ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 244/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 1 iulie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta Compania Națională Aeroporturi București S.A. (CNAB), în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a invocat accesiunea imobiliară artificială și a solicitat instanței să constate, în favoarea sa, dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului identificat cu numărul cadastral x, reprezentând construcție S+P+3E, având suprafață construită la sol de 207 mp, edificată pe terenul proprietatea CNAB identificat cu număr cadastral x, București, Șos. x. La 11 decembrie 2020, reclamanta a depus cerere de modificare/precizare a cererii introductive, prin care a învederat instanței modificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul obiectului acțiunii, în sensul că își întemeiază cererea prin care a solicitat dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului identificat sub numărul cadastral x reprezentând construcție S+P+3E, edificată pe terenul proprietatea CNAB cu număr cadastral x (București, Șos. București-Ploiești nr. 40, sector 1) în baza accesiunii imobiliare artificiale prevăzută în vechiul C. civ., astfel cum a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, dar fără a uza de prevederile ce reglementează revendicarea imobiliară, arătând că acestea nu îi sunt incidente. În fapt, reclamanta a apreciat că în mod corect și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 488 și următoarele din C. civ. de la 1864 - accesiune imobiliară artificială, însă că din eroare a atribuit în mod eronat cererii sale noțiunea de "cerere în revendicare imobiliară". Prin încheierea din 19 ianuarie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a declinat competența soluționării cauzei unei alte secții din cadrul Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 26 februarie 2021, sub dosar nr. x/2020.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1769 din 16 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Naționala Aeroporturi București S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., astfel cum a fost precizată, a constatat că reclamanta a dobândit în proprietate, prin accesiune imobiliară, imobilul situat în București, Sos București-Ploiești nr. 40, sector 1 identificat cu numărul cadastral x, reprezentând construcție S+P+3E, edificată pe terenul proprietatea CNAB cu număr cadastral x situat în București, Șos. București-Ploiești nr. 40, a obligat-o pârâtă să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, Sos. București-Ploiești nr. 40, sector 1 identificat cu numărul cadastral x, reprezentând construcție S+P+3E, la data achitării despăgubirii în suma de 2.871.949 RON, reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei achitate în executarea construcției de către pârâtă, despăgubirea urmând a fi achitată în 30 de zile de la data comunicării hotărârii, a constatat că părțile au achitat fiecare jumătate din onorariul de expertiză de 3.000 de RON și a compensat cheltuielile de judecată, respingând cheltuielile de judecată formulate de pârâtă ca neîntemeiate.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1552 A din 3 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins apelul formulat de reclamanta Compania Națională Aeroporturi București S.A. împotriva sentinței civile nr. 1769 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L., ca nefondat. A obligat pe apelanta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă în sumă de 9.715 RON reprezentând onorariu de avocat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1552 A din 3 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, reclamantă Compania Națională Aeroporturi București S.A. a declarat recurs, formulând următoarele critici: Recurenta-reclamantă a criticat hotărârile instanțelor de fond sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite în sarcina acesteia, în valoare de 2.871.949 RON, conform expertizei judiciare efectuate de expertul B., desemnat de Tribunalul București, sens în care solicită reținerea cuantumului despăgubirilor la valoarea de 2,138,562.27 RON, reprezentând contravaloarea costurilor materialelor și a manoperei efectuate în executarea construcției de către intimată, valoare ce a fost stabilită de expertul parte al acesteia prin co-raport. În dezvoltarea motivului de recurs a arătat că instanțele de fond au apreciat că diferențele de valori rezultate dintre expertiza efectuată de expertul parte al Companiei Naționale Aeroporturi București S.A. (CNAB) și expertiza efectuată de expertul desemnat de instanța de fond, se datorează modului în care cladirea a fost încadrată, respectiv expertul parte al CNAB a încadrat clădirea ca fiind construcție pentru depozitare, cu funcțiune de depozit, iar expertul desemnat de tribunal s-a raportat în calculele efectuate la o clădire cu funcțiune de birouri. Tribunalul București a subliniat că imobilul are funcțiunea de birouri și producție de catering, astfel cum reiese din cele două autorizații de construire depuse la dosar și că, în raport cu această funcțiune, trebuia evaluată valoarea manoperei și materialelor. De asemenea, aceasta a menționat că, din cuprinsul raportului întocmit de experta C., se poate constata că imobilul a fost încadrat în categoria "CI - clădire administrativă", cu "structură de beton armat", în timp ce expertul desemnat de instanța de judecată, a consemnat aceeași încadrare, și anume "clădire administrativă curentă birouri și producție catering cu structura și schelet din beton armat". Așadar, din cuprinsul celor două rapoarte de expertiză, reiese fără echivoc faptul că încadrarea imobilului nu s-a realizat în mod distinct, cum în mod eronat au reținut instanțele de fond. Recurenta-reclamantă a prezentat, în mod comparativ, sinteza calculelor efectuate de către cei doi experți, precizând că diferențele valorice provin din modurile diferite de abordare, în raportul principal de expertiză efectuat de către expertul desemnat de instanță nerespectându-se al doilea obiectiv încuviințat. De asemenea, în opinia sa, este greșită valoarea stabilită de expertul judiciar desemnat de instanța de judecată, dat fiind faptul că a raportat valoarea întregului imobil la nivelul anului 2015, când acesta a fost supraetajat, or în cauză, prețul corect este format din cheltuieli imobil S+P+2E la data recepției lucrărilor în anul 2008, conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 3 septembrie 2008 și cheltuieli imobil etaj 3 la data recepției lucrărilor în anul 2015 conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 23 aprilie 2015. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, întrucât prin cererea de recurs nu au fost expuse motive de nelegalitate a deciziei recurate, ci recurenta s-a limitat la prezentarea situației de fapt și la expunerea nemulțumirilor sale cu privire la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor. De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". În conformitate cu textele legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Cum recursul este o cale de atac extraordinară și nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susținerile referitoare la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecății în recurs. Dimpotrivă, acestea pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. În cuprinsul cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 1552 A din 3 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, recurenta-reclamantă și-a expus nemulțumirea față de soluția de respingere, ca nefondat, a apelului pe care l-a declarat, cu consecința menținerii sentinței, fără a prezenta aspecte de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Invocarea corectă a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupune ca hotărârea recurată să nu cuprindă motivele pe care aceasta se întemeiază sau aceasta să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura cauzei, iar partea să arate în concret lipsa acestor motive sau neconcordanța, respectiv contradicția existentă în privința motivelor reținute. Cu toate că a făcut trimitere la acest motiv de recurs, față de modul în care au fost formulat criticile, Înalta Curte constată că, în realitate, se contestă situația de fapt reținută de instanța de apel și modul de interpretare a probelor de către această instanță, nefiind dezvoltate critici sub aspectul viciilor de motivare a hotărârii. Motivul de recurs nu poate fi primit atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situația de fapt reținută, modul de interpretare a probelor ori alte elemente, atât timp cât aceste aspecte au fost motivate în concordanță prin decizia recurată, fără a exista motive de contradicție sau a fi identificate motive străine de natura cauzei deduse judecății. În dezvoltarea motivului de casare, reluând motivele de apel, recurenta-reclamantă a precizat că, în mod eronat, a fost reținută în sarcina sa suma de 2.871.949 RON, cu titlu de despăgubiri stabilite prin expertiza judiciară efectuată de expertul B., desemnat de Tribunalul București, dat fiind faptul că aceasta expertiză a avut în vedere o încadrare greșită a clădirii ca fiind una cu funcțiune de birouri, iar nu ca fiind o construcție pentru depozitare, ipoteză în care cuantumul corect al despăgubirilor trebuia reținut la valoarea de 2,138,562.27 RON. Înalta Curte reține că aceste critici nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceste aspecte fiind unele ce țin de situația de fapt stabilită și reținută în mod suveran de instanțele de fond pe baza probelor administrate în cauză și sustrasă cenzurii instanței de recurs, care nu realizează un control al temeiniciei hotărârii, ci doar unul de conformitate a hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum prevede expres art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Instanța de recurs nu are prerogativa de a verifica temeinicia hotărârii instanței de apel sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate în schimbul obținerii dreptului de proprietate asupra construcției, motiv pentru care nu pot fi analizate alegațiile recurentei-reclamante referitoare la diferențele de valori dintre expertiza efectuată în cauză de expertul desemnat de instanță și expertiza efectuată de expertul ales de parte. Recurenta-reclamantă a mai arătat că valoarea stabilită de expertul judiciar desemnat de instanța de judecată este eronată și sub un alt aspect, acela al raportării valorii imobilului la nivelul anului 2015, când acesta a fost supraetajat, prețul corect fiind în realitate format din cheltuieli imobil S+P+2E la data recepției lucrărilor în anul 2008, conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 3 septembrie 2008 și cheltuieli imobil etaj 3 la data recepției lucrărilor în anul 2015, conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 23 aprilie 2015. Nici această susținere nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât pune în discuție modul în care a fost valorificată proba cu expertiza, or după cum s-a arătat deja, instanța de recurs nu poate reevalua probele administrate în fața de instanțelor de fond. Criticile deduse analizei prin cererea de recurs relevă nemulțumirea acesteia față de soluția dispusă de instanța de apel în urma evaluării probatoriului administrat în cauză, iar nu veritabile critici de nelegalitate care să poată fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Nu în ultimul rând, recursul fiind o cale de atac împotriva deciziei pronunțate de ultima instanță de fond, recurenta-reclamantă trebuia să se raporteze la considerentele acesteia și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar, astfel că simpla reluare a motivelor de apel nu reprezintă o motivare validă a recursului. Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului. Față de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, recurenta-reclamantă va fi obligată la plata sumei de 11.824,08 RON, către intimata-parâtă A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite conform înscrisurilor de la dosarul de recurs.