ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1642/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Tribunalul Arbitral Timiș, sub nr. dosarului arbitral nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate că, pe durata căsătoriei, soții au dobândit în comun imobilul situat în comuna Moșnița Nouă, satul Moșnița Nouă, str. x, înscris în CF x Moșnița Nouă, precum și bunuri mobile, constând în mobilă și aparatură electrocasnică; să se constate contribuția sa la dobândirea bunurilor comune în cotă de 44%; să se dispună sistarea stării de devălmășie și efectuarea partajului, prin atribuirea în natură, în cotă de 1/1, către pârât, a bunurilor respective; să fie obligat pârâtul să-i plătească o sultă reprezentând contravaloarea contribuției de 44% la dobândirea bunurilor comune; să se dispună înscrierea în CF x Moșnița Noua, în cotă de 1/1, a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului, precum și notarea sultei; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor arbitrale și onorariului de avocat.

Pe cale reconvențională, pârâtul B. a solicitat să se constate contribuția sa majoritară de 90% la dobândirea imobilului situat în comuna Moșnița Nouă, sat Moșnița Nouă, str. x, reclamanta având o contribuție de 10%; să se dispună ieșirea din indiviziune, prin atribuirea către pârât a bunului imobil, cu obligarea sa la plata, către reclamantă, a sultei corespunzătoare cotei acesteia de 10%, în termen de 12 luni de la soluționarea definitivă a cauzei; să se dispună rectificarea CF sub nr. x Moșnița Nouă, în sensul înscrierii dreptului pârâtului de proprietate asupra întregului bun imobil; să se dispună partajarea bunurilor comune mobile, dobândite în cursul căsătoriei, conform cotei de contribuție de 50% pentru fiecare soț, prin formarea unui singur lot, ce urmează a fi atribuit în natură reclamantei, urmând ca aceasta să fie obligată la plata unei sulte către pârât.

La 20 aprilie 2023, reclamanta a depus precizare a cererii de arbitrare, prin care a solicitat să se constate că, pe durata căsătoriei, soții au dobândit în comun imobilul situat în comuna Moșnița Nouă, satul Moșnița Nouă, str. x, înscris în CF x Moșnița Nouă, precum și bunuri mobile, constând în mobilă și aparatură electrocasnică; să se constate contribuția sa la dobândirea acestor bunuri comune în cotă de 44%; în temeiul art. 676 din C. civ., să se dispună vânzarea, prin intermediul executorului judecătoresc, la licitație publică, a bunului imobil și a bunurilor mobile, pentru prețul de 140.000 euro, urmând ca acesta să fie distribuit către coproprietari, proporțional cu cota-parte a fiecăruia.

Prin hotărârea arbitrală nr. 5 din 30 iunie 2023, Tribunalul Arbitral Timiș a admis în parte cererea arbitrală, astfel cum a fost precizată, a constatat că soții au dobândit în comun dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF Nr. x-Cl-U2, situat în satul Moșnița Nouă, județul Timiș, precum și asupra bunurilor mobile, constând în mobilier și aparatură electrocasnică, a stabilit că reclamanta are o cotă de 30% și pârâtul are o cotă de 70% din valoarea bunurilor partajabile, a respins capătul de cerere privind executarea silită a bunurilor, a dispus că bunurile mobile rămân în patrimoniul pârâtului, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.850 RON, reprezentând taxa arbitrală, suma de 700 RON, reprezentând raport de evaluare, și suma de 4.900 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Prin acțiunea în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă la 11 iulie 2023, reclamantul B. a solicitat suspendarea executării și anularea hotărârii arbitrale nr. 5 din 30 iunie 2023.

Prin sentința civilă nr. 2 din 14 septembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins acțiunea în anulare și a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, la 1 noiembrie 2023, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea sentinței, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel a nesocotit dispozițiile procedurale cuprinse în art. 608 alin. (1) lit. b) și art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., precum și normele de drept material cuprinse în art. 1.242, art. 1.247 și art. 1.268 din C. civ.

În argumentare, recurentul-reclamant a susținut, în sinteză, că, în ceea ce privește bunul imobil, convenția arbitrală este nulă absolut, pentru lipsa formei autentice notariale, impuse de art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., iar, referitor la bunurile mobile, că nu există convenție arbitrală, context în care a învederat că instanța de apel a interpretat și a aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând recursul, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, pentru următoarele considerente de drept:

Conform art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., hotărârea curții de apel, prin care se soluționează acțiunea în anulare, este supusă recursului.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor".

Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar doar prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual, părțile putând-o critica numai pentru motivele prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În prezenta cauză, se constată că recurentul-reclamant a respectat aceste exigențe legale, din moment ce argumentele pe care le-a invocat prin memoriul de recurs se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., susținându-se, în esență, că instanța de apel a nesocotit atât dispozițiile procedurale cuprinse în art. 608 alin. (1) lit. b) și art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., cât și normele de drept material cuprinse în art. 1.242, art. 1.247 și art. 1.268 din C. civ.

Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate sunt fondate.

Astfel, acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 5 din 30 iunie 2023 a fost întemeiată pe două motive, și anume pe cele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. a) ("litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului") și lit. b) ("tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrala sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante") din C. proc. civ.

În ceea ce privește respingerea motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., recurentul-reclamant nu a formulat critici.

Referitor la motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., curtea de apel l-a respins, reținând, printre altele, că "tribunalul arbitral nu a soluționat pe fond nicio cerere care să implice transferul dreptului de proprietate sau constituirea unui drept real asupra bunului imobil, convenția arbitrală încheiată sub semnătură privată producând efecte cu privire la capetele de cerere soluționate de către tribunalul arbitral, care nu implicau transferul sau constituirea unui drept real asupra imobilului".

În acord cu susținerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, prin raportare la conținutul convenției arbitrale și la cererile cu care a fost învestit tribunalul arbitral, curtea de apel a aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Sub un prim aspect, în ceea ce privește bunurile mobile dobândite de către soți în timpul căsătoriei, se reține că, deși acestea nu au fost menționate de părți în convenția arbitrală pe care au încheiat-o, totuși au făcut obiectul atât a cererii de arbitrare, astfel cum a fost precizată ulterior, cât și a cererii reconvenționale, iar tribunalul arbitral a constatat caracterul de bunuri comune al mobilierului și al aparaturii electrocasnice, a stabilit că soția are o cotă de 30% și soțul o cotă de 70% din valoarea bunurilor partajabile (inclusiv bunurile mobile) și a dispus ca bunurile mobile să rămână în patrimoniul recurentului-reclamant.

În atare condiții, este fondată susținerea recurentului-reclamant, în sensul că tribunalul arbitral a soluționat capetele de cerere care priveau bunurile mobile, în lipsa unei convenții arbitrale care să privească și aceste bunuri, fiind incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. civ., conform căruia "tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală". De altfel, curtea de apel nu a analizat, sub nicio formă, dacă exista convenție arbitrală și în ceea ce privește bunurile mobile dobândite de foștii soți.

Sub al doilea aspect, referitor la imobilul dobândit de către soți în timpul căsătoriei, se reține că este lipsit de relevanță argumentul curții de apel, potrivit căruia tribunalul arbitral nu a soluționat pe fond nicio cerere care să implice transferul dreptului de proprietate sau constituirea unui drept real asupra bunului imobil. În același sens, nu poate fi primită susținerea intimatei din întâmpinare, în sensul că prevederile art. 548 alin. (2) din C. proc. civ. au în vedere doar situația în care hotărârea arbitrală este, ea însăși, aptă să transfere dreptul de proprietate asupra unui imobil, nu și ipoteza în care, prin alte acte sau fapte juridice, se va proceda la transferarea proprietății asupra bunului imobil.

Aceasta, întrucât valabilitatea convenției arbitrare, prin prisma cerinței de formă impuse de art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., se verifică și se stabilește doar în funcție de conținutul ei, nu și de soluția pronunțată de către tribunalul arbitral, textul de lege indicat având în vedere ipoteza clară în care "convenția arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate și/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil".

Or, convenția arbitrală pe care părțile au încheiat-o are ca obiect sistarea stării de devălmășie, prin partajul bunurilor comune, conform cotelor de contribuție a soților la dobândirea acestora, în cuprinsul convenției menționându-se "intenția părților de a efectua partajul cu privire la imobilul casă și teren, situat administrativ în satul Moșnița Nouă (comuna Moșnița Nouă), str. x ap. 2, imobil înscris în CF x Moșnița Nouă". De altfel, chiar curtea de apel a reținut că "în cuprinsul convenției arbitrale, s-a consemnat faptul că părțile au avut o poziție divergentă cu privire la stabilirea sultei și a cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune, nefiind îndeplinite condițiile pentru efectuarea amiabilă a partajului, motiv pentru care au căzut de acord să apeleze la Tribunalul arbitral Timiș", precum și că "în cuprinsul convenției încheiate în scris, părțile au arătat că vor să soluționeze litigiul legat de încetarea comunității de bunuri, ca urmare a divorțului, pe calea arbitrajului instituționalizat".

Mai mult, se observă că, prin cererea inițială de arbitrare, s-a solicitat, printre altele, să se dispună sistarea stării de devălmășie, prin atribuirea în natură, către recurentul-reclamant, a imobilului și a bunurilor mobile, cu obligarea acestuia la plata unei sulte. Este adevărat că această cerere a fost precizată ulterior, însă și în cadrul cererii precizatoare s-a solicitat, printre altele, ca, în temeiul dispozițiilor art. 676 din C. civ., să se dispună vânzarea, prin intermediul executorului judecătoresc, la licitație publică, a bunului imobil și a bunurilor mobile pentru prețul de 140.000 euro, urmând ca acesta să fie distribuit către coproprietari, proporțional cu cota fiecăruia. De asemenea, prin cererea reconvențională, s-a solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune, prin atribuirea către recurentul-reclamant a bunului imobil, cu obligarea sa la plata unei sulte.

În acest context, este evident că, indiferent de soluția pronunțată de către tribunalul arbitral, convenția arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, fiind îndeplinită premisa avută în vedere de art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că, potrivit acestui text legal, convenția arbitrală trebuia încheiată în formă autentică notarială, sub sancțiunea nulității absolute. În același sens, dreptul comun reprezentat de art. 1.242 alin. (1) din C. civ. prevede că "este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă", regimul nulității absolute fiind cel reglementat prin dispozițiile art. 1.247 alin. (1)-(4) din C. civ.

Din moment ce convenția arbitrală nu a fost încheiată în formă autentică notarială, astfel cum impune art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că aceasta este nulă absolut, pentru lipsa formei ad validitatem, potrivit textelor de lege indicate mai sus, fiind incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. civ., conform căruia "tribunalul arbitral a soluționat litigiul în temeiul unei convenții nule".

În acord cu susținerile recurentului-reclamant, aceste dispoziții legale au fost aplicate, în mod greșit, de către curtea de apel, care și-a fundamentat raționamentul logico-juridic pe un argument lipsit de relevanță, și anume că, din moment ce tribunalul arbitral a respins capătul de cerere privind executarea silită a bunurilor, nu a soluționat pe fond nicio cerere care să implice transferul dreptului de proprietate sau constituirea unui drept real asupra bunului imobil.

În raport cu considerentele expuse, se reține că, în mod nelegal, curtea de apel nu a reținut incidența în cauză a motivului prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., sub ambele sale ipoteze (lipsa convenției arbitrale, în cazul bunurilor mobile, și convenție arbitrală nulă absolut, în cazul imobilului), motiv care conducea la admiterea acțiunii în anulare și desființarea hotărârii arbitrale nr. 5 din 30 iunie 2023, date de Tribunalul Arbitral Timiș.

Față de aceste considerente, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-reclamant și că sentința recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor procedurale, precum și a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 497 raportat la art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Dată fiind această soluție, care nu permite, la acest moment, stabilirea părții care a pierdut procesul, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată efectuate de recurentul-reclamant în recurs urmează a fi avute în vedere de curtea de apel, cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de către reclamantul B. împotriva sentinței civile nr. 2 din 14 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2024.