AFFAIRE KAPAN ET AUTRES c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Procès équitable);Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6-3-c - Se défendre avec l'assistance d'un défenseur)
AFFAIRE KAPAN ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2007)
A DOUA SECȚIE
CAUZA
KAPAN ȘI ALȚII c. TURCIA
(Cererea nr. 71803/01)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
26 iunie 2007
DEFINITIVĂ
26/09/2007
Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite de art. 44 § 2 al Convenției. Ea poate suferi retușuri de formă.
În cauza Kapan și alții c. Turcia,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secție), ședință într-o cameră compusă din:
D-na F. Tulkens,
președintă,
D. A.B. Baka,
D. I. Cabral Barreto,
D. R. Türmen,
D. M. Ugrekhelidze,
D-nele A. Mularoni,
D. Jočienė,
judecători,
și D-na F. Elens-Passos,
grefa adjunctă de secție,
După deliberare în camera de consiliu la 5 iunie 2007,
Emit hotărârea care urmează, adoptată la acea dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se află o cerere (nr. 71803/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și pe care trei cetățeni ai acestui stat, d. Selman Kapan, Abdullah Halas și Ekmel Uzunkaya ("reclamații"), au sesizat-o pe Curbă la 9 iunie 2001 în virtutea art. 34 al Convenției de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").
Reclamații, care au fost admișii la beneficiul asistenței judiciare, sunt reprezentați de d-nele Y. Çağlayan și A. Karamanlı, avocate la Ankara. Guvernul turc ("Guvernul") nu a desemnat un agent pentru scopul prezentei proceduri.
Reclamații alegeau încălcarea, sub mai mult de un aspect, dreptului lor la un proces echitabil garantat de art. 6 al Convenției. În particular, se plângeau de condamnarea penală, pe motiv că era bazată exclusiv pe mărturii extorse sub tortură.
La 3 iulie 2006, Curtea a hotărât să comunice cererea Guvernului. Prevalând se de dispozițiile art. 29 § 3, a hotărât să se examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Reclamații, d. Kapan, Uzunkaya și Halas, născuți respectiv în 1958, 1961 și 1965, se găseau, la epoca faptelor, deținuți la penitenciarul din Eskișehir.
A. Arestarea și arestul preventiv al reclamantilor
La 19 noiembrie 1999, reclamații d. Halas și Uzunkaya au fost arestați și plasați în arest preventiv, ca urmare a percheziții efectuate la domiciliul lor, în cadrul unei operații duse împotriva organizației islamiste ilegale, Selefi. Către ora 3 dimineața, au fost examinați de un medic legist, care a concluzionat absența urmelor de lovituri și rănit pe corpurile lor.
La 20 noiembrie următoarei, d. Kapan a suferit aceeași soartă. Examinarea sa medicală, realizată a doua zi, a ajuns la același rezultat. În aceeași zi, o percheziție a fost efectuată la o adresă indicată de d. Uzunkaya. Potrivit raportului dressé în consecință, în timpul percheziției, interesat ar fi "pierdut echilibrul" și ar fi "lovit fața împotriva ușii mașinii", în manieră de a provoca "o roșeață sub ochiul drept".
La 22 noiembrie 1999, diverse locuri care aparțineau reclamații au fost percheziți. Astfel au fost descoperite în special material și substanțe chimice destinate fabricării explozivilor, precum și mai mulți documente și baze de date legate de organizație și mișcări fundamentaliste.
La 23 noiembrie 1999, d. Kapan și Halas au fost interogați de polițiști ai secției antiteroristă a direcției securității din Ankara ("direcția"), respectiv către ora 15 și 20. Rapoartele dressé în consecință conțin informații extrem de detaliate despre Selefi și activitățile reclamații în cadrul organizației. Un al treilea raport dressé între timp către ora 19 h 20, indică faptul că d. Halas, la ieșirea din toalete, a "trébuchat pe solul acoperit de covor, pierdut echilibrul, lovit capul împotriva grilajului din fier și, în consecință, suferit o roșeață la nivelul zygomatic drept".
Entre timp, către ora 17 h 50, d. Uzunkaya s-a întreținut cu avocatul său în birou la direcție. A doua zi, acest reclamant a fost, la rândul lui, interogat și a trecut și la mărturisiri; a furnizat informații precise privind acțiunile Selefi.
La 25 noiembrie 1996, reclamații Kapan și Halas și-au întâlnit consilul.
La 26 noiembrie 1999, reclamații au fost auziți de procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului din Ankara ("CSEA"), împreună cu 13 alți coacuzați. Și-au negat spusele colectate de poliție și au contestat acuzațiile aduse împotriva lor. Ulterior, protagoniștii au fost conduși în fața unui judecător asistent al CSEA, care a ordonat punerea lor în arest preventiv.
B. Plângerile depuse în numele reclamantilor și examinările medicale efectuate în consecință
În ziua anterioară, și anume 25 noiembrie 1999, soțiile reclamantilor d. Uzunkaya și Kapan, și avocatul d. Halas au sesizat procurorul Republicii din Ankara ("procuror") plângerile separate împotriva polițiștilor pe care i-au acuzat de acte de tortură și abuz de putere. La cererea procurorului, reclamații au fost apoi supuși examinărilor medicolegalelor.
Reclamantul d. Halas
D. Halas a fost examinat de trei ori.
- Conform raportului medical întocmit la 26 noiembrie 1999 de medicul legist al institutului medicolegal din Ankara ("Institutul"), prezenta un hematom de 1x2 cm sub ochiul drept, necesitând o pauză de convalescență de doi zile.
- Al doilea raport provizoriu din 3 decembrie 1999 indică prezența următoarelor secvele: un hematom în jurul ochiului drept în curs de vindecare, doi hematomi de 10x2 cm în mijlocul omoplatului stâng, hematomi de 15x2 cm pe partea dreaptă a spatelui și sensibilitate acută la nivelul testiculelor; la sfârșitul examinării, medicul legist a ordonat trimiterea reclamantului la serviciul de neurologie.
- Urologul care a examinat reclamantul la 12 mai 2000 a constatat sensibilitate testiculară, mai accentuată la nivelul epididimului stâng. Dacă rezultatele ultrasonului par normale, ultrasonul scrotal a arătat, în schimb, o calcificare a zonei de la scrotum la epididim stâng, ceea ce justifica o pauză de convalescență de șapte zile.
D. Uzunkaya a fost supus a doi exameni.
- Raportul medical din 26 noiembrie 1999 a menționat un hematom de 0,5x2 cm sub ochiul drept; medicul a prescris o pauză de convalescență de doi zile.
- La examinarea din 3 decembrie 1999, medicul a constatat un hematom de 7x10 cm în jurul ochiului drept; ținând seama de raportul medical anterior, a hotărât că nu era nevoie să întocmească un raport definitiv.
D. Kapan a suferit patru exameni.
- La 26 noiembrie 1999, un medic legist al Institutului a constatat dureri pe partea stângă a toracelui, însoțite de dificultate respiratorie; a emis aviz că un pneumolog trebuia să intervină înainte de întocmirea unui raport definitiv.
- În aceeași zi, reclamantul a fost examinat de un pneumolog care a concluzionat absența oricărei patologii.
- Potrivit raportului medical din 3 decembrie 1999, interesat prezenta un hematom de 7x2 cm pe partea stângă a spatelui și un hematom de 5x2 cm la nivelul 6-lea și 7-lea costelor; medicul a constatat de asemenea sensibilitate pe partea stângă a toracelui, dificultate respiratorie și dureri acute la nivelul testiculelor și spatelui; de asemenea, a trimis reclamantul în fața unui pneumolog.
- Raportul următor din 19 aprilie 2000 a confirmat concluziile anterioare, care justificau o pauză de convalescență de cinci zile.
C. Procesul diligentat împotriva polițiștilor presupus responsabili
La 5 iunie 2000, sprijinindu-se pe elementele medicale versate la dosar, procurorul a pus în acuzare 21 polițiști în fața curții de asize din Ankara ("curtea de asize"). A cerut aplicarea art. 243 al codului penal, care pedepsește actele de maltratare infligite de agenți ai statului pentru a extrage mărturii.
Printr-o sentință din 12 noiembrie 2001, curtea de asize a achitat 18 dintre inculpați pentru insuficiență de probe; în schimb, a condamnat polițiștii Y.E. și M.H.K. la o pedeapsă de zece luni de închisoare, și polițistul M.Ü. la douăzeci de luni de închisoare precum și la o interdicție de a exercita funcția publică pentru o perioadă de cinci luni. A hotărât de asemenea să suspende executarea pedepselor infligite lui Y.E. și M.H.K. în virtutea art. 6 al legii 647.
Polițiștii, precum și reclamații d. Halas și Kapan s-au pourvăzut în recurs, cei din urmă în calitatea de parte intervenientă. Printr-o hotărâre din 14 aprilie 2003, Curtea de Casație a infirmat sentința atacată, pe motiv că reclamantul Halas nu fusese confruntat cu presumos tortionarii săi.
La 4 decembrie 2003, după ce a procedat la o confruntare, curtea de asize a dezvinovat cei trei polițiști pentru actele denunțate de d. Halas, pe motiv că nu fusese în măsură să-i identifice la confruntarea din timpul ședinței din 17 noiembrie 2003. Judecătorii de fond au reținut totuși aceleași pedepse în capul fiecăruia dintre cei trei polițiști pentru maltratările infligite d. Kapan și Uzunkaya.
Printr-o hotărâre din 27 septembrie 2004, Curtea de Casație a confirmat această sentință. Recursul în reparație exercitat de condamnați a fost respins la 30 noiembrie 2004.
D. Acțiunea în despăgubire introdusă împotriva polițiștilor condamnați penal
La 28 martie 2005, d. Kapan și Uzunkaya au sesizat tribunalul de judecată din Ankara a unei cereri de daune și prejudicii împotriva polițiștilor M.H.L., Y.E., M.Ü. și ministerului de interne.
Printr-o sentință din 7 februarie 2006, tribunalul menționat a admis cererea în parte și a acordat reclamații 2 000 lire turce noi (YTL) fiecare.
Părțile defenderese s-au pourvăzut în recurs. Această procedură este aparent încă în curs.
E. Procesul diligentat împotriva reclamantilor
La 30 decembrie 1999, procurorul a deferit reclamații în fața CSEA pe baza art. 168 al codului penal, care pedepsește apartenența la o bandă armată.
Dezbaterile au fost deschise la 11 ianuarie 2000 și prima ședință a avut loc la 9 februarie 2000, în prezența reclamantilor. În fața judecătorilor de fond, aceștia din urmă au contestat toate acuzațiile, susținând că deposițiunile produse de poliție împotriva lor le fuseseră extorse sub tortură. Judecătorii nu au acționat în fața acestor alegații. În timpul ședinței, președintele CSEA a ținut, se pare, următoarele vorbiri:
"Vă deranjează libertatea? Dacă regimul Republicii Turcia nu vă convine, mergeți în Iran, în Arabia Saudită: vindeți țara pentru câțiva bani".
La 10 februarie 2000, aceste cuvinte au fost pe prima pagină a ziarului Star.
La ședința următoare din 8 martie 2000, CSEA a luat act de plângerea depusă de reclamații împotriva presumos tortionarilor lor și a cerut să fie informată despre evoluția și rezultatul anchetei preliminare declanșate în acest scop.
La ședința din 5 aprilie 2000, CSEA a luat nota faptul că ancheta preliminară mai sus-menționată se afla în curs, în așteptarea stabilirii rapoartelor medicale definitive privind reclamații plângătorii.
Ședința următoare a avut loc la 3 mai 2000. Judecătorii de fond au ordonat parchetului să-i informeze asupra stării instrucției duse împotriva polițiștilor care au fost purtători de cuvânt. La 22 mai următoarele, CSEA a adunat observațiile finale ale inculpaților.
La 29 mai 2000, CSEA a condamnat fiecare dintre reclamații la o pedeapsă de zece ani și zece luni de închisoare. A majorat pedeapsa d. Kapan cu patru ani și doi luni de închisoare pentru purtarea armelor.
Pentru a stabili vinovăția interesat, judecătorii s-au bazat pe rapoartele dressé până la acel moment, în special pe acelea referitoare la percheziții, rapoartele de expertiză privind produsele chimice confiscate la reclamații d. Halas și Uzunkaya, precum și declarațiile pe care aceștia le-au făcut în timpul arestului preventiv. Într-adevăr, dispozitivul sentinței pus la curat citează mărturii-ul spus între probele suportate fiindcă coroborat de alte probe materiale reunite.
Printr-o hotărâre din 18 decembrie 2000, Curtea de Casație a confirmat această sentință. La 2 ianuarie 2001, hotărârea pusă la curat a fost întoarsă la grefa CSEA.
II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE
Dispozițiile pertinente al dreptului turc privind urmărirea actelor de maltratare imputabile agenților statului și căile de reparare administrativă și civilă disponibile pentru a cere reparații de prejudiciul suferit se găsesc, printre altele, în decizia Șahmo c. Turcia (nr. 37415/97, 1 aprilie 2003).
În versiunea sa în vigoare la epoca faptelor, art. 135 a) al codului de procedură penală turc cere ca orice declarație din partea unei persoane interogată trebuie să fie liber exprimată: nicio mărturie extorsă prin mijloace ilegale nu poate fi apreciată ca probă de acuzare, chiar dacă există consimțământul autorului. Pentru principii de jurisprudență din dreptul penal turc privind utilizarea declarațiilor obținute în ancheta preliminară pentru a stabili vinovăția, a se vedea Kolu c. Turcia (nr. 35811/97, § 44, 2 august 2005), Göçmen c. Turcia (nr. 72000/01, § 43, 17 octombrie 2006) și Örs și alții c. Turcia (nr. 46213/99, § 31, 20 iunie 2006).
ÎN DREPT
I. PRIVIND ÎNCĂLCĂRILE INVOCATE ALE ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI
Reclamații afirmă, în primul rând, că nu au fost informați despre motivele arestării lor și acuzațiile aduse împotriva lor. Ulterior, reprochează CSEA că a acționat în manieră parțial și cu dispreț pentru principiul prezumției de nevinovăție; ca dovadă au spusele pe care președintele colegialului le-a ținut la ședința din 9 februarie 2000. Reclamații susțin în plus că condamnarea lor era bazată exclusiv pe mărturii care le fuseseră extorse sub tortură. Trag în sfârșit argument din lipsa motivării deciziilor care le privesc. În acești privințe, invocă art. 6 al Convenției, care, în părțile sale pertinente, se citește după cum urmează:
"1. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată echitabil, (...), de o instanță independentă și imparțială (...), care va decide, (...) asupra temeinici oricărei acuzații în materie penală aduse împotriva sa. (...)
Orice persoană acuzată de o infracțiune este presupusă nevinovată până când vinovăția sa a fost legal stabilită.
Orice inculpat are dreptul în special la:
a) să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-o manieră detaliată, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa;
b) să dispună de timp și facilități necesare pentru a-și pregăti apărarea;
(...)"
Guvernul se opune acestor teze.
A. Privind admisibilitatea
Curtea constatează că cererea nu este manifestă nefondat în sensul art. 35 § 3 al Convenției. Observă de asemenea că aceasta nu se ciocnește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să o declare admisibilă.
Zis fiind, ținând seama de ansamblul doleanțelor reclamantilor și faptelor care se raportează la acestea, Curtea estimează că este necesar să examineze mai întâi grievul tirat din utilizarea de către CSEA a mărturiilor colectate de poliție.
B. Privind fondul
Pe acest punct precis, Guvernul avansează că, dacă CSEA a luat în considerație mărturiile litigioase, nu s-a bazat totuși exclusiv pe acestea pentru a stabili sentința. În cazul de față, numeroase probe tangibile aveau să corboreze declarațiile pe care le-au făcut reclamații în cursul instrucției preliminare. Guvernul reamintește că, printre cei doisprezece coacuzați judecați de CSEA, doar cinci au fost condamnați. Or ar fi trebuit să se întâmple altfel, dacă judecătorii de fond nu s-ar fi ținut doar de mărturiile versate la dosar, fără a verifica forța lor probatoare la lumina celorlalte elemente disponibile. Pentru a-și sprijini argumentația, Guvernul se referă la decizia Curții dată în cauza Çelik c. Turcia (nr. 47115/99, 4 octombrie 2005).
Reclamații mențin grievul lor.
Curtea intenționează să precizeze că circumstanțele care au fondat decizia Çelik (precitată), invocată de Guvern, nu au niciun fel de proporție cu acelea în cauză în prezenta cauză, unde caracterul "defendabil" al alegațiilor de maltratare suferite de mâna poliției nu ridică nicio controversă.
Într-adevăr, Curtea nu zărește în cazul de față niciun element susceptibil de a pune în cauză constatările de fapt desprinse în acest sens de jurisdicțiile represive turce, conform cărora reclamații d. Kapan și Uzunkaya au fost victime ale tratamentelor contrare art. 3 al Convenției (paragraf 20 de mai sus; cf. Klaas c. Germania, hotărâre din 22 septembrie 1993, seria A nr. 269, p. 17, §§ 29-30). Această concluzie este valabilă și în capul d. Halas, ținând seama de elementele medicale care-l privesc (paragraf 14 de mai sus), pe care Guvernul de altfel nu le contestă. În acest sens, faptul că cei trei polițiști în cauză au fost achitați pentru faptele denunțate de acest reclamant, pe motiv că nu putuse identifica presumos tortionarii săi, nu are niciun greutate; așa cum Curtea a deja enunțat, în cazuri similare, este întotdeauna obligația autorităților naționale să lărgească d'office ancheta de manieră să poată stabili faptele și identifica "adevărații" responsabili (a se vedea hotărârile Evrim Çiftçi c. Turcia (Nr. 2), nr. 39449/98, §§ 43-46, 26 aprilie 2007 (nedefinitiv), și Ay c. Turcia, nr. 30951/96, §§ 59 și 60, 22 martie 2005).
Prin urmare, este suficient să observ că în cazul de față stabilirea faptelor efectuată de jurisdicțiile penale se bazează, măcar în parte, pe mărturiile reclamantilor, extorse în absența consilului, în contravenție cu art. 3 al Convenției (paragrafe 20 și 31 de mai sus). În acest context, nimic nu permite distingerea chestiunii juridice principale în joc în cazul de față de cea examinată în hotărârea Örs și alții (precitată, §§ 57-59), cu înțelegere că principiile atât amintite (ibidem, §§ 55 și 56) cât și puse (ibidem, § 60) de acest precedent se aplică a fortiori în prezenta cauză unde faptele reprochate polițiștilor interogatori se găsesc judiciariu stabilite (paragrafe 41 și 42 de mai sus; cf. ibidem, § 58 in fine).
În absența argumentelor convingătoare din partea Guvernului care ar putea duce la o concluzie diferită și în măsura în care Curtea de Casație nu a remediat situația (paragraf 32 de mai sus), Curtea concluzionează la încălcarea art. 6 §§ 1 și 3 c) al Convenției.
Ținând seama de acest constat și luând în considerare ansamblul celorlalte argumente ale părților, Curtea consideră că nu mai este nevoie de a se pronunța separat asupra celorlaltor grievuri ale reclamantilor (paragraf 35 de mai sus – a se vedea, de exemplu, Aksoy (Eroğlu) c. Turcia, nr. 59741/00, § 35, 31 octombrie 2006).
II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI
Conform art. 41 al Convenției,
"Dacă Curtea declară că a existat încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți contractante nu permite a șterge decât în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă se cuvine, satisfacție echitabilă."
A. Prejudiciu
Cu titlu de prejudiciu material, reclamații cer 10 000 euro (EUR) fiecare. În acest sens, d. Kapan și Halas fac valere declarații de venituri și impozite ale anumitor întreprinderi din care erau, la epoca faptelor, asociați. În plus, reclamații cer 20 000 EUR fiecare pentru prejudiciile lor morale.
Guvernul contestă aceste prețuri, pentru că nu sunt documentate și sunt exagerate.
Curtea nu zărește niciun fel de legătură de cauzalitate între încălcarea constatată a dreptului reclamantilor, garantat de art. 6 §§ 1 și 3 c) al Convenției (paragraf 44 de mai sus), și prejudiciul material invocata. Respinge deci cererile în acest scop.
În rest, ținând seama de jurisprudența sa pertinență (Örs și alții, precitată, § 66), Curtea consideră că, în circumstanțele particulare ale prezentului caz, constatarea încălcării sus-menționate furnizează o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral pe care-l trebuie să-l fi experimentat interesații. Cu toate acestea, atunci când Curtea concluzionează că o persoană a fost condamnată la sfârșitul unei proceduri entachée de manșcării la cerințele art. 6 al Convenției, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea interesatului, reprezintă în principiu un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată (a se vedea Ocalan c. Turcia [GC], nr. 46221/99, § 210 in fine, CEDO 2005-...).
B. Frais și dépens
Reclamații, referindu-se la tabelele de onorariu minim de avocat stabilite de baroul din Ankara, lasă la înțelepciunea Curții chestiunea rambursării cheltuielilor și daunelor suportate.
Guvernul susține că nicio sumă nu poate fi acordată în acest scop, in abstracto, pe baza atunci sau atunci al tabelului de onorariu.
Curtea reamintește că, ținând seama de art. 41 al Convenției, pot fi rambursate doar cheltuielile al căror s-a stabilit că au fost realmente suportate, că corespundeau unei necesități și că sunt de un montant rezonabil (Nikolova c. Bulgaria [GC], nr. 31195/96, § 79, CEDO 1999-II). În cazul de față, Curtea nu dispune de niciun detaliu care să o permită să procedeze la o asemenea stabilire. Cu toate acestea, văzând importanța muncii furnizate în cazul de față, nu se poate presupune că cei doi consilieri ai reclamantilor au dat un concurs gratuit. Totul luând în considerare, Curtea acordă reclamantilor 2 000 euro (EUR) în solidaritate, plus orice montant putând fi datorat cu titlu de taxa pe valoare adăugată, minus 850 EUR deja perceput de Consilul Europei ca asistență judiciară.
C. Interese moratorii
Curtea consideră adecvat de a baza rata dobânzii moratoare pe rata dobânzii facilității de credit marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă;
Declară că a existat încălcare a art. 6 § 1 și 3 c) al Convenției, din cauza utilizării mărturiilor extorse de poliție pentru a stabili condamnarea reclamantilor;
Declară că nu mai este nevoie de a examina celelalte grievuri trase din art. 6 al Convenției;
Declară că încălcarea constatată în cazul de față constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamanti;
Declară,
a) că, în termen de trei luni de la ziua în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției, Statul pârât trebuie să verse reclamantilor 2 000 EUR (doi mii euro) în solidaritate pentru frais și dépens, plus orice montant putând fi datorat cu titlu de taxa pe valoare adăugată, minus 850 EUR (opt sute cincizeci euro) deja perceput de Consilul Europei ca asistență judiciară;
b) că aceste montante vor trebui convertite în lire turce noi la rata aplicabilă la data reglementării și că de la expirarea termenului menționat și până la plată, vor trebui majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de credit marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale.
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Dată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 26 iunie 2007 în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.
F. Elens-Passos
F. Tulkens
Grefa adjunctă
Președintă