ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 24.10.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4762/2023

HOTĂRÂRE

24.10.2023

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4762/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin actiunea înregistrată la data de 10.06.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și B., Președinte al Autorității Naționale Pentru Cetățenie a solicitat:

- să se constate refuzul nejustificat de soluționare a cererilor înregistrate sub nr. x/30.05.2022 și y/30.05.2022 privind abaterile disciplinare săvârșite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către angajați ai paratei A.N.C.,

- să fie obligată parata A.N.C. să procedeze la desemnarea unei comisii care să efectueze cercetarea disciplinară în cele două sesizări nr. x/30.05.2022 și x/30.05.2022,

- atragerea răspunderii juridice în solidar a președintelui A.N.C. B. cu autoritatea publică, cu obligarea la plata către reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 100.000 RON pentru vătămările produse ca urmare a refuzului de a rezolva cererile referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim,

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu dispozițiile art. 451-453 din Noul C. proc. civ.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2494 din data de 27.12.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Califică apărările referitoare la inaplicabilitatea prevederilor Codului administrativ ca fiind apărări pe fondul cauzei.

Admite excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește respingerea de către pârâtă a cererii de suspendare/înlocuire a membrilor comisiei de disciplină.

Respinge ca inadmisibilă cererea în ceea ce privește suspendarea/înlocuirea membrilor comisiei de disciplină.

Respinge în rest acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și B., PRREȘEDINTE AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, ambii cu sediul București, ca neîntemeiată.."

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 2494 din data de 27.12.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a exercitat calea de atac a recursului și, încadrând criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând procesul în fond, să se admită cererea de chemare în judecată, să se constatate refuzul nejustificat de soluționare a cererilor înregistrate sub nr. x/30.05.2022 și nr. y/30.05.2022 privind abaterile disciplinare săvârșite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către angajați ai pârâtei ANC, să se dispună obligarea pârâtei ANC să procedeze la desemnarea unei comisii care să efectueze cercetarea disciplinară în cele două sesizări nr. x/30.05.2022 și nr. x/30.05.2022, să se dispună atragerea răspunderii juridice în solidar a Președintelui ANC B. cu autoritatea publică, cu obligarea la plata către recurenta - reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 100.000 RON pentru vătămările produse ca urmare a refuzului de a rezolva cererile referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu dispozițiile art. 451-453 din Noul C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor sale, arată recurenta că, deși a constatat în sentința recurată ca a solicitat declanșarea cercetării disciplinare împotriva angajaților pârâtei și numirea unei comisii de disciplină în acest sens, prima instanța s-a pronunțat asupra înlocuirii membrilor Comisiei de disciplină, a suspendării membrilor Comisiei de disciplină, fără ca sa existe o asemenea investire a instanței, reținând ca este întemeiata excepția inadmisibilității acțiunii invocata de pârâtă, soluționarea unor astfel de cereri privind exclusiv legalitatea procedurii disciplinare derulate față de reclamantă.

Invocând dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., recurenta susține că cererea introductivă ilustrează o omisiune a instanței a analiza litigiul, nefiind sabilite faptele deduse judecății astfel cum ele sunt care trebuiau dovedite printr-un probatoriul pertinent administrat, iar nu doar prin prisma susținerilor pârâtului.

Procedând în acest fel, instanța de fond practic a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel cum a fost investită, solutionând un "fond" pe o cerere cu care nu a fost investită de către reclamantă.

Invocând principiile disponibilității, publicității dezbaterilor, contradictorialității precum și principiul respectării dreptului la apărare, recurenta susțne că acestea reprezintă adevărate garanții procesuale ale părților litigante, fiind o componentă a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Mai susține recurenta că încălcarea principiilor enuntate, neexaminarea integrală a capetelor de cerere, a temeiurilor juridice distincte care le justifică și cu care o instanță a fost învestită semnifică încălcarea însăși a substantei dreptului de acces la un tribunal, cu consecinta producerii unei vătămări procesuale care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea în totalitate a hotărârii recurate și reluarea judecății.

Totodată, arată că motivarea hotărârii primei instanțe nu are nicio legătura cu obiectul cauzei, este strain de natura, cauzei, lipsind cu desăvârșire motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

Sesizare se poate face de orice persoană din cadrul unei autorități publice, dacă respectivul angajat consideră că alt coleg a săvârșit o fapta ce se poate încadra la abatere disciplinară, legea fiind cea care o obligă pe pârâtă să desemneze o comisie să efectueze cercetarea disciplinară, concretizata printr-o decizie scrisă a angajatorului, unde vor fi prezentați membrii comisiei.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând,-raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Prima instanta și-a însusit în totalitate apărările formulate de către pârâtă prin întâmpinare, pronuntand o soluție fără să administreze probe și fără să judece cauza.

Deși recurenta a prezentat primei instante practica judiciară, cu aceleași părți, cu privire la legislatia care se aplica in materie disciplinară personalului asimilat magistratului, în care s-a statuat cu putere de lucru judecat că, în cadrul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, comisiile de disciplina se supun normelor prin care se constituie si functioneaza comisiile dc disciplină în cadrul autorităților și instituțiilor publice, astfel că, în cauzele Tache contra A.N.C., în dosarul nr. x/2018 al Curtii de Apel Bucuresti sectia a VIII-a CAF, având ca obiect "suspendare executare act administrativ" cât și în dosarul nr. x/2018 al Curtii de Apel Bucuresti sectia a VIll a CAF, având ca obiect "suspendare executare act administrativ", instanțele au constatat că "În primul rând, art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 stabilește că personalul de specialitate juridica din institutiile enumerate, este asimilat judecatorilor si procurorilor

În al doilea rând, prin art. I alin. (2) si 3 din Regulamentul de organizare si functionare aprobat prin ordinul ministrului justitiei nr. 745/2014, se prevede că Autoritatea Natională pentru Cetatenie are autonomie functională și de decizie și dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de directii, servicii, birouri si birouri teritoriale.

În al treilea rând, potrivit art. 3 din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare si functionare a comisiilor de disciplină, competenta de efectuare a cercetarii disciplinare apartine, de regula, comisiei de disciplină din cadrul institutiei publice unde este numit functionarul public a cărui fapta a fost sesizată ca abatere disciplinară. La art. 9 din acest act normativ se araă: Comisia de disciplină competentă să desfășoare procedura disciplinară este cea constituită pentru autoritatea sau institutia publică în cadrul caruia este numit functionarul public a cărui fapta a fost sesizată ca abatere disciplinară la data săvârșirii faptei sesizate.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei, sectia de contencios administrativ si Fiscal a constatat în Decizia nr. 179 pronunțată în ședința publică la data de 19.01.2021 în dosarul nr. x/2018 în recurs că sunt corecte trimiterile instantei de fond la reglementarile cu caracter general ale Hotărârii nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină. In considerentele hotărârii, Inalta Curte a mai retinut că prin adresa Consiliului Superior al Magistraturii nr. x/18.04.2012 a comunicat autorității pârâte(ANC) un punct de vedere potrivit căruia "deși categoria personalului de specialitate juridică asimilat judecatorilor si procurorilor este consacrată de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, persoanele care fac parte din această categorie se află în raporturi de serviciu au autoritatea din care fac parte."

Prima instanta nu a analizat în nici un fel aceste argumente, le-a ignorat total, însușindu-și fără nici o retinere punctul de vedere al pârâtului precum ca " în ceea ce priveste procedura răspunderii disciplinare sunt aplicabile dispozitiile cu caracter special din "Regulamentul privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, regulament pe care oricum nu 1-a studiat, că nu a fost depus la dosarul cauzei.

Mai susține recurenta că instanța de judecată nu poate soluționa procesul numai pe baza afirmatiilor părților. Acestea trebuie să își dovedească pretentiile prin probele pe care le solicita a fi administrate de instantă, pentru ca aceasta să-și faca pe deplin convingerea asupra litigiului respectiv.

Formarea convingerii judecătorului cu privire la realitatea situatiei de fapt, pe care trebuie să-și întemeieze hotărârea pronunțată, atârnă de corecta și completa desfășurare a probațiunii și de valoarea probelor administrate. De aceste elemente depinde temeinicia și însăși legalitatea hotărârilor judecăorești.

Administrarea probelor, în cadrul procesului civil, este strâns legată de realizarea principiului fundamental al "aflării adevărului", iar acest obiectiv procesual se reflectă perfect în "sistemul probatoriu" instituit prin C. proc. civ. care conține reguli pertinente referitoare la "rolul activ al judecătorului"și la "sarcina probei".

Din motivarea lacunară a primei instante, se reține faptul că persoanele având statulul de personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor în cadrul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, nu li se aplica nicio legislatie primară în procedura de cercetare și sancționare disciplinară, ci doar "Regulamentul privind raspunderea disciplinara a personalului de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie". Or, Regulamentul intern este un act unilateral al angajatorului, cu caracter general obligatoriu, care este reglementat de lege, care trebuie să corespundă prevederilor legale, ordinii publice și bunelor moravuri și cuprinde regulile propriu-zise de disciplină a muncii stabilite de lege.

Intocmirea regulamentului intern este obligatorie potrivit Codului muncii pentru orice angajator - unitate sau persoanä fizică, însă un anumit temei normativ trebuie să existe pentru aplicarea unei sanctiuni disciplinare (alături de temeiul de fapt).

Mai susține recurenta că, prin refuzul nejustificat de a solutiona cererile înregistrate sub nr. x/30.05.2022 si y/30.05.2022 privind abaterile disciplinare săvârsite în indeplinirea atributiilor de serviciu de catre angajati ai paratei A.N.C - exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea, pârâții i-au vătămat drepturile fundamentale, consfintite în Constitutia României, alte legi si conventii internationale, sens în care invocă dispozițiile art. 491 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Presedintele ANC B., care a refuzat să cerceteze disciplinar membrii comisiei de disciplina cu scopul de a o hărțui și persecuta sistematic la locul de muncă, unde i s-au întocmit și 10 comisii de disciplină, a încălcat dispozitiile art. 39 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora salariatul are dreptul la demnitate în muncă, securitate sănătate în muncă, în sfera acestui drept fiind inclusă sănătatea și securitatea atât fizică, cât cea psihică, angajatorul având obligalia de a lua toate măsurile în vederea limitării afectării psihice a salarialilor din mediul în care lucrează, fapt ce a dus la afectarea capacitatii sale de muncă și a sănătății.

Potrivit dispozitiilor legale în vigoare incidente în materie, toți angajatorii au răspunderea de a se asigura că toate formele de hărțuire și persecutare a lucrătorilor sunt eliminate de la locul de muncă pe care îl conduc și toti lucrătorii au dreptul de a munci fără a fi supuși hărțuirii persecuțiilor la locul de muncă.

Potrivit art. 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (l)" orice lucrator are dreptul la condițiile de munca care sa respecte sanatatea, securitatea si demnitatea sa."

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 497 C. proc. civ. rap. la art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând procesul în fond, să se admită cererea de chemare în judecată, să se constatate refuzul nejustificat de soluționare a cererilor înregistrate sub nr. x/30.05.2022 și nr. y/30.05.2022 privind abaterile disciplinare săvârșite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către angajați ai pârâtei ANC, să se dispună obligarea pârâtei ANC să procedeze la desemnarea unei comisii care să efectueze cercetarea disciplinară în cele două sesizări nr. x/30.05.2022 și nr. x/30.05.2022, să se dispună atragerea răspunderii juridice în solidar a Președintelui ANC B. cu autoritatea publică, cu obligarea la plata către recurenta - reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 100.000 RON pentru vătămările produse ca urmare a refuzului de a rezolva cererile referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu dispozițiile art. 451-453 din Noul C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A., a formulat întâmpinare intimata Autoritatea Națiopnală pentru Cetățenie, în cadrul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Cu titlu prealabil, susține că, în mod corect a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește respingerea de către pârâtă a cererii de suspendare/înlocuire a membrilor comisiei de disciplină.

Cu privire la această excepția recurenta a dezvoltat motive de recurs la punctul 3, filele x, însă acestea nu reprezintă o expunere de motive efectivă, ci, mai degrabă o înșiruire de temeiuri legale și de elemente de teorie, situație în care solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. și a se aprecia că acest capăt de cerere din recurs este nul.

Pe fondul recursului solicită respingerea acestuia și menținerea sentinței recurate, ca legală și temeinică,

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 17.03.2023 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 24.10.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, după soluționarea cu prioritate a excepției nulității parțiale a recursului, invocată de intimata - pârâtă, în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei hotărâri, luând act de concluziile orale formulate de apărătorul recurentei - reclamante pe fondul recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin prisma criticilor recurentei, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a apărărilor intimatei, raportat, deopotrivă, și la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, motiv pentru care îl va respinge, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.06.2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, a solicitat:

- să fie obligată parata A.N.C. să procedeze la desemnarea unei comisii care să efectueze cercetarea disciplinară în cele două sesizări nr. x/30.05.2022 și x/30.05.2022,

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu dispozițiile art. 451-453 din Noul C. proc. civ.

Soluționând cauza, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoatele:

"Respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Califică apărările referitoare la inaplicabilitatea prevederilor Codului administrativ ca fiind apărări pe fondul cauzei.

Admite excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește respingerea de către pârâtă a cererii de suspendare/înlocuire a membrilor comisiei de disciplină.

Respinge ca inadmisibilă cererea în ceea ce privește suspendarea/înlocuirea membrilor comisiei de disciplină.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurenta- reclamantă, constată Înalta Curte că aceasta a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurenta - reclamantă a susținut în esență că motivarea hotărârii nu are nici o legătură cu obiectul cauzei, că este străină de natura cauzei, lipsind cu desăvârșire motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și că și-a însușit punctul de vedere al pârâtei.

Aceste critici nu pot fi reținute de instanța de control judiciar ce constată, contrar susținerilor recurentei, că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la probele administrate și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Reține instanța de control judiciar că motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile/criticile invocate de reclamantă cu privire la cererera sa, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanță reținând corect situația de fapt, în limitele învestirii și, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Dimpotrivă, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic raționamentul în baza căruia a constatat din conținutul răspunsului transmis de pârâtă reclamantei, cu privire la cele două sesizări formulate, că refuzul nu este unul nejustificat, neputându-se reține astfel nemotivarea hotărârii.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția primei instanțe, respectiv că instanța nu și-a însușit criticile recurentei, dimpotrivă, le-a respins, expunând și argumentele pentru care a procedat astfel, nu înseamnă că hotărârea este nemotivată.

Reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceasta să răspundă argumentelor esențiale, aceste argumente putând fi tratate grupat.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Preluarea de către instanță a unora dintre argumentele unei părți pe care le-a considerat pertinente nu duce la concluzia că instanța nu a făcut o apreciere proprie a susținerilor părților și o analiză a probelor administrate, de vreme ce, în considerente, instanța a analizat probele administrate, a stabilit situația de fapt și a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speța dedusă judecății.

Astfel, constată instanța de control judiciar că susținerile recurentei, în sensul că instanța de fond și-a însușit " fără nici o reținere punctul de vedere al pârâtului", sunt nefondate.

Nici criticile conform cărora instanța nu a ținut cont de practica judiciară din dosarele nr. x/2018, nr. y/2018, respectiv nr. x/2018, nu pot fi avute în vedere, în considerarea faptului că practica judiciară nu este izvor de drept, interpretarea dispozițiilor legale și aplicarea acestora la situația de fapt, fiind atributul instanței de judecată învestită cu soluționarea fiecărei cauze de judecată.

Neîntemeiate sunt deopotrivă și criticile conform cărora instanța a pronunțat o soluție fără să administreze probe, raportat la considerentele expuse în practicaua încheierii de amânare a pronunțării din data de 09.12.2022, în cadrul cărora s-a menționat că " reclamantul prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, iar Curtea admite pe (pentru) reclamant proba cu înscrisuri, constată administrată această probă ...".

Prin urmare, instanța a încuviințat întocmai proba cu înscrisurile solicitate de recurenta - reclamantă, astfel că, raportat la dispozițiile art. 254 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora " părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii", critica recurentei - reclamante anterior menționată, nu poate conduce la reformarea hotărârii atacate.

În speța de față, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele prin care a reținut că refuzul intimatei - pârâte de a da curs celor două sesizări formulate de recurenta - reclamantă, prin care a solicitat cercetarea disciplinară a unor membri ai Comisiei de disciplină, precum și suspendarea acestora din calitatea de membri ai Comisiei de disciplină, pe perioada cercetării disciplinare a recurentei - reclamante, manifestat explicit prin Adresa de răspuns nr. x/07.06.2022, nu este unul nejustificat, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale, asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Amintește Înalta Curte că, prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate.

În fapt, se constată că, prin acțiunea introductivă, recurenta - reclamantă a solicitat

- să fie obligată parata A.N.C. să procedeze la desemnarea unei comisii care să efectueze cercetarea disciplinară în cele două sesizări nr. x/30.05.2022 și x/30.05.2022,

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor judiciare în conformitate cu dispozițiile art. 451-453 din Noul C. proc. civ.

Prin cele două sesizări înregistrate sub nr. x/30.05.2022 și y/30.05.2022 recurenta - reclamantă a solicitat cercetarea disciplinară a membrilor Comisiilor de disciplină desemnate de către președintele ANC, în cele două dosare de cercetare disciplinară ce o vizează pe recurenta - reclamantă și, deopotrivă, suspendarea membrilor comisiei de disciplină pe perioada cercetării sale disciplinare.

Prin Adresa nr. x/07.06.2022, pârâta ANC prin Președinte B., a răspuns celor două sesizări formulate de recurenta - reclamantă, pe care le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, raportându-se la Regulamentul privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. (...)".

Art. 2 alin. (2) prevede că "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i), "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile"

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că, pentru a exista un refuz nejustificat, este necesar să existe un exces de putere, noțiunea de "exces de putere" fiind definită la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ca reprezentând "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competențelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Or, raportat la susținerile recurentei - reclamante, din cadrul celor două sesizări, conform cărora persoanele vizate au încălcat prevederile referitoare la conflictul de interese, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. d) și e), iar, potrivit art. 492 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, acest aspect constituie abatere disciplinară, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că refuzul pârâtei de a da curs solicitării recurentei - reclamante din cele două sesizări, respectiv de a declanșa cercetarea disciplinară a membrilor comisiilor de disciplină și a dispune suspendarea acestora pe perioada cercetării disciplinare a recurentei - reclamante, refuz manifestat explicit prin Adresa nr. x/07.06.2022, nu este unul nejustificat, dat cu exces de putere, cum eronat susține recurenta - reclamantă, ci, dimpotrivă, unul justificat de aplicarea dispozițiilor legale corect reținute.

În condițiile în care persoanele vizate de sesizări sunt personal asimilat judecătorilor și procurorilor, Înalta Curte reține ca fiind relevante dispozițiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ce prevăd că " Pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de admitere, evaluarea activității profesionale, susținerea examenului de capacitate și de promovare, dispozițiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător".

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale, "personalul de specialitate juridică ce desfășoară activitate de cercetare sau documentare, de protocol, în domeniul relațiilor externe ale Curții Constituționale sau în domeniul resurselor umane este asimilat, ca rang și salarizare, magistraților-asistenți sau, după caz, magistrați lor-asistenți stagiari, beneficiind în mod corespunzător de drepturile acestora".

Așadar, prevederile Codului administrativ invocate de recurenta - reclamantă nu sunt aplicabile persoanelor vizate de cele două sesizări, dar fiind faptul că acestea nu au statut de funcționar public, ci sunt personal asimilat judecătorilor și procurorilor.

De altfel, chiar articolul 382 din Codul administrativ, ce reglementează categoriile de personal cărora nu li se aplică prevederile privind funcționarii publici, include la lit. c) magistrații și personalul asimilat acestora.

Din interpretarea coroborata a acestor norme legale rezultă cu puterea evidenței că personalul asimilat judecătorilor și procurorilor are un statut juridic diferit de cel al funcționarilor publici, statut juridic stabilit prin Legea nr. 303/2004, care este o lege specială, ce derogă de la orice altă lege generală, inclusiv de la Codul administrativ, ce reprezintă o cadrul normativ general.

Or, față de statutul persoanelor vizate de sesizările recurentei - reclamante, invocarea de către autoritatea pârâtă, prin președinte, în cadrul Adresei de Răspuns nr. x/07.06.2022, a Regulamentului privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asilimat judecătorilor și procurorilor din cadrul ANC, a fost corectă, astfel că refuzul pârâtei de a nu da curs sesizărilor formulate de reclamantă, nu a fost unul nejustificat, dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. d) și e) din O.U.G. nr. 57/2019, invocate de recurenta reclamantă în cadrul acestor sesizări, nefiind aplicabile persoanelor vizate.

Faptul că recurenta - reclamantă este nemulțumită de acest răspuns, nu poate conduce la admiterea acțiunii sale, neputându-se considera că intimata - pârâtă a refuzat nejustificat să-i soluționeze Cererile înregistrate sub nr. x/30.05.2022 și nr. y/30.05.2022.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i), art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dar și a dispozițiilor O.U.G. nr. 57/2019, criticile recurentei sub acest aspect, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând conduce la reformarea hotărârii atacate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Astfel, nefiind identificate motive de casare a sentinței, prin prisma prevederilor ar. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2494 din data de 27 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția de IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.

§ Cauze similare