ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5070/2023

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași și H.G. nr. 1303/2011 pentru modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași, respectiv anularea poziției nr. 63 din anexa nr. 32 la H.G. nr. 1349/2001, modificată prin H.G. nr. 1303/2011 și anularea poziției nr. 29 din în anexa nr. 12 la H.G nr. 1349/2001.

La termenul din 30.05.2022, Curtea în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ. a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a comunei Mînăstirea și a comunei Chiselet, pentru motivele expuse în încheierea de ședință.

La termenul din 12.09.2022, Curtea a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Statul român prin Ministerul Finanțelor, în favoarea reclamantei Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, pentru motivele expuse în încheierea de ședință.

La termenul din 12.09.2022, Curtea a luat act de manifestarea de voință a UAT comuna Mănăstirea și UAT comuna Chiselet că nu mai insistă în cererile de intervenție principală formulate.

Prin sentința civilă nr. 2040 din 14 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității invocată de pârâți și a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, UAT Mînăstire și UAT Chiselet, ca tardiv formulată; a respins cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantei formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare și intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

3.1. Prin recursul formulat în cauză, neîncadrat în drept, reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea excepției tardivității acțiunii, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a susținut că momentul de la care a început să curgă termenul pentru depunerea cererii de anulare a hotărârilor de Guvern, nu este cel de la data publicării în Monitorul Oficial a acestora, ci data la care reclamanta a luat efectiv cunoștință de acestea.

Având în vedere că pe parcursul judecării cauzei, deși instanța de fond a solicitat părților care au invocat excepția, să precizeze cu exactitate momentul la care ANIF a luat la cunoștință de cele două acte administrative atacate, acestea nu s-au conformat, înaintând la dosar, documente din care nu rezultă cu exactitate data comunicării; drept urmare, singurele date la care instanța se putea raporta pentru soluționarea excepției invocate erau cele la care atât pârâtul, cât și intervenienta UAT Mănăstirea au făcut referire, respectiv, data de 26.08.2002 pentru H.G. nr. 1349/2001 ce a fost publicată în M.O. nr. 630 și data de 26.01.2012 pentru H.G. nr. 1303/2011 ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 63.

Luând în calcul motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia, actul administrativ unilateral cu caracter individual se aduce la cunoștință prin comunicare, precum și faptul că datele la care s-a raportat instanța de fond pentru soluționarea excepției invocate, reprezintă datele în care cele două acte administrative atacate au fost publicate în Monitorul Oficial și nu acelea în care respectivele acte au fost comunicate recurentei, apreciază hotărârea instanței de fond, de respingere a acțiunii ca fiind tardiv formulată, neîntemeiată.

În continuarea cererii de recurs, recurenta - reclamantă a dezvoltat argumente referitoare la fondul cererii de chemare în judecată.

3.2. Prin recursul formulat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, susținând totodată că, dat fiind strânsa legătură dintre motivele invocate, acestea vor fi tratate împreună.

Recurentul - intervenient a susținut, în esență, faptul că, cu nesocotirea flagrantă a practicii Înaltei Curți cu privire la această categorie de litigii, instanța de fond a dat o interpretare proprie și greșită dispozițiilor legale incidente în cauză prin raportare la situația de fapt.

Pârâții nu au indicat, în concret, la ce pagină din Monitorul Oficial nr. 630 din 26 august 2002 sau din Monitorul Oficial nr. 63 din 26 ianuarie 2012 s-ar regăsi informațiile din cuprinsul anexelor în discuție. De altfel, nu era posibil ca părțile sus-menționate să facă astfel de mențiuni, câtă vreme anexele nu au fost publicate împreună cu hotărârile de guvern propriu-zise, ci au fost publicate în numere bis ale Monitorului Oficial, Partea I, nefiind posibilă identificarea de către instanța de fond a prevederilor care au fost de natură să îi producă reclamantei o vătămare.

A mai susținut recurentul - intervenient că, în mod greșit, instanța de fond a considerat că referirea, în ședință publică, la o hotărâre de guvern, echivalează cu momentul comunicării aceteia sau luării la cunoștință de către persoana vătămată a existenței vătămării.

Pe de altă parte, independent de faptul că la data de 18.03.2020 (data pronunțării hotărârii judecătorești în dosarul sus-menționat), reclamanta nu avea de unde să știe ce va conține motivarea acelei hotărâri judecătorești, hotărârea judecătorească nu ține loc de hotărâre de guvern (pentru a se putea spune că ar fi fost comunicată direct) și nici de Monitor Oficial (pentru a se putea spune că anexa la hotărârea de guvern a fost comunicată reclamantei prin hotărârea judecătorească).

În partea finală a hotărârii judecătorești se regăsesc reproșuri ale instanței de fond la adresa reclamantei din prezenta cauză, în sensul că aceasta ar fi trebuit să identifice și să ia cunoștință efectiv de conținutul H.G. nr. 1349/2001, respectiv că "a avut posibilitatea efectivă de a face demersuri utile pentru a lua cunoștință de conținutul hotărârilor de guvern contestate, având în vedere că a luat în mod concret cunoștință de existenta lor . . . . . . . . . .Curtea constată că reclamanta, prin simpla accesare a Monitorului Oficial, putea cunoaște conținutul hotărârilor de guvern. Or, în condițiile în care reclamanta nu a făcut acest demers, deși era accesibil, nu se poate reține că, nu a putut lua cunoștință, din motive obiective și neimputabile, de conținutul hotărârilor de guvern contestate."

În opinia recurentului, și aceste pasaje redate anterior sunt în contradicție cu considerentele celor patru hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte, aflate la dosarul cauzei.

Ca atare, nu se poate aprecia că reclamantei, care are calitatea de terț față de H.G. nr. 1349/2001, respectiv față de H.G. nr. 1303/2011, i s-au comunicat aceste acte administrative cu caracter individual, momentele luării la cunoștință de conținutul Anexei nr. 12, respectiv Anexei nr. 29 la H.G. nr. 1349/2001-modificată și completată prin H.G. nr. 1303/2011- ce echivalează cu constatarea vătămării într-un drept sau într-un interes legitim, fiind în mod evident diferite de momentul publicării H.G. nr. 1349/2001 (Articolul Unic), respectiv a H.G. nr. 1303/2011 sau de cel al soluționării dosarului nr. x/2019

Intimatele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Chiselet și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mînăstirea au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând cererile de recurs, prin prisma criticilor invocate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă nu a încadrat în drept recursul, criticile formulate pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentul - intervenient, este nefondat.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., judecătorul de fond justificând argumentat soluția adoptată.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma cadrului normativ aplicabil și răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriilor de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și la apărările intimatelor-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Chiselet și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mînăstirea, Înalta Curte constată următoarele:

În analiza criticilor vizând aplicarea greșită a legii în ceea ce privește modul de soluționare a excepției de tardivitate, Înalta Curte reține că H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași și H.G. nr. 1303/2011 pentru modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1349/2001 sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual, întrucât privesc subiecte de drept determinate.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni, termen reglementat pentru situațiile prevăzute la lit. a) - e).

Conform art. 11 alin. (2) din aceeași lege, "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, ….".

În temeiul art. 11 alin. (5), din aceeași lege, termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

În raport cu dispozițiile legale menționate, termenele curg, pentru persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia.

Altfel spus, data luării la cunoștință, în sensul art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, este data la care terțul putea și trebuia, respectiv avea posibilitatea reală și efectivă de a lua cunoștință de actul administrativ.

În acest context, Înalta Curte reține că este corectă susținerea făcută de recurenta - reclamantă și recurentul-intervenient în sensul că termenul pentru înregistrarea cererii de anulare a hotărârilor de Guvern, nu este cel de la data publicării în Monitorul Oficial a acestora. Aceasta întrucât, în cazul unei hotărâri adoptate de Guvern în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, pentru atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial, pentru că anexele în care sunt indicate bunurile sunt publicate separat, în numerele "bis" ale Monitorului Oficial al României, Partea I, care nu se aduc la cunoștința generală a publicului, ci sunt distribuite doar persoanelor interesate. Această interpretare, impusă de respectarea principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 21 din Constituția României și în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, se regăsește în practica anterioară a Înaltei Curți (e.g. decizia nr. 4060/13 noiembrie 2008, publicată în Jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008, semestrul II, pag. 78).

Reclamanta este terț față de actele contestate, iar momentul la care terții iau cunoștință de existența unui act administrativ vătămător este legat de elemente extrinseci, acesta trebuind să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză.

Înalta Curte reține, însă, că reclamanta, în calitatea sa de terț care se consideră vătămat printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altor subiecte de drept, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a luat cunoștința de existența actelor vătămătoare, cu ocazia judecării dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Oltenița, având ca obiect cererea reclamantei Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare -Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Călărași prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mănăstirea și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Chiselet, să se constate dreptul de folosință și de administrare asupra Privalului (curs apă) Scoiceni și asupra terenului aferent.

Astfel, la termenul din 04.03.2020 (Încheiere din ședința publică de la data de 04.03.2020, aflată la dosarul de recurs - vol. I), când au avut loc dezbaterile asupra fondului în cadrul dosarului menționat, termen la care reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare - prin Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Călărași a fost prezentă prin reprezentant, apărărorul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mănăstirea, prin apărările formulate, a făcut referire la actele administrative din prezenta cauză, arătând că privalul Scoiceni figurează în H.G. nr. 1303/2011 pentru modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, ca fiind parte a domeniului public.

De asemenea, referiri la actele administrative contestate în prezenta cauză s-au făcut și în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Călărași, secția civilă, de către pârâtul Consiliul Local al Comunei Mănăstirea, prin întâmpinarea depusă la data de 23.09.2020, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 583/11.11.2020, definitivă prin nerecurare, aflată la dosarul de recurs - vol. I.

Prin urmare, chiar dacă nu se poate accepta că, la datele reținute anterior, cu ocazia judecării celor două dosare sus menționate, reclamanta a luat la cunoștință în mod efectiv despre conținutul actelor atacate, totuși pe baza informațiilor/afirmațiilor părții adverse din respectivele dosare, în care i s-au indicat actele cu număr, dată și emitent, aceasta a avut posibilitatea efectivă de a face demersuri utile pentru a lua cunoștință de conținutul hotărârilor de guvern contestate, neputându-se ignora perioada de timp în care a rămas în pasivitate.

De la data de 04.03.2020 (Încheierea de ședință de la această dată, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Oltenița) și, respectiv data de 23.09.2020 (data depunerii întâmpinării în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Călărași) până la formularea prezneti acțiuni a curs o perioadă de timp, ce poate fi apreciată ca fiind rezonabilă, în care reclamanta putea lua la cunoștință de conținutul hotărârilor de guvern contestate.

Sesizarea instanței la data de 21.09.2022 (data poștei) se situează cu mult în afara termenului la care se referă art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reținând necesitatea respectării principiului securității și stabilității raporturilor juridice.

Astfel, cu privire la limitele legale impuse de Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea dreptului la acțiune, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 635/2007, a considerat că acestea reprezintă măsuri de protecție a stabilității și securității raporturilor juridice create și a efectelor actelor administrative și că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție și la un proces echitabil.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare și de recurentul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2040 din 14 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.