ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5752/2023

Ședința publică din data de 5 decembrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată la data de 24.12.2021 pe rolul Curții de Apel București - Secia a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Hotărârile ce fac obiectul controlului judecătoresc dedus judecății

Prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 21.10.2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, printre altele, după deliberare, a respins cererea reclamantului privind decăderea pârâtului din administrarea probelor, reținând că " față de actele dosarului și față de dovezile de comunicare atașate, în raport cu data depunerii întâmpinării, coroborat cu dovada de afișare de la dosar fond și data înregistrării întâmpinării de la dosar fond, raportat la art. 254 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pârâtul a respectat termenul prevăzut de lege pentru propunerea probelor. Curtea apreciază ca temeinice argumentele pârâtului legate de obținerea documentelor și datelor necesare într-o perioadă imediat următoare aflării despre existența lor, consecutiv depunerii întâmpinării, urmând a da eficiență art. 254 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Curtea apreciază ca fiind utilă cauzei administrarea probei cu înscrisuri. Încuviințează pentru ambele părți administrarea probei cu acte apreciind că proba este utilă și de natură a conduce la dezlegarea pricini. În ceea ce privește administrarea probei testimoniale, față de teza probatorie dezvoltată în fața instanței, raportat la pozițiile deținute de către respectivii martori în structurile fostei securități, și văzând obiectul deduse judecății Curtea consideră că proba nu este utilă, urmând să o respingă."

Prin sentința civilă nr. 2033 pronunțată la 04.11.2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., constatând calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Calea de atac exercitată în cauză

Printr-o primă cerere de recurs, pârâtul A. a criticat sentința civilă nr. 2033 pronunțată la 04.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanței, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, cauza, să se respingă cererea formulată de reclamant privind constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de casare, într-o primă critică recurentul a invocat omisiunea totală a instanței de a analiza toate argumentele și înscrisurile administrate în cauză.

Omisiunea totală a analizării probelor propuse și a argumentelor deduse judecății are semnificația încălcării dreptului la apărare al recurentului și echivalează cu lipsirea părții de posibilitatea garantată de lege de a propune probe în dovedirea pretențiilor ori în apărare, dar și a încălcării dreptului la un proces echitabil, analizată din perspectiva art. 6 par. 1 din CEDO.

Or, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 din CEDO nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părților sunt "într-adevăr ascultate", adică argumentele și cererile lor sunt analizate, în mod real, de către instanța sesizată.

Instanța de fond a ignorat prevederile legale, astfel că decizia civilă recurată este lovită de nulitate în condițiile stabilite de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.-, astfel că se impune casarea hotărârii si trimiterea cauzei în re judecare la instanța de fond.

Deși instanța de fond a apreciat că în cauză sunt depuse două întâmpinări, iar în ceea ce privește probatoriile, a încuviințat pentru pârât proba cu înscrisuri, pe care a apreciat-o ca fiind utilă dezlegării pricinii, solicită a se constata că obiectul analizei primei instanțe l-au constituit doar argumentele din întâmpinarea depusă de Pârâtul A. la data de 25.02.2022, astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii recurate, pag. 5-6, iar în ceea ce privește proba cu înscrisuri, încuviințată de către Curte pârâtului, instanța de fond nu face niciun fel de trimitere sau de minimă analiză ori măcar o trecere în revistă a acestora. de parcă nici nu ar fi existat, iar analiza primei instanțe este una bazată în mod exclusiv, pe dosarul depus de reclamanta C.N.S.A.S.

Așadar, dacă s-ar fi analizat de către instanța de fond toate înscrisurile si argumentele prezentate de pârât, s-ar fi observat că din Carnetul de muncă al acestuia rezultă că notele scrise de ofițerul de securitate nu sunt veridice. Acest aspect rezultă din chiar "Nota de Analiză" datată 11.10.198.4 (cf. Dosar CNSAS nr. x, p.14), în care se afirma că potrivit "raportului informativ pe perioada 1983-1984 a sursei B." "acesta a continuat să fie folosit cu predilecție în scopul pentru care a fost recrutat și în special în cercetarea cu caracter istoric, supravegherea informativă în cadrul muzeului".

Or, această susținere este falsă, întrucât Pârâtul A. nu mai lucra la Muzeul Banatului din decembrie 1980 [ a se vedea Cartea de muncă depusă la dosar!!!). Astfel, în mod evident, ofițerul de securitate mistifica realitatea pentru a-și justifica propria muncă, fiind, îndeobște cunoscut, că lucrătorii la Securitate aveau o normă de lucru, respectiv trebuiau să justifice o activitate, astfel că mistificau realitatea.

Așadar, consideră recurentul că omisiunea totală a analizării probelor propuse și încuviințate și a argumentelor recurentului A. din întâmpinarea din data de 02.06.2022, are semnificația încălcării dreptului la apărare al acestuia și la un proces echitabil.

Or, instanța care judecă litigiul în fond trebuie să stabilească în mod lipsit de echivoc situația de fapt, prin cercetare judecătorească asupra fondului litigiului, analizând motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate prin întâmpinare.

Așadar, Curtea de Apel București avea obligația de a proceda la o evaluare completă și efectivă a susținerilor recurentului, prin prisma tuturor probelor administrate în primă instanță sub acest aspect, iar omisiunea totală a Curții de Apel București de a analiza probele arătate și argumentele invocate face ca situația de fapt să nu fie, pe deplin, stabilită și are semnificația atât a încălcării dreptului Ia apărare. dar și a încălcării dreptului la un proces echitabil, analizată din perspectiva art. 6 par. 1 din CEDO.

Cu alte cuvinte, art. 6 implică în sarcina instanței obligația de a face o examinare efectivă a argumentelor și a elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Procedând astfel, prima instanță a ignorat prevederile legale, astfel că decizia civilă recurata este lovită de nulitate în condițiile stabilite de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., aceasta producând recurentului o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței pronunțate în aceste condiții și trimiterea cauzei în rejudecare.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea primei instanțe nu este motivată, deoarece înlăturarea unei/unor probe administrate trebuie motivată, astfel încât, partea în favoarea căreia a fost administrată să cunoască temeiul și să poată combate soluția.

Astfel, în lipsa unei motivări efective a nevalorificării probelor administrate, instanțele de recurs nu pot aprecia decât că motivarea instanței ierarhic inferioare este insuficientă, inaptă să contureze pe de-a-ntregul situația de fapt, aspect ce se circumscrie nemotivării hotărârii și care atrage incidența dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., impunându-se în speță casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului de către prima instanță.

Susține că motivarea instanței de fond este una lapidară, bazată exclusiv pe dosarul depus de reclamanta C.N.S.A.S., pentru că aceasta a examinat doar aparent susținerile recurentului A. și probele administrate, ajungând, spre exemplu, în situația absurdă de a ignora chiar probele încuviințate de către instanță, pe care le-a apreciat, astfel cum se reține la pag. 4 a încheierii de ședință din data de 21.10.2022 ca fiind utile și de natură a conduce la dezlegarea pricinii.

Or, în mod necesar hotărârea pronunțată în fond ar fi trebuit să conțină motivele pentru care prima instanță a îndepărtat probele administrate.

În concluzie, în lipsa unei motivări efective a nevalorificării probelor administrate, recurentul apreciază ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Judecătorul primei instanțe exprimă un raționament incomplet, în condițiile în care instanța de fond nu a arătat de ce a înlăturat chiar probele încuviințate de ea însăși, pe care le-a apreciat ca fiind utile în dezlegarea pricinii și nici de ce nu a avut în vedere argumentele suplimentare depuse prin cea de-a doua întâmpinare, din data de 02.06.2022.

Așadar, înlăturarea unor probe administrate trebuie motivată în așa fel încât partea în favoarea căreia a fost administrată să cunoască motivul pentru care a fost înlăturată și astfel să poată combate, în cunoștință de cauză, soluția.

În lipsa unei motivări efective, înseamnă că apărările sale din fond au fost ignorate, iar motivarea este una insuficientă, inaptă să reflecte în întregime situația de fapt. echivalând cu o nedezlegare a fondului cauzei.

Or, câtă vreme prin aceste apărări și probe, recurentul combătea chiar susținerile din cererea de chemare în judecată, instanța de fond avea obligația de a le analiza, iar numai o analiză a poziției procesuale a ambelor părți si a probelor administrate, precum si o motivare explicită a înlăturării probelor administrate are semnificația unei judecăți care să corespundă noțiunii de proces echitabil.

Invocând și dispozițiile art. 425 C. proc. civ., recurentul a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii în fond de prima instanță.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține în esență recurentul - reclamant că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pretinsele note informative analizate fiind expresia aplicării și interpretării greșite a acestor dispoziții legale.

Prima instanță a greșit în mod flagrant dând valoare probatorie absolută notelor informative consemnate de ofițerul de la Securitate, realizând astfel o reabilitare a securității ca poliție politică printr-o credibilizare absolută a celor consemnate în cuprinsul notelor dactilografiate de chiar ofițerul de securitate. Astfel, deși la dosarul C.N.S.A.S. nu există cele "52 de note informative relevante", astfel reținute de instanță, aceasta dă valoare de adevăr absolut Notei de analiză emisă la 11.10.1984, fila x, voi. I dosar fond, coroborată cu Nota de analiză de la dosar fond, ambele întocmite de ofițerul de la Securitate. Or, (curatorii la Securitate aveau o normă de racolări și o normă/un plan de informații de îndeplinit, astfel că informația consemnată de aceștia putea să nu aparțină persoanei la care se face referire, fiind doar creația lucrătorului Ia Securitate (n.n. în acest sens este și jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție - a se vedea Decizia nr. 5528/2010).

Prima instanță, în analiza sa, astfel cum rezultă și din practica ÎCCJ (n.n. Decizia nr. 5580/2010), trebuia să țină seama de întreg ansamblul probator, precum si de elementele/faptele de notorietate, aspect care a fost ignorat.

Semnarea unui angajament nu este suficientă pentru atribuirea calității de colaborator al Securității, iar, în speța de față, acest angajament al pârâtului A. a fost obținut prin vicierea consimțământului acestuia, prin violență psihică.

Contextul semnării angajamentului a fost următorul:

Documentele intitulate "Raport motivat cu propuneri de recrutare în calitate de informator a numitului A., muzeografla Muzeul Banatului din Timișoara" din data de 29.08.1977 și "Raport motivat cu propuneri pentru introducerea în rețeaua organelor de securitate a informatorului B." din data de 31.08.1977 (Dosar C.N.S.A.S. pag. 1-21 au fost întocmite la 10 zile, respectiv 12 zile după încadrarea Pârâtului A. ca muzeografia Muzeul Banatului (18.08.1977), astfel cum rezultă din Cartea de muncă a Pârâtului, pag. 10-11 (ANEXA 1 la întâmpinarea A. din 02.06.2022 - Cartea de muncă a Pârâtului].

Autorul rapoartelor este maiorul D.. ofițer M.I., cu atribuții de supraveghere ideologică și comportamentală a personalului din instituțiile de cultură din Timișoara.

Toate cele înscrise în amintitele rapoarte nu reflectă adevărul, fiind doar pretexte, cu scopul de a-l determina pe pârât să părăsească România.

Astfel, rapoartele întocmite sunt un pretext ce rezultă din analiza circumstanțelor de la acel moment:

- în luna august a anului 1977 pârâtul fusese încadrat la Muzeu și nu cunoștea personalul instituției, patrimoniul ei, cercetările și publicațiile privind istoria Banatului și istoria Timișoarei.

De asemenea, pârâtul nu cunoștea orașul Timișoara, locuia în Lugoj și timp de mai multe luni acesta a făcut naveta între cele două orașe.

- pârâtul avea 23 de ani și zece luni, iar principala sa preocupare era continuarea formării profesionale și era încântat de faptul că reușise să ocupe, prin concurs, un post de muzeograf pentru că până atunci, adică în primul an după absolvirea facultății, aceasta a fost profesor suplinitor la Liceul din comuna Crasna, Județul Sălaj (n.n. Cartea de muncă, 1.09.1976-18.12.1976) și muzeograf la Complexul Muzeul Golești-Pitești, Județul Argeș (n.n. Cartea de muncă, 20.12.1976-17.08.1977).

Cele două rapoarte, datate 29 și 31 august 1977 nu au niciun suport faptic și indică nu doar un demers neprofesionist, ci și unul care viza, de altfel, controlul libertăților individuale, probând suspiciunile instituției Securității, datorate identității multiple pe care a avut-o (și o are) Pârâtul, acesta fiind pe jumătate evreu, într-un stat care își definea și încă își definește cetățenii în funcție de origini, etnocultură și religie, chestiune perpetuată în anii 1970-1989 de politica regimului comunist și, pe alocuri, și astăzi.

Vânzarea evreilor și germanilor (n.n. Pârâtul fiind si jumătate evreu) din România reprezintă un fapt notoriu și un adevăr foarte bine documentat și corect prezentat în studiile recente (a se vedea E., Securitatea și vînzarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România și Israel, F., Iași, 2015).

În mod lipsit de echivoc, nu se poate reține că ar fi fost vorba de vreo supraveghere a personalului specializat din Muzeul Banatului, ci de o încercare de a-1 convinge pe pârât să părăsească România, evident, sub forma vânzării. E cert acest lucru, în acei ani avînd loc o amplă migrație a evreilor și germanilor români prin răscumpărarea lor de Israel și de Germania.

România vindea "la bucată" toate aceste persoane.

Mai mult decât atât, chiar numele de "C." (din grecescul G., H.) pe care 1-a primit pârâtul A. de la ofițerul de securitate, trimite la sensul acestuia de: străin, dușman, hibrid (apud I. Dicționarul Explicativ al Limbii Române/DEX). Atribuirea numelui de "C." include ideea de străin, persoană suspectă, fără origini bine definite sau imposibil de integrat într-un segment etnocultural sau altul, ce trebuie verificată, urmărită ori cel puțin recrutată cu scopul de a fi ținută sub |i supraveghere sau vândută cuiva de către regimul totalitar. Inventarea unor astfel de nume are o nemijlocită legătură cu originea persoanei, cu identitatea, respectiv cu intenția de a stabili cine aparține națiunii definită prin cultură, origini, religie, nume de familie și cine e străin de aceasta.

Ca atare, pârâtul, sub amenințarea pierderii locului de muncă, a vânzării sale, a devenit străinul din interior care trebuia supravegheat, iar soluția autorităților pare să fi fost aceea de a-1 încadra într-un fel, respectiv de a-1 "recruta" ca "informator".

Un "informator" care nu a informat însă, contrar susținerilor primei instanțe, aspect care rezultă din chiar Dosarul C.N.S.A.S. - Nota de constatare nr. x/28.06.2021 - pag. 7 - "Raport cu propunere de abandonare a informatorului nr. . 00x, în care se menționează:

» "In perioada colaborării, aportul său informativ a fost extrem de redus, notele furnizate referindu-se în majoritate la unele aspecte de la locul său de muncă sau din activitatea profesională, lipsind însă problematica organelor noastre".

În pofida semnării așa-numitului "angajament"', acesta n-a devenit o realitate.

În scurt timp, pârâtul a fost exclus din instituția despre al cărei personal de specialitate "ar fi trebuit să dea informații".

Prin urmare, este vorba despre "o formă" fără nici un fond, nu de note informative care să reclame ||atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

De altfel, în toată perioada 1980-1989 pârâtul a avut servicii temporare, servicii prost și foarte prost plătite/întrerupte de perioade de șomaj absolut.

În perioada 1976-1980, pârâtul A. era un tânăr fără vreo experiență instituțională (absolvent al Facultății de Istorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, promoția 1976), fără implicare în viața politică, fără orientare ideologică și politică și nici părinții acestuia n-au fost implicați ideologic și nici în decizii administrativ-politice, ba, dimpotrivă, aceștia au avut de suferit dubla marginalizare și deposedare de proprietăți, una fascistă și alta comunistă.

Ceea ce se invocă în rapoartele și informările din dosarul nr. x și care sunt scrise si semnate de ofițerul M.l. arată faptul că Securitatea era interesată de personalul Muzeului Banatului, de înțelegerea cercetărilor istorice care le erau străine.

Mai mult decât atât, relatările consemnate de ofițerul de securitate, nu pot beneficia de o prezumție absolută de veridicitate, în acest sens fiind și practica ÎCCI, din care amintește Decizia nr. 5528/2010.

Faptul că informațiile din notele scrise de ofițerul de securitate nu sunt veridice rezultă chiar din "Nota de Analiză" datată 11.10.1984 (cf. Dosar CNSAS nr. x, p.14), în care se afirmă că potrivit "raportului informativ pe perioada 1983-1984 a sursei B." "acesta a continuat să fie folosit cu predilecție în scopul pentru care a fost recrutat și în special în cercetarea cu caracter istoric, supravegherea informativă în cadrul muzeului".

Susține recurentul că reclamantul C.N.S.A.S. trebuia, în mod imperativ, să probeze, spre exemplu, că există cele "52 de note informative relevante" date de către pârâtul A. și, mai ales, să probeze cu dosarele din arhiva C.N.S.A.S. că s-au deschis dosare de urmărire pentru persoanele menționate în pretinsele note informative, iar aceste probe au lipsit de la dosar, astfel că soluția primei instanțe este greșită și din această perspectivă.

Despre așa-zisele 52 de informări invocate de maiorul/ltcol. D. (n.n. fișa de la p. 26,datată 28.04.1989), acestea nu există, așa cum nici legătura Pârâtului cu Muzeul în cauză nu exista nici ca loc de muncă și nici ca vizitator, astfel că, din analiza înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă interesul/intenția Pârâtului pentru supravegherea colegilor, de a încălca drepturile omului si nici de a informa Securitatea.

Referitor la cea de-a doua condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, susține recurentul -pârât că nici aceasta nu este îndeplinită în cauză.

Așa-zisele informații din dosarul depus de C.N.S.A.S. nu pot fi considerate, în nicio circumstanță, ca fiind atitudini îndreptate împotriva regimului totalitar comunist. Prima instanță încearcă să-și motive soluția arătând că regimurile totalitariste sunt așa de represive încât orice atitudine poate fi încadrată ca fiind potrivnică, însă această aserțiune a instanței este contrazisă de chiar Raportul cu propunere de abandonare a informatorului nr. x, în care se menționează:

» "în perioada colaborării, aportul său informativ a fost extrem de redus, notele furnizate referindu-se în majoritate la unele aspecte de la locul său de muncă sau din activitatea profesională, lipsind însă problematica organelor noastre".

Din cuprinsul "notelor" furnizate de Pârât rezultă că acestea nu se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist pe care să le fi avut persoanele cu care pârâtul a intrat în contact, ci reprezintă opinii științifice, de cercetare istorică.

Nota olografă nr. x/22.04.1978 (pag. 6 acțiune]:

• nu reprezintă altceva decât o analiză, o opinie științifică a unui articol publicat în revista "Era Socialistă". Articolul comentat de Pârât nu relevă o atitudine anticomunistă și comentariul Pârâtului nu servea decât clarificării unei probleme istorice, a unui mod de abordare, fără implicații în viața privată a autorului articolului.

Nota olografă nr. x/22.03.1978:

•reprezintă tot o opinie, cu privire la organizarea unei expoziții, în care lipseau imagini cu privire la populația autohtonă din Banat. La fel, această opinie nu relevă o atitudine anticomunistă și opinia Pârâtului nu servea decât clarificării unei probleme istorice, a unui mod de abordare, fără implicații în viața privată.

Nota olografa nr. x/19.05.1978:

•reprezintă tot o opinie critică referitoare la activitatea publică a unor persoane din cadrul Muzeului Banatului, pârâtul fiind nemulțumit că un ghid din Muzeul de Istorie nu stăpânește limba română. Acest aspect nu relevă o atitudine anticomunistă a persoanei și nici nu era aptă să aducă atingere valorilor vieții private.

Nota olografă nr. x/08.08.1980:

• este o opinie critică la adresa unei persoane care a modificat tematica expoziției întocmită de Pârât. Acest aspect nu relevă o atitudine anticomunistă a persoanei și nici nu era aptă să aducă atingere valorilor vieții private, fiind doar o vădită nemulțumire a Pârâtului legată de acest aspect, mai ales că Pârâtul era un cercetător pasionat tocmai pe acest domeniu.

În concluzie, susține recurentul că nu a avut niciun aport la obținerea de informații despre atitudini anticomuniste, contrare ordinii de drept de la acel moment și, implicit, toate aceste note nu au avut cum să aducă o restrângere a drepturilor și libertăților altor persoane, nici măcar ipotetic.

Reamintește că, în "Raportul de abandonare" din dosarul C.N.S.A.S. nr. x se menționează că notelor pârâtului "le lipsește problematica specifica organelor noastre".

Ca atare, din înscrisurile de la dosar nu rezultă că a denunțat atitudini anticomuniste, antitotalitariste, care să încalce drepturi și libertăți fundamentale ale omului, dat fiind că informațiile sunt unele care au ca obiect opinii științifice, de cercetare istorică, cărora le lipsea "problematica de partid".

Referitor la cea de-a treia condiție impusă de dispozițiile art. 2 Iit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv, ca informațiile furnizate de aceasta să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, susține recurentul că aserțiunea primei instanțe, în sensul că: "Prin urmare, nu este necesara producerea efectivă a unor consecințe negative, ci să existe potențialitatea de a încălca drepturi sau libertăți fundamentale, asumată conștient de cel care furnizează informațiile", este greșită, pentru că se întemeiază pe un raționament foarte greșit și pe neanalizarea probelor și argumentelor sale

Ori, câtă vreme prima instanță a pornit în raționamentul său de la ideea că notele de analiză întocmite de lucrătorul de la Securitate, au valoare de adevăr absolut, legitimând astfel tocmai ce nu putea fi legitimat, prin credibilizarea absolută a notelor ofițerului de la Securitate, raționamentul ulterior este greșit și el fiind întemeiat pe o premisă greșită.

Or, notele de analiză nu se coroborau cu niciun înscris de la dosar, de nicăieri nu rezultă că au fost 52 de note, iar, mai mult decât atât, fuseseră infirmate de mențiunile din carnetul de muncă al Pârâtului, din care rezulta că acesta nu mai lucra la Muzeu atunci când ofițerul de la Securitate nota că a dat note informative despre activitatea de la Muzeu.

Dacă prima instanță ar fi analizat probatoriul administrat de recurent ar fi observat că și în înscrisul denumit "Dosar Securitate - I. - 2017", atașată Cererii de administrare a unor probatorii, depusă la dosar la data de 09.06.2022 de Pârâtul A., rezultă că și în dosarul I. de la C.N.S.A.S., acesta ar fi întocmit tot 52 de note informative, sub numele "J.". Coincidența ca toți așa-zișii "informatori" să fi furnizat 52 de note informative este cel puțin discutabilă. Este de domeniul evidenței că documentele întocmite de ofițerul de securitate au fost folosite de lucrătorii de la Securitate în mai multe dosare informative.

Din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că informațiile din notele olografe, informații reprezentând opinii științifice, ar fi putut fi apte să producă astfel de încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, mai ales că nu denunțau atitudini anticomuniste, antitotalitariste ale persoanelor respective și nici nu s-a demonstrat de către C.N.S.A.S., căreia îi incumba sarcina probei, că a fost luată vreo măsură împotriva acestor persoane.

În concluzie, condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie îndeplinite în mod cumulativ și se impune a fi interpretate și analizate împreună pentru a se putea forma convingerea că o persoană a colaborat cu Securitatea și, de asemenea, ținându-se seama de principiul de drept care enunță regula potrivit căreia orice dubiu profită celui care este acuzat, susține recurentul că nu se poate reține în sarcina sa calitatea de colaborator al Securității, motiv pentru care solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Într-o altă cerere de recurs, depusă tot în termenul legal, " ca o completare a recursului deja declarat" pârâtul A. exercită calea de atac și împotriva încheierii de ședință din data de 21.10.2022, pronunțată de aceeași instanță, solicitând casarea încheierii și a sentinței atacate și, în principal, rejudecarea cauzei de către prima instanță pentru motivele deja invocate în recursul împotriva sentinței nr. 2033/4.11.2022, cât și pentru motivele arătate în continuare referitoare la nelegalitatea respingerii cererii de administrarea probei testimoniale, iar, în subsidiar - rejudecând cauza în fond - să să respingă acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul -pârât critică respingerea de către prima instanță a cererii de administrare a probei testimoniale cu martorii D. și K., cu încălcarea prevederilor art. 255 alin. (1) propoziția a II-a C. proc. civ., art. 6 alin. (1) și art. 22 alin. (7) din același act normativ.

Susține că respingerea cererii de audiere a acestui martor este nelegală, obiectul cauzei impunea efectuarea de verificări pe bază de probe a două împrejurări, respectiv: dacă pârâtul a furnizat informații și dacă informațiile furnizate de către acesta aveau aptitudinea de a determina o reacție a regimului comunist, în sensul restrângerii unor drepturi fundamentale ale persoanelor despre care erau furnizate informații securității.

Solicită a se constata că teza probatorie viza eliminarea notelor întocmite de ofițerul de securitate dintre înscrisurile care puteau conduce la admiterea acțiunii. Notăm că declarația acestui martor era și este aptă să clarifice dacă pârâtul a furnizat informațiile ce i se impută. Chiar dacă am accepta ideea că prin declarația martorului s-ar clarifica că pârâtul a furnizat numai o parte dintre informațiile imputate, declarația sa este utilă: fie se elimină posibilitatea sancțiunii morale constând în pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunii, fie -dacă acțiunea este admisă pe baza unui număr mai redus de informații dintre cele relevate în cererea de chemare în judecată - intensitatea oprobiului public (hotărârea de admitere a acțiunii se publică) se reduce semnificativ.

Referitor la al doilea considerent recurentul solicită a se constata că aptitudinea unei informații de a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului nu poate și nu trebuie să fie analizată în abstract. Analiza trebuie să fie efectuată prin raportare la condițiile din epoca în care aceste informații au fost furnizate. Or, cei care cunoșteau cel mai bine care dintre informații aveau aptitudinea de a fi folosite pentru îngrădirea unor libertăți și drepturi fundamentale erau în primul rând ofițerii de securitate, categorie din care a făcut parte martorul D..

Astfel, apare cu evidență că proba propusă era utilă, concludentă, pertinentă iar prima instanță avea obligația de a o admite. Prin respingerea cererii prima instanță a încălcat prevederile art. 6 alin. (1) C. ț pr. civ. deoarece nu a dispus măsura permisă de art. 255 alin. (1) C. proc. civ. privind audierea martorului.

Totodată, mai susține recurentul - pârât că instanța a încălcat obligația prevăzută de art. 22 alin. (7) C. proc. civ. constând în îndatorirea de a ține seama de cerințele echității și ale bunei credințe. Echitatea impunea să permită pârâtului să epuizeze toate probele propuse în apărarea sa și abia apoi să analizeze proba în contextul întregului probatoriu. Iar martorul nu putea și nu trebuia să fie suspectat ab initio de rea-credință, astfel cum a susținut reclamanta și cum se pare că a reținut și instanța prin referirea la poziția deținută de martor în structurile fostei securități. Suspiciunea de rea-credință nu poate constitui motiv de refuz de audiere, cu atât mai mult cu cât mărturia mincinoasă este sancționată penal.

Referitor la martorul K., solicită a se constata că audierea acestuia a fost solicitată inclusiv pentru a dovedi acribia cu care pârâtul analiza informațiile științifice și în acest context a încercat să combată orice atitudine sau acțiune contrară convingerilor sale științifice, fără să vizeze încălcarea unor drepturi fundamentale. Și respingerea cererii de audiere a acestui martor s-a făcut cu încălcarea textelor de procedură anterior menționate: art. 255 alin. (1) propoziția a doua C. proc. civ., art. 6 alin. (1) și art. 22 alin. (7) din același cod.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 26.04.2023 s-a fixat primul termen pentru soluționarea celor două recursuri la data de 05.12.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentanții părților asupra recursurilor ce fac obiectul judecății și, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și cele două hotărâri recurate, prin raportare la criticile formulate, la apărările din întâmpinare și la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 21 octombrie 2022 este nul, iar recursul formulat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 2033 din 04.11.2022 este nefondat, urmând a fi respinse, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

Intimatul-reclamant Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A., reținând în esență că sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant, constată Înalta Curte că acesta a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce reglementează situația când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că acesta a fost invocat atât în cadrul cererii de recurs formulate împotriva încheierii de ședință din data de 21.10.2022, când și în cadrul recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 2033/04.11.2022.

Analizând mai întâi criticile formulate împotriva încheierii de ședință din data de 21.10.2022, subsumate exclusiv motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte constată că partea este nemulțumită de respingerea de către prima instanță a cererii sale de administrare a probei testimoniale cu audierea martorilor D. și K., recurentul susținând că au fost încălcate prevederile art. 255 alin. (1) teza a II-a, art. 6 alin. (1) și art. 22 alin. (7) din același act normativ.

Această critică nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar, în considerarea faptului că, în principiu, critica privind respingerea de către instanța de fond a unor probe, în speță a probei testimoniale, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilității, pertinenței și concludenței probelor este atributul primei instanțe, conform art. 254 din C. proc. civ., și acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.

Modul în care instanța de fond a apreciat cu privire la utilitatea și pertinența probelor, modul cum a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare, instanța de recurs nemaiavând competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care prima instanță o constată.

Așadar, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie.

Prin urmare, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor, nu vor fi supuse analizei instanței de recurs care, în calea de atac extraordinară a recursului, nu poate proceda la o devoluțiune a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, modul de administrare și interpretare a probatoriilor solicitate în cauză, respectiv reevaluarea probei testimoniale, nu poate face obiectul cenzurii controlului judiciar, deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv, de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate și nu de temeinicie.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va constata nul recursul formulat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 21 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește criticile împotriva sentinței civile nr. 2033/04.11.2022, subsumate tot motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reține Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul a invocat " omisiunea totală a analizării probelor propuse și a argumentelor (sale), instanța nefăcând niciun fel de trimitere sau de minimă analiză ori, măcar o trecere în revistă a acestora, de parcă nu ar fi existat...iar analiza Curții este una bazată, în mod exclusiv, pe dosarul depus de reclamanta CNSAS".

Această critită nu poate fi avută în vedere de instanța de control judiciar.

Astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței atacate, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

Reține Înalta Curte că aprecierea probelor este guvernată de principiul liberei aprecieri, potrivit căruia instanta are dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe administrate (în raport cu celelalte), cât și credibilitatea lor. Potrivit art. 264 C. proc. civ.: "(1)Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare."

Prin urmare, faptul că instanța nu a acordat relevanța așteptată de recurent înscrisurilor depuse de acesta nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii, instanța de recurs neputând proceda la o reevaluare a probatoriului administrat, instanța de fond fiind cea căreia îi revine acest atribut exclusiv.

Înalta Curte constată că, în maniera în care a procedat prima instanță la soluționarea fondului cauzei, nu a fost încălcat dreptul la apărare reglementat de art. 13 din C. proc. civ. și nici dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 paragraful 1 din CEDO, cum eronat susține recurentul.

Sarcina aprecierii probelor revine instanței, care va trebui să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât și în ansamblul lor. Urmare a analizei efectuate, motivat, instanța va putea înlătura anumite probe în funcție de utilitatea lor, de convingerea pe care acestea i-o creează, de conduita părților, manifestată cu privire la proba în cauză.

Astfel, lecturând încheierea de ședință din data de 21.10.2022 se constată că instanța a pus în discuția contradictorie a părților solicitările de administrare a probelor de către ambele părți, expunând și motivul pentru care a respins proba testimonială, în sensul că " față de teza probatorie dezvoltată în fața instanței, raportat la pozițiile deținute de către respectivii martori în structurile fostei securități, și văzând obiectul (cauzei) deduse judecății Curtea consideră că proba nu este utilă, urmând să o respingă".

Deopotrivă, faptul că înscrisurile administrate de pârât nu au convins instanța că acesta nu a fost colaborator al securității, nu poate fi în niciun caz imputat acesteia ca și o încălcarea a dreptului la apărare sau la un proces echitabil, față de dispoziții art. 264 C. proc. civ. potrivit cărora "În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare."

Prin urmare, criticile recurentului împotriva sentinței civile nr. 2033 din 04.11.2022, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate, hotărârea recurată nefiind susceptibilă de reformare din această perspectivă.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul - reclamant a invocat tot lipsa unei motivări efective a nevalorificării probelor administrate, susținând că, din acest considerent apreciază că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Și în cadrul acestui motiv de casare recurentul este nemulțumit de faptul că "instanța de fond nu a arătat de ce a înlăturat chiar probele încuviințate de ea însăși, pe care le-a apreciat ca fiind utile în dezlegarea pricinii și nici de ce nu a avut în vedere argumentele suplimentare depuse prin cea de-a doua întâmpinare, din data de 02.06.2022"

Această critică nu poate fi reținută de instanța de control judiciar ce constată, contrar susținerilor recurentului, că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Analizând considerentele hotărârii de fond din această perspectivă, instanța de control judiciar constată, contrar celor susținute de recurent, că instanța de fond a analizat susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată, prin raportare la probatoriul administrat și la apărările pârâtului, procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, fiind astfel respectate cerințele unui proces echitabil. Obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi și implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, neputând fi reținute susținerile recurentului, în sensul că apărările recurentului - pârât din fond " înseamnă că au fost ignorate".

Consideră Înalta Curte că preluarea de către instanță a unora dintre argumentele unei părți pe care le-a considerat pertinente nu duce la concluzia că instanța nu a făcut o apreciere proprie a susținerilor părților și o analiză a probelor administrate, de vreme ce, în considerente, instanța a analizat probele administrate, a stabilit situația de fapt și a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speța dedusă judecății.

Astfel, constată instanța de control judiciar că susținerile recurentului, în sensul că hotărârea nu este motivată, respectiv că apărările sale au fost ignorate, iar motivarea este insuficientă, sunt nefondate.

În consecință, instanța de control juridiciar constată că hotărârea respectă exigențele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport și de prevederile art. 6 din Convenția E.D.O și de art. 21 din Constituția României.

Nemulțumirea recurentului referitoare la modul în care instanța de fond a interpretat dispozițiile legale, dând o interpretare contrară față de cea dorită și urmărită de către recurent nu echivalează cu o nemotivare și/sau cu o motivare insuficientă a sentinței de natură a atrage casarea hotărârii recurate.

Prin urmare și din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - pârât este nefondat.

Nefondate sunt și motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În susținerea acestui motiv de nelegalitate recurentul arată că instanța de fond a încălcat și interpretat greșit dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Aceste critici nu pot fi reținute de către Înalta Curte care constată că soluția instanței de fond este legală, fiind însușită și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Astfel, constată instanța de control judiciar că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului."

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Soluția instanței de fond este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, criticile din recurs privind neîncadrarea activității desfășurate de pârât în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În acord cu instanța de fond și Înalta Curte, contrar celor susținute de recurentul - pârât, constată că, în cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei a fost depus Angajamentul prin care recurentul-pârât s-a angajat "să sprijin informativ în mod sincer și obiectiv securitatea statului" . . . . . . . . . .și totodată, "să păstrez cu desăvârșire secretul acestei colaborări", precum și o serie de note informative, ce privesc, pe de o parte, supravegherea și prezentarea opiniilor profesionale ale unor persoane din anturajul locului de muncă, informații circumscrise respectării politicii oficiale de partid, iar, pe de altă parte, prezentarea discuțiilor, opțiunilor unor membri ai mediului cultural stabilit în occident, pârâtul colaborând cu Securitatea pe parcursul a 12 ani.

Înalta Curte nu-și poate însuși argumentul recurentului, în sensul că în notele informative acesta prezintă doar puncte de vedere ca om de știință și cercetător.

Analizând conținutul respectivelor note informative, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, Înalta Curte constată că, datele transmise de către pârât relevau poziții ale persoanelor vizate de natură să atragă interesul organelor de securitate prin prisma unor opinii ce contraziceau punctele de vedere oficiale. Relevante sunt cele expuse în notele informative semnate "B." nr. x/22.03.1978, nr. x/30.03.1978 și nr. x4/08.08.1980, în care s-a consemnat faptul că informațiile au fost furnizate la solicitarea ofițerului de securitate, pentru "documentarea activității și poziției lui F.M., director al Muzeului și fost șef al secției de istorie" și vor fi exploatate la "informarea către organele L.. și la mapa care se va deschide. Raportul de deschidere a dosarului de urmărire informativă x ("M."), consemnează că " Au fost concretizate unele poziții ale sus-numitului, prin care neagă continuitatea etnico-teritorială a românilor pe vatra jud. Timiș, de contestare a unor dovezi istorice privind prezenta și permanenta daco-romană, concepând studii de istorie confuze, care pot fi preluate negativ de istoricii iredentiști din străinătate." Dosarul respectiv îl privește pe F.M. și are la bază și notele informative înaintate de către pârât, persoana țintă fiind supravegheată operativ de către organele de securitate.

În nota olografă, nr. x/19.05.1978, semnată cu numele conspirativ "B.", primită de mr. I.I., I