AFFAIRE KAHVECI c. TURQUIE

AFFAIRE KAHVECI c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

TURCIA (solicitarea nr. 853/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 iulie 2005 DEFINITIVF 15/10/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Kahveci c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Bîrsan mes Tsatsa-Nikolovska, Jaeger, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 iunie 2005, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 853/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Orhan Kahveci ( reclamantul a sesizat Curtea la 20 noiembrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 5 mai 2004, Curtea (secțiunea a treia) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. noiembrie 2004 Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel reformulată [art. 52 alineatul (1) ], ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR ESPÈCE Reclamantul s-a născut în 1952 și este rezidentă în Yalova. La 18 martie 1997, printr-o decizie a Consiliului municipal al orașului Zeytinburnu ( O comisie de experți a administrației care a stabilit valoarea terenului expropriat la 1 900 000 000 de lire turcești (TRL) a fost expropriată. La 8 august 1997, în dezacord cu privire la suma plătită, reclamantul a introdus o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Zeytinburnu. Prin hotărârea din 11 iunie 1999, Tribunalul a acordat recurentului câștig de cauză și a condamnat administrația să îi plătească o despăgubire suplimentară de 5 425 000 Prin hotărârea din 23 noiembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 11. Administrația i-a plătit reclamantului o sumă totală de 19 929 065 000 TRL pentru suplimentarea indemnizației: 11 februarie 2002, 6 345 479 754 TRL, 19 aprilie 2002, 6 654 521 000 TRL și, 22 mai 2002, 6 929 064 246 TRL. II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a despăgubirii suplimentare de expropriere, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. În acest sens, se invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond, întrucât constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1317 alineatul 31 și Aka, citată anterior, p. 2682§ 50-51 16. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputabilă administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea proprietății sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurentul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să domnească între cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 18. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, după caz, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 19. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 310 515 EUR (EUR). 20. Guvernul contestă aceste pretenții. 21. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1331§ 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă 5 În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului de față, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 22. Reclamantul solicită 62 103 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 23. Guvernul contestă aceste pretenții. 24. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR, indiferent de costuri, și o acordă reclamantului. Interese moratorii 25. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. A declarat că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 600 EUR (cinci mii șase sute de euro) pentru daune materiale ii. 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 15 iulie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE KAHVECİ c. TURQUIE

(Requête n

o

853/03)

ARRÊT

STRASBOURG

15 juillet 2005

DÉFINITIF

15/10/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Kahveci c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

B.M.

Zupančič

,

président

,

J.

Hedigan

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

C.

Bîrsan

,

M

mes

M.

Tsatsa-Nikolovska,

R.

Jaeger,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 juin 2005,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

853/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Orhan Kahveci («

le requérant

»), a saisi la Cour le 20 novembre 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

Y. Korun, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

Le 5 mai 2004, la Cour (troisième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l'affaire.

4.

Le 1

er

novembre 2004 la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

5.

Le requérant est né en 1952 et réside à Yalova.

6.

Le 18 mars 1997, par une décision du conseil municipal de la ville de Zeytinburnu («

l'administration

»), le terrain du requérant fut exproprié.

7.

Une commission d'experts de l'administration ayant fixé la valeur du terrain exproprié à 1

900

000 000 livres turques (TRL), ce montant fut versé au requérant à la date du transfert de propriété.

8.

Le 8 août 1997, en désaccord sur le montant payé, le requérant introduisit un recours en augmentation de l'indemnité d'expropriation auprès du tribunal de grande instance de Zeytinburnu.

9.

Par un jugement du 11 juin 1999, le tribunal donna gain de cause au requérant et condamna l'administration à lui verser une indemnité complémentaire de 5

425

000

000 TRL, assortie d'intérêts moratoires au taux légal à compter du 9 juin 1997.

10.

Par un arrêt du 23 novembre 1999, la Cour de cassation confirma ce jugement.

11.

L'administration versa au requérant un montant total de 19

929

065

000 TRL au titre du complément d'indemnité

: le 11

février 2002, 6

345

479

754 TRL, le 19 avril 2002, 6

654

521

000 TRL et, le 22

mai 2002, 6

929

064

246 TRL.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

12.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Akkuș c. Turquie

(9 juillet 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-IV, pp.

1305-1306, §§ 13-16) et

Aka c. Turquie

(23 septembre 1998,

Recueil

1998

‑

VI, pp. 2674

‑

2676, §§ 17-25).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

13.

Le requérant se plaint d'une perte de valeur de l'indemnité complémentaire d'expropriation, en raison de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l'article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

14.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Akkuș

, précité) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité.

B.

Sur le fond

15.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et constaté la violation de l'article 1 du Protocole n

o

1 (voir

Akkuș

, précité, p. 1317, § 31, et

Aka

, précité, p.

2682, §§

50-51).

16.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l'indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l'administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s'ajoutant à l'expropriation de son bien. C'est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.

17.

Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

18.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

19.

Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel et moral qu'il évalue à 310

515 euros (EUR).

20.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

21.

Considérant le mode de calcul adopté dans l'arrêt

Akkuș

(précité, p.

1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde 5

600 EUR au requérant à titre de dommage matériel.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.

B.

Frais et dépens

22.

Le requérant demande 62

103 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

23.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

24.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR tous frais confondus et l'accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

25.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article

1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral

;

4.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

:

i.

5

600 EUR (cinq mille six cents euros) pour dommage matériel

;

ii.

500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 juillet 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Boštjan M.

Zupančič

Greffier

Président