ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5609/2023

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.07.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate că pârâtul A. a fost colaborator al Securității.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 646 pronunțată la data de 28 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității a declarat recurs solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, s-a arătat că prima instanță a emis o soluție cu încălcarea dispozițiilor legale de la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 deoarece informațiile furnizate de pârât se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Monitorizarea permanentă a "stării de spirit a populației" de către Securitate și Miliție consta în obținerea de informații, furnizate oral sau în scris de sursele din rețeaua informativă, care era instruită și dirijată astfel încât să semnaleze orice comentariu critic referitor la starea de lucruri din țară, în special la situația economică și socială, orice referire depreciativă la conducerea politică a României, cu deosebire la adresa familiei B., orice comparație devaforabilă cu situația din alte țări, inclusiv comuniste. Ofițerii de Securitate și Miliție, indiferent de profilul de muncă al unității sau compartimentului în care își desfășurau activitatea, aveau obligația să solicite surselor note informative referitoare la "starea de spirit" din mediile sau din grupurile de persoane cu care acestea intrau în contact.

Așadar, monitorizarea permanentă a "stării de spirit a populației" a constituit un obiectiv principal al activității aparatului represiv al Securității și Miliției, în scopul exercitării controlul informativ total asupra populației. România comunistă nu a fost doar o țară închisă, în care libertatea de circulație era îngrădită, ci și o țară ai cărei cetățeni erau urmăriți pentru a li se cenzura opiniile, afirmațiile, credințele religioase etc. Libertatea opiniei și libertatea de expresie, drepturi prevăzute de art. 28 din Constituția RSR din 1965, erau încălcate chiar prin instrumentarea acțiunilor de urmărire informativă care aveau ca obiect supravegherea stării de spirit.

De asemenea, din materialul probator administrat la fondului cauzei rezultă fără dubiu faptul că intimatul-pârât a furnizat informații despre "starea de spirit necorespunzătoare" din cadrul Ocolului Silvic Verbila, precum și pentru "încadrarea informativă a descendenților legionarilor din comuna Iordăcheanu, jud. Prahova".

De asemenea, din Nota informativă datată 11.07.1989 rezultă fără dubiu faptul că pârâtul a furnizat ofițerului de legătură de la Postul de Miliție Iordăcheanu, jud. Prahova, sub numele conspirativ "C.", asumat printr-un înscris olograf, informații despre apartenența persoanei urmărite informativ la "partidele burgheze". Potrivit notei ofițerului de Securitate, "O.D., fost legionar, face obiectul S.I.".

În aceste condiții a apreciat că este îndeplinită prima condiție pusă de legiuitor (art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008) pentru reținerea calității de colaborator al Securității: furnizarea de informații despre atitudini sau acțiuni potrivnice regimului comunist. Apartenența la mișcarea legionară sau la unul dintre partidele istorice democratice era asimilată de Securitate si Miliție cu "manifestările ostile" la adresa regimului, fiind deci sinonimă cu sintagma "atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist" din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Din perspectiva Securității, urmărirea persoanelor care făcuseră parte din mișcarea legionară, precum și a descendenților acestora, nu era motivată de caracterul extremist al acestei grupări, ci de faptul că aceste persoane erau potențiali oponenți ai regimului comunist. Din același motiv și fără nicio diferență față de foștii legionari, erau urmăriți și membrii partidelor istorice democratice, precum și descendenții acestora. În plus, prin termenul "legionar", Securitatea desemna și membrii așa numitelor "grupări subversive" (în realitate, anticomuniste), precum și pe cei care în primii ani ai instaurării puterii comuniste luaseră parte sau sprijiniseră rezistența armată din munți.

Prima instanță a făcut în speță o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Contrar celor reținute de prima instanță în motivarea sentinței recurate, menționarea calității persoanei vizate de notă ca fiind fost membru al unui partid burghez nu reprezintă numai o exteriorizare a intenției de a furniza informații, ci o denunțare efectivă, atât timp cât intimatul-pârât a subliniat direct către Securitate apartenența persoanei denunțate la vechile partide, demonstrându-se angrenarea în urmărirea informativă a acesteia.

Pentru argumentele expuse, prima condiție impusă de legiuitor în constatarea calității de colaborator este îndeplinită.

Informațiile furnizate de intimatul-pârât au vizat, contrar celor reținute prin sentința recurată, îngrădirea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului. Și această condiție este îndeplinită deoarece, nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Pârâtul nu putea să cunoască în momentul furnizării informațiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoștință de situațiile pe care acesta urma să le denunțe. Atât timp cât pârâtul nu a luat în calcul și ipoteza în care Securitatea nu ar fi cunoscut situațiile denunțate, rezultă că acesta nu a menajat interesele persoanelor denunțate, nu a avut o atitudine precaută și nici de protejare a celor denunțați. Prin urmare, nesocotind interesele celor denunțați, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată și libertatea cuvântului, atât timp cât a acceptat că persoanele denunțate puteau să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțurilor sale.

În al doilea rând, este îndeplinită a doua condiție, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate. Este exclus ca intimatul-pârât să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra persoanelor la care se referea în denunțurile sale urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau deja urmărite. Aceste investigații suplimentare presupuneau cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre cei urmăriți, fără acordul lor.

În egală măsură, a doua condiție legală nu face niciun fel de referire la notorietatea informațiilor, în nicio situație denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securității, ofițerul nu îi raporta informatorului, se întâmpla exact invers. Ar fi trebuit, astfel, adoptată o atitudine diligentă, precaută de protejare a intereselor celorlalți cetățeni, fără a se fi furnizat Securității informații care făceau referire la atitudini potrivnice regimului comunist, știind că asemenea informații prejudiciau persoanele denunțate.

Intimatul ar fi trebuit să aibă o atitudine prudentă și să ia în calcul și ipoteza în care Securitatea nu cunoștea atitudinile/opiniile persoanei denunțate. Atât timp cât nu a procedat în această manieră, intimatul a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informațiilor pe care le-a furnizat și, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viață privată al celor denunțați, conștientizând că există riscul ca informația pe care o furnizase să ducă cel puțin la verificări și investigații efectuate de Securitate asupra celor denunțați și, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viață privată.

În speță, îngrădirea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoștința fostei Securități, indiferent dacă pârâtul a avut o atitudine mai mult sau mai puțin cooperantă, precum și indiferent dacă ofițerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informații și indiferent de efectele concrete ale acestor informații asupra celor denunțați.

Este suficientă condiția vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece legea accesului la propriul dosar și deconspirarea fostei securități pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunțătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunțurilor.

Beneficiarii verificării acestor persoane nu sunt doar victimele regimului comunist, ci toți cetățenii care au dreptul de a fi informați cu privire la statura morală a persoanelor prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008. De aceea, relevantă este activitatea concretă desfășurată de persoana verificată în relația cu Securitatea, iar nu activitatea desfășurată de ofițerii de Securitate, ulterior primirii informațiilor de la persoana verificată. Modul în care ofițerii de Securitate înțelegeau să reacționeze ulterior momentului primirii informațiilor era în afara controlului denunțătorului. Prin urmare, consecința finală a denunțului - lezarea dreptului celui denunțat - reprezenta un element independent de voința denunțătorului, întrucât depindea de voința și interesele reprezentanților autorităților represive comuniste.

În al treilea rând, niciunul dintre înscrisurile aflate la dosar nu demonstrează existența unor presiuni exercitate pentru furnizarea notei informative citate în cuprinsul acțiunii introductive. În plus, art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 reglementează o situație de excepție și, în consecință, este de strictă interpretare si aplicare, iar în cauză nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile cumulative prevăzute de situația de exonerare. Informațiile nu au fost date într-o anchetă și se referă la cu totul alte persoane decât pârâtul. De asemenea, informațiile sunt date pe baza unui angajament de colaborare, în virtutea unei relații conspirative cu Securitatea.

Pentru argumentele expuse, contrar celor reținute prin sentința recurată, toate condițiile legale impuse de legiuitor pentru constatarea calității de colaborator, sunt îndeplinite, astfel că se impune admiterea căii de atac.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul-reclamant, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate că pârâtul A. a fost colaborator al fostei Securități în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății cu motivarea că, din niciun mijloc de probă, nu rezultă că în speță sunt întrunite, în sarcina pârâtului, condițiile cumulative pentru a se reține calitatea sa de colaborator al fostei Securități, întrucât notele nu conțin informații care să fie considerate denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", iar art. 483 C. proc. civ. prevede că "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

În cauză, partea recurentă-reclamantă a invocat motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Astfel, noțiunea de "colaborator al Securității" este definită în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Potrivit acestor dispoziții, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca persoana să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității; a doua condiție vizează calitatea informației furnizate, în sensul denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, nu orice informație sau declarație se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menționat.

Obiectul cererii recurentului-reclamant îl constituie informațiile furnizate de către intimatul-pârât sub numele conspirativ "C." (nume conspirativ atribuit după semnarea unui angajament la data de 28.07.1989) în baza celor două note semnate olograf aflate la file x ale dosarului de fond.

Astfel cum reiese din analiza notelor informative amintite mai sus, potrivit situației de fapt stabilite de curtea de apel, din primul înscris menționat rezultă că pârâtul a discutat cu soția unei persoane care lucra la o cooperativă agricolă de producție, entitate specifică perioadei de referință, și a aflat că acesta este bolnav, și-a rupt un picior și a fost internat în spital o perioadă de timp, fiind imobilizat la pat, iar în cea de-a doua notă se face referire la intenția sursei de a discuta și de a furniza informații despre persoanele enumerate în notă.

Prin urmare, niciuna dintre informațiile comunicate prin prima notă informativă nu vizează activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci doar se urmărește «a avea în vedere» pe cel vizat de notă pentru a se observa dacă face comentarii asupra regimului totalitar și a conducerii superioare de partid, în condițiile în care acesta a făcut parte din partidele «burgheze». Nici prin cea de-a doua notă informativă nu se oferă Securității nicio informație care să poată fi considerată o denunțare a unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În mod corect a arătat prima instanță că referirea la calitatea persoanei vizate de prima nota informativă ca fiind fost membru al unui partid «burghez» nu reprezintă o delațiune, ci o reflectare a înțelegerii rolului «colaborării» comunicate deja de organele de Securitate. Așadar, aspectul amintit nu apare a reprezenta expresia unei informări pe care intimatul-pârâtă să o fi făcut către organul de Securitate, ci o justificare a înțelegerii sarcinii viitoare ce îi revine, de a urmări persoana vizată întrucât a fost membru al unui anumit partid din trecut.

De manieră judicioasă a subliniat prima instanță și faptul că a doua notă informativă opusă intimatului-pârât nu oferă nicio informație concretă privind o persoană determinată, ci exhibă doar o intenție a declarantului de a discuta și furniza informații despre anumite persoane.

De asemenea, Înalta Curte constată că dispozițiile legii sunt de natură imperativă și neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activități și atitudini potrivnice regimului comunist, concluzie ce nu poate fi reținută cu privire la niciuna dintre cele două note informative în discuție, astfel că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu poate fi reținută calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Altfel spus, deși este îndeplinită condiția furnizării de informații, totuși nu rezultă a fi îndeplinită și condiția următoare privind calitatea informației furnizate, în sensul denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce privește ultima condiție prevăzută de textul de lege, anume îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, Înalta Curte reține că aceasta se impune a fi analizată în strânsă legătură cu caracterul informațiilor furnizate. Or, cum în cauză informațiile furnizate nu au vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, o eventuală îngrădire a drepturilor și libertăților nu prezintă relevanță, în contextul în care această îngrădire trebuie cu necesitate să fie consecința denunțării unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ceea ce în speță recurentul-reclamant nu a reușit să demonstreze.

Așa fiind, raportat la situația de fapt stabilită de prima instanță, rezultă că activitatea intimatului-pârât nu poate fi încadrată ca fiind aceea de colaborator al Securității, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât îi lipsesc elemente esențiale, respectiv ca informațiile furnizate să fi vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare/nelegalitate a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 646 din 28 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.