ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1771/2024

Ședința publică din data de 25 iunie 2024

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul secției civile a Judecătoriei sectorului 4 București la data de 27 februarie 2024, sub nr. x/2024, creditoarea A., prin intermediul executorului judecătoresc Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești B., a solicitat încuviințarea executării silite asupra debitorilor Curtea de Apel București și Tribunalul Bucuresti, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1301 din 11 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775 din 16 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Prin sentința civilă nr. 3441 din 29 februarie 2024, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivarea soluției pronunțate, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2)

1

din C. proc. civ., instanța a reținut că, față de faptul că debitorii sunt instanțele imediat superioare Judecătoriei Sectorului 4 București, se impune declinarea cauzei către una dintre judecătoriile aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

De asemenea, a reținut că invocarea excepției necompetenței teritoriale se justifică prin raportare la posibilitatea dobândirii, în viitor, de către debitori a calității de reclamanți în ipoteza intervenirii unor incidente în cadrul executării silite, ceea ce ar atrage incidența prevederilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a pronunțat sentința civilă nr. 2933/2024 din 12 aprilie 2024, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerente, instanța a reținut că, în cauză, competentă teritorial în soluționarea pricinii este Judecătoria sectorului 4 București chiar și prin raportare la prevederile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

din C. proc. civ. având în vedere că acestea reglementează o competență teritorială alternativă în favoarea sediului oricăruia dintre debitori, alegerea fiind făcută de către creditoare prin sesizarea instanței în circumscripția căreia se află sediul unuia dintre debitori, în aplicarea art. 116 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauza de față, instanțele de judecată aflate în conflict au analizat competența teritorială raportat la calitatea debitoarelor de instanțe de judecată, reținând incidența art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

din C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială, de ordine privată, care nu poate fi invocată, din oficiu, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., fără a avea în vedere calitatea de grefier a creditoarei pentru care a fost formulată cererea de încuviințare a executării silite, și care constituie criteriu prioritar în stabilirea instanței competente teritoriale având în vedere caracterul imperativ al art. 127 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ.

Așadar, în stabilirea competenței teritoriale, în condițiile art. 127 din C. proc. civ., calitatea de grefier a reclamantei/petentei-creditoare primează calității pârâtelor-debitoare, de instanțe de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte urmează a stabili instanța competentă teritorial prin raportare la calitatea de grefier a petentei.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că obiectul pricinii deduse judecății îl constituie cererea de încuviințare a executării silite, formulate de creditoarea A., prin intermediul executorului judecătoresc Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești B., de încuviințare a executării silite a debitorilor Curtea de Apel București și Tribunalul București, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1301/11.05.2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/16.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Înalta Curte reține că, în materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenței teritoriale prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. conform cărora:"instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

În conformitate cu aceste dispoziții legale, soluționarea cererii de încuviințare a executării silite revine în competența instanței de executare, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul debitorului - în speță fiind doi debitori, respectiv Curtea de Apel București, cu sediul în București, și Tribunalul București cu sediul în București.

În aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că, instanța competentă în soluționarea cererii de încuviințare a executării silite ar fi oricare dintre cele două instanțe în circumscripția căreia se află sediul celor două debitoare, respectiv Judecătoria sectorului 3 București sau Judecătoria sectorului 4 București, alegerea între cele două instanțe deopotrivă competente, urmând a fi făcută de reclamant, în aplicarea art. 116 din C. proc. civ.

Se constată, însă, că A., în calitate de creditoare, în numele căreia executorul judecătoresc a formulat cererea de încuviințare a executării silite, este grefier în circumscripția Curții de Apel București.

În raport de particularitatea speței, determinată de calitatea creditoarei de grefier în cadrul Curții de Apel București, în cauză devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării organului de executare, respectiv 26 februarie 2024, care stipulează că:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.(2

1

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Cu toate că acest articol are titlul marginal "competența facultativă", în realitate, dispozițiile alin. (1) la acestui articol sunt imperative, textul de lege utilizând expresia "va sesiza".

Din coroborarea dispozițiilor legale anterior redate, se desprinde concluzia conform căreia, atunci când un grefier formulează o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, are obligația să sesizeze una dintre instanțele judecătorești, de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Aceasta este și situația din prezenta cauză - creditoarea A., în numele căreia executorul judecătoresc a formulat cererea de executare silită, având la data sesizării instanței, 27 februarie 2024, calitatea de grefier în cadrul Curții de Apel București, în circumscripția căreia este și Judecătoria sectorului 4 București pe rolul căreia a fost înregistrată cererea dedusă judecății.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., aceasta avea obligația de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel București.

Fără a constitui în sine un considerent decizoriu în stabilirea competenței în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, Înalta Curte constată că Tribunalul Vâlcea care a pronunțat sentința civilă nr. 1301 din 11.05.2021 a cărei punere în executare se solicită, a reținut că este competent teritorial și material să judece pricina prin raportare la calitatea reclamanților de personal auxiliar de specialitate conex în cadrul Judecătoriei sectorului 3 București, din care face parte și petenta din prezenta cauză.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2024.