ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 429/2022

Ședința publică din data de 1 martie 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2018 la data de 08.02.2018, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Antibiotice S.A. și, pentru opozabilitatea hotărârii, cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, referitor la capătul de cerere privind contrafacere marcă, să îi interzică pârâtei să mai folosească în comerț semnul RUBIFEN, singur sau prin alăturare cu orice alte elemente verbale sau figurative, în activitatea comercială a acesteia pe teritoriul României, pentru produse din clasa 5, inclusiv, dar fără a se limita la: oferirea de produse sub semnul în discuție; fixarea semnului pe produse sau pe ambalajele acestora; utilizarea semnului în publicații de orice fel (inclusiv pe internet, în social media, pe pagina proprie de internet, pe ambalaje, etichete etc); producerea bunurilor, depozitarea bunurilor, comercializarea și oferirea spre comercializare a bunurilor purtând semnul în discuție, inclusiv prin intermediul terților; și, în consecință, schimbarea denumirii medicamentului RUBIFEN, inclusiv din autorizația de punere pe piață nr. 7719/2015/01, emisă de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și a altor autorizații în vigoare sau în curs de eliberare, dacă este cazul.

Reclamanta a solicitat instanței, totodată, să oblige pârâta să retragă de pe piață toate produsele purtând semnul RUBIFEN, în vederea distrugerii acestora pe cheltuiala pârâtei.

Referitor la capătul de cerere privind decădere marcă, reclamanta a solicitat instanței să dispună decăderea pârâtei din drepturile conferite de marca națională x, înregistrată la O.S.I.M. sub nr. x, nr. depozit x, dată acordare 16.03.2005, pentru produse din clasa 05, conform Clasificării de la Nisa, cu valabilitate până la data de 20.11.2023 și, în consecință, radierea mărcii x din Registrul mărcilor, cu publicarea mențiunii privind decăderea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Referitor la capătul de cerere privind anulare marcă, reclamanta a solicitat instanței să dispună: anularea mărcii naționale x, înregistrată la O.S.I.M. sub nr. x, nr. depozit x, dată acordare 16.03.2005, pentru produse în clasa 05, conform Clasificării de la Nisa, cu valabilitate până la data de 20.11.2023, pentru motivul înregistrării cu rea-credință; radierea mărcii x din Registrul mărcilor, cu publicarea mențiunii privind anularea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Pentru oricare și toate dintre capetele de cerere de mai sus, reclamanta a solicitat instanței să oblige pârâta să publice hotărârea dată în două ziare de circulație națională, pe cheltuiala acesteia; să oblige pârâta la plata cheltuielilor, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2328 din 14 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea, a interzis pârâtei Antibiotice S.A. să mai folosească în comerț semnul RUBIFEN, singur sau prin alăturare cu orice alte elemente verbale sau figurative, în activitatea comercială a acesteia pe teritoriul României, pentru produse din clasa 5, inclusiv, dar fără a se limita la: oferirea de produse sub acest semn, fixarea semnului pe produse sau pe ambalajele acestora, utilizarea semnului în publicații de orice fel (inclusiv pe internet, în social media, pe pagina proprie de internet, pe ambalaje, etichete etc), producerea bunurilor, depozitarea bunurilor, comercializarea și oferirea spre comercializare a bunurilor purtând semnul în discuție, inclusiv prin intermediul terților, schimbarea denumirii medicamentului RUBIFEN.

A obligat pârâta Antibiotice S.A să retragă de pe piață toate produsele purtând semnul RUBIFEN, în vederea distrugerii acestora pe cheltuiala pârâtei, a dispus decăderea pârâtei Antibiotice S.A. din drepturile conferite de marca națională nr. x (x), înregistrată la data de 16.03.2005, pentru produse din clasa 5, a obligat pârâtul OSIM la radierea înregistrării mărcii nr. x, cu publicarea mențiunii privind decăderea în B.O.P.I, a dispus anularea mărcii x, înregistrată la OSIM sub nr. x pentru produse din clasa 5.

A obligat pârâtul OSIM la radierea înregistrării mărcii nr. x, cu publicarea mențiunii privind anularea în B.O.P.I, a obligat pârâta Antibiotice S.A. să publice pe cheltuiala sa, în două ziare de circulație națională, dispozitivul hotărârii judecătorești și a obligat pârâta Antibiotice S.A. să plătească reclamantei suma de 5.893,07 euro (în echivalent RON) și suma de 960 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 789A din 15 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă Antibiotice S.A. și a fost obligată apelanta la 1656 euro către intimate, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Antibiotice S.A.

În motivarea recursului s-au arătat, în esență, următoarele.

- instanța de apel a reținut situația de fapt dedusă judecății, preluând în integralitate susținerile părților, însă nu a efectuat o analiză proprie a criticilor formulate de pârâtă, astfel că, din considerentele deciziei atacate nu rezultă cu claritate motivul pentru care Curtea de Apel consideră nefondat apelul pârâtei, aceasta rezumându-se doar la a repeta considerentele instanței de fond;

- în speță sunt incidente dispozițiile art. 70 din Legea nr. 84/1998, motiv pentru care pârâta consideră că acțiunea în contrafacere introdusă de reclamantă este inadmisibilă, iar hotărârile date de instanța de fond și cea de apel au fost date cu aplicarea greșită a normelor de drept material;

- susținerile reclamantei conform cărora pârâta se face vinovată de săvârșirea acțiunii de contrafacere marcă sunt lipsite în totalitate de fundament juridic; niciodată pârâta nu a încercat să profite de pe urma notorietății unei mărci înregistrate pe teritoriul național ci și-a înregistrat propria marcă și a utilizat această marca fără a cauza vreun prejudiciu reclamantei;

- solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu depășirea termenului legal de 30 zile, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele de casare invocate de pârâtă nu se încadrează în cele prevăzute expres de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, în măsura în care se trece peste excepția nulității, reclamanta solicită respingerea recursului ca nefondat.

La 15 decembrie 2020, pârâta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de către reclamantă și admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din data de 9 noiembrie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Antibiotice S.A. împotriva deciziei civile nr. 789A din 15 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și s-a stabilit termen de judecată la 1 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat de recurentă pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susținut că instanța de apel a preluat în integralitate susținerile părților, însă nu a efectuat o analiză proprie a criticilor formulate de pârâtă, astfel că, din considerentele deciziei atacate nu rezultă cu claritate motivul pentru care instanța a considerat că este nefondat apelul pârâtei, aceasta rezumându-se doar la a relua considerentele instanței de fond.

Având în vedere cele invocate de recurentă, se constată că această critică poate fi mai degrabă circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu se pune problema nici a absenței complete a motivării (decizia recurată fiind motivată) și nici a existenței numai a unor motive străine în decizia atacată (acestea fiind împrejurările specifice cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.)

Or, judecătorul are obligația, prevăzută de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., de a se pronunța asupra tot ceea ce s-a cerut - în acest caz cu privire la toate motivele de apel legal invocate - astfel încât susținerile valorificate în cadrul acestui motiv pot fi încadrate în cazul de casare de la art. 488 pct. 5 C. proc. civ. ("când prin hotărârea atacată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), însă nici recalificarea acestui motiv de recurs nu conduce la o altă concluzie decât a netemeiniciei sale.

Așa cum se reține în doctrină și jurisprudență, judecătorul are obligația de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, respectiv motiv de apel sau recurs, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere, respectiv motive de apel sau recurs. Nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument, admițându-se posibilitatea motivării implicite.

Chiar și față de aceste considerații teoretice, se observă că în cauza de față, instanța de apel a făcut o analiză proprie a motivelor de apel cu care a fost învestită, răspunzând în detaliu tuturor criticilor invocate de pârâtă, cu concluzia că acestea sunt neîntemeiate.

Împrejurarea că instanța de apel, după analiza efectuată, a achiesat la concluziile primei instanțe nu echivalează cu nemotivarea hotărârii și nu poate constitui un motiv de reformare a hotărârii atacate.

Mai mult, instanța de apel a analizat și s-a pronunțat explicit pe toate aspectele invocate de pârâtă prin memoriul cuprinzând motivele apelului declarat și depus în termenul legal, Curtea de apel observând în acest context că soluția primei instanțe referitoare la capătul de cerere privind anularea mărcii pârâtei nu a făcut obiectul motivelor de apel și că "în lipsa unor contraargumente ale apelantei legate de capătul de cerere privind anularea, făcând propria analiză, Curtea reține ca fiind juste considerentele primei instanțe".

Deși susține că instanța de apel a omis a analiza aspecte invocate de pârâtă prin "motivele de apel și prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei", instanța de recurs observă, pe de-o parte, că această critică nu indică în concret care sunt motivele de apel ce nu au fost examinate de Curtea de apel, iar examinarea lucrărilor dosarului relevă, cum s-a arătat, că decizia recurată cuprinde răspunsul argumentat față de toate chestiunile cuprinse în motivele de apel formulate cu respectarea termenului legal de motivare a căii de atac.

Pe de altă parte, referindu-se la concluziile scrise, partea nu poate pretinde instanței a lua în considerare și a examina motive de apel invocate cu ocazia depunerii concluziilor scrise, după închiderea dezbaterilor, deoarece se opun atât normele care reglementează termenul imperativ de decădere pentru motivarea căii de atac a apelului, cât și principiul contradictorialității procesului civil (fiind astfel necesar ca o problemă de fapt și de drept dedusă judecății instanței de control judiciar să fie invocată de o așa manieră încât toate părțile să o cunoască și să poată formula apărări și probatorii adecvate, dacă este cazul).

Prin urmare, dacă un motiv de apel este invocat direct prin concluziile scrise, el nu învestește în mod legal instanța de apel, care nu este ținută a-i răspunde prin hotărârea ce soluționează respectiva cale de atac.

În cauza de față, instanța de recurs identifică în criticile formulate în calea extraordinară de atac chestiunea aplicării art. 70 din Legea nr. 84/1998 (în forma republicată), și observă că această dispoziție legală a fost invocată pentru prima dată de pârâtă cu ocazia dezbaterilor orale, concluziile în acest sens ale părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la termenul când au avut loc dezbaterile în apel .

Chiar dacă această dispoziție legală a fost invocată înainte de închiderea dezbaterilor, partea adversă putând (cel puțin de principiu) să îi răspundă, în speță se opune în continuare primirii acestui motiv împrejurarea că motivele apelului trebuie să fie formulate în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, termen împlinit la data dezbaterilor asupra apelului.

De aceea, nu se poate reproșa cu temei instanței de apel împrejurarea că nu a examinat în considerentele deciziei recurate această chestiune, critica fiind nefondată și din această perspectivă.

În tot cazul, cum se va arăta în cele ce succed, un motiv de apel întemeiat pe aplicarea art. 70 din Legea nr. 84/1998 era și neîntemeiat în cauza de față.

Așadar, cum hotărârea instanței de apel satisface cerințele legale referitoare la motivarea hotărârii și la limitele învestirii, argumentele fiind concise, clare și în concordanță cu circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și recalificat în limitele art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.

Cât privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă invocă inadmisibilitatea acțiunii în contrafacere în temeiul art. 70 din Legea nr. 84/1998, Înalta Curte constată că este nefondat.

Trecând peste argumentele ce precedă (legate de invocarea tardivă a acestei chestiuni, ce este distinctă de celelalte apărări formulate de pârâtă și se constituie, practic într-un motiv de apel/recurs de sine stătător), se observă că textul invocat de recurenta-pârâtă are în prezent următoarea formulare:

"Art. 70 (1) Titularul unei mărci anterioare dintre cele prevăzute la art. 6 alin. (2) sau al unui semn ori drept anterior dintre cele prevăzute la alin. (3) lit. a), c) sau e) al aceluiași articol, care a tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani utilizarea în România sau în Uniunea Europeană, după caz, a unei mărci ulterioare, având cunoștință despre această utilizare, nu poate să ceară anularea și nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pentru produsele și serviciile pentru care această marcă ulterioară a fost utilizată, în afară de cazul în care înregistrarea mărcii ulterioare a fost cerută cu rea-credință.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), titularul mărcii ulterior înregistrate nu se poate opune utilizării mărcii anterioare sau semnului anterior, chiar dacă acestea nu mai pot fi invocate împotriva mărcii ulterioare."

Forma în vigoare a normei este cuprinsă în Legea nr. 84/1998 astfel cum a fost republicată în anul 2020, succesiv modificărilor aduse prin Legea nr. 112/2020, iar textul (cuprins anterior republicării și renumerotării textelor în art. 48) a fost adoptat prin acest din urmă act normativ, publicat în Monitorul Oficial la data de 9 iulie 2020.

Anterior modificării prin Legea nr. 112/2020, art. 48 din Legea nr. 84/1998 prevedea că "(1) Titularul unei mărci anterioare, care cu știință a tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani folosirea unei mărci ulterior înregistrate, nu poate să ceară anularea și nici să se opună folosirii mărcii ulterioare pentru produsele și serviciile pentru care această marcă ulterioară a fost folosită, în afară de cazul în care înregistrarea mărcii ulterioare a fost cerută cu rea-credință. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), titularul mărcii ulterior înregistrate nu se poate opune folosirii mărcii anterioare, deși aceasta din urmă nu mai poate fi invocată împotriva mărcii ulterioare."

Înalta Curte consideră că dispozițiile art. 70 din legea republicată, în forma mai sus reprodusă, nu sunt aplicabile cauzei din motivul că ele au fost adoptate pe parcursul judecării cauzei, iar norma ce reglementează regimul juridic al acțiunii în contrafacere pendinte este cea în vigoare la data sesizării instanței.

Apreciind însă asupra incidenței prevederilor art. 48 în forma legii anterioară modificării prin Legea nr. 112/2020, aplicabilă litigiului, instanța de recurs observă că susținerile recurentei nu pot fi primite.

Astfel, atât legea nouă, cât și cea anterioară, aplicabile cauzei, prevăd imposibilitatea formulării cu succes a unei acțiuni în contrafacere pentru ipoteza în care titularul mărcii anterioare a tolerat cu știință folosirea mărcii ulterioare timp de 5 ani, excluzând însă cazul înregistrării mărcii ulterioare cu rea-credință.

Or, în cauza de față instanțele de fond au constatat că marca pârâtei a fost înregistrată cu rea-credință și au procedat la anularea sa pentru acest motiv, împrejurare în care dispoziția legală invocată de recurenta-pârâtă se aplică în ultima sa teză, ce permite formularea acțiunii în contrafacere.

Nu pot fi primite susținerile subsumate în cererea de recurs dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., dar prin care se valorifică argumente în sensul existenței bunei-credințe a recurentei la înregistrarea mărcii anulate, deoarece, astfel cum au fost expuse, ele constituie solicitări de reevaluare a probatoriului, ce scapă controlului instanței de recurs. Este astfel cazul argumentelor în sensul că în conduita recurentei nu au fost identificate anterior acțiuni neloiale, că pârâta nu a cauzat reclamantei nici un prejudiciu material sau moral, că nu a încercat să profite de cunoașterea semnului înregistrat de reclamantă în alte jurisdicții și că reclamanta nu a utilizat pe teritoriul României semnul RUBIFEN.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă Antibiotice S.A. la plata către intimata-reclamantă A. S.A a sumei de 2196,33 euro, contravaloare în RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul agenției de proprietate industrială ce a reprezentat intimata-reclamantă în recurs, dovedit cu înscrisurile depuse la dosar (facturi și dovezi de achitare).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Antibiotice S.A. împotriva deciziei civile nr. 789A din 15 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe pârâta Antibiotice S.A. la plata sumei de 2196,33 euro, contravaloare în RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanta A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2022.