ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5015/2023

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 29 aprilie 2021 sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA): 1) obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să soluționeze cererea de plată nr. x/16.03.2016 formulată de A. în vederea recuperării despăgubirii cuvenite; 2) stabilirea unui termen rezonabil în care pârâtul să soluționeze cererea de plată formulată de A., iar în caz de nerespectare aplicarea sancțiunii de plată a penalităților de întârziere pentru neexecutarea obligației conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2014, precum și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din aceeași lege; 3) cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1707 pronunțată la 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția rămânerii fără obiect, invocată de pârât și a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civilă nr. 1707 pronunțată la 18 noiembrie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei pe fond, cu consecința schimbării soluției pronunțate de către Curtea de Apel București.

Susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Apreciază că, prin respingerea acțiunii formulată de A. ca rămasă fără obiect, instanța de fond a încălcat dispozițiile imperative ale art. 436 alin. (1), conform cărora:

"Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii".

Articolul citat reglementează situația în care pârâtul achiesează pretențiilor formulate de reclamant, situație în care instanța va trebui să pronunțe o hotărâre prin care să admită cererea introductivă și să ia act de recunoașterea pretențiilor.

În speță pretenția formulată pe calea acțiunii formulate de A. consta în emiterea unui act administrativ, pretenție pe care intimata FGA a recunoscut-o prin chiar executarea acesteia.

Cu toate că elementele de fapt din cauză se grefează perfect pe construcția juridică a achiesării la pretențiile reclamantului, instanța nu a procedat conform regulii mai sus redate, ci a pronunțat hotărârea recurată, prin care a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.

Or, obiectul cererii consta tocmai în obligarea la emiterea deciziei de răspuns la cererea de plată, iar demersul procesual inițiat de A. și-a atins scopul prin executarea de bunăvoie a obligației legale care îi incumba intimatei FGA, ceea ce reprezintă o evidentă recunoaștere a legitimității pretențiilor deduse judecății.

Intimata-pârâtă nu a executat pretenția anterior inițierii demersului litigios, astfel încât se poate pune problema unei lipse de obiect sau a unei lipse de interes, doar după comunicarea cererii de chemare în judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat: 1) obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să soluționeze cererea de plată nr. x/16.03.2016 formulată de A. în vederea recuperării despăgubirii cuvenite; 2) stabilirea unui termen rezonabil în care pârâtul să soluționeze cererea de plată formulată de A., iar în caz de nerespectare aplicarea sancțiunii de plată a penalităților de întârziere pentru neexecutarea obligației conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2014, precum și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din aceeași lege; 3) cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința recurată, urmare emiterii deciziei de soluționare a cererii de plată, Curtea de Apel a respins cererea de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.

Prin motivele de recurs reclamanta a susținut că în mod eronat instanța de fond a respins acțiunea ca rămasă fără obiect întrucât, prin emiterea deciziei, pârâta a recunoscut pretențiile sale. În concret instanța de fond trebuia să admită ațiunea și să ia act de recunoașterea legitimității pretențiilor deduse judecății din partea instituției pârâte.

Înalta Curte va constata incidentă excepția lipsei de interes prin raportare la soluția adoptată de către curtea de apel prin sentința atacată, în cuprinsul căreia a constatat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Așadar, prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia.

Recurenta reclamantă și-a justificat interesul susținând că soluția adoptată prin sentința atacată face incertă recuperarea cheltuielilor de judecată sau a altor pretenții bănești de la instituția pârâtă care nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale de plată. A apreciat că instanța trebuia să admită acțiunea și să ia act de achiesarea pârâtei la pretențiile deduse judecății urmare emiterii deciziei de soluționare a cererii.

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat în principal, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să soluționeze cererea de plată nr. x/16.03.2016 formulată în vederea recuperării despăgubirilor cuvenite și în subsidiar, stabilirea unui termen rezonabil în care pârâtul să soluționeze cererea, urmând ca în caz de nerespectare să fie aplicate sancțiuni. A solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.

Critica vizând încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 436 alin. (1) de către instanța de fond nu are suport, întrucât din dosar nu rezultă că pârâta ar fi achiesat verbal sau în scris la pretențiile reclamantului. Conform întâmpinării depuse la fond de către Fondul de Garantare a Asociaților, instituția pârâta a susținut că acțiunea nu mai are obiect urmare emiterii deciziei nr. 26606/12.07.2021 prin care a soluționat cererea de plată nr. x/16.03.2016 ce face obiectul cererii de chemare în judecată.

Este nefondată susținerea societății reclamante în sensul că soluția adoptată prin sentința atacată face incertă recuperarea cheltuielilor de judecată sau a altor pretenții bănești de la instituția pârâtă.

Altfel, se poate observa că, în dosarul nr. x/2021, prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel București respectând dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ. a pus în discuție excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, a consemnat susținerile părților și la finalul dezbaterilor a luat act societatea reclamantă va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Instanța de recurs constată, față de cele expuse anterior, că recurenta-reclamantă nu are un interes practic prin declararea recursului, soluția pronunțată de către judecătorul fondului nu o impiedică să solicite cheltuiele de judecată pe cale separată.

Potrivit art. 248 C. proc. civ., instanța de fond s-a pronunțat în principal asupra excepției invocate, constatând că acțiunea a rămas fără obiect odată cu soluționarea cererii respective de plată, fiind atinsă finalitatea urmărită de reclamantă. Pentru a se lua act de achiesarea pârâtului era necesar ca Fondul de Garantare a Asiguraților să recunoască, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat. Emiterea unei decizii nu implică automat recunoașterea/achiesarea pârâtului la pretențiile reclamantului.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu justifică un interes în soluționarea recursului de față, atât timp cât, prin sentința nr. civilă nr. 1707 pronunțată la 18 noiembrie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca rămasă fără obiect, urmare realizării pretențiilor reclamantei în cursul judecății.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și raportate la art. 248 alin. (1), respectiv art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1707 pronunțată la 18 noiembrie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2023.