ÎCCJ, decizie (scj.ro #219313)

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 februarie 2022, pe rolul Curții de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării („ Consiliul ”, „ C.N.C.D. ”), a solicitat: (i) anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 699/7.10.2020 și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, inclusiv a actului procedural al autosesizării și, pe cale de consecință, (ii) anularea sancțiunii primite, respectiv anularea amenzii contravenționale în valoare de 5.000 lei și exonerarea reclamantei de la plata acesteia. 1.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, instanța de fond a dispus citarea în cauză, în calitate de pârâtă, a Fundației B. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1315 din 28 iunie 2022, Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Fundația B. și a anulat Decizia C.N.C.D. nr. 699/07.10.2020, dispunând și exonerarea reclamantei de plata amenzii contravenționale aplicate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1315 din 28 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Fundația B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată. În esență, în motivarea recursului s-au susținut cinci critici: 3.1. Contrar opiniei primei instanțe, A. S.R.L. poartă răspunderea contravențională pentru faptele reclamate de recurentul-pârât. Precizează că nu a reclamat faptul că ar această societate ar fi autorul acelor comentarii discriminative, degradante, etc., pentru comunitatea maghiară din România, ci faptul că persoana reclamată - în calitate de administrator al propriei pagini Facebook - nu a șters acele comentarii, respectiv nu a atenționat comentatorii cu privire la faptul că nu permite comentarii de natură contravențională pe pagina sa. Invocă în acest context art. 17 C. pen. (cu relevanță și pentru cazurile de contravenție). 3.2. Persoana reclamată a comis fapta „de a nu acționa” cu vinovăția cerută de lege, pentru că înainte să se adreseze C.N.C.D. i-a atras atenția asupra faptului că există pe pagina sa comentarii care încalcă legea și a solicitat ștergerea lor. În ciuda acestui fapt, aceasta nu a acționat, iar acea omisiune nu poate fi „compensată” cu ștergerea (ulterioară și în acel caz numai a unei părți) dintre comentariile cu conținut contravențional. Consideră relevant de menționat faptul că, după ce a fost reclamat la C.N.C.D., persoana reclamată a șters o parte dintre comentariile contravenționale, ceea ce demonstrează în contra susținerii sale, că proprietarul paginii are posibilitatea de a șterge comentarii. 3.3. Contrar susținerii primei instanțe, în cauză este relevant cazul Delfi vs. Estonia, pentru că, din punctul de vedere al posibilităților de moderare, nu există nicio diferență între o pagină web proprie și o pagină Facebook, neexistând diferență nici din punct de vedere al răspunderii în fața legii, de vreme ce între condițiile de utilizare Facebook este menționat faptul că fiecare utilizator este proprietarul paginii sale, cu toate consecințele - inclusiv legale - care decurg din acel fapt. 3.

In acest context menționează că, în mod eronat, a constatat prima instanță că C.N.C.D. ar fi sancționat reclamanta pentru conținutul comentariilor de pe pagina sa Facebook, respectiv că „prin Hotărârea C.N.C.D. nr. 699/07.10.2020, reclamanta nu a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, constând în neluarea de către reclamantă a măsurilor necesare pentru a descuraja/preveni/înlătura postarea comentariilor discriminatorii la adresa comunității maghiare din România, pe pagina de Facebook a postului de TV X.”, pentru că din conținutul punctului 44 din Hotărârea nr. 699/2020 reiese fără îndoială că sancțiunea a fost aplicată pentru că nu a împiedicat apariția acelor comentarii pe pagina sa. Consideră că acesta este un argument care dovedește că reclamanta din acest dosar a comis o faptă contravențională prin omisiunea de a acționa, deci cererea ei privind anularea hotărârii prin care a fost sancționată pentru acea faptă trebuia - dacă se aplica în mod corect norma legală materială - respinsă de către prima instanță. 3.

Susține relevanța în cauză și a cazului CEDO, Magvar Tartalomszolgăltato vs. Ungaria (nr. 22947/13), în care Curtea a statuat că pentru a nu fi răspunzător pentru comentariile terților pe pagina ei, un portal de știri trebuie să aibă un disclaimer, moderatori și un sistem de îndepărtare la cerere a comentariilor. De vreme ce pagina persoanei reclamate nu poseda primul și cel de al treilea element (cu toate că în cererea introductivă se susține că ar exista un disclaimer, invocând Anexa 4, care însă nu conține nimic relevant în acest sens), iar moderatorul paginii nu a intervenit nici măcar la cerere, consideră evident că persoana reclamată poartă răspunderea legală pentru faptul că acele comentarii de natură contravențională se regăseau pe pagina ei de Facebook. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei-pârâte Fundația B., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea poziției procesuale exprimate, intimata-reclamantă răspunde recurentei cu următoarele argumente, ce vor fi prezentate în sinteză: - Curtea de apel București a aplicat în mod corect normele de drept material din hotărârea Curții Europene în Cauza Delfi AS c. Estoniei. Textul de lege în baza căruia C.N.C.D. a sancționat societatea nu prevede și o variantă de săvârșire a acestei contravenții prin inacțiune. Astfel, nu este reglementat, ca element material al faptei, lipsa eliminării unor comentarii discriminatorii într-un anumit interval de timp sau permiterea postării unor astfel de comentarii pe o pagină de Facebook a unui alt subiect de drept. Din moment ce textul de lege nu incriminează ca și contravenție fapta Societății de a nu acționa, este perfect justificată concluzia Curții de Apel București că Societatea nu este și nici nu ar putea fi subiect activ al contravenției pentru care a fost sancționată. - Hotărârea C.N.C.D. nr. 699/7.10.2020 („Hotărârea C.N.C.D.”), prin care Consiliul a sancționat Societatea pentru săvârșirea contravenției din art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu este legală, tocmai pentru că extinde fără temei elementul material al contravenției și în ceea ce privește Societatea, deși acțiunile acesteia nu se circumscriu elementului material al contravenției ce constă în „comportamentul manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia”. Din acest motiv, în mod justificat, Curtea de Apel București a stabilit că sancționarea Societății de către C.N.C.D., prin emiterea actului administrativ atacat, s-a realizat cu exces de putere. - Din reglementarea contravenției presupus a fi fost săvârșită de către Societate (art. 15 din O.G. nr. 137/2000) rezultă în mod clar că ceea ce este prohibit prin acest text de lege este o acțiune cu o componentă publică realizată nemijlocit de subiectul activ al contravenției, așa cum corect se reține în sentința CAB. Ținând cont de elementul material al contravenției, precum și de caracterul personal al răspunderii contravenționale, în mod corect stabilește Curtea de Apel București faptul că răspunderea revine exclusiv persoanelor care au postat comentariile pe pagina de Facebook a postului X., adică autorilor acestor comentarii. Textul prin care este incriminată contravenția nu poate fi extins la o societate care administrează pagina de Facebook a postului de televiziune X., pe care sunt postate știri care au fost deja supuse controlului realizat de către Consiliul Național al Audiovizualului. Știrea care a generat comentariile în cauză urmărea să sublinieze chiar opusul mesajului de care este acuzată în mod netemeinic societatea - respectiv discriminarea comunității maghiare, subliniind că vandalizarea plăcuțelor scrise în limba maghiară este o faptă reprobabilă. Consideră că acest aspect are relevanță din perspectiva analizei laturii subiective a contravenției. - „Omisiunea” legiuitorului de a incrimina contravenția și în varianta propusă de către Fundație nu are cum să fie complinită prin principiile stabilite de CEDO în cauza Delfi AS c. Estoniei, din două motive: în primul rând, aceste principii trebuie să dea o direcție în care să fie interpretată norma de drept național, iar, în al doilea rând, fondul hotărârii Curții este favorabil poziției exprimate de către Societate. Din analiza hotărârii Curții din Cauza Delfi AS rezultă că o eventuală răspundere a administratorului paginii de Facebook poate fi antrenată doar pentru a da satisfacție victimelor unei fapte de discriminare, în condițiile în care persoanele vinovate de săvârșirea contravenției nu ar putea fi trase la răspundere din cauza anonimatului. În opinia sa, CEDO a stabilit o prezumție de garanție exclusiv în scopul protejării intereselor unei persoane ale cărei drepturi sunt lezate printr-o faptă săvârșită de persoane care nu răspund contravențional, întrucât nu pot fi identificate. Or, aceste argumente nu subzistă în cauza de față inclusiv din cauză că identitatea persoanelor care sunt autorii acelor comentarii este cunoscută, aceștia putând fi identificați prin contul lor de Facebook prin intermediul căruia au postat comentariile respective pe pagina de Facebook a postului X. - Dacă s-ar accepta teza unei răspunderi obiective, de garanție, a administratorului paginii de Facebook, deoarece autorii comentariilor nu au fost ei înșiși trași la răspundere pentru fapta de discriminare, cu atât mai puțin s-ar putea găsi argumente care să susțină răspunderea subsidiară a societății. - Extrem de important este faptul dedus din cauza CEDO, că inclusiv instanța națională a considerat că atât societatea care deținea în proprietate site-ul, cât și autorii comentariilor trebuie considerați responsabili pentru fapta săvârșită prin comentariile postate. - Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului a ținut cont de următoarele criterii pentru a stabili că răspunderea revine site-ului deținut de Delfi AS, printre care semnificative sunt și următoarele: contextul în care au fost făcute comentariile, măsurile aplicate pentru a preveni sau șterge comentariile calomnioase, răspunderea autorilor reali ai comentariilor ca metodă alternativă la răspunderea societății reclamante, sistemul de raportare și eliminare pe care îl folosește Delfi AS, precum și durata de timp cât au fost comentariile respective accesibile publicului. Diferit de Delfi AS, în cauză: - autorii comentariilor nu au fost sancționați contravențional, deși aceștia puteau fi ușor identificați;- autorii comentariilor postate prin intermediul conturilor lor de Facebook pot oricând să intervină asupra propriilor comentarii postate pe o altă pagină de Facebook, pot să modifice conținutul comentariilor respective sau chiar să le șteargă, având control asupra conținutului postat. În baza acestor diferențe ar fi lipsită de justificare susținerea potrivit căreia nu ar exista nicio diferență între o pagină de web proprie și o pagină de Facebook, întrucât din punct de vedere al răspunderii legale fiecare utilizator este proprietarul paginii sale cu toate consecințele pe care acest aspect le implică. - Concluzia Curții de apel București este corectă, C.N.C.D. nu are un temei de drept substanțial în baza căruia să dispună sancționarea Societății. Mai mult, C.N.C.D. a sancționat Societatea netemeinic, exclusiv în baza unor principii generale de drept care se desprind din jurisprudența CEDO. - Raționamentul CEDO din cauza Magyar TartalomszolgaItat6 vs. Ungaria (nr. 22947/13) este pe deplin aplicabil în prezenta cauză În această cauză CEDO a notat că instanțele maghiare au considerat reclamantele răspunzătoare pentru conținutul comentariilor postate, în ciuda faptului că acestea au luat măsuri pentru a preveni răspândirea comentariilor calomnioase pe portalurile lor sau pentru a ștergere postările, cum ar fi un disclaimer și un sistem de eliminare la cerere a mesajelor, ceea ce este excesiv. CEDO notează că „instanțele maghiare au considerat că, prin permiterea comentariilor nefiltrate, reclamantele ar fi trebuit să anticipeze ca unele postări ar putea depăși cadrul legal. Pentru Curte aceasta echivalează cu o pretenție excesivă și nerezonabilă, de natură să compromită libertatea dreptului de a comunica informații pe Internet”, ...”...pentru Curte, aceste consecințe pot avea, direct sau indirect, un efect de inhibare (chilling effect, n.r.) asupra libertății de exprimare pe Internet. Acest efect poate fi extrem de dăunător pentru un site non-comercial, precum cel al primei reclamante”. Curtea a subliniat în mai multe rânduri rolul esențial pe care presa îl joacă într-o societate democratică (a se vedea De Haes si Gijsets vs. Belgia, citata anterior, par. 37) un concept care, în societatea modernă, cuprinde fără îndoiala mass-media electronice, inclusiv Internetul. Astfel, un sistem de disclaimer și de eliminare la cerere a comentariilor ofensatoare constituie instrumente adecvate și suficiente pentru păstrarea echilibrului între libertatea de exprimare și dreptul la reputație al persoanelor vizate de comentarii. Curtea a stabilit că, dacă este însoțită de proceduri efective care să permită o reacție rapidă, sistemul de eliminare la cerere a comentariilor (the notice-and-take-down-system) poate funcționa în multe cazuri ca un instrument adecvat pentru a păstra echilibrul între drepturile și interesele tuturor celor implicați. În cauză, societatea are setări care nu permit postarea unor comentarii ce conțin cuvinte obscene pe pagina sa de Facebook (conform regulilor stabilite de Facebook privind filtrarea comentariilor), iar moderatorul a înlăturat comentariile la momentul la care a luat cunoștință de conținutul acestora. Societatea a arătat că a folosit un filtru automat pentru cuvinte sau expresii considerate vulgare, însă acesta nu poate să înlăture comentariile discriminatorii, prin urmare, societatea folosește, așa cum corect reține Curtea de Apel București, un filtru automat tocmai pentru a preîntâmpina situații de natură să lezeze drepturi și interese ale persoanei. - Este excesivă măsura obligării unei societăți să angajeze o persoană care să aibă ca atribuții exclusive monitorizarea tuturor mesajelor pe care le postează alte persoane pe pagina de Facebook a societății și de a evalua din perspectiva justului echilibru dintre libertatea de exprimare și drepturile persoanei ce comentarii să rămână postate și ce comentarii să fie înlăturate. Interzicerea în integralitate a postării comentariilor ar echivala cu o formă de cenzură care este, de asemenea, incompatibilă cu libertatea de exprimare din art. 10 CEDO. - Atât pe platforma Facebook, cât și pe site-ul X.ro există și o atenționare cu privire la exonerarea de răspundere a Societății pentru comentariile jignitoare sau ofensatoare postate ca reacție la o anumită știre prezentată. 5. Alte aspecte procesuale Excepția lipsei calității procesuale active a recurentei-pârâte Fundația B., invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, a fost respinsă la termenul de judecată din 31 ianuarie 2024, pentru motivele indicate în încheierea de ședință. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru următoarele considerente: La originea cauzei se află cererea de chemare în judecată formulată de societatea reclamantă A., îndreptată împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care a solicitat anularea Hotărârii pârâtului nr. x/07.10.2020, de constatare a faptei de discriminare, constând în aceea că reclamanta, în calitate de titulară a licenței audiovizuale aferentă postului de televiziune X., deținătorul site-ul X.ro și a paginii de Facebook X., a permis publicarea pe pagina de Facebook a canalului de televiziune X. a unor comentarii discriminatorii la adresa comunității maghiare din România și nu a reacționat în niciun fel, platforma acesteia neavând un „filtru uman”, care să citească comentariile la știrile postate, tot procesul de filtrare fiind unul automat pentru cuvinte sau expresii care sunt vulgare, setat la nivel „ridicat”, însă niciunul dintre cuvintele predefinite nu poate fi unul care să sugereze discriminarea unei persoane sau a unei comunități și încălcarea dreptului la demnitate. S-a considerat că fapta sesizată reprezintă discriminare, în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (11), art. 15, art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, și a fost aplicată reclamantei amendă contravențională de 5000 lei. În esență, societatea reclamantă susținea că fapta de discriminare pe criteriu etnic nu există, că și dacă fapta ar prezenta elementele constitutive ale faptei de discriminare, nu poate fi ținută răspunzătoare pentru comentariile și părerile utilizatorilor platformei Facebook și, implicit, că a fost încălcată libertatea sa de exprimare. Curtea de Apel București a admis cererea reclamantului și a anulat în tot hotărârea C.N.C.D. atacată. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Fundația B., ca persoană pretins vătămată, care a sesizat C.N.C.D. Soluția primei instanțe este nelegală, nefiind împărtășită de instanța de control judiciar. Analizând grupat criticile recurentei, Fundația B., și apărările intimatei A., Înalta Curte le va răspunde prin considerente comune. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Acest motiv de casare se poate referi, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. În speță, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale incidente, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Observând Hotărârea nr. 699/2020 se constată că reclamanta a fost sancționată contravențional ca urmare a reținerii incidenței prevederilor art. 2 alin. (1) și alin. (1 1 ), art. 15, art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 potrivit cărora: „Art. 2 (1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. (...) (1 1 ) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) - (7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii. (...) Art. 15 Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia. Art. 26 (1) Contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (2) , (4) , (5) și (7) , art. 6 - 9 , art. 10 , art. 11 alin. (1) , (3) și (6) , art. 12 , 13 , 14 și 15 se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.” C.N.C.D. a reținut în sarcina A. fapta de a permite publicarea pe pagina de Facebook a canalului de televiziune X. a unor comentarii discriminatorii la adresa comunității maghiare din România și, pe de altă parte, fapta de a nu reacționa în niciun fel la acestea. S-a considerat că neștergerea de pe propria pagină de Facebook a comentariilor: „ Nu punem indicatoare în maghiară.”, „Mă piș pe drepturile voastre dacă trăiți în Romania, popor jegos care nu știți pe unde iernați, bozgori împuțiți”, „Separatiștii în SICRIE”, „Doamne, răutatea este în maghiari, nu noi îi provocăm, ci ei pe noi”, „Dacă nu le convine, pot pleca”, „Pe unguri nu ai să-i mulțumești niciodată”, „Vă impun ca cetățean român să desființați plăcuțele bilingve pe tot ținutul României”, „Să ziceți mersi că aveți buletine românești”, „În vară o să le vopsesc și eu, iarăși.”, „Foarte bine a făcut! În Romania trebuie scris doar în limba Română.”, „AFARA CU EI DIN ROMANIA”, „Cinste lui, lor cine a făcut asta!”, „In Mongolia cu ei!”, „Așa, ar trebui toate să fie șterse.”, „Nația asta spurcată să dispară în bozgorimea lor!”, „Bozgorii împuțiții se cred stăpâni în România!”, „Măi p... de IPJ, este ROMANIA nu bozgorimea voastră, dispăreți la hortiști ca să nu fiți nimiciți cu hoardele voastre cu tot!”, „Afară cu bozgorii din țară! ”, reprezintă discriminare, fiind o diferențiere pe criteriul apartenenței etnice care a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la demnitate și, în același timp, fiind un comportament manifestat public, având caracter de propagandă sau de instigare la ură pe criteriul etnic. Observând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte va reține, prin prisma jurisprudenței CEDO invocată de părți, că fapta imputată reclamantei, în forma lipsei de reacție, îndeplinește condițiile stabilite de lege pentru a putea fi calificată ca fiind discriminare în sensul unui comportament care aduce atingere demnității unei comunități, legat de criteriul apartenenței etnice, faptă incriminată de art. 15 O.G. nr. 137/2000. În ceea ce privește incidența în cauză a jurisprudenței CEDO invocată, se vor reține aspectele esențiale rezultate din hotărârile instanței europene. Prin Cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și ind ex.hu ZRT contra Ungariei (2016) s-a stabilit că autoritățile ungare nu au realizat un echilibru adecvat între dreptul reclamanților, în temeiul art. 10 din CEDO (libertatea de exprimare), ca protagoniști în furnizarea unei platforme pe internet pe care sunt publicate comentarii ofensatoare și protecția reputației, ca aspect al vieții private, protejată de art. 8 din Convenția Drepturilor Omului. Concluziile la care CEDO a ajuns în această cauză au vizat, în esență, raționamentul instanțelor ungare ce au impus o răspundere obiectivă pentru comentariile ilegale făcute de cititori. CEDO a considerat că acest raționament a plasat „o previziune excesivă și impracticabilă capabilă să submineze libertatea dreptului de a transmite informații pe Internet”. În fond, CEDO a recunoscut importanța libertății de exprimare pe internet, inclusiv în cadrul comentariilor postate pe portalurile de știri și a clarificat că furnizorii de conținut nu pot fi ținuți responsabili în mod obiectiv pentru conținutul creat de utilizatori, fără a lua în considerare sistemele de notificare și eliminare pe care le-au implementat. Aceste concluzii își găsesc ecou în speță în privința răspunderii obiective pentru fapta de a permite publicarea pe pagina de Facebook a canalului de televiziune X. TV a unor comentarii discriminatorii la adresa comunității maghiare din România, fără a se lua în considerare sistemele de notificare și eliminare existente, cu mențiunea suplimentară că impunerea unui filtru uman reprezintă într-adevăr o măsură excesivă și impracticabilă, capabilă să aducă atingere dreptului privind libertatea comunicării informațiilor pe internet, din perspectiva Declarației privind libertatea comunicării pe Internet, adoptata de Comitetul de Miniștri la cea de a 840-a reuniune a Miniștrilor Adjuncți din Strasbourg la 28 mai 2003. Reafirmând angajamentul statelor membre ale Consiliului Europei față de dreptul fundamental al libertății expresiei și informației, garantat de art. 10 din CEDO, această declarație subliniază că libertatea de exprimare și libera circulație a informației pe Internet trebuie echilibrată cu alte drepturi și interese legitime. De asemenea, se menționează ca un control prealabil al comunicațiilor pe Internet ar trebui sa rămână o excepție, garantând dreptul utilizatorilor de a accesa o multitudine de conținuturi din surse interne și externe. În special, principiul 6 al declarației, referitor la responsabilitate limitată a furnizorilor de servicii pentru conținutul de pe Internet, prevede că Statele membre nu trebuie să impună furnizorilor de servicii o obligație generală de a monitoriza conținutul de pe Internet pentru care oferă acces, pe care îl transmit sau îl stochează, nici de a căuta activ fapte sau circumstanțe care indică o activitate ilegală. Totodată, se afirmă faptul că furnizorii de Internet „nu sunt responsabili pentru conținut, atunci când atribuțiile lor sunt limitate la transmiterea informațiilor sau furnizarea accesului la Internet”, iar în cazurile în care atribuțiile furnizorilor de servicii sunt mai largi și aceștia stochează conținut care provine de la terți, „statele membre îi pot considera co-responsabili dacă nu acționează expeditiv pentru a retrage sau opri accesul la informații sau servicii de îndată ce aceștia iau cunoștință, după cum este definit de către legea națională, de natura lor ilegală, sau în cazul unei reclamații de despăgubiri, de fapte sau circumstanțe care evidențiază ilegalitatea activității sau a informației.” În același timp, concluziile CEDO în Cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și ind ex.hu ZRT contra Ungariei nu pot fi reținute ca fiind eficiente în privința lipsei de reacție a administratorului paginii de Facebook, aplicarea unei sancțiuni fiind consecința unei analize corespunzătoare a contextului în care au fost publicate comentariile și faptei proprii a reclamantei, după cum se va dezvolta în continuare. În cauza Delfi AS vs. Estonia (2013) s-a stabilit că societatea care gestionează site-urile de știri pe care apar mesaje de la cititori este responsabilă pentru conținutul mesajelor. Astfel, Curtea a respins cererea reclamantei, gestionară a unui portal (internet) de știri, prin care aceasta critică, din perspectiva art. 10 din Convenție, sancțiunea care îi fusese aplicată potrivit dreptului intern, pentru responsabilitatea care i-a fost stabilită cu privire la mesajele anonime ale cititorilor site-ului pe care îl gestiona. În esență, raționamentul Curții a recunoscut existența unei ingerințe, pe care însă a considerat-o legală, justificată și proporțională, având în vedere caracterul extrem de insultător al mesajelor analizate, postate pe site-ul de știri gestionat de reclamantă, faptul că aceasta nu a împiedicat expunerea lor, ținând seamă de profitul înregistrat de reclamantă de pe urma acestor mesaje, garanția anonimatului pe care reclamanta îl permitea autorilor mesajelor și, nu în ultimul rând, luând în considerare caracterul rezonabil al sancțiunii impuse de instanțele interne în sarcina reclamantei. Raționamentul Curții cu privire la art. 10 din Convenție explică faptul că prin aplicarea sancțiunii respective a existat o ingerință în libertatea de exprimare a reclamantei și că ingerința era prevăzută de lege. În continuare, a precizat că art. 10 autorizează ingerințele în libertatea de exprimare în scopul de a proteja reputația terților, dacă astfel de ingerințe păstrează un raport de proporționalitate analizat din perspectiva circumstanțelor particulare ale cauzei. Pentru a se pronunța cu privire la acest aspect, Curtea a analizat patru aspecte relevante ale cauzei: 1. contextul mesajelor postate pe internet; 2. măsurile luate pentru a împiedica publicarea ori ștergerea mesajelor defăimătoare; 3. răspunderea autorilor reali ai comentariilor ca alternativă la răspunderea societății reclamante; 4. consecințele procedurilor interne pentru societatea reclamantă, respectiv, gravitatea sancțiunii aplicate. Instanța de recurs constată că, prin similitudinea faptelor și aspectelor esențiale, jurisprudența CEDO, în cauza Delfi AS, este incidentă în cauza de față. Cele două cauze (Delfi AS și A.) pot fi puse într-o corespondență parțială, astfel încât aspectele caracteristice prezentei cauze pot fi obținute, printr-un raționament relativ simplu, din aspectele corespondente caracteristice jurisprudenței CEDO. Astfel, Înalta Curte observă că, în speță, sancționarea cu amendă a reclamantei aduce atingere dreptului acesteia la liberă exprimare, consacrat de art. 10 CEDO. Verificând dacă ingerința în acest drept este legală, justificată și proporțională, instanța de recurs constată următoarele: Mesajele/comentariile în discuție, postate pe pagina de Facebook gestionată de reclamantă, au un caracter vădit injurios, amenințător și defăimător la adresa întregii comunități de etnie maghiară, de o gravitate serioasă, incitând la violență și ură pe criterii etnice. Faptul că știrea care a generat comentariile a fost postată pe pagina de Facebook, nu pe un site de știri este lipsită de importanță în economica cauzei, fiind evident importantă aici natura postărilor (știri) și efectele pe care le-a generat în spațiul virtual. Protecția demnității comunității maghiare din România permite ingerința în dreptul la liberă exprimare, iar, în ceea ce privește chestiunea dacă o astfel de ingerință păstrează un raport de proporționalitate din perspectiva circumstanțelor particulare ale cauzei, se constată: În primul rând , în ceea ce privește contextul mesajelor postate în mediul online, aceste comentarii sunt adiacente unei postări de presă din 05.01.2020 cu privire la indicatoarele rutiere de la intrările, ieșirile mai multor localități din județele Harghita și Mureș, respectiv despre cum au fost acoperite cu vopsea neagră denumirile localităților în limba maghiară. Reclamanta a susținut că nu este responsabilă de aceste comentarii postate de persoane identificabile și exclusiv responsabile. A mai susținut imposibilitatea de a interveni în pagina de Facebook pentru ștergerea lor și a îndreptat atenția asupra autorilor mesajelor și asupra Facebook, ca furnizor al platformei și a unor instrumente de gestionare a acestor profiluri publice. Având în vedere modul în care a fost conceput articolul referitor la faptul relatat, astfel cum a fost publicat pe pagina de Facebook, este dificil de stabilit dacă reclamanta ar fi trebuit să se aștepte la postarea unor mesaje insultătoare în contextul în care trebuia să dea dovadă de vigilență pentru a evita posibilitatea de a i se reproșa că prin faptele sale a adus atingere demnității unui terț. Este adevărat că, de principiu, publicațiile media sunt răspunzătoare de publicațiile lor și de publicarea comentariilor pe care le integrează în activitatea jurnalistică. Instanța de recurs este de acord că publicarea știrilor și comentariilor într-o pagină de Facebook a unei persoane juridice media TV echivalează cu un editor, cu activitatea jurnalistică, astfel că obligațiile profesionale ale publicațiilor media impun precauție în evaluarea riscurilor, în sensul de a preveni vătămarea drepturilor altor persoane. Însă, întrucât răspunderea contravențională este o răspundere personală a persoanei care săvârșește fapta contravențională, ceea ce se poate imputa în mod cert societății media în cauza de față, nu este faptul că a găzduit pe pagina sa de Facebook comentariile vătămătoare, aparținând altor persoane, ci mai ales lipsa de reacție atunci când a fost sesizată cu privire la acestea, respectiv, faptul că a permis menținerea lor în spațiul public. Astfel, în al doilea rând , la fel ca în cauza DELFI AS c. Estoniei, reclamanta a luat anumite măsuri pentru a împiedica publicarea mesajelor defăimătoare, având instalat un dispozitiv de cenzurare automată a mesajelor care conțineau anumite cuvinte vulgare, iar administratorii paginii de Facebook puteau fi semnalați cu privire la mesajele insultătoare în scopul de a fi eliminate. Deși toate aceste măsuri erau operabile, niciuna nu a permis cenzurarea mesajelor în discuție ori eliminarea promptă a acestora. Se reține că societatea media a fost sesizată cu privire la caracterul ilicit al comentariilor, mesajul fiind citit de administrator, fără a se lua nicio măsură de eliminare cel puțin 10 luni de la postarea lor. În acest sens, s-au reținut din înscrisurile de la filele 93 și 195 dosar fond că, la data de 17.01.2022, când recurenta a sesizat C.N.C.D., a fost atașată cererii și dovada că mesajul de atenționare a fost citit de administrator, iar la 06.10.2022, când C.N.C.D. a făcut verificarea comentariilor, acestea nu erau eliminate/șterse. Contrar susținerilor A., în calitate de gestionar/administrator al paginii de Facebook, aceasta avea posibilitatea eliminării lor. Un administrator al unei astfel de pagini de Facebook are drepturi depline de a o gestiona, putând să modifice setările paginii, să creeze și să gestioneze conținutul, să trimită mesaje și să modereze comentariile. În concluzie, societatea media este direct și singura răspunzătoare pentru lipsa de reacție, ce a condus la menținerea mesajelor în mediul online o perioadă lungă de timp. Această lipsă de reacție se încadrează în noțiunea de comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității unei comunități, legat de apartenența acesteia la o anumită etnie , în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2003. Această normă face referire la „orice comportament”, fără a-l defini în mod specific, astfel că, această noțiune include, în mod generic, atât acțiunea, cât și inacțiunea unei persoane. Inacțiunea este frecvent considerată ca fiind o formă de comportament, întrucât aceasta reprezintă o alegere de a nu acționa, conștientă ori inconștientă, care, în anumite contexte, are implicații la fel de semnificative ca și acțiunea. Prin urmare, vor fi înlăturate opiniile contrare exprimate, instanța de recurs reținând că și lipsa de reacție a societății media intră în ipoteza normei ce incriminează discriminarea în forma reținută prin hotărârea C.N.C.D., întrucât aceasta reflectă o decizie conștientă de a nu reacționa o perioadă lungă de timp (mai mult de 10 luni), încălcând obligația profesională de a înlătura comentariile ilicite, în situația în care prevenirea acestora nu a fost cu putință. În al treilea rând , în ceea ce privește responsabilitatea individuală a autorilor mesajelor, Înalta Curte observă că fundația recurentă ar fi putut să încerce să îi urmărească în justiție, însă ar fi fost dificil ca aceștia să fie identificați, în condițiile în care, în conformitate cu politica de confidențialitate a Facebook, informațiile personale ale utilizatorilor sunt protejate, deci nu este întotdeauna posibil să identifici proprietarul unei pagini fără consimțământul acestuia. Nici contactarea Facebook prin opțiunile de raportare nu asigură identificarea certă a persoanei deținătoare a paginii Facebook. Oricum, aceștia ar fi putut fi urmăriți pentru conduita activă de editare și postare a mesajelor și, în consecință, este realist și rezonabil să fie angajată răspunderea personală a A., dar aceasta poate fi antrenată din punct de vedere contravențional, numai pentru fapta sa proprie, o conduită pasivă constând în lipsa de reacție promptă la acest tip de mesaje vătămătoare pentru terți. În sfârșit, în al patrulea rând , în ceea ce privește sancțiunea aplicată de 5000 lei (aproximativ 1000 euro) se observă că aceasta are un nivel orientat spre minimul prevăzut de art. 26 din O.G. nr. 37/2003. Totuși, câtă vreme nu se poate reține răspunderea reclamantei pentru faptele autorilor mesajelor, ci doar pentru fapta proprie, lipsa de reacție față de acestea, se apreciază că aplicarea sancțiunii amenzii nu este proporțională, depășind, în cazul de față, ceea ce este necesar pentru atingerea scopului urmărit, fiind suficientă atenționarea societății media cu privire la fapta ce i se impută. Față de ansamblul considerațiilor anterioare, Înalta Curte concluzionează, pornind de la caracterul esențial într-o democrație, dar nu absolut, al dreptului la liberă exprimare, că exercitarea acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, pentru protecția reputației sau a drepturilor altora. Contrar soluției primei instanțe, având în vedere în special aspectul ilicit al comentariilor, faptul că acele comentarii au fost scrise ca reacție la un articol publicat de societatea reclamantă în pagina sa de Facebook, care este administrată de profesioniști, insuficiența măsurilor luate de societatea reclamantă ca să prevină vătămarea reputației altora, prin înlăturarea imediată a acestor comentarii, lipsa unei posibilități reale ca autorii comentariilor să fie trași la răspundere, faptul că C.N.C.D. a declarat societatea reclamantă răspunzătoare pentru comentariile calomnioase scrise de cititori în pagina de Facebook constituie o restrângere necesară și justificată a dreptului societății reclamante la libertatea de exprimare. Pe de altă parte, în egală măsură, se apreciază că aplicarea unui avertisment societății media, care să atragă atenția asupra faptei săvârșite și pentru corectarea viitoare a propriului comportament este o sancțiune proporțională și suficientă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, constatând incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 498 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat hotărârea și, rejudecând cauza, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Fundația B., cu consecința anulării doar în parte a Hotărârii nr. 669/07.10.2020, emise de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, înlocuind sancțiunea amenzii cu avertismentul.