ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 237/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, prin Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Căi Ferate CFR-S.A., Școala nr. 27, Liceul Teologic Emanuel și A., Statul Român prin Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, a solicitat instanței: 1. să se constate că Municipiul Cluj-Napoca are calitate de proprietar asupra terenului identificat cu număr cadastral x înscris în cartea funciară numărul x Cluj-Napoca în suprafață totală de 3.730 m.p., în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și/sau art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011. În subsidiar, să se dispună obligarea pârâtului de rândul I să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul în discuție; 2. să se dispună rectificarea cărții funciare numărul x Cluj-Napoca (B1), precum și a cărții funciare nr. x Cluj-Napoca (B 1-3) în sensul radierii Companiei Naționale de Căi Ferate CFR-S.A., în baza art. 34 din Legea nr. 7/1996, aceste înscrieri încălcând prevederile din legile educației mai sus menționate. De asemenea, a solicitat radierea oricărei persoane care ar rezulta în urma identificării făcute prin expertiza judiciară ce se va efectua în cauză, în vederea punerii în aplicare a art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și a prevederilor art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011; 3. să se dispună înscrierea în calitate de proprietar, mai întâi, a Statului Român prin Ministerul Educației și Cercetării, iar apoi a Municipiului Cluj-Napoca, în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și/sau art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 177 din 01.04.2022 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, împotriva pârâților Compania Națională de Căi Ferate CFR - S.A., Școala nr. 27, Liceul Teologic Emanuel și A. și Statul Român prin Ministerul Educației și Cercetării și, în consecință, s-a constatat că Municipiul Cluj-Napoca are calitate de proprietar asupra terenului identificat cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară numărul x Cluj-Napoca, în suprafață totală de 3.730 m.p., în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011; s-a dispus rectificarea cărții funciare numărul x Cluj-Napoca, precum și a cărții funciare nr. x Cluj-Napoca, în sensul radierii Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A. și a înscrierii, în calitate de proprietar, mai întâi, a Statului Român prin Ministerul Educației și Cercetării, iar apoi a Municipiului Cluj-Napoca, în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011; pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR - S.A. a fost obligată la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 41.095 RON; s-a respins cererea reclamantului față de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, ca fiind lipsit de calitate procesuală pasivă.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 4A din 17 ianuarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. împotriva încheierii civile din 24.11.2020 și a sentinței civile nr. 177 din 01.04.2022 a Tribunalului Cluj, pronunțate în dosar nr. x/2020, pe care o menține; a respins, ca rămas fără obiect, apelul incident declarat de pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca; a obligat pe numita apelantă reclamantă să plătească intimaților Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca suma de 18.997,50 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Recursul declarat în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 4A din 17 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Apreciază că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și ale art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Instanța de apel, menținând soluția primei instanțe, în mod eronat a reținut în motivarea hotărârii atacate prevederile legale menționate, deoarece, prima dintre ele (Legea nr. 84/1995) nu are aplicabilitate în cauză, fiind abrogată la data de 09.02.2011, prin Legea nr. 1/2011, iar aceasta din urmă lege, a doua invocată de către intimații-reclamanți pentru motivarea în drept a pretențiilor deduse judecății, nu conține prevederi în baza cărora societățile comerciale, indiferent de natura/statutul capitalului lor social să fie obligate a preda/transfera terenuri aflate în proprietatea lor către Ministerul învățământului sau către unitățile administrativ-teritoriale. Astfel, Constituția României din 1991 prevede în articolul 15 alin. (2) că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Articolul 6 alin. (1) din C. civ. prevede că legea civilă se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare și că nu are putere retroactivă (nu retroactivează sau nu ultraactivează decât în situații prevăzute de lege. Or, pentru art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 nu s-au prevăzut astfel de situații). Nelegal se reține în decizia recurată că "ceea ce interesează și se impune a fi stabilit în vederea soluționării litigiului este legea în temeiul căreia părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, din această perspectivă fiind complet irelevant dacă actul normativ mai este sau nu în vigoare la momentul judecării cauzei". Raportat la cele mai sus arătate, consideră că, din acest punct de vedere, instanțele de fond și apel au pronunțat soluțiile cu aplicarea greșită a legii, dând eficiență, pe de o parte, unor norme legale abrogate, iar, pe de altă parte, unor norme care nu au aplicabilitate în cauză sau nu au fost menționate ca prevederi legale în cererea de chemare în judecată (art. 166 alin. (4 1 ) din Legea nr. 84/1995). Trecând peste aspectele mai sus arătate, se reține de către instanța de apel că "imobilele în care funcționau unități de învățământ preuniversitar de stat au trecut ex lege în domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor în a căror rază teritorială își desfășurau activitatea, indiferent în patrimoniul cui s-au aflat, fiind încheiate protocoale de predare-primire a imobilelor între autoritățile administrației publice locale și inspectoratele școlare județene, în cazul dedus judecății fiind vorba despre Protocolul de predare-preluare a patrimoniului către administrația locală nr. 9126/29.08.2005, în centralizatorul anexat fiind trecută Școala nr. 27, cu etajul folosit de Liceul Teologic Baptist Emanuel". Consideră că, atâta timp cât, prin acțiunea sa, intimata-reclamantă a cerut să i se constate dreptul de proprietate asupra imobilului litigios, în mod nelegal instanța a făcut aplicarea art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, fără ca intimatul-reclamant să înfățișeze în mod necesar dovada dreptului pretins, dovadă care nu poate fi dată doar de lege, care nu-i recunoaște decât un drept abstract, generic, neindividualizat. Singură, declarația legii de conferire a dreptului de proprietate asupra terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat este insuficientă intimatului-reclamant de rând I pentru dovedirea dreptului său și admiterea acțiunii. Învederează, în acest sens, că în mod eronat rețin instanțele de fond și de apel ca acte cu valoare juridică relevante în cauză H.G. nr. 193/2006 și HCL nr. 133/2005. Intimatul-reclamant de rând I susține că imobilul situat în str. 11 octombrie nr. 3 se află în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, la pozițiile 50 și 66, atestate prin H.G. nr. 193/2006 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 969/2002, însușit prin HCL nr. 133/2005. În legătura cu aceste susțineri, în primul rând, reiterează faptul că, la pozițiile 50 și 66 din H.G. nr. 193/2006, este înscris același imobil situat în str. 11 octombrie nr. 3 de două ori, atât ca și Școala nr. 27, cât și ca Liceul Teologic Emanuel, în condițiile în care aceste două instituții funcționează în același corp de clădire, iar în acest inventar, la niciuna din cele două poziții, nu este menționat și teren (cum, de exemplu, este cuprins la pozițiile 60, 61, 75, etc.). În al doilea rând, învederează că H.G. nr. 193/2006 nu este un act administrativ de trecere a unor imobile/bunuri în domeniul public al statului, ci o hotărâre de guvern prin care a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, hotărârile de consiliu local de însușire a inventarului bunurilor din domeniul public (în speță, HCL nr. 133/2005) nu pot avea ca efect modificarea regimului juridic al unui imobil în sensul apartenenței sale la domeniul public al unității administrativ-teritoriale. Astfel, H.G. nr. 193/2006, pe lângă faptul că nu inventariază și teren, ci doar imobilul clădire, situat la adresa administrativă mai sus arătată, nu se poate constitui ca un titlu de proprietate al intimatului-reclamant de rând I, iar HCL nr. 133/2005, la momentul adoptării, nu putea cuprinde referiri cu privire la terenul în litigiu în prezenta cauză și care să îi afecteze regimul juridic de la acea dată, respectiv dreptul de proprietate al recurentei, atât timp cât, după cum a menționat în apărările din fond și apel, exista o hotărâre judecătorească irevocabilă și executorie (sentința civila nr. 1996/14.03.2000). Opinează că instanța de apel a încălcat prevederile legale invocate de recurentă în apărările formulate în cauză. Astfel, arată că opune intimaților-reclamanți un drept de proprietate înscris în cartea funciară, iar textele de lege invocate sunt aplicabile în cauză. Dreptul de proprietate al recurentei a fost invocat în baza art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/1998, art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 12/1998, respectiv art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) și (5) din H.G. nr. 581/1998. Conform art. 44 din Constituția României, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire. Conform art. 891 C. civ., "în cazul în care două sau mai multe persoane au fost îndreptățite să dobândească, prin acte încheiate cu același autor (în cazul în speță, puterea publică), drepturi asupra aceluiași imobil, care se exclud reciproc, cel care și-a înscris primul dreptul va fi socotit titularul dreptului tabular, indiferent de data titlului în temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea în cartea funciară." Învederează că recurenta are întabulat dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu din anul 2008, dovada făcând-o cu extrasul de carte funciara x Cluj-Napoca, existent la dosarul cauzei. De asemenea, a achitat, începând din anul 2011, taxele și impozitele aferente acestui teren, fapt necontestat de către intimații-reclamanți și dovedit cu deciziile de impunere și situația patrimoniului, depuse la dosarul cauzei. Nu în ultimul rând, imobilul teren înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. cadastral x, provenită din conversia CF vechi x Cluj -Napoca, este evaluat și se regăsește în capitalul social al CNCF CFR S.A., conform Hotărârii nr. 66/07.07.2011 a AGA a CNCF CFR S.A. și anexei la aceasta. În ceea ce privește rectificarea de carte funciară, nelegal au fost reținute de către instanța de apel ca fiind relevante în cauză dispozițiile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 7/1996. Consideră că în cauza sunt aplicabile prevederile art. 907 din C. civ., care statuează: "(1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia (...). (3) Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic". Așadar, conform alin. (3) art. 907 din C. civ., pentru a fi întemeiată o acțiune în rectificare de carte funciară trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții: una pozitivă, aceea ca solicitantul rectificării să fie titularul unui drept real ce urmează a fi înscris/rectificat, și o condiție negativă, aceea ca înscrierea deja existentă să nu fie una valabilă. Or, atâta vreme cât nu s-a constatat nevalabilitatea titlului în baza căruia s-a făcut înscrierea terenului cu nr. cadastral x, cererea în rectificare carte funciară nu putea fi admisă ca fiind întemeiată. Doar în cazul în care ar fi obținut, în prealabil, o hotărâre judecătorească favorabilă în acest sens s-ar fi putut adresa apoi cu o acțiune având ca unic obiect rectificare de carte funciară. În prezenta cauză, instanța nu a fost învestită și nu s-a constatat nevalabilitatea titlului recurentei. Față de motivele de mai sus, solicită să se dispună admiterea recursului și, în consecință, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei către instanța de apel în vederea rejudecării apelului și plata cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciara de timbru.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât Inspectoratul Școlar Județean Cluj - Cluj-Napoca în termen legal a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, și, pe cale de consecință, menținerea, ca fiind temeinică și legală, a deciziei civile nr. 4/A/2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în ședința publică din data de 17 ianuarie 2023, și, implicit, a încheierii pronunțate de către Tribunalul Cluj, în ședința publică din data de 27.11.2020, precum și a sentinței civile nr. 177/2022, pronunțate de Tribunalul Cluj, secția civilă, în ședința publică din data de 1 aprilie 2022, în dosarul nr. x/2020 (prin care s-a respins cererea reclamantului față de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, pe temeiul lipsei calității procesuale pasive). Intimații-reclamanți Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și Municipiul Cluj Napoca au depus întâmpinare la recursul formulat de Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., prin care solicită respingerea acestuia, ca fiind neîntemeiat, cu acordarea cheltuielilor de judecată. Recurenta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 C. proc. civ., a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimații-reclamanți Municipiul Cluj Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, prin care solicită respingerea apărărilor din întâmpinarea formulată de către acestea, întrucât toate motivele sunt neîntemeiate. Recurenta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, prin care solicită respingerea cererii Inspectoratului Școlar Județean Cluj privind respingerea recursului, întrucât toate motivele invocate de intimata-pârâtă sunt pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și nu motivează de ce recursul este nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 15 martie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4. Prin rezoluția din 4 octombrie 2023, a fost acordat termen de judecată la data de 18 ianuarie 2024. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta pârâtă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., este fondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul principal formulat de apelanta pârâtă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu intimații reclamanți Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, fiind menținută soluția dispusă de prima instanță în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și constatării calității de proprietar a Municipiului Cluj-Napoca asupra terenului cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca, în suprafață de 3.730 mp, în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu consecința rectificării corespunzătoare a cărții funciare. Totodată, a fost respins, ca rămas fără obiect, apelul incident declarat de reclamanții Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. În esență, instanța de apel a reținut că terenul în discuție este ocupat de o clădire în care funcționează două școli și o grădiniță (Școala 27, Liceul Teologic Baptist Emanuel și A.), nefiind ocupat de infrastructură feroviară, iar terenul și clădirea unităților de învățământ preuniversitar au intrat prin efectul legii în domeniul public al unității administrative locale încă din anul 2000, astfel încât înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei în anul 2008 este greșită. S-a mai arătat că ambele părți se prevalează de dreptul de proprietate asupra terenului dobândit în baza legii, reclamanții invocând prevederile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, iar pârâta pe cele ale O.U.G. nr. 12/1998 și H.G. nr. 51/1998, astfel încât instanța de apel, în urma comparării titlurilor prezentate de ambele părți, a recunoscut dreptul de proprietate al Municipiului Cluj-Napoca în baza art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 206/2000. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta pârâtă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., invocând greșita interpretare și aplicare a unor dispoziții de drept material cu prilejul soluționării apelului principal, urmărind să obțină respingerea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate invocat de către reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. Motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate și determină admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În esență, recurenta pârâtă a invocat greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 a învățământului și art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a învățământului, în baza cărora i s-a recunoscut reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3.730 mp, situat în mun. Cluj-Napoca, str. 11 octombrie nr. 3, jud. Cluj, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca în favoarea pârâtei Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt reținută de instanța de apel, soluția de admitere a acțiunii în constatarea dreptului de proprietate este nelegală, deoarece, pe de-o parte, nu a fost stabilită situația juridică a terenului în litigiu la data intrării în vigoare a dispoziției legale de care se prevalează reclamanta ca temei al dobândirii dreptului de proprietate, iar pe de altă parte, s-a efectuat o eronată interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Mai întâi, trebuie precizat că prima critică invocată de recurenta pârâtă în sensul inaplicabilității prevederilor Legii nr. 84/1995, ca urmare a faptului că aceasta a fost abrogată la data de 09.02.2011, prin Legea nr. 1/2011, este nefondată, deoarece nu prezintă relevanță menținerea în vigoare a legii la data pornirii litigiului, ci împrejurarea că reclamantul a invocat un mod de dobândire a dreptului de proprietate în baza acestei legi, atât timp cât aceasta s-a aflat în vigoare. Deci, intimatul reclamant se prevalează de un drept pretins dobândit în anul 2000, în temeiul actului normativ menționat, astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 206/2000, așadar, la o dată la care legea era pe deplin aplicabilă, fiind în vigoare. Astfel, prevederile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, în forma inițială, dispuneau în sensul că "baza materială aferentă procesului de instruire și educație menționată la alin. (2) și realizată din fondurile statului sau din fondurile instituțiilor și întreprinderilor de stat, în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989, se reintegrează în patrimoniul Ministerului Învățământului, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul învățământului de stat. De asemenea, se reintegrează și imobilele ce au aparținut Ministerului Învățământului și care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, au trecut în patrimoniul unor societăți comerciale. Reintegrarea se face fără plată, în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi." Prin decizia nr. 121/16.10.1996 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 101 din 27 mai 1997, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale anterior menționate și s-a apreciat că aceste prevederi sunt constituționale numai în măsura în care reintegrarea, fără plată, a bazei materiale aferente procesului de instrucție și educație se referă la imobilele din patrimoniul societăților comerciale la care statul deține majoritatea capitalului social, nu și la imobilele aparținând societăților comerciale care s-au privatizat în condițiile legii. Curtea Constituțională a arătat că aceste prevederi nu pot dispune trecerea fără plată în proprietatea publică a statului a unor imobile intrate legal, pe calea privatizării, în proprietatea exclusivă a unor persoane juridice de drept privat. O asemenea operațiune se poate face, potrivit art. 41 alin. (3) din Constituție, numai prin expropriere, pentru o cauza de utilitate publică, stabilită, potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire. Ulterior, prin Legea nr. 354/2004, art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 a fost modificat, dispunându-se în sensul că "Baza materială aferentă procesului de instruire și de educație, prevăzută la alin. (2) și realizată din fondurile statului sau din fondul instituțiilor și întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989 se reintegrează fără plată în patrimoniul Ministerului Educației și Cercetării, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică universitară și, după caz, în domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului București, al consiliilor județene și al Consiliului General al Municipiului București, cu excepția bunurilor care au intrat în proprietatea agenților economici privați. Predarea-preluarea se face pe bază de protocol. În aceleași condiții se reintegrează fără plată și imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare, au trecut în patrimoniul unor societăți comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora. Reintegrarea se face pe bază de protocol de predare-preluare. Justa despăgubire se acordă, pentru fiecare caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 60 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare. Cuantumul despăgubirii se stabilește în termen de 30 de zile de la data semnării protocolului de predare-preluare, de către o comisie de evaluare formată din reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și ai Ministerului Finanțelor Publice, constituită prin ordin comun." Pentru o justă aplicare a acestor prevederi legale este necesar a se stabili, mai întâi, situația juridică a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 84/1995, în forma de care reclamantul urmărește să se prevaleze în cauza de față, respectiv în forma adusă prin modificările și completările cuprinse în O.U.G. nr. 206/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 22 noiembrie 2000. Susținând faptul că, în temeiul art. 166 alin. (3) din legea menționată, reclamantul Municipiul Cluj a dobândit dreptul de proprietate al terenului în suprafață de 3.730 mp, situat în mun. Cluj-Napoca, str. 11 octombrie nr. 3, jud. Cluj, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x în favoarea pârâtei Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., acesta are sarcina de a proba că imobilul în discuție se încadrează în prevederile legale invocate, respectiv că Statul Român a avut în proprietate acest teren, inclusiv titlul în baza căruia l-a dobândit, și că imobilul nu a intrat în proprietatea agenților economici privați. Conform situației de fapt reținute de către instanțele de fond, terenul în suprafață de 3.730 mp, situat în mun. Cluj-Napoca, str. 11 octombrie nr. 3, jud. Cluj, cu număr cadastral x, este înscris în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca în favoarea pârâtei Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., titlul în baza căruia s-a făcut această întabulare a dreptului de proprietate fiind reprezentat de prevederile H.G. nr. 581/1998 și O.U.G. nr. 12/1998. Cu privire la situația juridică a bunului anterior întabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, instanțele de fond nu au făcut nicio analiză, pentru a stabili în patrimoniul cărui subiect de drept se afla terenul la acel moment, fiind relevant faptul că, prin H.G. nr. 581/1998, a fost înființată Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, potrivit art. 1 alin. (1) din actul normativ indicat. De asemenea, conform art. 2 alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 581/1998, capitalul social al CFR se constituie prin preluarea unei părți din patrimoniul fostei societăți naționale, iar acționarul unic inițial este Statul Român. Pe cale de consecință, trebuie verificat dreptul asupra imobilului transmis prin reorganizarea fostei Societăți Naționale a Căilor Ferate Române în Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., ținându-se seama de prevederile H.G. nr. 235/1991 și ale Legii nr. 15/1990, în special art. 19 și art. 20. Prin urmare, este necesar a se verifica dacă dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, aparținând Statului Român, a fost sau nu adus ca aport la înființarea autoarei pârâtei și, apoi, dacă a fost sau nu transmis în procedura de reorganizare și de înființare a companiei pârâte. După efectuarea acestei analize se poate stabili dacă terenul litigios este sau nu supus prevederilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și, în caz afirmativ, în ce condiții, respectiv cu sau fără plată. De asemenea, instanța de apel trebuia să analizeze dacă, în privința terenului de 3.730 mp, s-a încheiat sau nu un protocol de predare-preluare, urmând a se stabili, după caz, consecințele juridice ale lipsei unui astfel de document și ale neparcurgerii acestei proceduri cu caracter administrativ. Sub acest aspect, este relevant faptul că între reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Inspectoratul Școlar Județean Cluj a fost încheiat protocolul de predare-preluare nr. 9126/29.08.2005-5940/20.07.2005, unde, la poziția 47 din anexă, se face referire la imobilul în discuție, situat pe str. 11 octombrie nr. 3, în care funcționează Școala nr. 27, iar etajul este folosit de Liceul Teologic Baptist Emanuel, procedându-se la predarea-preluarea clădirii în suprafață de 650 mp și a terenului în suprafață de 1.849 mp. Așadar, instanța de apel, care are aptitudinea de a devolua fondul cauzei, are misiunea de a stabili în ce măsură terenul în suprafață de 1.849 mp, menționat în protocol, include sau nu terenul sau parte din terenul pretins de 3.730 mp. După clarificarea acestei chestiuni de fapt, în măsura în care se reține existența unei suprafețe de teren neincluse în protocolul de predare-preluare este necesar a se determina în ce măsură ar fi posibilă reintegrarea imobilului, la care se referă art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, și recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului Municipiul Cluj-Napoca în lipsa încheierii protocolului la care face referire dispoziția legală menționată. Așadar, revine instanței de apel sarcina de a determina în ce măsură există un protocol încheiat cu privire la terenul în suprafață de 3.730 mp, în condițiile în care înscrisul prezentat face referire la o suprafață mai mică, de 1.849 mp., fiind necesar a se identifica suprafața de teren menționată în protocolul de predare-preluare nr. 9126/29.08.2005-5940/20.07.2005 și a se stabili identitatea dintre acest teren și terenul la care se referă acțiunea în constatarea dreptului de proprietate formulată de unitatea administrativ-teritorială. Mai mult decât atât, cu ocazia coroborării probelor, instanța de apel trebuie să aibă în vedere și anexa la H.G. nr. 193/09.02.2006 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, unde, la pozițiile 50 și 66, se face referire doar la clădirea Școlii nr. 27 și respectiv a Liceului Teologic Emanuel, situată pe str. 11 octombrie nr. 3, fără nicio referire la vreo suprafață de teren, cum se întâmplă în cazul altor școli (precum cele menționate la pozițiile 37 - 44, 46, 47, 52 - 58, 60, 61, 63, 64, 75, 76, 78, 80, 82). În condițiile nemenționării terenului în suprafață de 3.730 mp nici în hotărârea de guvern care cuprinde bunurile din domeniul public al Municipiului Cluj și nici în protocolul de predare-preluare încheiat în baza art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, este necesară stabilirea exactă a situației juridice a imobilului pentru a se verifica în ce măsură este sau nu vorba despre un imobil prevăzut de acest act normativ și, mai ales, în ce măsură este posibilă reintegrarea acestuia fără plată în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, verificându-se inclusiv îndeplinirea cerinței legate de întocmirea protocolului de predare-preluare în scopul reintegrării. Sub aspectul relevanței juridice a încheierii protocolului de predare-preluare prevăzut de art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, în forma modificată prin O.U.G. nr. 206/2000, trebuie să se stabilească în ce măsură și în ce condiții legea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate. Astfel, art. 557 C. civ. menționează modurile de dobândire a dreptului de proprietate, respectiv prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ocupațiune, tradițiune, hotărâre judecătorească cu efect translativ de proprietate, act administrativ, iar prin lege se pot reglementa și alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate. Prin urmare, legea reprezintă una din modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate, condiționată însă de respectarea tuturor cerințelor prevăzute în norma juridică în temeiul căreia este constituit acest drept. În cadrul demersului judiciar declanșat în cauză, intimatul reclamant Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, a susținut că titlul său de proprietate derivă din lege, respectiv conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 85/1994 și art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Este necesar a se observa că actele normative menționate conțin dispoziții cu caracter general care, însă, nu pot, prin ele însele, da naștere unor raporturi juridice concrete, de vreme ce legea, în sens de act normativ, reglementează relații sociale generale, ce fixează doar cadrul juridic general. Ca atare, legea, ca act juridic al Parlamentului, este concepută pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcție de încadrarea lor în ipoteza normei și nu poate fi, prin ea însăși, izvorul concret al unui raport juridic și temeiul dobândirii unui drept. Așadar, legea, ca act normativ (ce cuprinde reguli generale de conduită, cu caracter impersonal) nu poate da naștere, prin ea însăși, unor raporturi juridice determinate, astfel încât, pentru nașterea raportului juridic concret este nevoie, în plus, și de o împrejurare (eveniment sau acțiune care să constituie izvor al unor raporturi juridice bine determinate) de care legea să condiționeze nașterea unui astfel de raport. Așadar, prin efectul art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 i se poate recunoaște unității administrativ-teritoriale dreptul de proprietate asupra terenului litigios, însă, întrucât legea invocată constituie un act juridic cu aplicabilitate generală, nu poate fi avută în vedere în mod izolat, fără a fi corelată cu un act juridic individual, prin care să se concretizeze transferul dreptului de proprietate asupra bunului în discuție. Baza materială aferentă procesului de instruire și de educație la care face referire art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 este exemplificată în cuprinsul alin. (2) al aceluiași articol, în conformitate cu care baza materială a învățământului cuprinde: spații pentru procesul de învățământ și cercetare științifică, mijloace de învățământ și de cercetare aferente, biblioteci, edituri și tipografii, stațiuni didactice și de cercetare, unități de microproducție, ateliere școlare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultură ale studenților, case ale corpului didactic, case universitare, tabere școlare, baze și complexuri cultural-sportive, palate și case ale copiilor și elevilor, baze de odihnă și tratament, spații cu destinația de locuință, precum și orice alt obiect de patrimoniu destinat învățământului și salariaților din învățământ. Analiza de conținut a cadrului normativ enunțat relevă că textul legal cuprinde dispoziții cu caracter general, referitoare la o categorie de bunuri generice. În aceste condiții, simpla enunțare a categoriei generice a bunurilor în cuprinsul textului legal nu are semnificația declarării bunurilor respective ca făcând automat obiect exclusiv al proprietății Ministerului Educației și Cercetării, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică universitară ori, după caz, al comunelor, orașelor, municipiilor. Așadar, în lipsa unei declarații exprese a legii organice, dispozițiile legale evocate cuprind doar nominalizarea categoriei generice a bunurilor și nu pot constitui, prin ele însele, un titlu de proprietate care să fie exhibat în cadrul acțiunii în revendicare sau în constatarea dreptului de proprietate, în lipsa întocmirii unor acte juridice ulterioare, subsecvente, necesare punerii în aplicare concretă a normelor cu caracter general, prin care să se realizeze operațiunea de determinare și individualizare a bunurilor la care se referă. Cum dispozițiile din cuprinsul art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 fac referire la categoria unor bunuri de gen (în privința cărora dreptul de proprietate se transferă numai în momentul individualizării lor), pentru a garanta aplicarea unitară a normei legale, legiuitorul a statuat explicit, în cuprinsul textului evocat, asupra necesității întocmirii unui protocol de predare-preluare în vederea reintegrării imobilelor. Așadar, în condițiile în care obiectul dedus judecății vizează acțiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, reclamantul trebuie să dovedească faptul că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Din această perspectivă, acestuia îi revine sarcina probațiunii inclusiv sub aspectul încheierii unui act juridic individual relativ la dobândirea bunului litigios, care să ateste dreptul său de proprietate asupra imobilului, respectiv încheierea protocolului de predare-preluare la care se referă norma juridică analizată. Or, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de apel nu a clarificat situația juridică a imobilului, inclusiv prin prisma faptului dacă terenul litigios în suprafață de 3.730 mp se identifică sau nu, total sau parțial, cu terenul în suprafață de 1.849 mp., menționat în protocolul de predare-preluare nr. 9126/29.08.2005-5940/20.07.2005. Totodată, Înalta Curte constată că intimatul reclamant a mai indicat, ca temei al dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului litigios, prevederile art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, conform cărora "terenurile și clădirile unităților de educație timpurie, de învățământ preșcolar, școlilor primare, gimnaziale și liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învățământ din cadrul acestora, înființate de stat, fac parte din domeniul public local și sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora și sunt administrate de către consiliile de administrație, conform legislației în vigoare." Aceste prevederi stabilesc apartenența bunurilor la domeniul public al unității administrativ-teritoriale, însă nu sunt în măsură să constituie un mod distinct de dobândire a dreptului de proprietate, astfel încât titularul acestuia este ținut să probeze, în prealabil, existența acestui drept în patrimoniul său și apoi, în baza prevederii legale menționate, să fie inclus bunul respectiv în domeniul public local. În raport cu art. 554 alin. (1) și art. 858 C. civ., conform cărora un bun formează obiectul proprietății publice numai dacă a fost dobândit de titularul său prin unul dintre modurile prevăzute de lege, reclamantul este chemat să facă dovada unui titlu de proprietate valabil constituit asupra bunului litigios. Pentru a se reține trecerea terenului în discuție în proprietatea unității administrativ-teritoriale trebuie să se stabilească, în prealabil, existența dreptului de proprietate al Statului Român asupra bunului imobil invocat și apoi îndeplinirea tuturor cerințelor prevăzute de art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, în sensul includerii bunului în categoria celor la care se referă norma citată, în condițiile în care evidențele de publicitate imobiliară o menționează pe pârâtă ca titular al dreptului de proprietate. Apoi, trebuie analizată împrejurarea dacă a fost încheiat sau nu un protocol de predare-preluare cu privire la terenul în discuție, în întregul său, urmând a se avea în vedere consecințele juridice sub aspectul reținerii dreptului de proprietate asupra bunului litigios în măsura în care protocolul invocat în probațiune nu include terenul sau parte din terenul ce formează obiectul prezentei judecăți. Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reține caracterul fondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece decizia instanței de apel a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, nefiind suficient stabilită situația juridică a terenului, în vederea includerii acestuia în categoria imobilelor supuse reintegrării, și nici verificată îndeplinirea cerinței legate de încheierea protocolului de predare-preluare în vederea constituirii dreptului de proprietate în baza legii, în favoarea unității administrativ-teritoriale. În aceste condiții, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în vederea judecării apelului principal, prilej cu care instanța de apel va ține seama de dezlegările cuprinse în prezenta decizie și va administra probatoriul pe care îl consideră adecvat în vederea stabilirii exacte a situației juridice a imobilului la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor legale de care se prevalează reclamantul în promovarea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate. Totodată, este necesar a se lămuri împrejurarea includerii ori neincluderii, totale sau parțiale, a terenului în suprafață de 3.730 mp în terenul în suprafață de 1.849 mp., menționat în protocolul de predare-preluare de care se prevalează reclamantul, iar în funcție de rezultatul analizei, să se cerceteze modul de dobândire a dreptului de proprietate prin efectul legii, conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995. În privința soluției pronunțate, în primul ciclu procesual, asupra apelului incident, respins ca rămas fără obiect, se constată că partea interesată nu a înțeles să exercite recurs principal sau recurs incident, astfel încât decizia instanței de apel s-a definitivat prin nerecurare, în această privință. În condițiile în care niciuna dintre părți nu a înțeles să învestească instanța de recurs cu exercitarea controlului judiciar asupra soluției date apelului incident, nu este posibilă casarea deciziei în această privință, ținând seama de limitele învestirii instanței de recurs, conform art. 494, coroborat cu art. 477 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 4A din 17 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite la aceeași instanță de apel, spre rejudecare, apelul principal declarat de reclamant, menținând dispoziția privind respingerea apelului incident, ca rămas fără obiect. Totodată, cu ocazia rejudecării, în măsura existenței unor solicitări în acest sens, se va ține seama inclusiv de cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu procesual și cu prezentul recurs, având în vedere că, la acest moment, nu este stabilită, în mod definitiv, culpa procesuală în promovarea prezentului litigiu.