ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 982/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, sub nr. x/2017 în data de 2 noiembrie 2017, reclamanta U.A.T. Comuna Mănăstirea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B.-Filiala Călărași și S.C. C. S.R.L., să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.12.2013 de către B.N.P. D., respectiv în ceea ce privește imobilul C39-Construcții administrative și social culturale în suprafață construită de 12.747 mp, situat în com. Mănăstirea, județul Călărași. Pârâta S.C. C. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. A. și B. Constanța, la care a renunțat în data de 14.02.2018. În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 861 C. civ., art. 15 și 16 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, art. 136 din Constituție, art. 1.683 C. civ., art. 1.346 C. civ. și art. 453 C. proc. civ. În data de 18.12.2017, pârâta Societatea C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar pe cale de excepție a invocat respingerea acțiunii ca netimbrata, respectiv, cererea reclamantei este netimbrată la valoarea de inventar în suma de 215.236,68 RON pentru imobilul Baza Sportiva Mănăstirea (stadion). Prin precizările depuse în data de 19.09.2018, pârâta A. S.A. a invocat excepția de necompetență materială a instanței, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei. La termenul din data de 17.10.2018, tribunalul, cu privire la excepția de necompetență materială invocată de pârâta A. S.R.L., a constatat că pârâta este decăzută din dreptul de a mai invoca această excepție, având în vedere art. 130 (2) C. proc. civ., excepția fiind tardivă. Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. S.R.L. a invocat excepția netimbrării însă, la termenul din 14.02.2018, pârâta, prin reprezentant a arătat că nu mai susține această excepție având în vedere că reclamanta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru. Pârâta C. S.R.L. a formulat și o cerere de chemare în garanție a pârâtei A. și B. Constanța, la care a înțeles să renunțe la termenul de judecată din 14.02.2018.

Judecata în primă instanță Prin sentința civilă nr. 851 din 4 decembrie 2018, Tribunalul Călărași, secția civilă a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active, invocate de pârâtă, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 de BNP D. în ceea ce privește imobilul C39-construcții administrative și social culturale, în suprafață construită la sol de 12.747 mp (teren și construcții cu destinația bază sportivă), situat în intravilanul localității Mănăstirea, înscris în cartea funciară nr. x (menționat la punctul 1 din contract), a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Judecata în apel Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L., iar împotriva încheierii de ședință din 17.10.2018 și a sentinței nr. 851/04.12.2018 a formulat apel pârâta S.C. A. S.A. Prin decizia civilă nr. 1827A din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a luat act de renunțarea apelantei-pârâte S.C. C. S.R.L la judecata apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 851 din 4 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Călărași, secția civilă în dosarul nr. x/2017; a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B.-Filiala Călărași împotriva încheierii de ședință din 17 octombrie 2018 și a sentinței civile nr. 851 din 4 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Călărași, secția civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U.A.T. Comuna Mănăstirea, ca nefondat.

Declarația de recurs Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtă S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B.-Filiala Călărași. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 martie 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prin hotărârea recurată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității In cuprinsul declarației de recurs, pârâta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B.-Filiala Călărași, a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a pronunțat o decizie prin care a încălcat regulile de procedură - art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. - care atrag sancțiunea nulității, în sensul în care a refuzat soluționarea excepției nulității absolute a titlului de proprietate invocat de reclamnată. În susținerea caracterului nelegal al hotărârii de fond au fost formulate critici atât în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active și lipsei de interes cât și în ceea ce privește nelegalitatea procesului-verbal nr. x/20.06.2005, privind trecerea în proprietatea publică a comunei Mănăstirea a bazei sportive (stadion) în suprafață de 12.746,80 mp, prin raportare la dispozițiile art. 163 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 Codul de procedură fiscală. Atât în faza procesuală a fondului, cât și a apelului, s-a refuzat, în mod explicit, soluționarea excepției nulității absolute a titlului de proprietate invocat de reclamantă, anume a procesului-verbal nr. x din 20 iunie 2005 privind trecerea în proprietatea publică a comunei Mănăstirea a bazei sportive (stadion), ca efect al operațiunii de dare în plată. Se arată că nulitatea actului juridic se poate obține nu numai pe cale de acțiune, ci și pe cale de excepție (mijloc de apărare de fond), excepția nulității absolute putând fi invocată de oricare parte care justifică un interes. Refuzul instanței de apel de a verifica modalitatea în care reclamanta a devenit titulară a dreptului de proprietate asupra bazei sportive-stadion este motivat de faptul că " prima instanță nu a fost învestită în litigiul de față a analiza legalitatea operațiunii de dare în plată" ceea ce reprezintă, în opinia recurentei-pârâte, o calificare greșită a chestiunii invocate de aceasta, în sensul în care a fost invocată, pe cale de excepție, nulitatea actului juridic prin care reclamanta a devenit titular al dreptului de proprietate. Recurenta-pârâtă consideră că admiterea cererii de chemare în judecată este rezultatul refuzului soluționării excepției nulității absolute a actului juridic pe care reclamanta 1-a invocat ca dovadă a titlului de proprietate asupra imobilului baza sportivă stadion, anume procesul-verbal nr. x/20.06.2005, ceea ce denotă faptul că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Este invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta învederând că hotărârea atacată este dată cu încălcarea normelor de drept material, anume art. 163 din O.G. nr. 92/2003 Codul de procedură fiscală, în ceea ce privește legalitatea operațiunii de dare în plată ca modalitate de justificare a dobândirii dreptului de proprietate a bazei sportive (stadion) în suprafața de 12.746,80 mp. Recurenta susține că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 163 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală fără a fi avute în vedere și condițiile în care putea fi trecut în proprietatea publică a UAT Mănăstirea imobilul bază sportivă (stadion). În cuprinsul încheierii de ședința din data de 07.11.2018 a Tribunalului Călărași, s-a regăsit redată poziția procesuală a pârâtei S.C. A. S.A.. - societate în faliment cu privire la necesitatea clarificării de către instanță a naturii juridice a pretinsului titlu de proprietate de care a înțeles să se prevaleze reclamanta, în condițiile în care la dosarul cauzei au existat înscrisuri care au atestat istoricul de carte funciară care demonstrează existența sarcinilor instituite în decursul timpului asupra activelor societății parate S.C. A. S.A. - societate în faliment. Așadar, deși la dosarul cauzei au fost transmise relațiile solicitate, atât de la OCPI cât și de la Biroul Notarial, instanța de fond a validat raționamentul reclamantei potrivit căruia "titlul de proprietate îl reprezintă procesul-verbal nr. x/20.06.2005 privind trecerea în proprietate publică a comunei Mănăstirea, în condițiile în care, la dosarul cauzei, se afla extrasul de carte funciară din cuprinsul căruia rezulta că asupra activelor societății au fost instituite garanții ipotecare anterior înscrisului invocat de reclamantă în justificarea titlului de proprietate. În opinia pârâtei, decizia din apel este rezultatul încălcării normei de drept material, respectiv a prevederilor art. 163, din perspectiva faptului că operațiunea de dare în plată nu putea duce la un transfer al dreptului de proprietate, în condițiile în care, potrivit extrasului de carte funciară a rezultat că asupra acestui imobil au fost instituite garanții ipotecare. S-a solicitat a se avea în vedere că pentru a oferi legitimitate și forța juridică procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil, ca efect al operațiunii de dare în plată, legiuitorul a impus anumite cerințe premergătoare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 163 alin. (1) coroborat cu alin. (3) și alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 Codul de procedură fiscal precum și din Normele Metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala art. 163.1 alin. (1) Ut. d). e) h) și i). În opinia pârâtei, hotărârile pronunțate atât de instanța de fond cât și de instanța de apel sunt rezultatul încălcării unei norme de drept material prin care este reglementată operațiunea de dare în plată ca modalitate de stingere a creanțelor și, pe cale de consecință, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 163 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 Codul de procedură fiscal fără a fi avute în vedere și condițiile în care putea fi trecut în proprietatea publică a UAT Mănăstirea imobilul baza sportive (stadion). Or, interpretarea dispozițiilor art. 163 din O.G. nr. 92/2003 Codul de procedură fiscală este prioritară, acesta fiind chiar temeiul de drept al cererii de chemare în judecata și potrivit art. 9 (2) coroborat cu art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., limita de investire a instanței este stabilită prin cererile și apărările pârtilor, iar judecătorul este obligat să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut. 5. Apărările formulate în cauză Intimata U.A.T. com. Mănăstirea, Județul Călărași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Așa cum a rezultat din întâmpinarea depusă la fond și în apel, Societatea A. S.A. - societate în faliment nu a invocat niciodată explicit sau implicit o presupusă nulitate a titlului de proprietate al instituției noastre. Astfel, instanța de fond și de apel, în raport de principiul disponibilității, nu putea să analizeze o așa zisă excepție a nulității unui titlu de proprietate. Calitatea procesuală activă a intimatei este justificată de faptul că baza sportivă a fost trecută în Anexa nr. 26 la H.G. nr. 1.303/2011 pentru modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1.349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași. În acest sens, la pct. 72 al Anexei nr. 26 se menționează "baza sportivă Mănăstirea. Suprafață totală = 12.746,8 mp", fiind inclusă în domeniul public al comunei Mănăstirea. Anexa nr. 26 este publicată în Monitorul Oficial nr. 63 bis/26 ianuarie 2012. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă, aceasta nu a indicat vreo interpretare eronată sau aplicarea unei alte norme speciale sau în ce ar consta greșita încadrare cu raportare la situația de fapt. Procedura a fost desfășurată conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală în vigoare la data de 7.04.2005, respectiv art. 163 Codul de procedură fiscalălă. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. În această situație, criticile recurentei privind o presupusă încălcare a normelor de drept material sunt nefondate. 6. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 2 februarie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar B.-Filiala Călărași împotriva deciziei nr. 1827A din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017 și a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat și îl va respinge, în considerarea celor ce succed. Sub aspectul împrejurărilor de fapt esențiale în acest proces, astfel cum au fost ele stabilite de către instanțele de fond (primă instanță și apel), în urma analizei și sintezei probelor care au fost administrate, Înalta Curte reține că pârâta S.C. A. S.A. a avut calitatea de debitor al reclamantului UAT Comuna Mânăstirea, ca titular al unor obligații fiscale, supuse executării silite. Aceste obligații au fost stinse printr-o dare în plată, datând din anul 2005. În considerarea acestei operațiuni juridice, realizată în condițiile art. 163 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (în redactarea inițială), debitorul a oferit creditorului, în schimbul prestațiilor bănești datorate, transferul dreptului său de proprietate asupra unor imobile, printre care și acela înscris în cf nr. x Mânăstirea, nr. cadastral x, având destinația de bază sportivă reprezentând construcții și teren în suprafață de 12.746,8 mp. În prezent, acest imobil este cuprins în domeniul public al comunei Mânăstirea, astfel cum a fost acesta aprobat prin H.G. nr. 1.303/2011 pentru modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1.349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași. Astfel, la pct. 72 al Anexei nr. 26 este menționată "Baza sportivă Mănăstirea. Suprafață totală = 12.746,8 mp". Anexa nr. 26 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 63 bis/26 ianuarie 2012. Ulterior deschiderii procedurii de insolvență, pârâta S.C. A. S.A., menționată în continuare în cartea funciară ca fiind proprietar tabular, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 17 decembrie 2013 de către BNP D., prin care se obligă să transmită pârâtei S.C. C. S.R.L. dreptul de proprietate inclusiv asupra bazei sportive în suprafață construită la sol de 12.474 mp, identificată sub C39. În aceste circumstanțe, reclamanta formulează prezenta cerere de chemare în judecată, invocând nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2013 în forma solemnă a înscrisului autentic, în limitele dispozițiilor care vizează terenul și construcțiile având destinația "bază sportivă", situate în intravilanul localității Mânăstirea. Reclamanta susține că aceste imobile aparțin domeniului public de interes local al comunei Mânăstirea, înstrăinarea lor nesocotind dispozițiile imperative ale art. 861 C. civ., ale Legii nr. 213/1998 și cele ale art. 136 din Constituția României. Circumscris celui dintâi motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanta susține că au fost încălcate regulile de procedură de către cele două instanțe de fond, care au refuzat explicit să soluționeze excepția nulități absolute a titlului de proprietate invocat de reclamantă, respectiv procesul-verbal nr. x/20 iunie 2005 privind trecerea în proprietatea publică a comunei Mânăstirea a bazei sportive, prin efectul dării în plată. Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta afirmă nesocotirea principiului disponibilității de către instanțele de fond, astfel cum este acesta reglementat de art. 9 C. proc. civ. În procesul civil, regula este că părțile sesizează instanța cu cereri sau apărări asupra cărora ea trebuie să se pronunțe, situațiile în care aceasta se sesizează din oficiu sau la solicitarea altor persoane, organizații, autorități sau instituții publice ori de interes public constituind excepții. Principiul disponibilității vizează dreptul părților din procesul civil de a sesiza instanța de judecată sau de a formula apărări. Perspectiva noului Cod în reglementarea acestei componente a disponibilității este, așadar, atât una ofensivă, reprezentată de formularea unei pretenții concrete, de către cel care sesizează instanța, cât și una defensivă, constând în formularea unor apărări. Aceste apărări pot fi de fond, prin care se tinde la respingerea pe fond a cauzei, în baza dreptului substanțial, sau excepții procesuale fundamentate pe încălcarea unor norme de drept procesual civil. În oricare dintre cele două ipostaze procesuale, formularea unor pretenții sau a unor apărări, judecătorul este obligat să se pronunțe asupra a tot ceea ce i-au cerut părțile, fără însă să poată depăși limitele învestirii sale, decât în cazurile prevăzute de lege. În acest sens trebuie interpretate dispozițiile art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ. În prezentul proces, recurenta susține că a formulat apărări de fond, prin întâmpinarea depusă în primă instanță, iar ulterior prin declarația de apel, invocând un motiv de nulitate absolută a titlului de proprietate de care se prevalează reclamanta, respectiv procesul-verbal nr. x din 20 iunie 2005. Înalta Curte subliniază că pretențiile sau apărările părților în proces, asupra cărora instanța de judecată trebuie să se pronunțe explicit, nu se confundă cu starea de fapt expusă de părți și pe care ele înțeleg să își formuleze pretențiile. Pârâta recurentă a depus în primă instanță, la termenul din data de 19 septembrie 2018, un înscris denumit Precizări, prin care, circumscris excepției lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei, arată că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate dobândit ca efect al operațiunii de dare în plată, în condițiile în care, din extrasul cf existent la dosar, rezultă că asupra activelor societății au fost instituite garanții ipotecare anterior înscrisului invocat de reclamantă ca având valoarea unui titlu de proprietate. Prin declarația de apel formulată, pârâta critică hotărârea primei instanței nu pentru că aceasta ar fi omis să se pronunțe cu privire la excepția nulității absolute a titlului de proprietate invocat de reclamantă, ci pentru că nu a motivat de ce a înlăturat extrasul de carte funciară din analiza probelor, câtă vreme acesta "atestă că un imobil asupra căruia au fost instituite ipoteci nu putea fi obiect al dării în plată". Or, în raport cu dispozițiile art. 1247 C. civ., text normativ care reglementează regimul juridic al nulității absolute, este adevărat că această sancțiune de drept civil care afectează un contract poate fi invocată nu doar pe cale de acțiune, ci și pe cale de excepție, de orice persoană interesată, reprezentând un drept al acesteia. Invocarea (nulității absolute sau relative) în mod defensiv (pe cale de excepție) poate conduce la respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, dacă se va constata că respectivul contract este nul sau anulabil, fără a se pronunța și nulitatea acestuia, atâta timp cât pârâtul nu a formulat o cerere reconvențională prin care să solicite nulitatea. În prezentul proces, astfel cum temeinic a constatat și instanța de apel, pârâta S.C. A. S.A. nu a formulat, în fața instanțelor de fond, o apărare concretă în sensul invocării explicite a nulității titlului de proprietate al reclamantei, prin evocarea dispozițiilor legale care au fost încălcate la momentul emiterii titlului de proprietate, prin justificarea interesului general arătat prin aceste norme; nu a indicat, în concret, care sunt condițiile pretinse de lege încălcate prin încheierea acestui act juridic. Recurenta a depus doar un înscris, căruia i-a conferit valoarea probatorie și a solicitat instanțelor să îl valorifice în proces, pentru a înlătura pretențiile reclamantei referitoare la calitatea sa de proprietar. În aceste circumstanțe, nu se poate reține că pârâta a invocat, în apărare, în primă instanță, ori în instanța de apel, un motiv de nulitate de ordine publică, prin care tinde la respingerea cererii reclamantei și asupra căruia niciuna dintre instanțele de fond nu s-a pronunțat, încălcând astfel atât principiul disponibilității, cât și pe acela al rolului activ al judecătorului. Pentru prima dată în fața instanței de recurs, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâta recurentă S.C. A. S.A. invocă expres nulitatea procesului-verbal de trecere în proprietate publică a bunului imobil, ca efect al operațiunii de dare în plată și relevă care sunt exigențele legale nesocotite în momentul încheierii acestui act juridic, prin raportare la dispozițiile art. 163 alin. (1), (3) și 4 din O.G. nr. 92/2003, coroborat cu dispozițiile art. 163.1 alin. (1) lit. d), e), h), i) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2005. În esență, recurenta susține că operațiunea de dare în plată nu putea conduce la un transfer valabil al dreptului de proprietate, în condițiile în care, asupra acestui imobil au fost instituite anterior garanții ipotecare, înscrise în cartea funciară. Înalta Curte reține că împrejurarea de fapt legată de identificarea bunului imobil în litigiu a fost cu suficientă claritate lămurită prin hotărârea instanței de apel. Baza sportivă în suprafață de 12.746,8 mp, cu anexele acesteia, a făcut atât obiectul dării în plată, finalizată prin încheierea procesului-verbal nr. x din 20 iunie 2005, privind trecerea bunului în proprietatea publică a comunei Mânăstirea, cât și obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/2013 de BNP D.. În C. civ. din 1864, darea în plată nu era reglementată expres, însă exigența ei se deducea din interpretarea per a contrario a art. 1100 C. civ., fiind definitivă în doctrină ca modalitate de stingere a obligațiilor, printr-o operațiune prin care debitorul execută în favoarea creditorului său, cu consimțământul acestuia, o altă prestație decât aceea la care s-a obligat la încheierea raportului juridic obligațional. O aplicație particulară a acestei instituții juridice apare reglementată în materie fiscală, cu particularitățile specifice acestui domeniu, prin art. 163 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în redactarea valabilă la data de 20 iunie 2005. Astfel, Înalta Curte relevă că darea în plată, în reglementarea dată acestei instituții în materie fiscală, se circumscrie fazei executării silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoană juridică, fiind o modalitate alternativă de valorificare a acestora, în scopul stingerii unor creanțe fiscale. Darea în plată este pusă la dispoziția debitorului și apare reglementată în favoarea acestuia. Darea în plată este o convenție, încheiată la cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, și are ca efect trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, a bunurilor imobile supuse executării silite. În raport cu dispozițiile art. 163 alin. (6) din Codul de procedură fiscală (în redactarea inițială) procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Așa fiind, în prezentul proces, darea în plată a operat, în privința imobilelor denumite generic "baza sportivă", la cererea pârâtei S.C. A. S.A., titulara unor obligații fiscale datorate bugetului local, în procedura executării silite asupra bunurilor imobile. Convenția a fost încheiată la cererea pârâtei, cu acordul reclamantei, și a generat efectul translativ de proprietate din momentul realizării acordului de voință, cu respectarea condițiilor stipulate prin lege. Orice încălcare a prevederilor Codului de procedură fiscală de către organele de executare, cu prilejul valorificării bunurilor supuse executării silite, putea fi invocată de persoanele interesate în procedura contestației la executare silită, în condițiile reglementate de art. 168-169 din Cod. Astfel fiind, terța persoană care pretindea un drept real preexistent asupra bunului urmărit, spre exemplu un drept de ipotecă imobiliară, putea face contestație, în termen de 15 zile după efectuarea executării (art. 169 alin. (2) Codul de procedură fiscală). Recurenta susține, în aceste circumstanțe de fapt și de drept, nulitatea absolută a titlului de proprietate dobândit de reclamantă ca efect al dării în plată, cu toate că ea înseși a oferit creditorului în schimb proprietatea imobilului pretins a fi grevat de ipotecă, beneficiind, în această modalitate, de stingerea obligațiilor fiscale. Înalta Curte relevă dispozițiile art. 1746, art. 1790 din C. civ. din 1864, cele care reglementau, la data actului de dare în plată în analiză, efectele ipotecii față de terți. În raport cu aceste texte normative, creditorul ipotecar putea urmări bunul ipotecat, în orice mână ar trece, fără a ține seama de drepturile reale constituite sau înscrise după înscrierea ipotecii sale; cel care dobândește un bun ipotecat răspunde cu acel bun pentru toate datoriile ipotecare. Exista și există, în actuala reglementare a C. civ., posibilitatea legală a înstrăinării valabile de către debitor a unui bun grevat de ipotecă, ipoteca fiind o garanție care nu implică deposedarea debitorului. Debitorul rămâne proprietarul bunului care face obiectul ipotecii, având un drept de dispoziție, fără alte restricții decât acordul creditorului. Transferul bunului grevat de ipotecă către un terț dobânditor nu este, prin urmare, nul absolut, dimpotrivă este perfect valabil. Terțul va fi ținut la plata datoriei în calitate de proprietar, conform regulii res non persona debet, în limita valorică a bunului dobândit. În consecință, existența unei garanții reale imobiliare care greva bunul la data dării în plată nu era de natură să afecteze valabilitatea acestei operațiuni juridice, efectul translativ de proprietate operând în favoarea reclamantei. În prezentul proces, imobilele proprietatea pârâtei, supuse executării silite, au trecut, prin dare în plată, în proprietatea publică a comunei Mânăstirea, dobândind caracterele specifice dreptului de proprietate publică. Or, în raport cu dispozițiile art. 861 alin. (1) C. civ., corect identificate și aplicate de către instanța de apel, dreptul de proprietate publică este inalienabil, în sensul că nu poate fi înstrăinat prin mijloace de drept privat, bunurile din domeniul public fiind scoase din circuitul civil general. Așa fiind, actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2013, cu încălcarea inalienabilității bunului aparținând domeniului public al comunei Mânăstirea, este lovit de nulitate absolută, în raport cu dispozițiile art. 11 alin. 2din Legea nr. 213/1998 priind proprietate publică și regimul juridic al acesteia și art. 1253 C. civ.. Pentru toate cele ce preced, constatând că nu se verifică niciunul dintre cazurile de casare invocate de recurentă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.