Decizia nr. 4/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 februarie 2022 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind declinată ulterior competența în favoarea Tribunalului Cluj, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat: - rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca, cu topo x, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului D. de sub B.6 asupra ap. 3 situat în Cluj-Napoca str. x jud. Cluj, - anularea certificatulul suplimentar de moștenitor nr. 29/07.10.2016 eliberat de E. în dosarul succesoral x/2016, în favoarea pârâtului C., după defunctul D. (identic cu D.), cu privire la apartamentul nr. x mai sus identificat (certificat suplimentar la certificatul de moștenitor nr. x/1994 eliberat în dosar succesoral nr. x de notariatul de stat Bihor); - rectificarea CF actual nr. x Cluj-Napoca, topo x în sensul radierii dreptului de proprietate înscris sub B.7.1. în favoarea pârâtului C. cu privire la ap. 3, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj; - rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca, topo xîn sensul radierii dreptului de proprietate asupra cotei indivize comune din construcție (fundații, fațade, acoperiș, scări de acces în pod și subsol, pod, instalațiile de apă, canal, gaz, electricitate) de 1755/10000 - a parte și asupra cotei Indivize comune din teren construit de 591337 - a parte, înscrise sub B.7.1. în favoarea defunctului C., cote indivize comune aferente apartamentului nr. x (unitate individuală 4) situat în Cluj Napoca, str. x, jud. Cluj; - rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca, cu nr. topo x, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului C. de sub B.9., asupra cotei părți indivize de 59/337 - a parte de teren construit, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj; - rectificarea înscrierilor din CF nr. x Cluj-Napoca, CF nr. x- Cl Napoca șl CF nr. x Cluj-Napoca, prin reînscrierea antecesorului reclamantelor F., după cum urmează: a. în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, al dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x; b. în CF nr. x, nr. topo x, ca titular al dreptului de proprietate asupra cotei indivize comune de 1755/10000 - parte, din construcție și asupra cotei indivize comune de 591337 - a parte din teren; c. în CF nr. x, nr. topo x, ca titular al dreptului de proprietate asupra cotei indivize de 591337 - a parte, din terenul construit.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 645 din 28 noiembrie 2022 a Tribunalului Cluj, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C. și, pe cale de consecință: S-a dispus rectificarea C.F. nr. x Cluj-Napoca, cu nr. topo x, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al numitului D. de sub B.6 asupra ap. 3 situat în Cluj-Napoca str. x jud. Cluj. S-a dispus anularea certificatului suplimentar de moștenitor nr. 29/07.10.2016 eliberat de E. în dosarul succesoral x/2016, în favoarea pârâtului C., după defunctul D. (identic cu D.), cu privire la apartamentul nr. x mai sus identificat (certificat suplimentar la certificatul de moștenitor nr. x/1994 eliberat în dosar succesoral nr. x/1994 de notariatul de stat Bihor); S-a dispus rectificarea C.F. actual nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x în sensul radierii dreptului de proprietate înscris sub B.7.1. în favoarea pârâtului C. cu privire la ap. 3, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj; S-a dispus rectificarea C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x-C în sensul radierii dreptului de proprietate asupra cotei indivize comune din construcție (fundații, fațade, acoperiș, scări de acces în pod și subsol, pod, instalațiile de apă, canal, gaz, electricitate) de 1755/10000 - a parte și asupra cotei indivize comune din teren construit de 59/337 - a parte, înscrise sub B.7.1. în favoarea pârâtului C., cote indivize comune aferente apartamentului nr. x (unitate individuală 4) situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj. S-a dispus rectificarea C.F. nr. x Cluj-Napoca, cu nr. topo x, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului C. de sub B.9., asupra cotei părți indivize de 59/337- a parte de teren construit, situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj. S-a dispus rectificarea înscrierilor din C.F. nr. x Cluj-Napoca, C.F. nr. x- C1 Cluj-Napoca și C.F. nr. x Cluj-Napoca, prin reînscrierea antecesorului reclamantelor F., după cum urmează: a. în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, al dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x; b. în C.F. nr. x, nr. topo x-C, ca titular al dreptului de proprietate asupra cotei indivize comune de 1755/10000- parte, din construcție și asupra cotei indivize comune de 59/337 - a parte din teren; c. în C.F. nr. x, nr. topo x, ca titular al dreptului de proprietate asupra cotei indivize de 59/337 - a parte, din terenul construit.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 112/A din 30 martie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 645 din 28 noiembrie 2022 a Tribunalului Cluj. A obligat pe apelant să plătească intimatelor A. și B. suma de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 112/A din 30 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, pârâtul C. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că instanța de apel și-a însușit în parte raționamentul instanței de fond, stabilind că hotărârea judecătorească este obligatorie și produce depline efecte între părțile procesului și că puterea lucrului judecat impune consecvență în judecată (ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie contrazis printr-o alta). Cu toate acestea, instanța a pronunțat o hotărâre contrară acestor statuări, reținând eficiența efectului pozitiv al lucrului judecat doar în favoarea reclamantelor. Invocând dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. și art. 430 alin. (1) C. proc. civ., după expunerea unor considerații teroretice, recurentul-pârât a susținut că, pentru a stabili în ce măsură se poate reține puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 246/14.03.2003 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2001, definitivă prin decizia civila nr. 152/26.09.2003 a Curții de Apel Cluj din dosarul nr. x/2003 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2285/R/2005 pronunțată în dosarul nr. x/2005 al Curții de Apel Cluj, respectiv a deciziei civile nr. 296/A/19.05.2010 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 995/R/16.03.2011 a Curții de Apel Cluj pronunțate în dosarul nr. x/2010, în raport de petitul 1 din prezenta cerere, este necesar a se verifica tripla identitate cu privire la părți, obiect și cauză. Instanța de apel s-a rezumat doar la cele statuate în cadrul dosarului nr. x/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca și a reținut că "singurul aspect intrat în autoritatea de lucru judecat este nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului", fără să cerceteze argumentele și soluția cu privire la celelalte petite formulate în cadrul dosarului nr. x/2001. În considerentele hotărârii, se arată că ceea ce s-a dispus și s-a obținut în baza sentinței civile nr. 246/2003 s-a făcut doar formal, iar această hotărâre judecătorească, cu toate că este definitivă și irevocabilă, nu este de natură să producă consecințe juridice. Recurentul-pârât apreciază că există o contradictorialitate a hotărârii recurate și un mod discriminatoriu în care sunt tratate părțile împrocesuate. Practic, prin decizia pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2018 și soluția pronunțată de instanța de apel, se dă o nouă interpretare celor dispuse în primul ciclu litigios, încălcând-se, în acest mod, nu doar principiul lucrului judecat, ci și dreptul de proprietate al proprietarului tabular, opozabil tuturor. De asemenea, prin decizia apelată se reține, pentru prima oară, reaua-credință a recurentului-pârât în toate demersurile realizate de acesta în baza hotărârilor judecătorești pronunțate. Or, recurentul-pârât C., având convingerea fermă că hotărârile definitive și irevocabile pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2001 sunt producătoare de consecințe juridice, le-a înregistrat la Biroul de Carte Funciară și în temeiul lor a obținut reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea proprietarului naționalizat în rangul serial dobândit anterior. Reținerea instanței de apel, în sensul că: "Această intabulare este una care nu a fost în mod corect făcută", relevă faptul că intabularea ce s-a operat în anul 2008 conform încheierii de carte funciară nr. x/11.09.2008 în baza hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2001, nu ar fi fost făcută în spiritul legii. De asemenea, a reținut că recurentul-pârât C. a procedat apoi incorect la solicitarea includerii în masa succesorală suplimentară a imobilului care face obiectul litigiului. Atâta timp cât aceste hotărâri judecătorești au fost recunoscute de instituții (Biroul de Carte Funciară, precum și de către instituțiile administrației publice locale - Serviciul Taxe și Impozite), de notarul public instrumentator, coroborat cu faptul că organul abilitat în soluționarea dosarului întocmit în baza legii reparatorii nu a emis nicio dispoziție în temeiul legii speciale, recurentul-pârât apreciază că avea și a putut avea convingerea fermă că acționează în spiritul legii, fiind beneficiarul unui protocol de predare-primire neanulat, protocol prin care i s-a predat în mod scriptic posesia imobilului în litigiu. Rezultă astfel că, după 15 ani de la data reinscrierii antecesorului recurentului în cartea funciară și un șir de demersuri judiciare demarate la îndemnarea instanțelor judecătorești, în cazul său se produce o nouă naționalizare, se încalcă în mod flagrant și evident dreptul de proprietate al proprietarului de carte funciară și se favorizează cel care a dobândit de la Stat - cel care nu a deținut niciodată un titlu valabil asupra imobilului în litigiu. Recurentul-pârât precizează nu a făcut nici un demers cu rea-credintă, ci doar a urmat procedurile prevăzute de dreptul comun în vederea redobândirii dreptului său în plenitudinea lui, proceduri indicate prin hotărârile judecătorești pronunțate, pe care le enumeră cu titlu exemplificativ. O altă critică inserată în cuprinsul motivelor de recurs face referire la faptul că analiza puterii de lucru judecat nu a fost efectuată din perspectiva dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. - deși nu a respins apelul formulat în baza autorității de lucru judecat, ci a judecat în fond cauza, instanța de apel nu a ținut cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept statuată prin decizia nr. 296/A/19.05.2010, irevocabilă prin decizia nr. 995/R/16.03.2011, pronunțate în dosarul nr. x/2008. Recurentul-pârât solicită să se constate existența lucrului judecat, indiferent de temeiurile de drept invocate de către reclamante prin cererea de chemare în judecată. Apreciază că reclamantele nu mai erau îndreptățite să repună în discuție o problemă de drept tranșată în mod definitiv și irevocabil de către o altă instanță, fiindu-le opozabilă decizia nr. 296/A/2010 a Tribunalului Cluj. Cele statuate prin decizia civilă irevocabilă nr. 995/R/2011 a Curții de Apel Cluj se bucură de putere de lucru judecat, așa încât dezlegarea dată prin această hotărâre problemei de drept referitoare la rectificarea cărții funciare se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă, în temeiul efectului pozitiv al puterii de lucru judecat. Contrar celor reținute de instanța de apel, prin decizia civilă nr. 995/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2008 problema rectificării a fost tranșată nu doar în raport de petitul având ca obiect constatarea nulității absolute a protocolului de predare-primire nr. 657/28.11.2007, ci și prin prisma hotărârilor pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2001, coroborat cu întregul material probator administrat, existent la acel moment. De asemenea, instanța de apel a reținut în mod eronat că în cauză petitul de rectificare a cărții funciare este accesoriu, din moment ce chiar reclamantele, prin cererea de chemare în judecată, precizează că petitul 2 îl constituie anularea certificatului suplimentar de moștenitor. Recurentul-pârât susține că temeiul juridic al demersurilor, respectiv scopul urmărit de reclamante a fost și este același, numai că în dosarul nr. x/2008 fundamentul juridic pe care antecesorul reclamantelor și-a întemeiat pretențiile 1-a constituit dispozițiile dreptului comun (anularea protocolului de predare-primire nr. 657/2007 în temeiul art. 5, art. 946, art. 948, art. 962 și urm., Decretul-Lege nr. 115/1938, respectiv rectificarea în temeiul art. 34 pct. l și 37 din Legea nr. 7/1996), iar în cauză, temeiul rectificării în vederea radierii proprietarului naționalizat este constiuit din cele dispuse de instanțele de judecată în dosarul nr. x/2018, iar în privința moștenitorului proprietarului naționalizat - anularea certificatului suplimentar de moștenitor. Există identitate sub aspectul celor două litigii succesive, întrucât în cadrul ambelor litigii se dezbate aceeași chestiune juridică - dreptul de proprietate asupra imobilului, precum și stabilirea titularului acestui drept de proprietate. În ambele cauze, litigiul dintre părți gravitează în jurul aceleași probleme de drept - stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, aspect tranșat pentru prima dată în cadrul dosarului nr. x/2001 prin hotărâri definitive și irevocabile care au intrat în puterea lucrului judecat. Cum potrivit art. 431 C. proc. civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Or, principiul autorității lucurului judecat a fost ignorat de instanța de apel, cel puțin în privința pârâtului C.. Asupra primului petit din cererea de chemare în judecată s-a statuat deja în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 246/2003, definitivă prin decizia civilă nr. 152/2003 pronunțată în dosarul nr. x/2003 al Curții de Apel Cluj și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2285/R/2005 pronunțată în dosarul x/2005 al Curții de Apel Cluj, coroborat cu decizia civilă nr. 995/R/16.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2008, context în care acest petit a intrat în puterea lucrului judecat. În continuare, recurentul-pârât a arătat că susținerea instanței de apel, în sensul că recurentul-pârât C. a primit despăgubiri pentru imobilul din litigiu, este eronată și în același timp nelegală - recurentul-pârât este beneficiarul unei dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001 prin care i s-au propus despăguburi, însă până în prezent aceste despăgubiri nu au fost confirmate și stabilite de către CNCI și nu au fost încasate. Instanța de apel avea posibilitatea de a verifica stadiul de soluționare a dosarului întocmit în baza legii speciale, însă a preferat să rețină o stare de fapt eronată, revenind ulterior și arătând că "încasarea lor (a despăgubirilor) este doar o chestiune de timp." Recurenutul-pârât prezintă în final critici privind cuantumul cheltuielilor de judecată, precizând că sunt critici care nu vizează temeinicia hotărârii atacate, ci nelegalitatea acesteia, instanța de apel ajungând la anumite concluzii fără probe, prevederile art. 251 C. proc. civ. nefiind aplicabile. Instanța de apel a apreciat că suma de 9.0001ei onorariu de avocat nu este una ridicată, în condițiile în care valoarea imobilului în litigiu, conform grilei notariale aferente anului 2022, este de 386.9001ei, chiar dacă dosarul a fost soluționat la primul termen de judecată. Mai arată instanța de apel faptul că reclamantele au plătit la fond același onorariu de avocat ca și pârâtul, reținere care este eronată, contrazisă de probele existente în acest sens, onorariul de avocat achitat de către recurentul-pârât C. pentru fond fiind de 4.000 RON - sumă semnificativ mai redusă decât cea percepută de avocatul părții adverse, 9.000 RON.

Apărările formulate în cauză: Intimatele-reclamante au depus întâmpinare, comunicată, invocând nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, în a căror dovedire au depus chitanță. Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimatele-reclamante.

Procedura în fața instanței de recurs: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 iunie 2023. Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (14 februarie 2022), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare, urmând a se pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimatele-reclamante B. și A., se constată că în cuprinsul cererii de recurs pârâtul expune critici ce pot fi încadrate în dispozițiile legale anterior menționate, respectiv pct. 6 (existența unei motivări contradictorii) și pct. 8 (încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - a prevederilor art. 430-431 C. proc. civ.). Având în vedere că recursul poate fi examinat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., excepția nulității urmează a fi respinsă. Prealabil oricărei analize, rezumând aspectele legate de circumstanțele factuale ale cauzei, se reține că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost dobândit cu titlu onoros (contract de vânzare-cumpărare) în anul 1931 de către antecesorul recurentului-pârât, iar în urma naționalizării, imobilul a fost preluat de către stat și, ulterior, vândut în baza Legii nr. 112/1995 chirașului cumpărător (antecesorul intimatelor-reclamante din cauză). În cadrul unor procese anterioare derulate între părți, recurentul-pârât (respectiv, antecesorul său) a solicitat în instanță atât constatarea nevalabilității preluării de către Stat a imobilului și intabularea dreptului de proprietate (uzitând calea unei acțiuni de drept comun), cât și restituirea în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 (acțiune întemeiată pe legea specială). În ceea ce privește acțiunea întemeiată pe dreptul comun (formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și continuată ulterior apriției legii speciale), se constată că aceasta a fost admisă doar în parte, cu privire la anumite petite. Astfel, prin sentința civilă nr. 246/2003 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a reținut faptul că, în urma naționalizării abuzive, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului fără titlu valabil, fără dreaptă și prealabilă despăgubire și s-a dispus rectificarea cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al chiriașilor-cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 (printre care și al antecesorului reclamantelor din cauză) și reînscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea fostului proprietar naționalizat (antecesorul pârâtului). Prin aceeași hotărâre, s-a respins petitul de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între Consiliul Local Cluj-Napoca și antecesorul reclamantelor. De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind intabularea cu titlu de moștenire a dreptului de proprietate al pârâtului din cauză. Referitor la acțiunea întemeiată pe legea specială, se constată că, în urma apariției Legii nr. 10/2001, paralel cu formularea unei acțiuni de drept comun, recurentul-pârât din cauză a început demersurile în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor naționalizate, solicitând în principal restituirea în natură, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri. Astfel, în urma parcurgerii procedurii speciale, cu privire la același imobil, recurentul-pârât a obținut Dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care i s-a acordat dreptul la despăgubiri. După parcurgerea celor două modalități de restituire a aceluiași imobil, între părți (cu precizarea că pârâtul din cauza pendinte a avut calitatea de reclamant, iar reclamantele - calitatea procesuală de pârâte), s-a desfășurat un alt litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 (revendicare imobiliară), cauză finalizată cu decizia definitivă nr. 140 din 10 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, hotărâre în a cărei considerente s-au reținut următoarele (paragrafele sunt fidel redate în sentința pronunțată de prima instanță, respectiv în decizia recurată): "Singurul aspect intrat în autoritatea de lucru judecat invocat de către recurent este nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului, dar acest lucru nu este contestat, însă nu face ca în patrimoniul reclamantului să existe un bun în sensul Protocolului nr. 1, cât timp titlul antecesorului pârâților a fost menținut iar însăși reclamantul a solicitat și obținut în temeiul Legii nr. 10/2001 despăgubiri în echivalent pentru același imobil, tocmai ca urmare a preluării de către stat a imobilului fără titlu. Nu există prin urmare o hotărâre judecătorească de recunoaștere în favoarea reclamantului a dreptului real în litigiu. Faptul că dreptul de proprietate a fost reînscris în cartea funciară în favoarea proprietarului naționalizat este urmare a constatării preluării de către stat a imobilului, solicitare făcută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și continuată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar aceasta nu echivalează cu recunoaștere în favoarea reclamantului a dreptului real în litigiu, mai ales că această recunoaștere i-a fost refuzată expres, cât timp petitul de intabularea dreptului său a fost respins iar titlul antecesorului pârâților a fost analizat și păstrat ca valabil." (… ) Simpla constatare a nelegalității titlului statului printr-o hotărâre judecătorească, reînscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea proprietarului naționalizat, respectiv radierea dreptului de proprietate al defunctului F., nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea efectivă a bunului. În acest context, reclamantul nu are un titlu preferabil celui al antecesorului pârâtelor, deoarece contractul antecesorului pârâtelor a fost analizat în contradictoriu cu reclamantul, potrivit sentinței civile nr. 246/2003, iar prin aceeași sentință s-a respins solicitarea reclamantului de a i se intabula dreptul de proprietate cu titlu de moștenire. (...) Dreptul de proprietate al pârâtelor, chiar dacă a fost dobândit de la Stat, și acesta din urmă nu a avut un titlu legal pentru deținerea și înstrăinarea imobilului, în condițiile în care antecesorul pârâtelor a fost de bună credință, iar acest aspect a fost deja reținut cu putere de lucru judecat, este unul afirmat deja în contradictoriu cu reclamantul, astfel că pârâtele dețin în mod legitim respectivul bun. Mai mult prin aceeași hotărâre judecătorească, sentința civilă nr. 246/2003, reclamantul nu a dobândit un bun, ci doar s-a constatat nevalabilitatea preluării de către stat, ceea ce nu echivalează cu un titlu legal, prin urmare faptul că reclamantul a reușit să se intabuleze nu înseamnă că a dobândit un titlu preferabil față de cel al antecesorului pârâtelor, cât timp în condiții de opozabilitate s-a verificat valabilitatea titlului antecesorului pârâtelor. Nu suntem, prin urmare, în prezența a doi proprietari exclusiv, această calitate aparținând doar pârâtelor, deoarece acestea au un drept asupra imobilului iar nu și reclamantul, chiar dacă a intabulat dreptul său în condițiile de mai sus, fără opozabilitatea cu pârâtele. Dreptul reclamantului nu poate fi reîntregit, deoarece titlul pârâtelor este preferabil, chiar dacă reclamantul se comportă ca și proprietar al imobilului, plătește taxele și impozitele, se preocupă de conservarea bunului, și titlul său este înscris în cartea funciară. Prin radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesorului pârâtelor, F., dreptul pârâtelor nu a fost golit de conținut, iar acesta nu a pierdut calitatea de proprietar, deoarece în același proces s-a constatat valabilitatea titlului antecesorului pârâtelor și s-a refuzat intabularea dreptului de proprietate al reclamantului. Pârâtele nu au doar posesia, ci au chiar un titlu valabil cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului, pasibil a fi înscris în cartea funciară, opozabil reclamantului, care a fost parte în același proces unde s-a analizat respectiva valabilitate, mai ales că privitor la același imobil reclamantul are o Dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, valabilă, neanulată, prin care a primit despăgubiri." În urma acestor precizări necesare pentru evidențierea cadrului procesual, revenind la examinarea căii extraordinare de atac, se constată că, prin primul motiv de recurs, recurentul-pârât susține cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza existenței unei motivări contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, prin prisma faptului că, deși în dispozitivul și în considerentele deciziei instanța de apel a reținut că ceea ce s-a statuat într-o hotărâre judecătorească nu trebuie contrazis printr-o alta, totuși a pronunțat o hotărâre contrară acestor rețineri, dând eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat doar în favoarea intimatelor-reclamante. În acest sens, recurentul-pârât a arătat că instanța a avut în vedere doar aspectele reținute în cadrul dosarului nr. x/2018 și a înțeles să catalogheze sentința nr. 246/2003 pronunțată de Tribunalul Cluj (irevocabilă), ca fiind producătoare de efecte formale. Contrar acestor susțineri, caracterul contradictoriu al motivării nu se verifică în cauză. Efectul pozitiv al lucurului judecat nu poate fi decât constatat - nu se poate reține că i s-a dat eficiență "doar în favoarea" uneia sau alteia dintre părți. Observând că între părțile din cauză s-au desfășurat mai multe litigii, așa cum anterior au fost reliefate, în mod judicios, instanța de apel a procedat la verificarea aspectelor reținute cu putere/autoritate de lucru judecat, constatând că în dosarul nr. x/2018, ce a avut ca obiect revendicare imobiliară prin comparare de titluri, soluționat definitiv prin decizia nr. 140/2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a stabilit preferabilitatea titlului intimatelor-reclamante B. și A., care dețin calitatea de proprietar exclusiv al imobilului - "nu au doar posesia, ci au chiar un titlu valabil cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului, pasibil a fi înscris în cartea funciară". Astfel cum în mod legal a arătat instanța de apel, prin decizia nr. 140 din 10 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018 s-a reținut că singurul aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat este nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului, ceea ce nu determină însă ca în patrimoniul pârâtului din cauză să existe un "bun" în sensul Protocolului nr. 1 CEDO. S-a reținut, de asemenea cu cu putere de lucru judecat, că nu echivalează cu recunoașterea dreptului real faptul că imobilul a fost reînscris în cartea funciară în favoarea proprietarului naționalizat, urmare a constatării preluării de către stat a imobilului, solicitare făcută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și continuată după intrarea în vigoare a acestei legi. Contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de apel nu a încălcat principiul autorității de lucru judecat și dreptul de proprietate tabular și nici nu a dat o nouă motivare respingerii petitului de intabulare a pârâtului, consfințiind o nouă naționalizare. Tocmai în respectarea principiului autorității de lucru judecat, Curtea a evidențiat aspectele stabilite cu autoritate de lucru judecat în procesul anterior derulat între părți, ceea ce nu atrage o contradictorialitate a hotărârii recurate și un mod discriminatoriu în care ar fi fost tratate părțile. O soluție contrară ar contraveni principiului securității juridice, care presupune însăși previzibilitatea aplicării normelor juridice unei anumite fapte sau cauze deduse judecății, precum și situația în care, o soluție dată în mod definitiv de către o instanță într-un litigiu, să nu fie repusă în dezbatere. Referitor la principiul securității raporturilor juridice, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în jurisprudența sa, că este unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului (cauzele Androne/Stanca Popescu împotriva României), și că, odată ce statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita, pe cât este posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile de aplicare a acestei soluții (cauzele Păduraru/Beian împotriva României). Așadar, hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor sale obligatorii, fără a mai avea posibilitatea de a repune în discuție ceea ce s-a stabilit anterior, hotărârea judecătorească definitivă subsumându-se sferei actelor de autoritate publică. O altă critică inserată în cererea de recurs, vizează reținerea în cuprinsul considerentelor instanței de apel a faptului că "această intabulare este una care nu a fost în mod corect făcută". Pe lângă faptul că nu ridică vreun aspect de nelegalitate a hotărârii, această concluzie reiese dintr-o deducție logică, explicitată de instanță ulterior - chiar dacă s-a recunoscut preluarea abuzivă, pârâtului din cauză nu i s-a admis și cererea de restituire a imobilului în materialitatea sa. Or, fără restituirea în natură, efectivă, a bunului, niciun drept de proprietate nu poate fi recunoscut ca fiind legal intabulat. Cu atât mai mult, petitul ce a avut ca obiect intabularea dreptului pârâtului a fost respins, iar titlul antecesorului reclamantelor (contractul de vânzare-cumpărare) a fost constatat ca fiind valabil, dobândit cu bună credință (prin respingerea petitului privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995). Astfel cum a reținut instanța de apel, caracterul "formal" al înscrierii în cartea funciară este dat de lipsa substanței dreptului - "pentru că ambele aspecte din hotărâre au rămas irevocabile, anume atât păstrarea dreptului antecesorului reclamantelor cât și rectificarea doar formală a cărții funciare, care era necesară doar în măsura în care doar formal s-a constatat preluarea de stat fără titlu, cât timp substanța dreptului a fost prin aceași sentință păstrată în patrimoniul antecesorului reclamantelor." Contrar susținerilor recurentului-pârât, prin decizia nr. 140/2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018 și soluția pronunțată de instanța de apel nu se dă o nouă interpretare celor dispuse în primul ciclu litigios (prin sentința nr. 246/2003). În primul rând, se reține faptul că aspectele dezlegate în dosarul nr. x/2018 au intrat în puterea lucurului judecat și nu mai pot face obiect al analizei în actualul cadrul procesual - o reanalizare a celor definitiv statuate ar contraveni principiului securității juridice, astfel cum anterior s-a arătat. Această critică nu poate fi valorificată întrucât nu constituie un argument prin care se infirmă autoritatea de lucru judecat reținută în cauză, ci reprezintă un aspect de nelegalitate al deciziei pronunțate în anul 2020, în care pârâtul a fost parte, acela fiind cadrul procesual în care putea fi analizată, nefiind permisă efectuarea controlului judiciar de legalitate al unei hotărâri judecătorești pe cale incidentală, într-un litigiu ulterior. În al doilea rând, instanța de apel care a pronunțat hotărârea recurată a fost învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea certificatului suplimentar de moștenitor și rectificarea cărții funciare, fiind abilitată doar să verifice întrunirea elementelor puterii/autorității lucrului judecat în procesele anterioare desfășurate între părți, neputând efectua o nouă comparare de titluri. Nu în ultimul rând, astfel cum s-a arătat, valabilitatea titlului ce îi conferă drept de proprietate al antecesorului intimatelor-reclamante (F.) fusese deja analizat, fiind constatată buna credință la dobândirea imobilului, calitatea acestuia de proprietar nefiind estompată prin radierea din cartea funciară a dreptului său de proprietate. În același timp, în ceea ce privește situația recurentului-pârât, s-a reținut că simpla constatare a nelegalității titlului statului și reînscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea proprietarului naționalizat, nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea efectivă a bunului. Înscrierea în cartea funciară avea efect de opozabilitate a dreptului față de terți, iar nu caracter constitutiv al dreptului real dobândit, iar faptul că hotărârile judecătorești ce dispuneau reînscrierea în cartea funciară au fost recunoscute de instituții (Biroul de carte funciară, instituțiile administrației publice locale) nu conferă efecte juridice, nu reprezintă o recunoaștere a dreptului de proprietate. Susținerile recurentului-pârât vizând faptul că nu a făcut niciun demers cu rea-credință, ci a urmat doar procedurile prevăzute de dreptul comun în vederea redobândirii dreptului său de proprietate, reprezintă chestiuni de fapt fără relevanță în evaluarea legalității deciziei recurate. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 430-431 C. proc. civ., cu referire la petitul 2 din cadrul dosarului nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca vizând rectificarea cărții funciare (ce reprezintă primul petit al acțiunii pendinte), apreciind că instanța nu a respins apelul în temeiul autorității de lucru judecat, ci a judecat cauza în fond, neținând cont de dezlegarea dată deja asupra problemei de drept statuată prin decizia nr. 296/A/19.05.2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 995/R/16.03.2011 a Curții de Apel Cluj, hotărâri pronunțate în dosarul nr. x/2008. Verificând aspectele învederate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 430-431 C. proc. civ. Astfel, recurentul pretinde eronat că instanța de apel nu a valorificat efectul lucrului judecat în ce privește statuarea instanței anterioare - din litigiul vizând constatarea nulității absolute a Protocolului de predare-primire, tranșând astfel, pentru a doua oară, problema rectificării cărții funciare. Din contră, efectuând o atare verificare, instanța a concluzionat că nu se poate reține autoritatea sau puterea de lucru judecat întrucât cauza juridică din cele două dosare este diferită - în dosarul nr. x/2008 instanța a avut de analizat radierea de carte funciară urmare a acțiunii în constatarea nulității absolute a Protocolului de predare-primire, pe când acțiunea pendinte are ca obiect radierea din cartea funciară ca urmare a anulării certificatului suplimentar de moștenitor. Nu poate fi reținută susținerea recurentului-pârât, în sensul că există lucru judecat indiferent de temeiurile de drept invocate de părți prin cererea introductivă. Elementele autorității lucrului judecat sunt identitatea de obiect, identitatea de cauză și identitatea de părți. Pentru a exista identitate de obiect, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima acțiune, înțelegând prin obiectul cererii de chemare în judecată, pretenția formulată, folosul urmărit de reclamant prin introducerea cererii. Prin "cauză" se înțelege faptul material sau juridic care constituie temeiul legal sau fundamentul direct și indirect al dreptului sau al beneficiului legal pe care una dintre părți îl invocă. Identitatea de cauză implică existența unei identități de fapte și de reguli de drept aplicabile acestor fapte. A face distincție între dreptul pretins și cauza acestuia are o mare importanță, deoarece același drept va putea fi pretins și printr-o nouă acțiune, fără a se putea invoca excepția autorității lucrului judecat, dacă temeiul juridic este altul și, deci, cauza este schimbată. Aspectele legate de compunerea completului de judecată (pagina 11, ultimul paragraf din cererea de recurs) și aprecierile subiective ale recurentului-pârât legate de existența "unor abordări distincte" nu pot face obiect al analizei în prezenta cale de atac, ce are în vedere numai aspectele vizând nelegalitatea hotărârii, partea având posbilitatea de a utiliza de mijloacele procedurale și procesuale prevăzute de lege (cum ar fi, spre exemplu, posibilitatea legală de formula cerere de recuzare a membrilor completului de judecată). În continuarea criticilor, recurentul-pârât arată că instanța de apel a reținut în mod eronat că, în cauză, petitul de rectificare a cărții funciare este accesoriu, însăși reclamantele, prin cererea de chemare în judecată, precizând că petitul 2 îl reprezintă anularea certificatului suplimentar de moștenitor, pe care îl apreciază ca fiind necesar în vederea rectificării înscrierilor în cartea funciară. Caracterul principal sau accesoriu al oricărei cereri adresate instanței, este stabilit prin dispozițiile art. 30 C. proc. civ., astfel: "(3) Cererea principală este cererea introductivă de instanță. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii. (4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal." Prin acțiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate cere îndreptarea sau suprimarea unor înscrieri necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a imobilului, această acțiune având, de obicei, un caracter subsidiar, fiind grefată pe o altă acțiune având ca obiect constatarea nulității sau anularea unui act, simulația sau rezoluțiunea acestuia. Or, în speță, rectificarea nu putea fi dispusă decât urmare a anulării certificatului de moștenitor, neavând consecințe juridice faptul că reclamantele au formulat solicitarea de anulare prin petitul 2 al cererii de chemare în judecată. Aspectele legate de stabilirea despăgubirilor în temeiul legii speciale și nemulțumirea recurentului-pârât față de aprecierea instanței, în sensul că "încasarea lor este doar o chestiune de timp", nu se constituie într-o veritabilă critică de nelegalitate a hotărârii recurate, fiind simple considerații ce țin de situația de fapt. Ultima critică din cererea de recurs vizează cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanță (Tribunalul Cluj) - motiv de apel analizat de Curtea de Apel Cluj, care a apreciat că suma de 9.000 RON stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocațial, este proporțională și rezonabilă. Această critică este una de netemenicie, neputând fi încadrată în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii:,,[…] stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. În acest sens, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său." Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..". Pentru toate considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat. În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere soluția de respingere a recursului și existența culpei procesuale a recurentului, Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât C. la plata sumei de 3798,38 RON, către intimatele-reclamante B. și A., cu titlu de cheltuieli de judecată.