TURCIA (solicitarea nr. 13101/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 septembrie 2005 DEFINIF 22/12/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Hedigan președinte Caflisch Türmen Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 1 septembrie 2005, Rend la l La originea cauzei se află o cerere (n 13101/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care opt resortisanți ai acestui stat, domnii Tuncay Uysal, Naz La 31 martie 2003, în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( La 15 septembrie 2004, Curtea (secțiunea a treia) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni astfel reformulată [art. 52 alineatul (1) ], ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE L La 7 iulie 1999 s-a depus o comisie de experți în administrație care a stabilit valoarea terenului expropriat la 18 293 553 000 de lire turcești (TRL). La 6 august 1999, în dezacord cu privire la suma plătită, reclamanții au introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Mersin. Prin hotărârea din 11 aprilie 2000, Tribunalul a acordat reclamanților câștig de cauză și a condamnat administrația să le plătească o despăgubire suplimentară de 42 181 023 000 TRL, însoțită de dobânzi restante la rata legală începând cu 7 iulie 1999. 10. Prin hotărârea din 15 ianuarie 2001, Curtea de Casație a pronunțat această hotărâre. 11. La 15 iulie 2002, instanța, hotărând cu trimitere, a condamnat administrația să plătească reclamanților suma suplimentară de 21 293 509 902 TRL, însoțită de dobânzi restante începând cu 7 iulie 1999. 12. La 8 octombrie 2002, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 13. La 12 septembrie 2003, administrația a vărsat reclamantului suma de 81 055/5 000 de TRL în temeiul suplimentului din oficiu. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 14. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2674-2676, § 17-25). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 15. Reclamanții se plâng de o pierdere de valoare a fondului suplimentar de expropriere, din cauza insuficienței intereselor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. În acest sens, se menționează art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 16. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Aka, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Întradevăr, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de imputare. Pe fond 17. Curtea a abordat în repetate rânduri cauzele care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akku, citată anterior, p. 1317, § 31, și Aka, citată anterior, p. 2682, §§ 50-51). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct în ceea ce privește exproprierea bunurilor lor. Acest prejudiciu este dublat de insuficiența ratei dobânzilor restante în raport cu rata inflației. Decalajul dintre valoarea creanței reclamanților în momentul în care terenul lor este expropriat și valoarea sa în momentul decontării efective determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 20. Reclamanții se plâng că durata procedurilor judiciare a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu a fost ridicat niciun alt motiv de . Pe fond 22. Având în vedere concluzia formulată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră că este necesar să se examineze problema separat, sub aspectul articolului 6 alineatul (3). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 24. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl reprezintă 42 623 de dolari americani (USD). În plus, aceștia solicită repararea unei daune morale pe care o reprezintă 20 000 USD. 25. Guvernul contestă aceste revendicări. 26. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Aka menționată anterior (pp. 2683 menționată anterior (pp. 2683) 2684§ 55-56) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă 6 715 EUR (EUR) reclamanților în comun ca daune materiale. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 511 USD pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. 28. Guvernul contestă aceste pretenii. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru toate cheltuielile și . ..a acordat reclamantului în comun. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L 1 din Convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că Statul pârât trebuie să plătească în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, plus orice sumă care poate fi datorată ca taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 715 EUR (șase mii șapte sute cincisprezece euro) pentru daune materiale (ii. 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată decât de la expirarea termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 septembrie 2005 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
UYSAL ET AUTRES c. TURQUIE
(Requête n
o
13101/03)
ARRÊT
22 septembre 2005
22/12/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Uysal et autres c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.
Hedigan
,
président
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
M.
V.
Zagrebelsky
,
M
me
A.
Gyulumyan,
M.
David Thór
Björgvinsson,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1
er
septembre 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
13101/03) dirigée contre la République de Turquie et dont huit ressortissants de cet Etat, MM.
Tuncay Uysal, Nazım Uysal, Hasan Uysal, İsmail Uysal, Mehmet Uysal, Emine Tașkın, Nermin Aklan et Gülten Eğe («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 31 mars 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
es
Nerse, avocats à Ankara. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 15 septembre 2004, la Cour (troisième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
4.
Le 1
er
novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
I.
5.
Les requérants sont nés respectivement en 1947, 1956, 1942, 1952, 1946, 1949, 1961 et 1954 et résident à Mersin.
6.
Le 16 décembre 1998, la direction générale des autoroutes («
l’administration
») expropria le terrain des requérants.
7.
Une commission d’experts de l’administration ayant fixé la valeur du terrain exproprié à 18
293
553 000 livres turques (TRL), ce montant fut versé aux requérants le 7 juillet 1999.
8.
Le 6 août 1999, en désaccord sur le montant payé, les requérants introduisirent un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Mersin.
9.
Par un jugement du 11 avril 2000, le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna l’administration à leur verser une indemnité complémentaire de 42
181
023 000 TRL, assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 7 juillet 1999.
10.
Par un arrêt du 15 janvier 2001, la Cour de cassation cassa ce jugement.
11.
Le 15 juillet 2002, le tribunal, statuant sur renvoi, condamna l’administration à payer aux requérants la somme complémentaire de 21
293
509
902
TRL, assortie d’intérêts moratoires à compter du 7
juillet 1999.
12.
Le 8 octobre 2002, la Cour de cassation confirma ce jugement.
13.
Le 12 septembre 2003, l’administration versa aux requérants la somme de 81
055
050
000 TRL au titre du complément d’indemnité.
II.
14.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998-VI, pp. 2674-2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
15.
Les requérants se plaignent d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
16.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Aka
, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
17.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et constaté la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 (voir
Akku
ș
, précité, p. 1317, § 31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§
50-51).
18.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leur bien. Ce préjudice est doublé par l’insuffisance du taux des intérêts moratoires par rapport à celui de l’inflation. Le décalage entre la valeur de la créance des requérants au moment de l’expropriation de leur terrain et sa valeur lors de son règlement effectif amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
19.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
20.
Les requérants se plaignent que la durée des procédures judiciaires a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention.
A.
Sur la recevabilité
21.
La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.
B.
Sur le fond
22.
Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l’article 1 du Protocole n
o
1, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de l’article 6 § 1.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
24.
Les requérants affirment devoir être dédommagé pour un préjudice matériel qu’ils évaluent à 42
623 dollars américains (USD). Ils réclament en outre la réparation d’un dommage moral qu’ils évaluent à 20
25.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
26.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt
Aka
précité (pp.
2683
‑
2684, §§ 55-56) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde 6
715 euros (EUR) aux requérants conjointement à titre de dommage matériel.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
27.
Les requérants demandent 5
511 USD pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
28.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
29.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR tous frais confondus et l’accorde aux requérants conjointement.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article 6 §
1 de la Convention
;
4.
Dit
que
le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
5.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
6
715 EUR (six mille sept cent quinze euros) pour dommage matériel
;
ii.
500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
6.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 septembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Greffier
Président