ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1713/2024

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, secția civilă, în data de 23 februarie 2024, sub nr. x/2024, petentul SCPEJ A. a solicitat, la cererea creditoarei B., încuviințarea executării silite asupra debitorilor Curtea de Apel București și Tribunalul București, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1301/11.05.2021 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/16.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Prin sentința civilă nr. 3438 din 29 februarie 2024, Judecătoria Sector 4 București, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivare, această instanță a redat textul art. 127 din C. proc. civ. și a reținut că, față de prevederile art. 127 alin. (2

1

) din cod și de faptul că debitorii sunt instanțele imediat superioare Judecătoriei Sectorului 4 București, se impune declinarea cauzei către una dintre judecătoriile aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

A mai reținut că, deși în cererea de încuviințare debitorii instanțe de judecată sunt pârâți, aspect care ar determina o competență alternativă conform art. 127 alin. (2

1

) prin raportare la art. 127 alin. (2) C. proc. civ., trebuie avută în vedere unicitatea instanței de executare, chemate să judece o serie de acțiuni ulterioare încuviințării executării silite în care debitorii instanțe de judecată (ierarhic superioare prezentei judecătorii) ar fi reclamanți.

Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 2943/2024 din 12 aprilie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența în cauză a art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite fiind de competența instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul/sediul debitorului, conform art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.

Luând în considerare și modificările legislative în privința competenței instanței de executare, instanța a reținut că și în raport cu dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., competența de soluționare a cererii aparține tot Judecătoriei Sectorului 4 București.

A mai reținut că debitorii instanțe de judecată sunt pârâți, aspect ce ar determina o competență alternativă conform art. 127 alin. (2

1

) raportat la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în condițiile în care creditorul, prin executorul judecătoresc, a sesizat una dintre instanțele competente alternativ să soluționeze prezenta cerere, competența în soluționarea cererii de încuviințare a executării silite rămâne câștigată în favoarea instanței alese de petent, având în vedere că, potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Instanța a mai reținut că se determină competența unei instanțe în funcție de situația de fapt de la momentul la care se analizează competența acesteia, iar nu în funcție de eventuale împrejurări viitoare și incerte ca realizare.

În plus, dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. conferă un drept de opțiune reclamantului în alegerea competenței în cazul cererii introduse împotriva unui judecător (sau instanță de judecată) care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Obiectul cererii deduse judecății constă în solicitarea creditorului, prin intermediul executorului judecătoresc, privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1301/11.05.2021 a Tribunalului Vâlcea, împotriva debitorilor Tribunalul București și Curtea de Apel București, cerere asupra căreia instanțele aflate în conflict, în examinarea competenței teritoriale, au apreciat în mod diferit asupra incidenței sau neincidenței art. 127 din C. proc. civ. în procedura încuviințării executării silite.

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost generat de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care calitatea de debitori aparține Curții de Apel București și Tribunalului București.

Încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) din același Cod, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În raport de particularitatea cauzei, determinată de calitatea debitorilor, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2

1)

C. proc. civ., potrivit cărora (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător, care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care iși desfășoară activitatea; (2

1

) dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În această situație, Înalta Curte observă că, în mod greșit, Judecătoria Sectorului 4 București și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită reținând aplicabilitatea dispozițiilor legale precitate și calitatea de debitori a Curții de Apel București și a Tribunalului București, instanțe superioare Judecătoriei Sectorului 4 București, întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparțialitatea obiectivă a instanței este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu și a instanței de judecată.

Astfel, dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) C. proc. civ., reglementează o competență facultativă pentru situația în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanța de judecată sunt părți pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece pricina sau împotriva instanței competente sau unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul oferit de lege.

Sintagma "cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanței de judecată, în spectrul acestora fiind incluse și cererile de încuviințare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditoarea nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ. și a introdus cererea la Judecătoria Sectorului 4 București, instanța de la sediul debitoarei Curtea de Apel București, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

În această situație nu putea să opereze prorogarea de competență, reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., și nici instanța nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voința petentei, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Sectorului 4 București, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.