AFFAIRE CAFER KAPLAN c. TURQUIE

AFFAIRE CAFER KAPLAN c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA KAPLAN c. TURCIA (solicitarea nr. 6759/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 iulie 2005 DEFINITIVF 15/10/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Cafer Kaplan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Biersan mes Tsatsa-Nikolovska, Jaeger, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 iunie 2005, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 6759/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia, inclusiv un resortisant al acestui stat, M. În conformitate cu art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul a sesizat Curtea la 23 ianuarie 2003 (denumită în continuare "convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale"). Reclamantul este reprezentat de domnul Türkmen, avocat la Gaziantep. Guvernul turc (denumit în continuare "Custodia") nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. La 5 mai 2004, Curtea (secțiunea a treia) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. noiembrie 2004 Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ], ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPECIEI, reclamantul s-a născut în 1928 și locuiește în Gaziantep. În 1999, pentru construirea barajului Birecik, Ministerul Energiei și Resurselor Naturale ( administrația a expropriat patru terenuri aparținând reclamantului prin plata unor indemnizații de expropriere. La 22 februarie 1999, în dezacord cu suma plătită de administrație, reclamantul a introdus o acțiune în creștere la tribunalul de mari instanțe din Nizip, pentru fiecare parcelă. Prin hotărârile din 16 decembrie 1999, Tribunalul i-a acordat recurentului un câștig parțial de cauză și a condamnat administrația să plătească despăgubiri suplimentare. La 6 noiembrie 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârile întreprinse în toate dispozițiile sale. 10. La 22 noiembrie 2002, administrația a plătit reclamantului indemnizații suplimentare de expropriere. 11. Detaliile sunt prezentate în tabelul de mai jos, pe de o parte, pentru data de plecare a ca urmare a caducității INTERESULUI MORATORIU, data la care Curtea de Casație a stabilit valoarea INDEMNITĂȚII COMPLENTE (TRL) data la care a fost plătită plata (TRL) 106/459 5.3.1999 6.11.2000 126 250 000 22.11.2002 549 125 106/518 5.3.1999 6.11.2000 397 375 000 22.11.2002 371 857 588 106/520 5.3.1999 6.11.2000 621 000 000. 22.11.2002 983 579 300 106/523 5.3.1999 6.11.2000 372 405 310 22.11.2002 396 017 017 027 II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTĂ 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 13. Reclamantul se plânge de pierderea valorii indemnizațiilor suplimentare de expropriere, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. În acest sens, se invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 35 din Convenție, căile de atac interne din cauza faptului că nu a inițiat procedura de executare forțată. 15. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia nu este oportun să se solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva statului în urma unei proceduri judiciare de obligație ulterioară de a iniția procedura de execuție forțată pentru a obține satisfacția ( Metaxas c. Grecia, nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004, și Karahalios c. Grecia, n 62503/00, § 23, 11 decembrie 2003. Prin urmare, excepția ridicată de guvern în această privință nu poate fi reținută. 16. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș , citată anterior) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Aceasta constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Pe fond 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș) , citată anterior, p. 1317 § 31 și Aka , citată anterior, p. 2682 § 50-51). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata indemnizațiilor suplimentare acordate de instanțele interne este imputabilă administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct, adăugat la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurentul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să domnească între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. Cu privire la violarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție 20. Reclamantul se plânge că durata procedurilor judiciare a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. Cu privire la admisibilitate 21. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu a fost menționat niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 22. Având în vedere concluzia formulată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să examineze această chestiune separat din perspectiva articolului 6 alineatul (1). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 24. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 16 000 EUR. 25. Guvernul contestă aceste pretenții. 26. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și în lumina datelor economice relevante, Curtea acordă 16 000 EUR reclamantului ca daune materiale. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Comisioane și cheltuieli de judecată 27. Reclamantul nu a depus o cerere privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. 28. Guvernul nu se pronunță. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că nu este necesar să se aloce reclamantului o sumă în acest scop. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. A declarat că nu este necesar să se examineze separat motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral menționat la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, suma de 16 000 EUR (șaisprezece mii EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 15 iulie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE CAFER KAPLAN c. TURQUIE

(Requête n

o

6759/03)

ARRÊT

STRASBOURG

15 juillet 2005

DÉFINITIF

15/10/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Cafer Kaplan c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

B.M.

Zupančič

,

président

,

J.

Hedigan

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

C.

Bîrsan

,

M

mes

M.

Tsatsa-Nikolovska,

R.

Jaeger,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 juin 2005,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

6759/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Cafer Kaplan («

le requérant

»), a saisi la Cour le 23 janvier 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

M. Türkmen, avocat à Gaziantep. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

Le 5 mai 2004, la Cour (troisième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l'affaire.

4.

Le 1

er

novembre 2004 la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

5.

Le requérant est né en 1928 et réside à Gaziantep.

6.

En 1999, pour la construction du barrage de Birecik, le ministère de l'Energie et des Ressources naturelles («

l'administration

») procéda à l'expropriation de quatre terrains appartenant au requérant moyennant le versement d'indemnités d'expropriation.

7.

Le 22 février 1999, en désaccord sur le montant payé par l'administration, le requérant introduisit auprès du tribunal de grande instance de Nizip, pour chaque parcelle, une action en augmentation de l'indemnité d'expropriation.

8.

Par des jugements du 16 décembre 1999, le tribunal donna partiellement gain de cause au requérant et condamna l'administration à lui verser des indemnités complémentaires.

9.

Le 6 novembre 2000, la Cour de cassation confirma les jugements entrepris en toutes ses dispositions.

10.

Le 22 novembre 2002, l'administration versa au requérant des indemnités complémentaires d'expropriation.

11.

Des détails figurent dans le tableau ci-dessous

:

PARCELLES

DATE DE DÉPART DU CALCUL DE L'INTÉRÊT MORATOIRE

DATE DE L'ARRÊT DE LA COUR DE CASSATION

MONTANT DE L'INDEMNITÉ COMPLÉMEN-TAIRE

(TRL)

DATE DU PAIEMENT

MONTANT DU PAIEMENT (TRL)

n

o

106/459

5.3.1999

6.11.2000

5

126

250

000

22.11.2002

15

549

454

125

n

o

106/518

5.3.1999

6.11.2000

5

397

375

000

22.11.2002

16

371

857

588

n

o

106/520

5.3.1999

6.11.2000

3

621

000

000

22.11.2002

10

983

579

300

n

o

106/523

5.3.1999

6.11.2000

8

372

405

310

22.11.2002

25

396

017

027

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

12.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Akkuș c. Turquie

(9 juillet 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-IV, pp.

1305-1306, §§ 13-16) et

Aka c. Turquie

(23 septembre 1998,

Recueil

1998

‑

VI, pp. 2674

‑

2676, §§ 17-25).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

13.

Le requérant se plaint d'une perte de valeur des indemnités complémentaires d'expropriation, en raison de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l'article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

14.

Selon le Gouvernement, le requérant n'a pas épuisé, comme l'exige l'article

35 de la Convention, les voies de recours internes faute d'avoir engagé la procédure d'exécution forcée.

15.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle il n'est pas opportun de demander à un individu, qui a obtenu une créance contre l'Etat à l'issue d'une procédure judiciaire de devoir par la suite engager la procédure d'exécution forcée afin d'obtenir satisfaction (

Metaxas c.

Grèce

, n

o

8415/02, § 19, 27 mai 2004, et

Karahalios c. Grèce

, n

o

62503/00, §

23, 11

décembre 2003). Il s'ensuit que l'exception soulevée par le Gouvernement à cet égard ne saurait être retenue.

16.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Akkuș

, précité) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité.

B.

Sur le fond

17.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et constaté la violation de l'article 1 du Protocole n

o

1 (voir

Akkuș

, précité, p. 1317, § 31, et

Aka

, précité, p.

2682, §§

50-51).

18.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement des indemnités complémentaires accordées par les juridictions internes est imputable à l'administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s'ajoutant à l'expropriation de ses biens. C'est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.

19.

Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

20.

Le requérant se plaint que la durée des procédures judiciaires a méconnu l'article 6 § 1 de la Convention.

A.

Sur la recevabilité

21.

La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé.

B.

Sur le fond

22.

Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l'article 1 du Protocole n

o

1, la Cour n'estime pas nécessaire d'examiner la question séparément sous l'angle de l'article 6 § 1.

III.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

23.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

24.

Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel et moral qu'il évalue à 16 000 euros (EUR).

25.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

26.

Considérant le mode de calcul adopté dans l'arrêt

Akkuș

(précité, p.

1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde 16

000 EUR au requérant à titre de dommage matériel.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.

B.

Frais et dépens

27.

Le requérant n'a pas présenté de demande relative aux frais et dépens.

28.

Le Gouvernement ne se prononce pas.

29.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'il n' y a pas lieu d'allouer au requérant un montant à cet effet.

C.

Intérêts moratoires

30.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article

1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément le grief tiré de l'article 6 §

1 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral

;

5.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 § 2 de la Convention, la somme de 16

000 EUR (seize mille euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

:

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 juillet 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Boštjan M.

Zupančič

Greffier

Président