ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1290/2024

HOTĂRÂRE

15.05.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1290/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 13 februarie 2024, creditoarea, prin intermediul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești A., a solicitat încuviințarea executării silite asupra debitorilor, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1301/11.05.2021 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/16.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 2877 din 21 februarie 2024, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 alin. (1), alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., conform cărora în cazul în care se formulează o cerere împotriva unei instanțe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Constatând că debitorii sunt instanțele imediat superioare Judecătoriei Sectorului 4 București, instanța a concluzionat că se impune declinarea cauzei către una dintre judecătoriile aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

Deși în cererea de încuviințare debitorii instanțe de judecată sunt pârâți, aspect care ar determina o competență alternativă conform art. 127 alin. (2)

prin raportare la art. 127 alin. (2) C. proc. civ., instanța inițial învestită a avut în vedere unicitatea instanței de executare, chemate să judece o serie de acțiuni ulterioare încuviințării executării silite în care debitorii instanțe de judecată (ierarhic superioare prezentei judecătorii) ar fi reclamanți.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr. 4246 din 14 martie 2024, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că art. 666 din C. proc. civ., care reglementează soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, stipulează în sensul că debitorul nu participă la judecarea cererii, nu este citat, nu i se comunică și nu poate ataca încheierea.

Ca atare, încuviințarea executării silite intră în categoria procedurilor necontencioase, pentru a căror soluționare, deși este nevoie de intervenția instanței, nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană.

Or, în aceste circumstanțe, a reținut că art. 127 din C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitate în cauză, nefiind întrunită condiția pentru care a fost instituită o atare reglementare, respectiv aceea a înlăturării oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții.

În raport de aceste considerente, instanța a reținut că instanța de executare competentă să soluționeze, potrivit art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite este instanța în a cărei circumscripție se află domiciliul/sediul debitorului, conform art. 651 alin. (1) din același Cod, respectiv Judecătoria Sectorului 4 București.

Totodată, a argumentat că și cu luarea în considerare și a modificărilor legislative în privința competenței instanței de executare, și în raport de dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., competența de soluționare a prezentei cereri aparține tot Judecătoriei Sectorului 4 București, întrucât, în cererea de încuviințare, debitorii instanțe de judecată sunt pârâți, aspect care ar determina o competență alternativă conform art. 127 alin. (2)

prin raportare la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în condițiile în care creditorul prin executorul judecătoresc a sesizat una dintre instanțele competente alternativ să soluționeze prezenta cerere, competența în soluționarea cererii de încuviințare a executării silite rămâne câștigată în favoarea instanței alese de petent, având în vedere că potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1301/11.05.2021 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/16.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești A., la cererea creditoarei B..

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost generat de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care calitatea de debitori aparține Curții de Apel București și Tribunalului București.

Încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) din același Cod, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În raport de particularitatea cauzei, determinată de calitatea debitorilor, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

C. proc. civ., potrivit cărora (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător, care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care iși desfășoară activitatea; (2

) dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În această situație, Înalta Curte observă că, în mod greșit, Judecătoria Sectorului 4 București și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită reținând aplicabilitatea dispozițiilor legale precitate și calitatea de debitoare a Curții de Apel București, instanță superioară Judecătoriei Sectorului 4 București, întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparțialitatea obiectivă a instanței este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu și a instanței de judecată.

Astfel, dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., reglementează o competență facultativă pentru situația în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanța de judecată sunt părți pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece pricina sau împotriva instanței competente sau unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul oferit de lege.

Sintagma "cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanței de judecată, în spectrul acestora fiind incluse și cererile de încuviințare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditoarea B. nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. și a introdus cererea la Judecătoria Sectorului 4 București, instanța de la sediul debitoarei Curtea de Apel București, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

În această situație nu putea să opereze prorogarea de competență, reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., și nici instanța nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voința petentei, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Sectorului 4 București, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.