ÎCCJ, Decizia nr. 232/2023

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2022, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, pârâtelor A. și B., judecători în cadrul Curții de Apel X, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din același act normativ.

În motivarea acțiunii s-a arătat că atât fapta doamnelor judecător A. și B. care, deși erau învestite cu soluționarea unui apel, nu s-au pronunțat asupra menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive, încălcând dispozițiile art. 420 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 399 alin. (l), art. 404 alin. (4) lit. b) și art. 485 alin. (3) C. proc. pen., cât și fapta acestora de a sancționa cu amendă judiciară procurorul care a redactat contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/x/2022, cu încălcarea dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

II. Încheierea pronunțată în cauză

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023, Secția pentru judecători în materie disciplinară s-a stabilit legea aplicabilă litigiului în cauză, respectiv dispozițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în raport de data înregistrării cauzei pe rolul acestei secții (24.11.2022) și de data la care Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii a intrat în vigoare (16.12.2022) și s-au respins, ca inadmisibile, cererile de recuzare formulate de pârâte împotriva domnului judecător C. și a doamnei judecător D.

De asemenea, prin aceeași încheiere, Secția pentru judecători în materie disciplinară a dispus emiterea unei adrese către Inspecția Judiciară pentru a comunica modalitatea în care s-a realizat repartizarea aleatorie a lucrării disciplinare nr. x, precum și înscrisurile justificative, până la data de 15 martie 2023.

III. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

Prin hotărârea nr. 4J din 15 martie 2023, cu majoritate, Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtelor A. și B. ‒ judecători în cadrul Curții de Apel X pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată. În baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată, a fost aplicată pârâtelor A. și B. ‒ judecători în cadrul Curții de Apel X, sancțiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din același act normativ.

Prin hotărârea anterior menționată, instanța disciplinară a respins, în unanimitate, excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii a lucrării nr. x, ca neîntemeiată. A fost exprimată și o opinie separată în sensul că se impunea suplimentarea probatoriului în ceea ce privește excepția nulității absolute pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii a lucrării.

Cu privire la fondul cauzei a fost exprimată și o opinie minoritară, prin care s-a apreciat că în cauză nu există dovezi din care să rezulte că pârâtele au aplicat greșit legea în mod voit, în scopul producerii vătămării unei persoane, respectiv că au urmărit sau acceptat prejudicierea drepturilor părților din dosarul nr. x/y/2020*, situație în raport de care nu este îndeplinită latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, cu privire la această faptă și s-a apreciat că se impunea respingerea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Așadar, în ceea ce privește situația de fapt, instanța disciplinară a reținut că prin sentința penală nr. 1.363/06.12.2021, pronunțată în dosarul nr. x/y/2020*, Tribunalul X, în temeiul art. 485 alin. (l) lit. b) C. proc. pen., a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu inculpatul E. și a dispus trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării urmăririi penale. Prin aceeași hotărâre, în temeiul art. 485 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 399 C. proc. pen., instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În urma declarării căii de atac a apelului, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel X, la data de 10.01.2022 și a fost repartizat completului CxA, în a cărui componență intrau doamnele judecător A. și B.

Prin încheierea de ședință din data de 28.01.2022 pronunțată în dosarul nr. x/y/2020*/a7, doamnele judecător A. și B. au menținut starea de arest preventiv a inculpatului E.

Prin decizia penală nr. 300A din 21.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/y/2020* de același complet de judecată, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 488 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală împotriva sentinței penale nr. 1363/06.12.2021 a Tribunalului X - Secția I penală și, în temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., a fost dedusă reținerea și arestarea preventivă de la data de 12.08.2019 la zi.

Având în vedere că instanța a omis să se pronunțe cu privire la măsura preventivă instituită în sarcina inculpatului, la data de 23.03.2022, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală a formulat cererea comună de îndreptare a erorii materiale și de înlăturare omisiune vădită din minuta și dispozitivul deciziei penale nr. 300A/21.03.2022 a Curții de Apel X - Secția I penală.

Prin încheierea din 23.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/y/2020*, doamnele judecător A. și B. au respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială, și ca inadmisibilă, cererea de înlăturare a omisiunii vădite.

În considerentele încheierii, doamnele judecător au reținut că, prin încheierea din 28.01.2022 pronunțată în dosarul nr. x/y/2020*/a7, instanța de apel a dispus menținerea stării de arest preventiv față de inculpat, apoi, că prin decizia penală nr. 300/A/21.03.2022 au respins, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public. S-a apreciat că instanța s-a pronunțat și a motivat soluția în termenele procedurale, atât înainte de încetarea de drept a măsurii preventive, care avea loc pe data de 28.03.2022, precum și cu respectarea dispozițiilor art. 235 alin. (l) C. proc. pen., pentru ipoteza în care Ministerul Public formula propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv.

Totodată, au mai reținut că „prin urmare, pe lângă faptul că verificarea măsurii preventive nu constituie o eroare materială, ci o chestiune de fond, instanța de apel nu a omis să se pronunțe, ci a avut în vedere încadrarea în durata măsurii preventive, pe care o menținuse anterior”.

La data de 24.03.2022, pe rolul Curții de Apel X a fost înregistrată contestația la executare împotriva deciziei nr. 300/A/21.03.2022 a Curții de Apel X - Secția I penală formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

În motivare, s-a arătat că prin decizia penală de mai sus a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public împotriva sentinței penale nr. 1363/06.12.2021 a Tribunalului X - Secția I penală, apoi, în temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., a fost dedusă reținerea și arestarea preventivă de la data de 12.08.2019 la zi, însă instanța a omis să facă aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive.

S-a mai arătat că la data de 23.03.2022, întrucât dosarul de urmărire penală nu a fost restituit nici către parchetul emitent și nici către Tribunalul X, la practica de casare, s-a formulat o solicitare de verificare a măsurii preventive, care a fost respinsă, cu motivarea că instanța de apel s-a desesizat, iar competența de verificare a măsurii preventive revine instanței de fond, adică Tribunalului X. La aceeași dată, a fost formulată cerere de îndreptare a erorii materiale și înlăturare omisiune vădită, invocându-se, din nou, omisiunea instanței de apel de a verifica măsura preventivă, însă instanța de apel a respins aceste cereri, susținerile expuse în motivarea acestei soluții fiind lipsite de temeinicie, întrucât, din durata maximă de 180 zile, prevăzut de art. 236 alin. (4) C. proc. pen., a mai rămas un interval de 4 zile.

Prin decizia penală nr. 312/A/24.03.2022, doamnele judecător A. și B., în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., au respins contestația la

executare cu privire la dispozitivul deciziei penale nr. 300/A/21.03.2022 a Curții de Apel X - Secția I penală, din dosarul nr. x/y/2020*, ca neîntemeiată.

Totodată, doamnele judecător au aplicat o amendă judiciară în cuantum de 3.000 lei procurorului F., apreciind că are calitatea de reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală. Pentru a justifica această soluție, completul de judecată a reținut că instanța de apel s-a dezînvestit la 21.03.2022, în timp ce arestul preventiv înceta de drept la 28.03.2022, iar chestiunile pur administrative ulterioare, de restituire a dosarului la parchetul competent, excedează obligațiilor de judecată și nu justifică forțarea unor instituții pentru a acoperi eventuale deficiențe de natură administrativă.

De asemenea, având în vedere că, după comunicarea administrativă și după respingerea cererilor de îndreptare eroare materială și de înlăturare a omisiunii vădite, procurorul a invocat aceleași argumente, dar folosind căi procedurale diferite, completul de judecată a constatat că formularea unei multitudini de sesizări, cu aceeași motivare, constituie un real abuz de drept, prin insistența procedurală.

Așadar, în motivarea soluției pronunțate, având în vedere aspectele reținute cu privire la situația de fapt anterior redată și probele administrate în cauză, instanța disciplinară a reținut, cu majoritate, că faptele doamnelor judecător A. și B. care, învestite fiind cu soluționarea apelului în dosarul nr. x/y/2020*, nu s-au pronunțat asupra menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse cu privire la inculpat și, ulterior, au dispus sancționarea cu amendă judiciară a procurorului care a formulat contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/x/2022, au întrunit elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I raportat la art. 99

1

alin. (l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Totodată, Secția a reținut că modul de instrumentare a cauzelor ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/y/2020* și nr. x/x/2022 de către doamnele judecător A. și B. au conturat o încălcare flagrantă atât a dispozițiilor art. 420 alin. (11) raportat la art. 399 alin. (l) C. proc. pen., art. 404 alin. (4) lit. b) și art. 485 alin. (3) C. proc. pen. ce reglementează obligația instanței de a se pronunța, prin hotărâre, asupra menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat, cât și a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. care reglementează situațiile și condițiile în care instanța poate aplica amenda judiciară în cursul judecații procesului penal, faptele pârâtelor realizând elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare.

Secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a reținut în sarcina pârâtelor judecător o abatere disciplinară de o gravitate deosebită care a vizat încălcarea, cu știință, a dispozițiilor legale ce reglementează obligația instanței de a se pronunța, prin hotărâre, asupra măsurilor preventive dispuse cu privire la inculpat pe parcursul procesului penal și a condițiilor în care se aplică amenda judiciară, cu consecința afectării interesului public ce decurge din scopul și sfera relațiilor sociale protejate de normele încălcate. S-a mai reținut că probele administrate au relevat reaua-credință a pârâtelor judecător în administrarea actului de justiție din perspectiva normelor legale reținute a fi încălcate.

IV. Recursul și motivele de casare

Împotriva acestei hotărâri dar și împotriva încheierii premergătoare, pârâtele judecător A. și B. au formulat recurs, invocând incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii nr. 4J din 15.03.2023 a Secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/J/2022, și, rejudecând, respingerea acțiunii disciplinare pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată.

Astfel, în cuprinsul criticilor de recurs, recurentele-pârâte au dezvoltat motive de casare care privesc succesiv, nelegalitatea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară și lipsa de temeinicie a acțiunii.

Un prim motiv de casare se referă la faptul că instanța disciplinară a încălcat dispozițiile procedurale prin respingerea, ca inadmisibile, a cererilor de recuzare a membrilor CSM C. și D., formulate de pârâta A., susținând că argumentele reținute în justificarea soluției nu pot fi primite, cât timp acest organism desfășoară activitate jurisdicțională.

Se susține că sunt aplicabile procedurii disciplinare dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la incompatibilitatea judecătorului, incident procedural ce privește atât abținerea cât și recuzarea acestuia. Acestea constituie garanții pentru asigurarea imparțialității și dreptului la un proces echitabil, recunoscute de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Arată că cele două cereri de recuzare sunt întemeiate și, cel puțin la nivel de aparență există suspiciunea rezonabilă că cei doi judecători au fost imparțiali în privința pârâtei A. despre care afirmă că își doreau excluderea sa din profesie.

Astfel, se arată referitor la prima cerere de recuzare că aceasta este justificată de apariția în presă a unor articole critice la adresa activității de judecată desfășurate și a hotărârii judecătorești pronunțate de către membrul CSM - judecătorul C. în complet de judecată cu doamna judecător G. într-un dosar penal intens mediatizat, în care s-a pronunțat, de asemenea, în apel, pârâta A. O altă probă a imparțialității a judecătorului recuzat o reprezintă faptul că acesta a votat pentru excluderea din magistratură a pârâtei A. în trei cauze distincte în ședința din 15.12.2023 a Secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM.

De asemenea, se susține că cererea de recuzare a doamnei judecător D. este întemeiată deoarece intervenția acesteia într-o cauză disciplinară anterioară, din anul 2016, a fost de natura a prejudicia imaginea pârâtei A. și de a deforma realitatea privind  respectiva cauză, ceea ce o plasează, în opinia exprimată de pârâte ca fiind în imposibilitatea de a judeca, în mod imparțial, noua sesizare a Inspecției Judiciare cu privire la aceeași pârâtă.

În al doilea rând, recurentele au invocat nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, ca efect al nulității sesizării din oficiu a Inspecției Judiciare, în baza referatului din data de 27.09.2022, privind propunerea de sesizare din oficiu, întocmit de inspectorul judiciar H., care era incompatibil.

În susținerea acestui motiv de casare, se învederează că, pe aceeași dată, respectiv 27.09.2022, când a emis referatul privind propunerea de sesizare din oficiu în această cauză, inspectorul judiciar H. a formulat, într-o altă lucrare, cu nr. y, care le privește pe aceleași pârâte, declarație de abținere, motivat de faptul că a funcționat, ca judecător, la Tribunalul X, de unde provine judecătorul B. Prin urmare, deși cunoștea că este incompatibil și că, potrivit art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, nu mai putea emite niciun act, inspectorul judiciar H. a întocmit referatul privind propunerea de sesizare din oficiu, din această cauză.

Mai arată că inspectorul-șef I. al Inspecției Judiciare a ignorat starea de incompatibilitate a acestui inspector judiciar și a dispus sesizarea din oficiu, deși, anterior, la 18.11.2022, într-o altă lucrare, cu nr. z, care le privește pe pârâte, același inspector-șef, în calitate de director al Direcției de inspecție pentru judecători, a procedat, în respectarea legii, la blocarea, din oficiu, de la repartizarea aleatorie a inspectorilor judiciari aflați într-o situație similară. De asemenea, directorul Direcției de inspecție pentru judecători, judecătorul Î., aflat în aceeași situație de incompatibilitate, a refuzat, din același motiv, avizarea referatului cu propunerea de sesizare din oficiu, formulată de inspectorul judiciar H. în lucrarea cu nr. xx/a1, și a formulat, la 8.07.2022, declarație de incompatibilitate, pentru același motiv, în lucrarea nr. xy, care, de asemenea, se referă la aceleași părți.

Mai arată că procesul-verbal, nedatat, emis de inspectorul-șef are la bază propunerea din 27.09.2022, de sesizare din oficiu, întocmită de inspectorul judiciar H., care a fost validată prin actul întocmit de inspectorul-șef, cu ignorarea stării de incompatibilitate a autorului propunerii de sesizare, care atrăgea nulitatea absolută. Prin urmare, procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de inspectorul-șef nu poate fi privit ca act de sesizare, ci doar în raport cu propunerea de sesizare din oficiu, care conține aspectele sesizate de inspectorul judiciar și analizate în procesul-verbal, de admitere sau de respingere, emis, ulterior, de inspectorul-șef.

O altă dovadă a faptului că inspectorul-șef a ignorat starea de incompatibilitate a inspectorului judiciar H. o constituie, în opinia recurentelor motivul pentru care acesta a fost blocat de la repartizarea lucrării, care a avut loc la 03.10.2022. Astfel, din fișa de repartizare a lucrării, rezultă că motivul blocării inspectorului H. de la repartizarea acestei lucrări constă în „concediu”, nedovedit, și nu starea de incompatibilitate.

În al treilea rând, recurentele au invocat nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, ca efect al nulității sesizării din oficiu a Inspecției Judiciare, în baza referatului cu propunerea de sesizare din oficiu, întocmit în afara unor reglementări legale.

Pârâtele au solicitat să se constate că inspectorul judiciar H. a întocmit referatul cu propunerea de sesizare din oficiu pe data de 27.09.2022, după încheierea, la 14.09.2022, a verificărilor prealabile în lucrarea nr. xx, prin proces-verbal, și emiterea, la aceeași dată, de 14.09.2022, a rezoluției nr. 1.689, de începere a cercetării disciplinare. Au invocat dispozițiile art. 13 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, potrivit cărora verificările prealabile sunt limitate la situația de fapt sesizată, iar, în cazul în care, cu ocazia verificărilor prealabile, inspectorii constată indicii privind săvârșirea altor fapte decât cele sesizate, propun, prin referat, sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare. Or, în lucrarea nr. xx, inspectorul judiciar întocmise, la 14.09.2022, procesul-verbal și rezoluția de începere a cercetării disciplinare, ca acte finale ale etapei verificărilor prealabile, astfel că, după acest moment, nu mai putea întocmi niciun alt act cu privire la aspecte constatate în timpul respectivelor verificări prealabile.

Recurentele consideră că deși instanța disciplinară a susținut că dispozițiile invocate nu stabilesc o limită în timp, pentru întocmirea propunerii de sesizare din oficiu, folosirea expresiei „cu ocazia verificărilor prealabile” nu înseamnă în orice timp sau oricând, ci stabilește, în timp, momentul la care inspectorul judiciar are posibilitatea de a sesiza alte aspecte peste limita învestirii sale în verificările prealabile. Or, la 27.09.2022, când a întocmit propunerea de sesizare din oficiu, inspectorul judiciar depășise perioada verificărilor prealabile, iar lucrarea se afla în etapa cercetării disciplinare, începută prin Rezoluția nr. l.689/14.09.2022, în lucrarea nr. xx.

Așadar, consideră că normele care reglementează activitatea magistratului, inclusiv cu privire la răspunderea disciplinară, oferă protecție și garanții magistratului. De aceea, propunerea de sesizare din oficiu pentru alte fapte este strict limitată în timp și nu rămâne oricând la dispoziția Inspecției Judiciare.

În al patrulea rând, s-a invocat nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, ca efect al nulității sesizării din oficiu a Inspecției Judiciare, în baza referatului cu propunerea de sesizare din oficiu, întocmit cu încălcarea legii.

Recurentele au solicitat să se constate că verificările prealabile din lucrarea nr. xx, privind aspectele semnalate în legătură cu dosarul nr. x/y/2018 (x/20210) al Curții de Apel X - Secția I penală, au constat, în mod exclusiv, în solicitarea și atașarea la dosar a deciziei penale nr. 1.049/A/2022 a Curții de Apel X - Secția I penală, din dosarul nr. x/y/2018 (x/20210), precum și a datelor statistice referitoare la activitatea acestora în cadrul Curții de Apel X - Secția I penală, și anume: situația la zi a hotărârilor neredactate în termenul legal și aflate, încă, în curs de redactare, cu indicarea numărului de zile de întârziere pentru fiecare hotărâre în parte; numărul dosarelor nou înregistrate pe complet, numărul dosarelor rulate, numărul dosarelor soluționate, numărul ședințelor de judecată la care au participat și numărul de hotărâri revenite spre redactare; date privind încărcătura medie la nivelul Secției I penală pentru toți indicatorii mai sus-menționați; date privind numărul hotărârilor neredactate în termenul legal și aflate, încă, în curs de redactare, pentru ceilalți judecători din cadrul instanței, care judecă în aceeași materie; mențiuni privind îndeplinirea și a altor atribuții în cadrul instanței de judecată, în temeiul Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești; date privind îndeplinirea și a altor atribuții decât cele jurisdicționale; situația privind concediile medicale, de odihnă sau de studii sau a altor cazuri de imposibilitate temporară de exercitare a funcției.

Au arătat că, potrivit art. 13 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, verificările prealabile sunt limitate la situația de fapt sesizată, iar, în cazul în care, cu ocazia verificărilor prealabile, inspectorii constată indicii privind săvârșirea altor fapte decât cele sesizate, propun, prin referat, sesizarea din oficiu a Inspecției judiciare.

Or, constatările inspectorului judiciar privind dosarele nr. x/y/2020* (x/2022) și nr. x/x/2022 (y/2022) ale Curții de Apel X - Secția I penală sunt străine de verificările prealabile efectuate în lucrarea nr. xx.

În aceste condiții, concluzionează recurentele că sursa inspectorului judiciar nu au constituit-o verificările prealabile efectuate în lucrarea nr. xx, ci o informație externă, care i-a parvenit pe căi necunoscute, în cadrul campaniei de hărțuire desfășurate de Inspecția Judiciară.

De aceea, instanța disciplinară, în mod nereal și în contradicție cu actele din dosarul disciplinar anterior și din acest dosar disciplinar, a afirmat că inspectorul judiciar a constatat existența unor indicii privind comiterea de alte fapte disciplinare în baza probelor administrate până la momentul respectiv.

Un al cincilea motiv de recurs invocat de recurente se referă la nulitatea absolută a rezoluției de începere a acțiunii disciplinare, pentru lipsa cercetării disciplinare, ca efect al încălcării grosolane și flagrante a dreptului la apărare.

În susținere, cu privire la situația de fapt au arătat că, la data de 8.11.2022, marți, pârâtele au fost încunoștințate de primirea unui plic de la Inspecția Judiciară. Întrucât pregăteau ședința de apeluri și de contestații din 9.11.2022, miercuri, au solicitat să li se acorde posibilitatea de a studia dosarele, urmând să primească adresele de la Inspecția Judiciară în ziua următoare ședinței de judecată, adică la data de 10.11.2022, joi. La această dată, la ora 10:00, inspectorul judiciar le-a comunicat pârâtelor invitația pentru ascultare pentru aceeași zi și aceeași oră (10.11.2022, ora 10:00). Având în vedere că inspectorul judiciar s-a prezentat la sediul curții de apel, fără să aibă confirmarea că pârâtele au primit încunoștințarea, au solicitat, în scris, acordarea unui termen rezonabil, pentru a-și putea asigura apărarea, solicitând comunicarea răspunsului în scris. Arată că nu au primit niciun răspuns dar, că, ulterior, au constatat că inspectorul judiciar l-a audiat la aceeași dată, 10.11.2022, la ora 10:21, la sediul Inspecției Judiciare, pe martorul J., în timp ce martorul F., procurorul amendat judiciar, a fost audiat la 09.11.2022, de asemenea la sediul Inspecției Judiciare.

În ziua următoare, la data de 11.11.2022, vineri, pârâtele au primit invitația pentru ascultare stabilită pentru data de 15.11.2022, marți, începând cu ora 13:00. La data de 14.11.2022, pârâtele i-au comunicat inspectorului judiciar, prin e-mail, că termenul acordat de două zile este insuficient pentru pregătirea unei apărări efective, cu atât mai mult cu cât, la 16.11.2022, adică miercuri, judecătorul B. avea de pregătit ședința de fonduri, în care a citat, în vederea audierii, un număr de 7 martori. Cu toate acestea, la 15.11.2022, inspectorul judiciar a venit la sediul curții de apel, unde a întocmit procesul-verbal din aceeași dată, și ulterior la 22.11.2022, a întocmit Rezoluția nr. 2.005 de exercitare a acțiunii disciplinare. Așadar, prin maniera în care a procedat, de a acorda termene extrem de scurte, în patru zile lucrătoare, pârâtele consideră că le-a fost încălcat dreptul la apărare.

Recurentele-pârâte consideră că în mod nejustificat instanța disciplinară apreciază că perioada acordată pentru pregătirea apărării începe de la data de 2.11.2022 când le-a fost pus la dispoziție dosarul disciplinar. Or, timpul acordat pentru pregătirea apărării trebuia calculat de la data la care pârâtele au fost încunoștințate cu privire la termenul stabilit de inspectorul judiciar în vederea audierii și administrării de probe. În plus, consideră că inspectorul judiciar trebuia să țină seama, în mod efectiv, de ședințele de judecată în care pârâtele erau planificate.

Totodată, mai arată că instanța disciplinară, în examinarea acestei apărări, nu a avut în vedere modalitatea în care inspectorul judiciar a desfășurat întreaga cercetare disciplinară. Din actele dosarului, se constată că în lucrarea nr. x, inspectorul judiciar a început cercetarea disciplinară la 01.11.2022 prin Rezoluția nr. 1.915 și a finalizat-o la 15.11.2022, prin întocmirea procesului-verbal din această dată, prin urmare în doar două săptămâni.

În raport cu termenul de 60 de zile, de efectuare a cercetării disciplinare, prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată cu posibilitatea prelungirii, în mod excepțional, pentru încă cel mult 30 de zile, consideră că inspectorul judiciar s-a grăbit nejustificat, prin folosirea a doar 14 zile pentru desfășurarea întregii proceduri. Prin urmare, era timp suficient ca inspectorul judiciar să desfășoare o procedură disciplinară onestă și să acorde pârâtelor un termen rezonabil, pentru a-și putea asigura și exercita o apărare efectivă.

Un alt argument învederat de pârâte este că unicul termen pentru asigurarea apărării acordat de inspectorul judiciar, de doar două zile lucrătoare, a avut un caracter formal, și nu efectiv, astfel că dreptul la apărare a fost încălcat.

Pârâtele au mai arătat că inspectorul judiciar a întocmit, în cadrul cercetării disciplinare, un singur proces-verbal, la 15.11.2022, care nu a făcut referire la probele pe care le-a administrat în cauză, mai precis audierea, la sediul Inspecției Judiciare, a martorului F., procurorul amendat judiciar, și a martorului J., la referatul comun din 10.11.2022, întocmit de grefierul de ședință K. și de grefierul delegat L., de la Biroul „Executări penale”, precum și la transcrierea, nedatată, a dezbaterilor din dosarul nr. x/x/2022 (y/2022) al Curții de Apel X - Secția I penală, din ședința de judecată din 24.03.2022, efectuată de grefierul de ședință K.

Pârâtele mai învederează că nu li s-a acordat posibilitatea de a formula un punct de vedere asupra probatoriului care a fost administrat.

O asemenea modalitate folosită de inspectorul judiciar s-a integrat în cadrul unei cercetări disciplinare formale, superficiale, dezinteresate, care nu a urmărit stabilirea, în mod obiectiv, a situației de fapt, identificarea probelor și cunoașterea apărărilor, cerințe esențiale pentru o cercetare disciplinară corectă și echitabilă, ci doar crearea aparenței îndeplinirii cercetării disciplinare.

Procedând în acest mod, Inspecția Judiciară și Secția în materie disciplinară a CSM au produs pârâtelor o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și a hotărârii Secției pentru judecători în materie disciplinară.

Pe fondul cauzei, pârâtele au susținut că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare privind exercitarea funcției cu rea-credință, prin urmare au solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii disciplinare ca neîntemeiată.

În ceea ce privește măsura preventivă se arată că prin decizia penală nr. 300/A/21.03.2022, din dosarul nr. x/y/2020* (x/2022), judecătorii pârâți, membri ai completului de apel, au dispus, în mod legal și temeinic, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea art. 488 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală împotriva sentinței penale nr. 1.363/6.12.2021 a Tribunalului X - Secția I penală, din dosarul nr. x/y/2020*, apoi, în temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., au dedus reținerea și arestarea preventivă de la 12.08.2019 la zi, iar, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., au constatat că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Se arată că prin Sentința penală nr. 1363/6.12.2021 a Tribunalului X - Secția I penală, din dosarul nr. x/y/2020* s-a dispus, în temeiul art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și inculpatul E., cu trimiterea cauzei la procuror, în vederea continuării urmăririi penale și a fost menținută măsura arestării preventive, în temeiul art. 485 alin. (3) C. proc. pen., cu aplicarea art. 399 C. proc. pen., iar, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Se susține că măsurile preventive se verifică numai prin raportare la soluția asupra acțiunii penale. Întrucât dispoziția principală din apel a constat în validarea soluției fondului, de trimitere a cauzei la procuror, în vederea continuării urmăririi penale, ceea ce înseamnă reîntoarcerea în faza de urmărire penală, instanța de apel nu putea să mențină, prin decizia penală, măsura arestării preventive, întrucât ar fi încălcat dispozițiile art. 236 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăși perioada de 180 de zile. Or, intimatul-inculpat a fost arestat preventiv la data de 13.08.2019, termenul maxim legal de 180 zile se împlinea la 8.02.2020, iar prima verificare a măsurii arestului preventiv de către instanța de fond, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, a avut loc la 4.02.2020, ceea ce înseamnă că a mai rămas un număr de 4 zile pană la împlinirea duratei maxime, de 180 zile, la urmărirea penală. Totodată, nu poate fi trecut cu vederea faptul că intimatul-inculpat se afla în stare de arest preventiv începând cu 13.08.2019.

În același timp, instanța de apel nu putea face aplicarea dispozițiilor art. 424 alin. (2) C. proc. pen., după cum doar au sugerat, fără a fi o acuzație concretă, Inspecția Judiciară și opinia majoritară. Acest articol se referă la conținutul comun al dispozitivului unei decizii penale din apel. Însă, în acest caz au fost aplicate regulile procedurii speciale, derogatorie de la procedura comună, privind acordul de recunoaștere a vinovăției, unde, la art. 488 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., care a constituit temeiul de drept al soluției din apel, nu se prevede obligația instanței de apel de a se pronunța asupra măsurii preventive, după cum se arată la celelalte două litere, respectiv lit. b) și c), care fac trimitere la dispozițiile art. 485 C. proc. pen., privind elementele soluției instanței de fond.

Se susține că instanța de apel, cu profesionalism și bună-credință, nu și-a putut asuma răspunderea unei arestări preventive peste termenul total de 180 zile de la urmărirea penală, în condițiile în care se dispusese întoarcerea dosarului la procuror, adică o prevenție nelegală. Se mai susține că încetarea de drept a măsurii preventive nu putea fi imputată judecătorilor pârâți.

În aceste condiții, consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare privind exercitarea funcției cu rea-credință.

Totodată, se apreciază că soluția amendării procurorului de ședință nu poate fi privită ca fiind un abuz la lege, ci doar o apreciere a instanței de apel, care era supusă reexaminării, potrivit art. 284 alin. (2) C. proc. pen., cale de atac exercitată de Ministerul Public.

V. Apărările părților

În cauză, Inspecția Judiciară a depus la dosar întâmpinare, solicitând menținerea hotărârii atacate și respingerea ca nefondat a recursului formulat de către recurentele-pârâte. Intimata solicită ca instanța să constatate că raportat la conținutul considerentelor deciziei penale nr. 1049/25.07.2022, inserarea cu bună știință, în cuprinsul hotărârii, cu depășirea limitelor prevăzute de art. 403 alin. (l) lit. c) C. proc. pen., a aprecierilor proprii atât asupra conduitei profesionale, cât și asupra unor presupuse activități infracționale ale unor magistrați procurori în exercitarea atribuțiilor de serviciu, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) teza I raportat la art. 99

1

alin. (l) din Legea nr. 303/2004, republicată.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la respingerea ca inadmisibile a cererilor de recuzare formulate în cauză, arată că în procedura derulată în fața Secțiilor CSM în materie disciplinară, dispozițiile Codului de procedură civilă care reglementează instituția abținerii și recuzării nu sunt incidente, fiind incompatibile cu specificul procedurii disciplinare. Incompatibilitatea rezultă din dispozițiile legale speciale care reglementează organizarea și funcționarea CSM astfel că soluția respingerii ca inadmisibile a cererilor de recuzare formulate de pârâta judecător A. este legală și temeinică.

Mai mult, apreciază că niciunul dintre motivele invocate nu sunt de natură să demonstreze afectarea imparțialității în judecarea cauzei disciplinare, ci reprezintă simple alegații nesusținute de dovezi care să demonstreze existența unor elemente care să dea naștere în mod rezonabil și întemeiat unor îndoieli cu privire la imparțialitatea lor.

În ceea ce privește modul de sesizare al Inspecției Judiciare arată că referatul din 27.09.2022 întocmit de inspectorul judiciar H. nu are semnificația unui act de sesizare, ci a unei simple „propuneri” de sesizare din oficiu, astfel cum rezultă din reglementarea prevăzută de art. 13 alin. 4) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară.

Referatul inspectorului judiciar cu propunerea de sesizare din oficiu nu generează efecte juridice în sensul învestirii Inspecției Judiciare, o asemenea valoare fiind atribuită de lege procesului verbal de sesizare din oficiu al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare emis în aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 6) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție aprobat prin Ordinul nr. 51/2021 emis de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare.

Lucrarea a fost înregistrată ca urmare a procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare cu nr. x iar inspectorul judiciar raportat la care se invocă starea de incompatibilitate a fost blocat de la repartizare conform înscrisurilor atașate lucrării, astfel că nu a întocmit niciun document în prezenta lucrare, astfel că nu poate fi pusă în discuție incidența cauzei de nulitate din perspectiva presupusei stări de incompatibilitate a inspectorului care a formulat propunerea de sesizare din oficiu nici în considerarea modului de reglementare a cazurilor de incompatibilitate ale inspectorilor judiciari.

Nu se confirmă din perspectiva criticilor care vizează modul de învestire a Inspecției Judiciare nici susținerile care vizează momentul la care inspectorul H. a formulat propunerea de sesizare din oficiu.

Împrejurarea că verificările în lucrarea nr. xx s-au finalizat la 14.09.2022 iar referatul cu propunerea de sesizare din oficiu a fost încheiat la 27.09.2022, apreciază că este irelevant, nefiind incidentă o cauză de nulitate, în condițiile în care dispozițiile legale/regulamentare nu stabilesc o limită de timp pentru formularea unei propuneri de sesizare din oficiu, în aplicarea art. 13 alin. (4) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucariilor de inspecție aprobat prin Ordinul nr. 51/2021.

În ceea ce privește constatarea nulității absolute a rezoluției de începere a cercetării disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare și lipsa cercetării disciplinare, intimata precizează că susținerea este neîntemeiată având în vedere refuzul repetat și nejustificat al pârâtelor de a se prezenta în vederea cercetării disciplinare.

Intimata Inspecția Judiciară afirmă că pârâtelor judecător li s-au asigurat garanțiile procesuale recunoscute de lege pentru exercitarea dreptului la apărare și că din întreaga conduită confirmată de înscrisurile atașate lucrării a rezultat că nu au înțeles să își exercite dreptul la apărare, deși li s-a asigurat posibilitatea reală, concretă de a-și formula apărările în cursul cercetării disciplinare.

La data de 10.07.2023, pârâtele au depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susținerile din cererea de recurs.

La data de 25.09.2023, pârâtele au depus la dosar cerere prin care au invocat excepția de neconvenționalitate a Ordinului nr. 51 din 14.06.2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, prin care au fost aprobate Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, prin care s-a invocat prevalența unor texte din Convenția europeană a drepturilor omului, pentru înlăturarea aplicării, în totalitate, a ordinului arătat anterior din legislația românească, considerat a intra în conflict cu norma din Convenție.

Arată că efectuarea cercetării disciplinare și exercitarea acțiunilor disciplinare conexate au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil, prin neconvenționalitatea Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, după cum a constatat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din data de 11.05.2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza nr. C-817/21.

Ca atare, solicită admiterea excepției de neconvenționalitate a Ordinului nr. 51 din 14.06.2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, prin care sunt aprobate Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, admiterea recursurilor și, rejudecând pe fond, constatarea nulității absolute a acțiunii disciplinare, ca urmare a nulității absolute a cercetării disciplinare.

La data de 25.09.2023, recurentele-pârâte au depus cerere de sesizare a Curții Constituționale României care este soluționată, în temeiul art. 29 alin. (4)-(5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prin încheiere separată pronunțată în dosarul asociat nr. x/1/2023/a1.

VI. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători.

Examinând încheierea din 18.01.2023 și hotărârea nr. 4J/15.03.2023 din perspectiva criticilor formulate de recurente, prin raportare la actele și lucrările dosarului, inclusiv la concluziile expuse în cererea intitulată excepție de neconvenționalitate a Ordinului nr. 51/14.06.2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, ce nu permit calificarea ca motiv de ordine publică, respectiv, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

- subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentele pretind că soluția de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de recuzare formulate în procedura disciplinară prin Încheierea din 18.01.2023 a fost dispusă cu încălcarea art. 46 alin. (1) și art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și cu ignorarea jurisprudenței de contencios european care a statuat că instanța disciplinară este un organ judiciar cu jurisdicție deplină, astfel că trebuie să ofere garanții privind o judecată independentă și imparțială.

Critica este nefondată în considerarea celor ce succed.

Activitățile jurisdicționale pot fi desfășurate, în principiu, doar de organisme independente ai căror membri îndeplinesc cerința privitoare la imparțialitate, de natură să garanteze desfășurarea unei justiții echitabile care să protejeze atât interesele publice, cât și pe cele private ale persoanelor implicate în procedură.

Abținerea și recuzarea sunt instrumente procesuale cu rol de a garanta stabilirea adevărului și asigurarea unei judecăți imparțiale și echitabile, ambele conducând către o finalitate comună, determinată de scopul lor obiectiv, acela de a înlătura orice îndoială cu privire la imparțialitatea instanței (în acest sens, decizia în interesul legii nr. 14/28.01.2021 a ÎCCJ, paragr. 90).

Totodată, art. 46 alin. (1) teza finală din Legea nr. 317/2004 prevede că procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanțiilor procesuale și procedurale prevăzute de Legea

nr. 134/2010

, republicată, cu modificările ulterioare, așa că respingerea, ca inadmisibilă, a cererilor de recuzare poate fi dispusă doar în cazurile prevăzute de art. 47 din cod, care nu se identifică în cauza pendinte.

Prin urmare, cererile de abținere ori de recuzare, indiferente fiind numărul și contextul formulării, sunt și rămân în competența instanțelor judecătorești, după caz, a organismelor cu activitate jurisdicțională, așa că motivele reținute de instanța disciplinară în fundamentarea soluției inadmisibilității nu pot fi primite, acestea ignorând, de altminteri, că și soluțiile pronunțate în privința incidentelor procedurale, inclusiv din perspectiva modalității procedurale identificate pentru asigurarea cvorumului minim necesar desfășurării ședințelor și adoptării hotărârilor, sunt supuse controlului judiciar extins recunoscut instanței supreme.

În acest sens, al admisibilității cererilor de recuzare, se impune a fi  evidențiat și revirimentul constatat în practica judiciară a Completurilor de 5 judecători (a se vedea deciziile nr. 255/23.11.2022, nr. 98/24.04.2023).

În considerarea caracterului devolutiv al căii de atac deduse judecății, examinând cererile de recuzare, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, în considerarea motivelor ce succed și care se substituie, în tot, acelora reținute de instanța disciplinară.

Incompatibilitatea, indiferente fiind cazurile invocate, nu operează ope legis, ci numai ope judicis, instanța de judecată, după caz, instanța disciplinară,  având a statua în raport cu situațiile de fapt dovedite și cu privire la care se susține că ar fi de natură să justifice îndoiala în legătură cu imparțialitatea persoanei recuzate, la nivelul anului 2016, faptul învederat printr-o primă cerere de recuzare, apariția în presă a unor articole critice la adresa activităților de judecată desfășurate și hotărârilor judecătorești pronunțate de către membrul consiliului recuzat în complet de judecată cu un membru din vechiul consiliu cu care se află în relații de prietenie, în dosare penale intens mediatizat, articole ce ar evidenția diferența de abordare a cauzelor penale comparativ cu hotărâri judecătorești pe care le-a pronunțat în cauze similare, nu probează, în absența altor elemente factuale privitoare la conduita persoanei recuzate, existența unor relații de ură/dușmănie și nu este de natură să nască îndoieli cu privire la imparțialitatea acestuia cât privește activitatea pe care o desfășoară ca membru al instanței disciplinare.

Nici împrejurarea că fostul membru al consiliului a votat pentru excluderea sa din magistratură în trei cauze distincte în ședința din 15.12.2023, nu poate proba, în absența altor elemente factuale, lipsa de imparțialitate a unei altei persoane, anume a actualului membrul al consiliului recent ales.

Tot astfel, faptul învederat prin cea de-a doua cerere de recuzare, atitudinea părtinitoarea adoptată de membrul consiliului care a deținut funcția de președinte al instanței în care își desfășoară activitatea, care ar fi inițiat la nivelul anului 2016 un tabel, fără antet și fără nicio altă mențiune, și a solicitat, verbal judecătorilor instanței să precizeze dacă înțeleg să funcționeze în complet cu recurenta pentru ca, apoi, să accepte audierea sa în cadrul cercetării disciplinare derulate în lucrarea IJ nr. x/J/2016 în care a fost sancționată disciplinar, în considerarea obligațiilor de a răspunde solicitărilor Inspecției Judiciare ce incumbă președinților de instanță și în absența unor circumstanțe factuale recente nu probează existența unor relații actuale de dușmănie și nu susține bănuiala părții privind lipsa de imparțialitate cât privește activitatea pe care persoana recuzată o desfășoară ca membru al instanței disciplinare.

Prin urmare, cum faptele învederate nu susțin incidența cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 9 și 13 C. proc. civ., cererile de recuzare vor fi respinse, ca neîntemeiate.

- subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentele solicită a se constata nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare ca efect al nulității sesizării nelegale, din oficiu, a Inspecției Judiciare pe temeiul referatului din 27.09.2022 ce a fost întocmit de un inspector judiciar incompatibil potrivit art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și, deopotrivă, cu încălcarea dispozițiilor regulamentare și legale.

Se susține că inspectorul judiciar incompatibil a formulat declarație de abținere la aceeași dată, respectiv la 27.09.2022, în lucrarea IJ nr. y, care le vizează pe recurente, starea de incompatibilitate fiind stabilită în afara oricărui dubiu, fiind blocat în repartizare aleatorie în privința mai multor lucrări.

Critica este neîntemeiată.

Incompatibilitatea absolută se verifică, în materie disciplinară, pe temeiul art. 72 alin. (2) Legea nr. 317/2004 doar în privința actelor întocmite de către inspectorul judiciar în etapa cercetării disciplinare din faza administrativă a procedurii, este distinctă și nu se confundă cu etapa verificărilor prealabile prevăzută de art. 45 alin. (3) din lege.

Inspectorul judiciar care a întocmit referatul la care se face trimitere nu a efectuat acte de cercetare disciplinară în prezenta cauză, anume în lucrarea IJ nr. x, așa că susținerile recurentelor privind incidența cazului de incompatibilitate absolută menționat nu sunt fundamentate.

Totodată, referatul întocmit de acest inspector judiciar s-a întemeiat pe constatări efectuate în etapa verificărilor prealabile în lucrarea IJ nr. xx, în cadrul competențelor conferite prin dispozițiile regulamentare, astfel că, nici din această perspectivă, susținerile privind incidența cazului de incompatibilitate absolută nu sunt fondate.

Împrejurarea că inspectorul judiciar a fost blocat în operațiunile de repartizare aleatorie a altor lucrări ce le vizează pe recurente în considerarea stării de incompatibilitate se subsumează unor măsuri administrative ce nu prezintă relevanță din perspectiva analizei criticii de nelegalitate supuse examinării.

Se susține și că referatul datat la 27.09.2022 a fost întocmit ulterior momentului în care inspectorul judiciar a încheiat etapa verificărilor prealabile în lucrarea IJ nr. xx, adică ulterior datei de 14.09.2022 contrar prevederilor art. 13 din Ordinul nr. 51/2021 de aprobare a normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, ce impun ca un astfel de act să fie întocmit anterior acestui moment.

Și această critică este nefondată.

Art. 13 din ordin prevede următoarele: Veri