ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 713/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, la data de 14.01.2020, sub nr. x/2020, A. - în nume propriu și în calitate de reprezentant al reclamanților B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. în contradictoriu cu pârâții Președintele Curții de Apel Constanța, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: anularea Deciziei nr. 236/06.09.2019 emisă de Președintele Curții de Apel Constanța și a Hotărârii nr. 25/13.12.2019 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța; emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să se dispună: reîncadrarea reclamanților și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015; plata diferenței între remunerația care include VRS de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 1.12.2015 și remunerația efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății effective; obligarea pârâților Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța la plata despăgubirilor constând în diferența între remunerația care include VRS de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 1.12.2015 și remunerația efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective.

Pârâtul Tribunalul Constanța a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pârâtul Președintele Curții de Apel Constanța a formulat întâmpinare solicitând respingerea primelor două capete de cerere ca neîntemeiate, iar în privința capătului 3 de cerere a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, disjungerea acestuia și trimiterea cererii spre competentă soluționare către un tribunal din circumscripția Curții.

Pârâtul Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește drepturile pretinse anterior datei de 21 noiembrie 2016, arătând că reclamanții nu au formulat cerere administrativă de acordare a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18, decizia nr. 236/06.09.2019 fiind emisă de către președintele Curții de Apel Constanța în favoarea reclamanților, ca urmare a sesizării unor grefieri din cadrul Curții de Apel Constanța.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 696 din 24 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile necompetenței materiale și a prescripției raportat la capătul trei al cererii ca neîntemeiate. A respins cererea formulată de reclamanții A., în nume propriu și în calitate de reprezentant al reclamanților B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. în contradictoriu cu pârâții Președintele Curții de Apel Constanța, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 696 din 24 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., P., O., Q., R., S., T., A., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. și GG. solicitând casarea sentinței nr. 696/24.07.2020 și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac recurenții-reclamanți au arătat, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 25 din 13.12.2019 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Constanța și a Deciziei nr. 236/06.09.2019 a Președintelui Curții de Apel Constanța, precum și emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să se dispună: reîncadrarea acestora și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015; plata diferenței între remunerația care include VRS de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 1.12.2015 și remunerația efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective.

De asemenea, au solicitat și obligarea pârâților Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța la plata despăgubirilor constând în diferența între remunerația care include VRS de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 1.12.2015 și remunerația efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective.

Instanța de fond a arătat că "reclamanții nu invocă niciun motiv de nelegalitate a actelor contestate, necontestând drepturile stabilite concret prin acestea, ci solicită recunoașterea unor drepturi de natură salarială aferente unei alte perioade, "anterioare celei reglementate prin actele contestate."

Astfel, în opinia recurenților, instanța nu a analizat motivul de nelegalitate invocat de aceștia, respectiv acordarea drepturilor salariale de la data de 01.08.2019, și nu de la data de 09.04.2015, pentru VRS 440,16 RON și respectiv 01.12.2015, pentru VRS 484,18 RON.

Precizează recurenții-reclamanți că la nivelul Familiei Ocupaționale Justiție există la acest moment personal care este salarizat corespunzător unei valori de referință sectorială mai mare (de 440,16, respectiv 484,18 RON) începând cu data de 09.04.2015, respectiv 01.12.2015.

Prin urmare, apreciază recurenții că, în mod eronat Președintele Curții de Apel Constanța a stabilit calcularea salariilor raportare la nivelul VRS 484,169 RON începând cu data de 01.08.2019, având în vedere că, de la data de 01.07.2017, a intrat în vigoare Legea nr. 153/2017, care nu mai prevede stabilirea salariilor în funcție de valoarea de referință sectorială.

Au mai susținut recurenții că atât timp cât la emiterea Deciziei nr. 236 din 6.09.2019, Președintele Curții de Apel Constanța a avut în vedere Decizia nr. 199/CM din 21 iunie 2019, decizie pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, decizia atacată în cauza pendinte trebuia emisă în concordanță cu hotărârea menționată.

Apărările formulate de intimații-pârâți Președintele Curții de Apel Constanța, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța, Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța

Intimații - pârâți Președintele Curții de Apel Constanța, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța, Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța nu au formulat întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În cauza de față, recurenții-reclamanți sunt încadrați în funcțiile de grefieri, grefieri arhivari, agenți procedurali, șoferi ori specialiști IT la Tribunalul Constanța, calitate în care contestă Hotărârea nr. 25/13.12.2019, emisă de pârâtul Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 236/6.09.2019, emisă de pârâtul Președintele Curții de Apel Constanța.

Președintele Curții de Apel Constanța, având în vedere decizia civilă nr. 199/CM din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă la 21 iunie 2019, în dosarul nr. x/2018 prin care personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Constanta a solicitat drepturile salariate corespunzătoare VRS de 484,169 RON precum și referatul personalului auxiliar de specialitate și conex care solicită acordarea drepturilor salariale corespunzătoare VRS 484,169 RON; sentința civilă nr. 789/2019 din 10 iunie 2019, rămasă definitivă, prin care se acordă drepturile salariale la nivelul VRS 484,169 RON, judecătorilor; principiul egalității, "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală prevăzut în Secțiunea a II-a - Principiile sistemului de salarizare lit c din Legea nr. 153/2017"; dispozițiile Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; în conformitate cu Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituțtonalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (11) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, decizie în care se reține că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică" în temeiul art. 46 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară și art. 7 alin. (1) lit. "o" din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin H.CS.M. nr. 1375/2015, a emis Decizia nr. 236/6.09.2019 prin care:

Art. I. Începând cu data de 1 august 2019, salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Constanța, Tribunalului Constanța, Tribunalului Tulcea precum și a Judecătoriilor Constanța, Mangalia, Medgidia, Hârșova, Tulcea, Babadag și Măcin, prevăzuți în anexele prezentei decizii, beneficiază de drepturile salariale la nivelul V.R.S 484,169 RON, corespunzător gradului profesional, gradației, vechimii în muncă și în funcție, în aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale;

Art. II. Drepturile salariale sunt calculate fără a depăși cuantumul drepturilor prevăzute în Legea nr. 153/2017, a fi acordate în anul 2022, potrivit art. 38 alin. (6); Anexele 1,2,3 cuprind personalul auxiliar și conex de la instanțele judecătorești din raza de activitate a Curții de Apel Constanța și sunt parte integrantă la prezenta decizie.

Față de cele anterior menționate, instanța de control judiciar observă că atât timp cât la emiterea Deciziei nr. 236/6.09.2019, s-a avut în vedere decizia civilă nr. 199/CM din 21 iunie 2019, rămasă definitivă la 21 iunie 2019, decizia atacată în cauza pendinte trebuia emisă în concordanță cu hotărârea menționată, inclusiv sub aspectul datei de la care s-au recunoscut drepturile salariale pretinse de către recurenții-reclamanți.

Mai trebuie amintit și faptul că recurenții-reclamanți nu au formulat critici în ceea ce privește art. II. din Decizia 236/6.09.2019, susținerile acestor vizând aspectul că decizia atacată în cauza pendinte trebuia emisă în concordanță cu decizia civilă nr. 199/CM din 21 iunie 2019, așa cum s-a menționat mai sus.

Astfel, prin decizia civilă nr. 199/CM din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanta, în dosarul nr. x/2018 s-a facut referire la Decizia nr. 36/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care instanța supremă a statuat că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a reținut, textual, următoarele:

"Chiar dacă în decizia prezentată mai sus (nr. 794/2016) Curtea Constituțională a interpretat un alt text de lege decât cel supus prezentei dezbateri, totuși, se observă că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de instanța constituțională se verifică și în privința acestui text de lege.

Prin urmare, a accepta o interpretare contrară ar însemna să fie golit de conținut raționamentul avut în vedere în decizia mai sus citată și să fie negat rolul Curții Constituționale de așezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală.

Din acest motiv, opinia exprimată de instanța de trimitere în sensul că numai existența unor hotărâri judecătorești de acordare a unor majorări salariale unora dintre magistrați sau membri ai personalului auxiliar nu este suficientă pentru a atrage aplicabilitatea art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în modalitatea stabilirii pentru întreg personalul din justiție a unei valori de referință sectorială majorate, nu poate fi împărtășită.

Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecința aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive să producă consecințe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

Chiar dacă în cauză hotărârile judecătorești pronunțate pentru obținerea unor drepturi salariale au efecte doar între părțile ce au luat parte la judecată, totuși se observă că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate magistraților și personalului asimilat, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală.

Prin urmare, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicită.

Dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestei reglementări."

Prin urmare, corect s-a statuat că, prin obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale către reclamanți rezultând din aplicarea valorii de referință sectoriale în cuantumul maxim aflat în plată în cadrul sistemului judiciar, de 440,154 de RON (rezultată în urma majorării succesive a cuantumului valorii de referință sectoriale de 405 RON cu 4%, iar ulterior a cuantumului astfel rezultat cu încă 4,5% - conform art. 2 din O.G. nr. 13/2008), începând cu data de 23.11.2015, respectiv 484,169 de RON (rezultată în urma majorării cuantumului valorii de referință sectoriale de 440,154 de RON cu 10%, conform Legii nr. 293/2015), începând cu 01.12.2015, instanțele nu au anulat vreo dispoziție dintr-un act de reglementare primară, nu au refuzat aplicarea acesteia și nici nu au creat norme juridice cu aplicabilitate generală pe motiv că o anumită normă juridică este discriminatorie, pentru a se afla în ipoteza prohibită prin deciziile instanței de contencios constituțional nr. 818-820/03.07.2008, ci, dimpotrivă, acționând în limitele competenței sale constituționale, adică în realizarea justiției, prin aplicarea legii la cazuri concrete, au interpretat și aplicat un text de lege adoptat de legiuitor, respectiv art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, în acord cu dezlegările jurisdicționale obligatorii ale instanței supreme și ale instanței de contencios constituțional în privința acestuia, în vederea înlăturării discriminării în materie de salarizare a personalului bugetar.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, va admite, în parte, acțiunea reclamanților; va anula articolul 6 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 25 din 13.12.2019 și articolul 1 al Deciziei nr. 236 din 6.09.2019, emisă de Președintele Curții de Apel Constanța; va obliga pârâtul Președintele Curții de Apel Constanța la emiterea unei noi decizii prin care să dispună recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților începând cu data de 23.11.2015 prin raportare la VRS 440,154 RON și începând cu data de 1.12.2015, prin raportare la VRS 484,169 RON; va obliga pârâții Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța la plata diferențelor de drepturi salariale în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă de la data scadenței până la data plății efective; va menține soluția asupra excepțiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., P., O., Q., R., S., T., A., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. și GG. împotriva sentinței civile nr. 696 din 24 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, admite, în parte, acțiunea reclamanților.

Anulează articolul 6 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 25 din 13.12.2019 și articolul 1 al Deciziei nr. 236 din 6.09.2019, emisă de Președintele Curții de Apel Constanța.

Obligă pârâtul Președintele Curții de Apel Constanța la emiterea unei noi decizii prin care să dispună recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților începând cu data de 23.11.2015 prin raportare la VRS 440,154 RON și începând cu data de 1.12.2015, prin raportare la VRS 484,169 RON.

Obligă pârâții Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța la plata diferențelor de drepturi salariale în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă de la data scadenței până la data plății efective.

Menține soluția asupra excepțiilor.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 februarie 2023.