ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2510/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, sub dosar nr. x/2015, precizată ulterior, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. ACTIVITATEA B. S.A.: să se constate încetarea de drept a contractului de construire nr. x/1985, din cauza imposibilității de executare, ca urmare a intervenirii unui motiv obiectiv, anume lipsa avizului de construire a locuinței într-o zonă adiacentă unui monument istoric; să fie obligată pârâta să procedeze la restituirea sumei de 47.105 euro, reprezentând prețul unui apartament similar; să se dispună transformarea daunelor cominatorii acordate reclamantei prin sentința civilă nr. 1492/1992 a Judecătoriei Deva și prin sentința civilă nr. 617/2000 în daune-interese compensatorii pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării obligației de construire a apartamentului; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea civilă nr. 122/CC/2015 competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Hunedoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pe calea cererii reconvenționale, pârâta S.C. ACTIVITATEA B. S.A. a solicitat obligarea reclamantei A. la restituirea daunelor cominatorii achitate de R.A. ACTIVITATEA și, ulterior, de S.C. ACTIVITATEA B. S.A., în baza sentinței civile nr. 1492/1992 a Judecătoriei Deva.

Prin sentința nr. 1075/CA/2018, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată prin întâmpinare; a fost admisă în parte acțiunea modificată și precizată de reclamanta A., împotriva pârâtei S.C. ACTIVITATEA B. S.A.; s-a constatat încetarea de drept a contractului de construire nr. x/1985, datorată imposibilității de executare, fiind obligată pârâta să restituie reclamantei echivalentul în RON al sumei de 47.105 euro; s-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată; de asemenea, a fost respinsă ca nefondată excepția prescripției, invocată de reclamanta-pârâtă reconvențională A. și a fost admisă acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională S.C. ACTIVITATEA B. S.A., împotriva pârâtei reconvenționale A., care a fost obligată să restituie reclamantei reconvenționale suma de 109.076,37 RON, reprezentând daunele-cominatorii achitate acesteia de R.A. ACTIVITATEA S.A. și S.C. ACTIVITATEA B. S.A. în baza sentinței nr. 1492/1992 a Judecătoriei Deva; s-a luat act că reclamanta reconvențională nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 446 din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1075/CA/2018, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015; a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională S.C. ACTIVITATEA B. S.A. împotriva pârâtei reconvenționale A.; a fost menținută în rest sentința atacată; a fost respins apelul declarat de pârâta S.C. ACTIVITATEA B. S.A. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii, S.C. ACTIVITATEA B. S.A. a declarat recurs.

În motivare, recurenta-pârâtă invocă faptul că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea hotărârii.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel, după închiderea dezbaterilor și fără a pune în discuția contradictorie a părților natura daunelor acordate reclamantei, a apreciat că acestea nu au caracterul unor daune cominatorii, ci reprezintă veritabile penalități contractuale, acordate pentru întârzierea executării obligației, penalități ce pot fi cumulate cu daunele-interese compensatorii solicitate de reclamantă ca urmate a imposibilității executării obligației.

Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că a fost încălcat principiul contradictorialității, reglementat prin art. 14 din C. proc. civ., care impune instanței să supună dezbaterii părților toate aspectele cauzei, motivele și mijloacele de apărare, inclusiv cele reținute din oficiu și consacră dreptul părților de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt și de drept invocată în cursul procesului.

Recurenta-pârâtă invocă și încălcarea dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., a principiului disponibilității, reglementat de art. 9 din C. proc. civ., care obligă judecătorul să se pronunțe în limitele cu care a fost învestit prin cererile și apărările părților, precum și a principiului limitării efectului devolutiv al apelului, consacrat prin art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia părțile nu se pot folosi în fața instanței de apel decât de motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă susține că prin recalificarea naturii despăgubirilor acordate reclamantei, instanța de apel a încălcat și art. 22 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Astfel cum susține recurenta-pârâtă, având în vedere atitudinea procesuală a reclamantei, care nu a înțeles să timbreze capătul din cererea modificatoare având ca obiect transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, instanța nu putea să ia în considerare decât prejudiciul constând în plata contravalorii apartamentului contractat, nu și prejudiciul rezultat din neexecutarea la termen a obligației.

Ca atare, astfel cum susține recurenta-pârâtă, prin soluția de respingere a cererii reconvenționale, instanța de apel a admis indirect și capătul de cerere, cu privire la care reclamanta nu și-a menținut pretențiile.

Un alt motiv invocat de recurenta-pârâtă vizează faptul că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive prin care despăgubirile acordate reclamantei au fost calificate drept daune cominatorii.

Astfel, recurenta-pârâtă susține că prin sentința civilă nr. 1492/1992 a Judecătoriei Deva, s-a admis acțiunea reclamantei, având ca obiect obligarea paratelor C. și D. la executarea obligațiilor asumate prin contractul de construire, precum și obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor de întârziere.

Recurenta-pârâtă arată, de asemenea, că prin sentința nr. 103/1998 și prin sentința nr. 617/2000, ambele rămase definitive, Judecătoria Orăștie a dispus acordarea în favoarea reclamantei a daunelor cominatorii.

Un ultim motiv de casare vizează faptul că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că, după ce a reclarificat din oficiu natura juridică a despăgubirilor acordate reclamantei ca fiind penalități contractuale, instanța de apel a apreciat fără temei că aceste despăgubiri, acordate pentru executarea cu întârziere a obligației asumate prin contractul de construire nr. x/31.05.1986, nu trebuie restituite, întrucât H.C.M. nr. 880/1973 nu a prevăzut în mod expres obligația de restituire.

În acest sens, recurenta-pârâtă apreciază că, indiferent dacă au fost stabilite prin lege sau prin convenție, despăgubirile primite de reclamantă au fost acordate pentru executarea cu întârziere a obligației, prin urmare au natura unor daune interese cominatorii, iar acestea nu pot fi cumulate cu daunele-interese compensatorii, care reprezintă valoarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neîndeplinirii obligației de către debitor.

În raport de dispozițiile art. 1073 din vechiul C. civ., aplicabil în cauză fața de data nașterii raporturilor juridice dintre părți, recurenta-pârâtă susține că nu se poate cere de către creditor atât îndeplinirea în natură a obligației, cât și executarea prin echivalent, respectiv prin plata de daune-interese.

Astfel cum susține recurenta-pârâtă, indiferent de natura sau denumirea lor, daunele-interese moratorii pot fi acordate doar în ipoteza în care este posibilă executarea în natură a obligației, per a contrario, dacă obligația nu mai poate fi executată în natură, cum este cazul de față, creditorul nu poate pretinde despăgubiri cu caracter moratoriu, ci are dreptul la daune-interese compensatorii.

Recurenta-pârâtă arată că aceeași concluzie se desprinde și din interpretarea literală a dispozițiilor art. 1075 din vechiul C. civ., executarea în natură și executarea prin echivalent neputând fi cumulate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar anularea recursului la netimbrat, respectiv ca tardiv formulat; a solicitat și respingerea recursului motivat de lipsa calității de reprezentant convențional, respectiv respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 30 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a respins excepțiile invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare și a admis în principiu recursul, fixând termen în ședință publică la data de 18 noiembrie 2020.

La 25 noiembrie 2020, recurenta-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

În susținerea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă a invocat încălcarea de către instanța de apel a principiului contradictorialității - art. 14 C. proc. civ., a dreptului la apărare - art. 13 C. proc. civ., a principiului disponibilității, consacrat de art. 9, coroborat cu art. 22 alin. (5) și (6) C. proc. civ., precum și încălcarea dispozițiilor art. 478 C. proc. civ., care reglementează limitele efectului devolutiv al apelului.

În acest sens, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a procedat la recalificarea naturii daunelor acordate reclamantei, fără a pune acest aspect în discuția contradictorie a părților.

A mai arătat recurenta-pârâtă că, deși reclamanta nu a înțeles să timbreze capătul din cererea modificatoare având ca obiect transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, prin soluția de respingere a cererii reconvenționale, instanța de apel a admis indirect și capătul de cerere cu privire la care reclamanta nu și-a menținut pretențiile.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin apelul declarat de pârâta S.C. ACTIVITATEA B. S.A. în cauză, aceasta a criticat hotărârea pronunțată de Tribunalul Hunedoara cu privire la soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive.

Totodată, reclamanta A., prin cererea de apel formulată, a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei soluționări a cererii reconvenționale formulată de pârâtă, în sensul obligării sale la restituirea daunelor cominatorii, atât din perspectiva prescripției dreptului material la acțiune, cât și din perspectiva posibilității pârâtei de a pretinde restituirea acestor sume.

Motivele de apel au fost puse în discuția contradictorie a părților, astfel cum reiese din încheierea de ședință din 30 octombrie 2019 - dosarul de apel.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de apel s-a pronunțat în limitele învestirii, analizând apelul declarat de pârâtă sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia, iar apelul reclamantei numai în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de S.C. ACTIVITATEA B. S.A. și nu în ceea ce privește capetele 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată, cu privire la care prima instanță a admis excepția netimbrării.

Ca atare, argumentele expuse de către recurenta-pârâtă nu pot fi reținute.

În susținerea motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1492 din 12 martie 1992, pronunțată de Judecătoria Deva în dosarul nr. x/1992, precum și a sentinței civile nr. 617/2000, pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosarul nr. x/1999, respectiv a sentinței civile nr. 103/1998 a Judecătoriei Orăștie.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința civilă nr. 1492 din 12 martie 1992, pronunțată de Judecătoria Deva în dosarul nr. x/1992, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., a obligat pârâtele C. și D. să execute contractul de construire nr. x/1985, precum și la penalități de întârziere, întemeiate pe dispozițiile art. 1021 C. civ. și art. 16 din H.C.M. nr. 880/1973, stabilite la suma de 58.164 RON și, în continuare, începând cu 9.01.1992 și până la predarea locuinței, la valoarea de 121 RON/zi.

Totodată, prin sentința civilă nr. 103/1998 a Judecătoriei Orăștie, pronunțată în dosarul nr. x/1997, S.C. ACTIVITATEA B. S.A. a fost obligată să achite reclamantei A. penalități de întârziere, începând cu data de 14.11.1997 și până la predarea locuinței contractate, iar prin sentința civilă nr. 617/2000, pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosarul nr. x/1999, aceste penalități au fost majorate.

Reiese astfel, că instanța de apel, reținând că pârâta a fost obligată prin sentințele mai sus menționate la plata penalităților de întârziere, care au fost ulterior majorate, nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești mai sus arătate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora, în interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt sau în încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte de Casație și Jusitiție reține că argumentele expuse de recurenta-pârâtă în susținerea acestui motiv de casare, referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1073 și art. 1075 C. civ. sunt invocate omisso medio, întrucât prin apelul declarat, aceasta a criticat hotărârea primei instanțe din perspectiva greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive, iar prin întâmpinarea formulată la apelul declarat de reclamantă, nu a invocat incidența acestor dispoziții legale.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. ACTIVITATEA B. S.A. împotriva deciziei nr. 446 din 13 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. ACTIVITATEA B. S.A. împotriva deciziei nr. 446 din 13 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2020.