Decizia nr. 1396/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale Prin cererea înregistrată la data de 15 noiembrie 2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2023, petentul A. a solicitat instanței să dispună sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale: 1. neconstituționalitatea art. 506 alin. (1) C. proc. civ. (lipsa posibilității depunerii contestației în anulare în cauzele urgente, soluționate prin ordonanță președințială, în termen de la pronunțare versus în termen de la comunicare, în forma sa actuală); 2. neconstituționalitatea art. 503 alin. (3) C. proc. civ. în raport cu art. 503 alin. (2) C. proc. civ., referitor la încălcarea art. 13 alin. (1) C. proc. civ. (imposibilitatea apărării din cauza restricționării motivelor de anulare), comparativ cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ. 3. neconstituționalitatea art. 258 alin. (1) C. civ., referitor la încălcarea art. 71 alin. (1) C. civ., a art. 71 alin. (2) C. civ., la încălcarea art. 26 alin. (1) (viața familială) din Constituția României și la încălcarea art. 8 CEDO (lipsa definiției clare a familiei, a vieții de familie, mai ales în cazurile familiilor cu copii și părinți în curs de divorț - familia monoparentală este neconstituțional definită și este discriminat, până la soluționarea divorțului, părintele la care copilul nu locuiește); 4. neconstituționalitatea art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, referitor la încălcarea art. 24 alin. (1) Constituția României și a art. 13 alin. (1) C. proc. civ. 5. neconstituționalitatea art. 519 C. proc. civ. (lipsa posibilității sesizării ICCJ în recurs în hotărârile cu căi de atac doar prin apel). În drept, au fost invocate dispozițiile art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) și art. 146 lit. d) din Constituția României.

Încheierea pronunțată de Curtea de Apel București Prin încheierea de ședință din 13 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis, în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A. și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 503 alin. (3) din C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituția României; a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., art. 258 alin. (1) din C. civ., art. 71 alin. (1) și (2) din C. civ., art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respectiv art. 519 din C. proc. civ.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 517 din 27 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din 13 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2023.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a formulat "cerere de anulare" petentul A.. În susținerea căii de atac formulate, petentul a solicitat anularea deciziei atacate, ca urmare a nemotivării în termen a acesteia și a îngrădirii, pe cale de consecință, a dreptului său la apărare și la o judecată dreaptă și corectă. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 CEDO, art. 174 alin. (1) și (3), art. 175 alin. (1), art. 176 pct. 6, art. 178 alin. (1)-(2), art. 488 alin. (1) pct. 5-6, 522 alin. (1)-(2) și art. 999 alin. (4) C. proc. civ., respectiv art. 23 alin. (2) și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respectiv deciziile Curții Constituționale nr. 366/30.04.2015, nr. 171/22.03.2005 și nr. 194/27.04.2004. În data de 24.04.2024, petentul a depus note scrise, prin care a arătat că își menține cererea de anulare a deciziei atacate și că solicită acordarea unui termen grabnic pentru soluționarea acesteia.

Apărările formulate în cauză În cauză nu au fost formulate întâmpinări de către intimați. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând calea de atac intitulată "cerere de anulare", formulată de petent, în raport cu conținutul cererii deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: Sub un prim aspect, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, în alți termeni, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție dispunând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora să se realizeze în condițiile legii. Or, în speță, se observă că petentul a înțeles să învestească instanța supremă, în data de 19 aprilie 2024, cu o "cerere de anulare" a deciziei nr. 517 din 27.02.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de aceeași parte împotriva încheierii de ședință din 13 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2023, cale de atac ce nu este prevăzută de lege. În egală măsură, examinând cererea dedusă judecății, se constată că aceasta nu îndeplinește nici condițiile de formă prevăzute de lege, fiind lipsită de motivele pe care se întemeiază și care să permită o eventuală calificare juridică exactă a acesteia, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. Or, în această privință, potrivit dispozițiilor art. 196 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde motivele de fapt și de drept ale acesteia este nulă. În mod corelativ, aceleași exigențe legale sunt impuse și de prevederile art. 148 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc, ca regulă generală, că orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă inclusiv motivele acesteia. Date fiind lipsurile cu privire la forma cererii deduse judecății, petentul a fost citat în data de 29 aprilie 2024 (conform procesului-verbal de înmânare de la fila x), pentru termenul de judecată din 22 mai 2024, cu mențiunea aplicării sancțiunii anulării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 196 alin. (1) și art. 503 C. proc. civ., față de caracterul inform al cererii și de neindicarea motivelor care să susțină demersul judiciar al părții, astfel cum a fost stabilită prin rezoluția de primire a dosarului, nefiind dedusă judecății nici ulterior acestui moment o argumentație juridică propriu-zisă, care să permită încadrarea cererii într-o cale de atac prevăzută de lege. În schimb, rezumându-se, prin cererea formulată, la prezentarea unor împrejurări străine de soluția pronunțată în prezenta pricină de către instanța de recurs și fără a preciza, în mod efectiv, în ce constă eventuala nelegalitate a hotărârii atacate din perspectiva cazurilor subsumabile unei căi de atac prevăzute de lege, petentul omite să supună analizei instanței elemente concrete, care să poată forma obiectul cenzurii în cadrului unei căi de atac prevăzute de lege. De asemenea, nici simpla expunere a unor texte de lege, fără a arăta de ce se impune aplicarea acestora în cauză, nu este în măsură să constituie o motivare a cererii, care să permită încadrarea acesteia într-o cale de atac prevăzută de lege. Astfel, din moment ce petentul omite a supune analizei instanței o argumentație concretă în ceea ce privește legalitatea deciziei atacate, care să facă posibilă calificarea din punct de vedere procesual a prezentului demers juridic, în speță nu este posibilă nici conturarea obiectului și a limitelor judecății de care instanța este ținută în analiza unei căi de atac, potrivit legii. În egală măsură, nici simpla susținere a petentului, cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din 22 mai 2024, conform căreia prezentei căi de atac i-ar fi aplicabile dispozițiile art. 503 C. proc. civ., nu este în măsură să acopere viciile de formă ale cererii ce constituie obiectul prezentei pricini, din moment ce afirmațiile sale generale cu privire la incidența unui temei de drept, în lipsa unei motivări corespunzătoare, în acord cu dispozițiile procedurale, nu sunt apte a atrage aplicabilitatea acestora în prezenta pricină. Cu toate acestea, chiar și în ipoteza în care dispozițiile procedurale menționate de către petent ar fi fost incidente în cauză, exercitarea căii de atac a contestației în anulare era supusă, la rândul său, obligației procesuale de indicare a unuia dintre cazurile prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează contestația în anulare obișnuită, respectiv a unuia dintre cele prevăzute de art. 503 alin. (2) din același cod, care reglementează contestația în anulare specială, însoțită, de asemenea, de o motivare efectivă, în condițiile prescrise de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., care să permită verificarea admisibilității respectivei căi extraordinare de atac, cerințe, de asemenea, neîndeplinite în speță. Prin urmare, simpla nemulțumire a părții privind soluția pronunțată în recurs, neînsoțită de o argumentație juridică propriu-zisă care să răspundă exigențelor anterior arătate, nu este în măsură să atragă o nouă judecată în prezenta pricină, fie chiar și sub forma unei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cele arătate în precedent. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite condițiile de formă ale cererii, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității actului procedural pentru lipsa motivelor, în condițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ.