înalta Curte urmează a valida concluzia instanței de apel referitoare la neîndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind apreciat ca nefondat. Prin raportare la soluția prefigurată - conform considerentelor expuse - asupra recursului declarat de către reclamantă, Înalta Curte va respinge cererea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în etapa procesuală a recursului, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., numai partea care a câștigat procesul poate solicita obligarea celei aflate în culpă procesuală la achitarea spezelor de judecată, culpa procesuală fiind stabilită în funcție de rezultatul procesului. 6.3 Examinând recursul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, Înalta Curte constată următoarele: Prin sentința nr. 616 din 19 aprilie 2022, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., precum și cererile de intervenție formulate în interesul reclamantei, de către intervenienții C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Liceul Teoretic "B." și Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, obligându-i pe pârâții Liceul Teoretic "B." și Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, la plata în solidar a sumei de 50.000 RON, constând în daune morale, precum și a sumei de 8.105 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A respins, în rest, acțiunea civilă precizată. Soluția instanței de fond a fost infirmată prin decizia nr. 1636 din 24 mai 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, care a admis apelurile declarate de pârâții Liceul Teoretic "B." și Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, împotriva sentinței nr. 616 din 19 aprilie 2022 pronunțate de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, pe care a schimbat-o, în sensul respingerii acțiunii civile formulate și precizate de reclamanta A., precum și a cererilor de intervenție formulate în interesul reclamantei de intervenienții C., D., E., F. și G., obligând-o pe reclamantă să achite cheltuieli de judecată în cuantum de 1.052 RON, în favoarea apelantei-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, respectiv în valoare de 2.552,5 RON, în favoarea apelantului-pârât Liceul Teoretic "B.". La 21 iulie 2023, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, a formulat cerere de îndreptare și completare a deciziei nr. 1636 din 24 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, învederând că a solicitat prin cererea de apel obligarea reclamantei la plata sumei de 2.772 RON, reprezentând onorariul achitat pentru efectuarea expertizei tehnice poluare fonică întocmite de expertul tehnic H., achitate în etapa procesuală a fondului, precum și orice cheltuieli de judecată, în măsura dovedirii acestora. Prin decizia nr. 3192 din 15 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis în parte cererea formulată de apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, și a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 1636 din 24 mai 2023, obligând-o pe reclamanta A. la plata către petentă a sumei de 2.772 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond. A respins, în rest, cererea. Motivele de recurs invocate în calea extraordinară de atac pendinte vizează modalitatea greșită de aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma faptului că nu a dispus, prin decizia recurată, obligarea reclamantei la achitarea sumei de 2.772 RON, constând în onorariu de expert, ignorând ordinul de plată nr. x din 25 iunie 2021, depus la dosar, care atestă efectuarea plății. Ulterior formulării cererii de recurs și înregistrării acesteia pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin cererea depusă la 14 februarie 2024, recurenta a solicitat să se constate ca rămas fără obiect recursul declarat împotriva deciziei nr. 1636 din 24 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, învederând că dispozitivul acesteia a fost completat în procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ., reclamanta fiind obligată la plata în favoarea sa, a sumei de 2.772 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la fond. Reținând că aspectele de nelegalitate invocate referitor la decizia recurată nu mai pot fi susținute în raport de situația sus-menționată, în acest sens fiind și manifestarea de voință a recurentei-pârâte, exprimată prin cererea depusă la 14 februarie 2024 în aplicarea dispozițiilor art. 9 și art. 33 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată calea de atac declarată de această parte. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului declarat de reclamanta A., iar în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Deva, prin primar, împotriva deciziei nr. 1636 din 24 mai 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, urmând a respinge, pe cale de consecință, și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă.