ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1394/2024

Ședința publică din data de 22 mai 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 12.01.2024, sub nr. x/2024, revizuenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iași, prin primar, a solicitat revizuirea deciziei nr. 137/14.12.2023 a Tribunalului Iași, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2013, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, revizuenta a arătat că hotărârea a cărei revizuire se cere încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2017

Revizuenta a expus situația de fapt a cauzei, cu indicarea raporturilor juridice dintre părți, și a arătat că în baza procesului-verbal de adjudecare din 22.10.2012, la cererea creditoarei S.C. A. S.R.L., a fost inițiată executarea silită împotriva debitoarei CET Iași, cu consecința constituirii dosarului de executare nr. 144/2013 al BEJ B..

Prin încheierea de ședință din 11.03.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de adjudecare din 22.10.2012.

Dosarul nr. x/2013, în care a fost pronunțată decizia nr. 137/14.12.2023 a Tribunalului Iași, secția I civilă, a cărei revizuire se solicită, are ca obiect contestația la executare cu privire la actele de executare silite efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 144/2013.

Prin sentința nr. 6721/12.08.2020 a Judecătoriei Iași, astfel cum a fost menținută prin decizia nr. 137/14.12.2023 a Tribunalului Iași, secția I civilă, s-a respins contestația la executare formulată de către UAT Municipiul Iași, terț față de executarea silită din dosarul nr. x/2013, conform art. 399 alin. (1) C. proc. civ.

Contestația la executare formulată de UAT Municipiul Iasi a avut ca scop anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 144/2013, iar respingerea acesteia, atât în primă instanță, cât și în calea de atac, conduce în mod direct la validarea conținutului acestor acte, existând consecințe asupra situației juridice a bunurilor ce fac obiectul procedurii de executare silită, acestea făcând parte din domeniul public și din sistemul integrat de termoficare ce deservește Municipiul lași.

Asupra aspectelor esențiale semnalate de UAT Municipiul Iași în cadrul contestației la executare, instanțele de judecată (Tribunalul București și Curtea de Apel București) s-au pronunțat, în mod definitiv, prin hotărârile judecătorești date în cadrul dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2017

Astfel, așa cum au statuat cu putere de lucru judecat instanțele de judecată prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în dosarul nr. x/2018, bunurile care fac obiectul procesului-verbal de adjudecare reprezintă bunuri de gen, fungibile, constând în material recuperabil, iar nu în bunuri individualizate cu exactitate, reprezentând mijloace fixe, de natura utilajelor destinate și afectate prin lege funcționării sistemului integrat de termoficare organizat la nivelul Municipiului Iași.

Obiectul contestației la executare a fost delimitat și raportat strict la conținutul actelor de executare încheiate în cadrul dosarului nr. x/2013 al BEJ B., iar procedura de executare s-a demarat în baza procesului-verbal de adjudecare, ce a fost urmat de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2012.

Or, cu privire la natura juridică a acestor acte (procesul-verbal de adjudecare din anul 2012 și contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2012), s-a pronunțat anterior, în mod definitiv, Curtea de Apel București, în cadrul dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2017, anterior menționate.

Decizia atacată cu revizuire a fost dată cu încălcarea considerentelor decizorii pe care le conțin hotărârile judecătorești prin care s-a statuat cu titlu definitiv asupra naturii juridice a înscrisurilor ce stau la baza executării silite contestate de UAT Municipiul Iași, fiind astfel generate hotărâri judecătorești cu conținut contradictoriu, a căror punere în executare nu este una unitară.

Prin decizia Curții de Apel București nr. 531/20.06.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, se statuează, în mod expres și definitiv, asupra naturii juridice a actelor ce au stat la baza procedurii de executare silită, iar prin aceeași hotărâre instanța face trimitere și valorifică inclusiv conținutul hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2017.

Revizuenta a expus conținutul hotărârilor judecătorești a căror autoritate de lucru judecat se pretinde a fi încălcată prin decizia a cărei revizuire se solicită și a învederat că actele de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. x/2013, așa cum acestea au fost menținute ca urmare a pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, menționează calitatea de proprietar a S.C. A. S.R.L., în condițiile în care prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate anterior s-a reținut faptul că proprietatea bunurilor nu s-a transferat către cumpărător, dată fiind natura bunurilor, acestea fiind de gen, rămase neindividualizate.

În condițiile date, având în vedere considerentele decizorii mai sus citate, executarea silită s-a demarat fără să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar aceasta nu ține cont de natura bunurilor ce aparțin domeniului public, care sunt în stare de funcționare și care deservesc sistemul integrat de termoficare de la nivelul Municipiului Iași.

Prin decizia nr. 137/2023 din 14 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins recursul formulat de contestatorul Municipiul Iași, prin primar, împotriva sentinței nr. 6721/12.08.2020 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2013.

În data de 14 martie 2024, în termen legal, a formulat întâmpinare intimata S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

După expunerea pe larg a situației de fapt, intimata a arătat că revizuenta și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând puterea de lucru judecat prin raportare la dispozițiile instanței din hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2018 și decizia nr. 1572/2018, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017.

Precizează că dosarul nr. x/2018 al Tribunalului București a avut ca obiect contestația formulată de CET lași S.A. împotriva tabelului creanțelor debitoarei A. S.R.L., cu privire la înscrierea creanței creditorului C. și a avut drept părți pe CET Iași, în calitate de contestator, pe C., în calitate de intimat, și pe A. S.R.L., în calitate de debitor, fiind soluționat definitiv în data de 10.06.2020, în sensul respingerii contestației ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

De asemenea, în ceea ce privește dosarul nr. x/2017 al Tribunalului București, acesta a avut ca obiect contestația formulată de CET lași S.A. împotriva tabelului creanțelor debitoarei A. S.R.L. și a avut drept părți pe CET Iași, în calitate de contestator, și pe A. S.R.L., în calitate de debitor, fiind soluționat definitiv în data de 04.07.2018, prin respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Arată că prin hotărârile pronunțate în cele două dosare (nr. x/2018 și nr. y/2017) nu s-a reținut că intimata nu este proprietara bunurilor, cum afirmă revizuenta, ci faptul că transferul dreptului de proprietate se făcea pe măsura individualizării prin predare, numărare, cântărire.

În mod greșit afirmă revizuenta că s-a demarat executarea silită fără să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă și că aceasta a avut loc fără a se ține cont de natura bunurilor ce aparțin domeniului public.

Precizează că a demarat executarea silită împotriva CET Iași S.A. întrucât i-a fost oprit accesul în incinta acestei instituții și astfel a fost pusă în imposibilitatea de a individualiza bunurile prin predare, numărare, cântărire.

Susține că Municipiul Iași a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva CET Iași S.A. (dosar nr. x/2012), prin care a solicitat să se dispună obligarea CET lași S.A. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele (centralele de termoficare CET I și CET II - Holboca) și toate instalațiile aferente, identificate în protocolul de predare-primire a Sucursalei Electocentrale Iași (CET I și CET II), intabularea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate privind imobilele respective și rectificarea corespunzătoare a cărții funciare.

Arată că, în cadrul acestui dosar, Municipiul Iași a susținut, în mod nereal, că printre bunurile revendicate se află și rețele de termoficare (dintre acestea făcând parte și bunurile pe care intimata le-a adjudecat la licitația publică care a avut loc în data de 19.10.2012).

Precizează că CET Iași S.A. a fost înființată sub forma unei societăți pe acțiuni, deținute integral de Municipiul Iași, constituirea sa fiind aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 133/01.04.2002, la momentul înființării Municipiul Iași aducând prin aportare la capitalul social al societății nou-înființate centralele de termoficare CET I și CET II - Holboca, precum și instalațiile aferente acestora.

Municipiul Iași a trecut aceste bunuri din domeniul public al unității administrative-teritoriale în domeniul privat, schimbând astfel regimul juridic al acestora, bunurile putând face obiectul unor acte translative de proprietate.

Susține că, prin aportarea aceste bunuri la capitalul social al CET Iași S.A., Municipiul Iași a transferat dreptul de proprietate asupra acestora, moment de la care nu a mai avut niciun drept asupra lor.

Acest litigiu a fost soluționat definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 21.03.2019, instanța supremă admițând recursul formulat de CET Iași S.A., dispunând modificarea, în parte, a deciziei recurate și, pe cale de consecință, respingând, ca neîntemeiată, acțiunea în revendicare formulată de către Municipiul lași.

Astfel, arată că există o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție care confirmă calitatea de proprietar a CET Iași S.A. și, implicit, a intimatei asupra bunurilor care au făcut obiectul procesului-verbal de adjudecare din data de 22.10.2012.

Susține că nu sunt îndeplinite condițiile formulării unei cereri de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză și nici identitate de părți și a aspectului litigios, motiv pentru care solicită respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia atacată, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, având în vedere temeiul juridic indicat de către revizuentă (art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), se constată că, în raport cu data la care a fost înregistrată cererea de executare silită pe rolul executorului judecătoresc B., 14.02.2013 (anterioară intrării în vigoare a actualei reglementări procedural-civile, 15.02.2013), în speță sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865, aspect reținut, de altfel, și prin sentința nr. 6721/12.08.2020, pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2013 (menținută prin decizia atacată cu revizuire) și necontestat de către părțile litigante.

În acest sens, relevante sunt și prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, cât și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Drept urmare, în speță sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, text de lege similar celui invocat de către revizuentă.

Analizând condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire ce formează obiectul prezentei cauze, se constată că, dată fiind natura juridică a acestei căi extraordinare de atac, de retractare a unei hotărâri judecătorești definitive, ce produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează acest mijloc procedural numai în cazuri strict determinate.

În acest context, prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 permit revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, în ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Fundamentul acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

După cum s-a arătat mai sus, una dintre condițiile ce se cere a fi îndeplinită pentru admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri vizează tripla identitate de elemente caracteristică lucrului judecat, respectiv de părți, obiect și cauză între litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii.

Totodată, raportat la autoritatea de lucru judecat, partea din hotărâre care interesează această instituție juridică este dispozitivul, care cuprinde soluția și se execută, neputându-se executa simultan dispozitive ce conțin prevederi de neconciliat.

Aceasta întrucât revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul în respectarea principiului autorității de lucru judecat, sub manifestarea sa negativă (singura care poate fi valorificată, ca motiv de revizuire, sub imperiul reglementării C. proc. civ. de la 1865).

În schimb, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a dobândit consacrare legislativă abia de la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind reglementat de art. 431 alin. (2) din acest act normativ, care prevede că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, arătându-se, în mod expres, de către art. 430 alin. (2) C. proc. civ., că autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

În egală măsură, revizuirea pentru contrarietatea considerentelor, ca expresie a nesocotiriii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, a fost recunoscută ca urmare al modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 (care, modificând prevederile art. 513 alin. (4) din acest act normativ, a stabilit posibilitatea trimiterii cauzei spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat), fiind aplicabilă doar acelor litigii născute ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ - 21 decembrie 2018 - ceea ce nu este cazul în speță, conform celor arătate anterior.

Așadar, în cauză, revizuenta are deschisă calea revizuirii, din perspectiva motivului invocat, doar pentru încălcarea autorității judecătorești în forma consacrată prin art. 163 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, care dispune, în mod expres, că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.

Remediul juridic recunoscut în cazul dedus judecății este stabilit de prevederile art. 327 C. proc. civ. de la 1865, care stabilesc că, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, instanța de revizuire va anula cea din urmă hotărâre, întrucât legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu să fie soluționat de două ori.

Rațiunea unei astfel de reglementări presupune ca cea de-a doua instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Or, în speță, se observă că, prin decizia nr. 137/14.12.2023, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă în dosarul nr. x/2013 (a cărei revizuire se solicită), a fost menținută soluția conținută în sentința nr. 6721/12.08.2020 a Judecătoriei Iași, prin efectul respingerii recursului declarat de recurenta UAT Municipiul Iași, prin primar, împotriva acesteia.

La rândul său, prin sentința nr. 6721/12.08.2020, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea UAT Municipiul Iași, prin primar (terț în executarea silită), în contradictoriu cu intimații S.C. CET S.A. Iași, prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare S.R.L. și prin administrator special D., respectiv S.C. A. S.R.L. București.

Soluția de respingere a contestației la executare a fost justificată de faptul că prin decizia nr. 649/21.03.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2012, s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că Municipiul Iași nu este proprietarul bunurilor revendicate și că S.C. CET S.A. este singura care are titlu de proprietate asupra acestora, prin efectul legii, în baza actului de aportare și a actului constitutiv, Municipiul Iași pierzând acest drept ca urmare a transmiterii către societatea astfel constituită.

Prin cererea ce formează obiectul litigiului pendinte, revizuenta pretinde că soluția dată în contestația la executare, obiect al hotărârii a cărei revizuire se cere, încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în două dosare, respectiv dosarul nr. x/2017 și dosarul nr. x/2018.

Referitor la aceste dosare, Înalta Curte constată următoarele:

i. Dosarul nr. x/2017 are ca obiect procedura insolvenței debitorului S.C. A. S.R.L., una din părțile executării silite față de care revizuenta a formulat contestație la executare.

În această cauză a fost creat un dosar asociat (nr. x/2017), în care au fost pronunțate parte din hotărârile judecătorești a căror autoritate de lucru judecat se pretinde a fi încălcată prin hotărârea supusă revizuirii.

Astfel, prin sentința nr. 6321/03.11.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de S.C. CET S.A. Iași în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L., reținându-se că, în cauză, creditoarea nu invocă o creanță născută anterior deschiderii procedurii insolvenței.

Prin decizia nr. 1572/A/04.07.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în același dosar, a fost respins apelul contestatoarei împotriva sentinței mai sus menționate, care a fost menținută.

Dosarul asociat creat a avut ca obiect contestația formulată de S.C. Centrala Electrică de Termoficare (CET) S.A. Iași, prin lichidator judiciar, în temeiul art. 111 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, împotriva Tabelului preliminar al creanțelor, cuprinzând creanțele împotriva averii debitoarei S.C. A. S.R.L., publicat în BPI nr. 15374/18.08.2017 și BPI nr. 15398/18.08.2017 (sub aspectul neînscrierii creanței declarate de CET S.A. Iași), solicitându-se înscrierea CET S.A. Iași la masa credală a debitorului A. S.R.L. cu suma de 24.404.898,22 RON + TVA 19% - 1.332.666,45 RON (garanția de participare), reprezentând diferență de preț, conform contractului comercial de vânzare-cumpărare nr. x/29.10.2012, cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 159 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 85/2014 - creanță beneficiară a unei cauze de preferință - creanța fiind afectată de termen suspensiv, reprezentat de executarea obligațiilor izvorâte din contract.

ii. În ceea ce privește dosarul nr. x/2018, acesta a avut ca obiect contestație creanță, formulată de S.C. CET S.A. Iași împotriva intimatului C., privind pe debitorul A. S.R.L..

Prin sentința nr. 4923/19.09.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă contestația formulată de S.C. CET S.A. Iași împotriva intimatului C. și s-a dispus înlăturarea, din tabelul de creanțe împotriva averii debitoarei S.C. A. S.R.L., a creanței de 477.191.504 RON, înscrisă în favoarea creditoarei C..

Prin decizia nr. 531/10.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în același dosar, a fost admis apelul debitoarei S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței anterior menționate, a fost anulată sentința și încheierea din 24.06.2019 și a fost respinsă contestația, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În esență, prin această hotărâre s-a reținut că intimata-contestatoare nu are calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura de insolvență a debitoarei S.C. A. S.R.L., în accepțiunea art. 5 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 85/2014, întrucât nu a fost trecută în același tabel preliminar de creanțe în care a fost înscrisă intimata C. cu creanța ce face obiectul contestației, în cuantum de 477.191.504 RON.

Invocând judecățile realizate în cele două pricini anterioare, revizuenta tinde, așadar, a opune judecății care a format obiectul celei din urmă cauze, având ca obiect contestație la executare, dezlegările date, cu caracter incidental, unor chestiuni litigioase în cadrul acestor cauze (referitoare la aspectul transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor care au format obiectul procesului-verbal de adjudecare pus în executare silită), în vederea infirmării raționamentului judiciar al Tribunalului Iași, astfel cum a fost statuat prin decizia atacată cu revizuire, asupra căruia solicită o nouă dezlegare.

Scopul prezentului demers judiciar este, așadar, astfel cum arată însăși revizuenta în cuprinsul cererii de revizuire, de a arăta că "executarea silită s-a demarat fără să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă", fiind solicitată "casarea deciziei revizuite și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină cont de puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate anterior în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2017".

Ceea ce omite, însă, revizuenta este că, în ipoteza de revizuire ce constituie obiectul prezentei pricini, remediul procesual prevăzut de lege, astfel cum s-a arătat, permite doar anularea celei din urmă hotărâri, pentru caracterul ireconciliabil al dispozitivelor hotărârilor aflate în conflict, ceea ce presupune, așadar, înlăturarea judecății înfăptuite în ultimul litigiu purtat între părți.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri, care încalcă autoritatea de lucru judecat a celui dintâi.

Drept urmare, ipoteza afirmată de către revizuentă, prin cererea dedusă judecății, ce constă în pretinsa contrarietate a considerentelor deciziei atacate, în raport cu chestiuni litigioase dezlegate anterior, prin hotărârile judecătorești opuse, se plasează în afara cadrului legal care guvernează litigiul pendinte - C. proc. civ. de la 1865 - astfel după cum, cu titlu irevocabil, s-a statuat prin sentința civilă nr. 6721/12.08.2020 a Judecătoriei Iași, menținută prin decizia atacată cu revizuire.

Mai mult, a da curs cererii de revizuire formulate, în sensul aplicării unicului remediu prevăzut de dispozițiile art. 327 C. proc. civ. de la 1865, respectiv anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, astfel cum s-a arătat, ar echivala cu lăsarea nesoluționată a celei din urmă pricini, fapt nu doar nepermis (având în vedere că aceasta vizează raporturi juridice distincte de cele care au făcut obiectul examinării în pricinile anterioare și care reclamă, astfel, la rândul lor, existența unei dezlegări jurisdicționale proprii), ci și neurmărit de către revizuentă.

În concluzie, instituirea normei cuprinse în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 răspunde atât imperativului respectării autorității de lucru judecat, cât și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate conduce la rejudecarea cauzei în care a fost pronunțată decizia atacată, astfel cum solicită revizuenta, ci doar la înlăturarea efectelor celei din urmă hotărâri judecătorești, al cărei dispozitiv este, prin esență, ireconciliabil cu cel al hotărârii judecătorești anterioare, care se bucura deja de autoritate de lucru (din perspectiva triplei identități - de părți, obiect și cauză) la momentul pronunțării actului jurisdicțional ulterior, căci legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu să fie soluționat de două ori.

Cum în speță motivele de revizuire nu răspund exigențelor legale menționate în precedent, ci se plasează în afara regimului juridic aplicabil prezentei cauze, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iași, prin primar, împotriva deciziei nr. 137/2023 din 14 decembrie 2023 a Tribunalului Iași, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iași, prin primar, împotriva deciziei nr. 137/2023 din 14 decembrie 2023 a Tribunalului Iași, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2013.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2024.