ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5557/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională Poșta Română S.A., obligarea pârâtei să-i soluționeze petiția din data de 14.01.2022, cu respectarea strictă a prevederilor O.G. nr. 27/2002, în sensul de a da curs celor solicitate în această petiție.

Prin sentința nr. 75 din 7 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât prin întâmpinare, și a respins cererea formulată de A. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională Poșta Română, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 75 din 7 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, recurenta- reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat sentința în contradicție cu prevederile legale incidente, soluția fiind întemeiate pe argumente parțial discutabile din punct de vedere legal și faptic neadevărate.

În dezvoltarea criticii formulate, recurenta- reclamantă și-a expus punctul de vedere asupra conținutului prevederilor legale pe care și-a întemeiat petiția și a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a acestora de către instanța de fond, cu referire la: art. 13 din Constituția României, art. 94, 195, 581 și 584 din Codul administrativ, art. 10 alin. (3) și art. 14 alin. (1) lit. c) și d) din Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12.01.2023, intimata-pârâtă a solicitat respingerea căii de atac formulate de reclamantă, ca nefondată, cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală, combătând susținerile recurentei- reclamante și afirmând că nu se încadrează între entitățile care au obligația să asigure folosirea limbii materne în județele unde ponderea locuitorilor care aparțin minorității maghiare este mai mare de 20%.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare și concluzii scrise, prin care, în esență, a reiterat argumentele invocate în susținerea recursului formulat.

II. Soluția instanței de recurs.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor și susținerilor formulate prin întâmpinarea, răspunsul la întâmpinare și concluziile depuse la dosar, raportat la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta- reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune care vizează refuzul- considerat nejustificat- de rezolvare a unei petiții adresate Companiei Naționale Poșta Română S.A. la 14.01.2022, în temeiul O.G. nr. 27/2002, petiție prin care a solicitat ca în cadrul oficiilor județene de poștă organizate în județele unde ponderea locuitorilor care aparțin minorităților naționale este mai mare de 20% să fie asigurată folosirea limbii maghiare (oral și în scris).

Prin adresa nr. x/04.02.2022, Compania Națională Poșta Română S.A. a formulat răspuns în sensul că statutul juridic al CN Poșta Română S.A. este acela de societate comercială pe acțiuni, constituită în baza Legii societăților nr. 31/1990, societate care nu utilizează resurse financiare publice, având gestiune economică și autonomie financiară, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 371/1998. În raport cu acest statut, compania nu se încadrează în categoria autorităților administrative sau serviciilor publice cărora le incumbă obligațiile de asigurare a utilizării limbii materne, astfel cum sunt prevăzute în Codul administrativ și în Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, ratificată prin Legea nr. 282/2007.

Curtea de apel a respins acțiunea ca nefondată, cu o motivare axată pe ideea că textele normative invocate de reclamantă- art. 11 din Constituția României, art. 94, 195, 581 și 584 din Codul administrativ și Legea 287/2007 prin care România a ratificat Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare- nu pot impune pârâtei Compania Națională Poșta Română S.A. o obligație de a asigura folosirea limbii maghiare în județele ce cuprind o minoritate maghiară semnificativă.

Această concluzie este împărtășită și de instanța de control judiciar, care constată că sentința atacată nu este susceptibilă de critici din perspectiva încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, conform cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând punctual criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, iar excesul de putere este definit la lit. n) a aceluiași articol ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Prin urmare, nu orice răspuns nefavorabil adresat unei petiții intră în sfera unui refuz nejustificat în accepțiunea Legiinr. 554/2004, ci numai acele soluții contrare legii și care constituie expresia unui exces de putere.

Raportat la elementele de substanță ale petiției și având în vedere ierarhia forței normative a prevederilor legale incidente, judecătorul fondului a reținut corect, cu titlu de principiu, că potrivit art. 13 din Constituția României, în România, limba oficială este limba română, astfel că excepțiile de la folosirea generală a limbii române trebuie să fie prevăzute în mod expres de lege.

O astfel de excepție se regăsește chiar în Constituție, care, în art. 120 alin. (2), la nivelul administrației publice locale, prevede că în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică.

Legea organică în care este transpus acest drept este în prezent Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), care în art. 94 instituie pentru autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate din unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, obligația de a asigura folosirea, în raporturile cu acești cetățeni, și a limbii minorității naționale respective, în conformitate cu prevederile Constituției, ale codului și ale tratatelor internaționale la care România este parte.

Corespunzător cadrului trasat prin Constituția României, potrivit art. 195 alin. (1) din Codul administrativ, regula este aceea că "În raporturile dintre cetățeni și autoritățile administrației publice locale se folosește limba română."

Prin excepție, conform alin. (2) din același articol, " În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale, cu aparatul de specialitate și organismele subordonate acestora, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba minorității naționale respective și primesc răspunsul atât în limba română, cât și în limba minorității naționale respective."

Contrar susținerilor recurentei- reclamante, instanța de fond a interpretat corect aceste texte de lege ca impunând obligația asigurării folosirii limbii unei minorități naționale doar la nivelul administrației publice locale, în sarcina autorităților administrației publice locale, a aparatului de specialitate și organismelor/instituțiilor publice aflate în subordinea acestora și a serviciilor publice deconcentrate.

Or, CN Poșta Română S.A. nu este nici instituție publică aflată în subordinea autorităților administrației publice locale, nici serviciu public deconcentrat, ci, potrivit H.G. nr. 371/1998 privind înființarea Companiei Naționale Poșta Română - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome Poșta Română, societate comercială pe acțiuni, care funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară. Nici faptul că această societate pe acțiuni este furnizor de servicii poștale potrivit O.U.G. nr. 13/2013, nici structura capitalului social nu o plasează în categoria serviciilor publice deconcentrate, definite de art. 5 lit. ll) din Codul administrativ ca fiind "structurile de specialitate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate din unitățile administrativ-teritoriale ale administrației publice centrale care răspund de satisfacerea unor nevoi de interes public/general în concordanță cu obiectivele politicilor și strategiilor sectoriale ale Guvernului."

De aceea, în cauză nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art. 581 și 584 din codul administrativ, referitoare la clasificarea și modalitatea de prestare a serviciilor publice, în sensul dorit de recurenta- reclamantă.

În ceea ce privește prevederile art. 11 din Constituția României, referitoare la îndeplinirea întocmai și cu bună-credință a obligațiilor ce revin Statului Român din tratatele la care este parte, cu referire la Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, ratificată prin Legea 282/2007, criticile recurentei- reclamante sunt de asemenea nefondate, pentru că prevederile Cartei trasează cu titlu general o serie de linii directoare cu privire la utilizarea limbii minorităților naționale, într-un ce presupune raportarea la circumstanțele concrete la nivel național, iar nu obligații legale directe care să constituie temei al impunerii în sarcina intimatei- pârâte a conduitei pretinse de recurenta-reclamantă și care să fundamenteze calificarea răspunsului la petiție ca fiind expresia unui exces de putere,

Având în vedere toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 75 din 7 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.