ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2022

HOTĂRÂRE

21.06.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Deliberând, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel Târgu Mureș la data de 6 aprilie 2022 și redirecționată administrativ către Tribunalul Mureș, secția civilă, petentul A. a solicitat eliberarea certificatului prevăzut în Anexa I din Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene, în ceea ce privește decizia civilă nr. 521/A/31 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În motivarea cererii, s-a arătat că certificatul solicitat îi este necesar petentului în vederea punerii în executare a hotărârii judecătorești menționate în Ungaria.

Prin sentința civilă nr. 49/C/4 mai 2022, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, reținând că aceasta este instanța la care se referă prevederile art. I

- art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006, ca instanță care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se invocă, iar nu instanța la care se află dosarul la momentul formulării cererii de emitere a certificatului de titlu executoriu european.

Prin încheierea nr. 29/CF din 19 mai 2022, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă a admis excepția necompetenței material a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, a constatat ivit un conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență, reținând în esență, că prezenta cerere pentru eliberarea certificatului de titlu executoriu european nu poate fi disociată de cauza în care a fost pronunțată hotărârea ce face obiectul acesteia, cauză care în speță a fost soluționată în primă instanță de Tribunalul Mureș.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență materială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Târgu-Mureș cu privire la soluționarea cererii formulate de petentul A., de emitere a certificatului prevăzut în Anexa I din Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene, în ceea ce privește decizia civilă nr. 521/A/31 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Conflictul ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, este consecința interpretării diferite a normelor juridice înscrise în art. I

- art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, act normativ ce reglementează aplicarea Regulamentului (U.E.) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012, privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

Art. I

din O.U.G. nr. 119/2006, prevede că "În vederea aplicării Regulamentului (UE) nr. 1.215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, denumit în continuare Regulamentul nr. 1.215/2012, se stabilesc următoarele reguli: (…) - Art. 3 (1) În cazul hotărârilor judecătorești, inclusiv al tranzacțiilor judiciare, pronunțate, respectiv aprobate sau încheiate în România, care urmează a fi puse în executare într-un alt stat membru al Uniunii Europene, competența de a emite, potrivit art. 53 sau după caz, art. 60 din Regulamentul nr. 1.215/2012, certificatul prevăzut în anexa I sau, după caz, în anexa II din același regulament aparține instanței care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se invocă sau a cărei executare se solicită".

În speță, prin sentința civilă nr. 446/02.04.2019, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., această soluție fiind reformată prin Decizia nr. 521/A/31 octombrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumei de 232.370 RON, reprezentând despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data pronunțării hotărârii până la plata integrală a debitului și a cheltuielilor de judecată în sumă de 7.818 RON pentru judecata în primă instanță, respectiv 3.959 RON pentru judecata în apel.

La data de 6 aprilie 2022 petentul A. a solicitat Curții de Apel Târgu Mureș emiterea certificatului de titlu executoriu european, în ceea ce privește decizia civilă nr. 521/A/31 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Aplicând metoda de interpretare teleologică a dispozițiilor art. I

- art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006, cu referire la sintagma "instanța care a pronunțat hotărârea", Înalta Curte constată că aceasta vizează prima instanță de judecată, aceasta fiind instanța care a pronunțat hotărârea în cauză, hotărâre care face obiectul căilor de atac prevăzute de lege și care astfel, poate fi doar reformată, nu însă și eliminată din punct de vedere juridic. Așadar, sintagma "hotărârea a cărei recunoaștere se invocă sau a cărei executare se solicită" vizează hotărârea primei instanțe de judecată, evident în forma eventual modificată în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în privința sa.

Folosind și argumentul de analogie, specific de asemenea metodei de interpretare teleologică a normelor juridice, Înalta Curte constată că rezolvarea este similară modului de reglementare gândit de legiuitor cu privire la instituția învestirii hotărârilor judecătorești cu formula executorie din vechiul C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 374 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, "învestirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanță". Din textul citat rezultă că legiuitorul a stabilit astfel o norma de competență materială prin care a determinat care anume instante, din ierarhia sistemului judiciar, au aptitudinea de a îndeplini întocmirea acestui act procedural, fiind fără relevanță care anume hotărâre se învestea: de fond, de apel ori de recurs, astfel încât învestirea hotărârilor cu formula executorie se făcea de prima instanță, chiar dacă hotărârea sa a fost modificată sau chiar anulată în căile de atac.

Un argument de optică legislativă similară celei din prezenta cauză îl regăsim și în cazul instituției - de această dată reglementate și în noul C. proc. civ. - al încuviințării executării silite, instanța de executare fiind prevăzută de legiuitor a fi judecătoria (art. 651 C. proc. civ.), indiferent de instanța (de fond, de apel sau de recurs) care a emis hotărârea definitivă dintre cele menționate la art. 634 C. proc. civ.

Prin urmare, în temeiul tuturor acestor considerente conjugate, în speța pendinte prima instanță competentă material să soluționeze cererea formulată este Tribunalul Mureș, chiar dacă hotărârea pronunțată de acesta a fost reformată în apel, prin decizia civilă nr. 521/2019 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Mureș este instanța competentă material să soluționeze cererea, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.