ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3913/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea inregistata pe rolul Cutii de Apel Bucuresti-sectia a IX-a în data de 11.11.2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Directia Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6, Serviciul Inspectie Fiscală, solicitand instantei ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispuna: 1. Anularea în tot a Deciziei de solutionare a contestatiei nr. 139826/29.05.2020 emisă de Directia Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6.

Anularea Deciziei de impunere nr. x/18.02.2020 emise pe baza considerentelor din Procesul-verbal nr. x/10.02.2020.

Anularea Deciziei privind obligatiile fiscale accesorii nr. 63411/18.02.2020.

Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată. 2. Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1375 din data de 6 decembrie, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în parte, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6, a anulat decizia de impunere nr. x/18.02.2020, decizia privind obligațiile fiscale accesorii nr. 63411/18.02.2020 și decizia de soluționare a contestației administrative nr. 139826/29.05.2020, emise de pârâtă, a obligat pârâta la plata catre reclamantă a sumei de 7.123,73 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru și onorariu avocat și a respins cererea de plată, cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumelor de 12.383,27 RON (factura seria x nr. x/13.04.2020) și de 2065,72 RON (factura seria x nr. x/05.04.2020), ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 1375 din data de 6 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pârâta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6 a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (5) și (8) C. proc. civ. În motivarea recursului arată că hotărârea instanței de fond încalcă reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv pentru care solicită, în baza art. 496 alin. (2) noul C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și rejudecând să fie respinsă acțiunea formulată de A. S.R.L. ca neîntemeiata si să fie menținută Decizia de soluționare a contestației nr. 139826/29.05.2020, Decizia de impunere nr. x/18.02.2020 și Decizia nr. 63411/08.02.2020 privind obligațiile fiscale accesorii. 1. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 5 noul C. proc. civ.-încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii. Sentința civilă nr. 1375/06.10.2021 a fost pronunțată cu încălcarea art. 18 alin. (4) din noul C. proc. civ. C. proc. civ. care stabilește cu titlu de principiu că "Cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română" iar nerespectarea acestui principiu, se sancționează cu nulitatea hotărârii judecătorești. Procesul civil se desfășoară în limba română, astfel că dezbaterile, cererile și actele de procedură se consemnează, respectiv se întocmesc în această limbă. Potrivit art. 292 alin. (5) noul C. proc. civ. "înscrisurile întocmite în altă limbă decât cea folosită în fața instanței trebuie însoțite de traduceri legalizate". Intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri în limba engleză fără a fi însoțite de o traducere legalizată. În această situație și în lipsa uneor traduceri legalizate, instanța de fond avea îndatorirea de a înlătura aceste înscrisuri deci să nu le aibă în vedere la pronunțarea hotărârii. Or, concluziile instanței de fond s-au format tocmai pe baza unor înscrisuri ce nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, fapt ce atrage sancțiunea nulității prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ. 2. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 8 noul C. proc. civ.-hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Instanța de fond în mod greșit a reținut că din înscrisurile depuse nu reiese faptul că organul fiscal a analizat punctul de vedere exprimat de către contribuabil iar "singura modalitate practică de a demonstra că a avut loc o analiză efectivă rămâne aceea de a consemna în scris, fie și sumar, această analiză." Recurenta a susținut că a arătat la fondul cauzei faptul că la data încheierii PV nr. 52813/10.02.2020, reprezentantul societății a menționat că își va " exprima punctul de vedere în termen legal". La data de 10.02.2022 a fost comunicată înștiințarea nr. 52815 de audiere a contribuabilului, prin care reprezentantul societății a fost invitat în data de 14.02.2020, ora 10:00 să-și exprime opinia asupra constatărilor efectuate și consecințelor fiscale. Societatea nu s-a prezentat la data convocării, iar punctul de vedere a fost transmis abia la data de 18.02.2022. Punctul de vedere exprimat în scris de S.C. A. S.R.L. a fost analizat dar nu a schimbat concluziile verificării documentare. De altfel, Decizia de impunere menționează faptului că audierea contribuabilui este conform punctului de vedere înregistrat sub nr. x/18.02.2020 (transmisă prin email) și nr. 71213/24.02.2020 (transmisă prin poștă). Instanța de fond susține în mod eronat că organul fiscal avea obligația să consemneze în scris, fie și sumar, analiza asupra punctului de vedere exptimat de contribuabil. Prin concluziile sale, instanța de fond adaugă la lege. Astfel deși inițial chiar instanța menționează faptul că textul legii nu prevede și obligația organului fiscal de a consemna în scris opinia asupra punctului de vedere exprimat de contribuabil, ulterior concluzionează că era necesar a se consemna în scris analiza asupra punctului de vedere exprimat de contribuabil. Consideră că atâta timp cât leguitorul nu a impus organului fiscal o astfel de obligație nici instanța de judecată nu poate face adăugiri Ia lege din prisma propriilor interpretări. De asemenea, sunt eronate concluziile instanței de fond în ceea ce privește data de finalizare a construcțiilor. Astfel, S.C. A. S.R.L. a obținut Autorizația de Construire nr. x/09.11.2015 prin care au fost autorizate lucrări de construire pentru un ansamblu de birouri și servicii format din 3 corpuri denumite A, B si C precum și un corp de legătură, lucrări cu o durată de execuție de 36 de luni, calculată de la data începerii efective a lucrărilor, anunțată în prealabil. Conform adresei înregistrată la Primăria Sectorului 6 nr. 22018/31.05.2016, societatea a anunțat că la data de 10.06.2016 va începe lucrările de construcție autorizate, astfel că autorizația expira la data de 10.06.2019. În data de 30.06.2016 între S.C. A. S.R.L. în calitate de client și S.C. B. S.R.L., în calitate de antreprenor general, s-a încheiat contractul de construcție nr. x, în vederea realizării obiectivului autorizat. Conform acestui contract, finalizarea concretă a lucrărilor era 30 iunie 2018. Prin actul adițional nr. x/04.05.2018, termenul privind finalizarea concreta a lucrărilor s-a modificat în sensul prelungirii acestuia până la data de 28.11.2018. La data de 19.12.2018 S.C. A. S.R.L. întocmește și depune la Serviciul Disciplina în Construcții, Declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate în baza Autorizației de construire nr. x/09.11.2015. Acest formular cuprinde la pct. A- Declarație întocmită de contribuabil prin care se declara valoarea reală a lucrărilor și pct. B Fișa de calcul privind regularizarea taxei la terminarea lucrărilor de construire care este întocmită de Serviciul Disciplină în Construcții, astfel: La pct. A din declarație - Contribuabilul declară o valoare reală a lucrărilor în sumă totală de 250.691.092 RON și datează terminarea lucrărilor la data de 19.12.2018; La pct. B din declarație - Fișa de calcul întocmită de Serviciul Disciplină în Construcții la care se anexează nota contabilă a societății privind valoarea lucrărilor terminate este înscrisă data de 08.01.2019. La eliberarea autorizației de construire societatea a achitat o taxă în valoare de 1.154.588 cu OP nr. x/15.10.2015 iar cu ocazia regularizării taxei, a achitat cu OP nr. x/19.12.2018, diferența de taxă în valoare de 1.352.323 RON. Instanța de fond nu a luat în considerare faptul că data de 19.12.2018, înregistrată în Declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate ca dată a terminării lucrărilor, a fost determinată de societate prin adăugarea unui număr de 15 zile lucrătoare la prima zi după data finalizării concrete a lucrărilor contractate de societate cu antreprenorul general, respectiv 28.11.2018. Potrivit art. 461 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizația de construire, data întocmirii procesului-verbal de recepție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor. Din cele prezentate, rezultă că societatea s-a încadrat în prevederile articolului sus menționat, data dobândirii fiind 19.12.2018. De altfel, în Procesul-verbal de recepție întocmit după aproximativ 3 luni (aprilie 2019) s-a evidențiat aceeași valoare (250.691.092 RON), respectându-se proiectul tehnic și lucrările executate care au stat la baza regularizării taxei de autorizare, fapt ce confirmă terminarea lucrărilor la data de 19.12.2018. Precizează că pentru perioada care a urmat datei de 28.11.2018, societatea nu a prezentat un proces-verbal de predare-primire a ansamblului de birouri încheiat cu antreprenorul sau vreun act adițional care să ateste prelungirea termenului de finalizare a construcției. Mai mult decât atât, instanța de fond în mod greșit a considerat că prin Notificarea nr. x/19.12.2018 a fost prelungită perioada de execuție a lucrărilor. Acest înscris nu poate îndeplini condițiile unui act de prelungire pentru cel puțin două motive: nu există nicio dovadă privind comunicarea către intimata-reclamantă și nu este urmată de încheierea unui act adițional. Astfel, de la Actul Adițional nr. 3 care a prelungit perioada de execuție până la data de 28.11.2018 și până la data încheierii PV de Recepție la Terminarea Lucrărilor (05.04.2019) între părți nu există încheiat un act alt adițional care să prelungească a data de finalizare a lucrărior. Astfel că, încă odată, reiese faptul că data de finalizare fost 28.11.2018. Actul Adițional nr. 4, avut în vedere de către instanța de fond pentru a concluziona că lucrările au fost prelungite și pe parcursului anului 2019, a fost încheiat la data de 10.09.2019, deci mult ulterior datei de 05.04.2019 când a avut loc Recepția la Terminarea Lucrărilor. Potrivit art. 21 din Hotărârea nr. 343/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora "După încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, investitorul nu poate emite alte solicitări de remediere de lucrări, penalizări, diminuări de valori și altele asemenea decât cele consemnate în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Fac excepție viciile ascunse descoperite în termenul stabilit conform legii, precum și viciile structurii de rezistență rezultate din nerespectarea normelor de proiectare și de execuție în vigoare la data realizării construcției, descoperite pe toată durata de existență a construcției". În aceste condiții, lucrările efectuate conform Anexei din Actul Adițional nr. 4 nu ar fi putut afecta termenul de finalizare prevăzut în Actul Adițional nr. 3, deoarece sunt simple lucrări suplimentare de modernizare. De altfel, printr-o traducere minimală făcută de neprofesionisti, reiese că lucrările din Anexa la Actul Adițional nr. 4 nu sunt lucrări aferente 6 contractului inițial ci suplimentare, spre exemplu pct. 1.6 "lucrări de feronerie exterioară neincluse în contract" pct. 1.7 cantități de oțel de construcții suplimentare contractului"". Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că în certificatele de performanță energetică eliberate pentru flecare clădire în parte, a fost evidențiat anul de construire, respectiv anul 2018. Din datele prezentate în curpînsul acestora rezultă că la data întocmirii acestora, 08.11.2018 și respectiv 18.11.2018, cele 3 corpuri de clădire erau terminate, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 453 lit. "b" din Codul fiscal potrivit căruia prin clădire se înțelege orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și alte asemenea, iar elementele structurale de baza ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Instanța de fond a ignorat înscrisurile aflate la dosar din care reiese cu puterea evidenței faptul că la finele anului 2018, clădirile erau finalizate, astfel: - Termenul de finalizare a celor 3 corpuri de clădire prevăzut în contractul de execuție nr. x/30.06.2016 a fost 28.11.2018; - S.C. A. S.R.L. nu a depus formularul F.15 și nici formularul F.16- comunicare privind încheierea execuției lucrărilor, deși conform art. 76 lit. "c" din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, societatea avea această obligație; - formularul F.15 și formularul F.16 care atestă finalizarea lucrărilor, se întocmește înainte de Declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate; - Declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate a fost întocmită de S.C. A. S.R.L. la data de 19.12.2018; - Certificate de performanță energetică au fost întocmite la data de 08.11.2018 și respectiv 18.11.2018; - în Declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate întocmită la data de 19.12.2018, cât și în Procesul-verbal de recepție nr. x/05.04.2019 a fost evidențiată aceeași valoare de execuție a ansamblului de birouri, respectiv 250.691.092 RON; - S.C. A. S.R.L. a regularizat taxa de autorizare în data de 19.12.2018 iar cu ocazia regularizării taxei, a achitat cu OP nr. x/19.12.2018, diferență de taxă în valoare de 1.352.323 RON. De asemenea, s-a ignorat faptul că există o contradicție clară a intimatei-reclamante în declararea datei de finalizare a lucrăriilor, astfel: - în Declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate a fost declarată finalizarea lucrărilor la data de 19.12.2018; - La ISC a fost declarată finalizarea lucrărilor la data de 29.01.2019; - La Primăria Sectorului 6 a fost declarată finalizarea lucrărilor la data de 25.01.2019. În mod evident intimata a finalizat lucrările la data de 28.11.2018 iar transmiterea cu întârziere a invitației pentru efectuarea recepției către autorități a avut drept scop eludarea obligațiilor fiscale pe anul 2019. În ceea ce privește faptul că investițiile realizate figurau în contul 2352 - investiții imobiliare în curs- precizăm faptul că acestea nu puteau fi trecute în contul 215 -investiții imobiliare finalizate- decât după întocmirea PV de recepție la terminarea lucrărilor. Recepție amânată de intimata-reclamantă în mod intenționat. Față de data finalizării, intimata ar fi trebuit, potrivit art. 461 alin. (2) din Codul fiscal, să depună declarație de impunere în termen de 30 de zile de la data dobândirii, datorând impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie 2019. Chiar și în ceea ce privește data intabulării instanța de fond se află în eroare. Menționează nu are relevanță din punct de vedere fiscal dacă imobilul este sau nu intabulat. Mai mult decât atât, intabularea este o operațiune ulterioară declarării fiscale. Potrivit art. 461 alin. (3) din Codul fiscal- pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizația de construire, data dobândirii se consideră data întocmirii procesului-verbal de recepție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor; Art. 474 alin. (7) lit. "c" din Codul fiscal - în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data care expiră autorizația respectivă, persoana care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație privind valoarea lucrărilor de construcție, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale precum și Art. 9 din H.G nr. 353/2017 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora- executantul trebuie să comunice investitorului, în perioada de valabilitate a autorizației de construire, data terminării tuturor lucrărilor prevăzute în contract (...) și solicită acestuia, prin document scris cu confirmare de primire, efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, inclusiv stabilirea datei și locului de întrunire a comisiei de recepție la terminarea lucrărilor. Astfel, data de 19.12.2018 la care a fost înregistrată Declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate, reprezintă data terminării lucrărilor, determinată de societate prin adăugarea unui număr de 15 zile lucrătoare la prima zi după data finalizării concrete a lucrărilor contractate de societate cu antreprenorul general. Având în vedere că finalizarea construcțiilor a avut loc la sfârșitul anului 2018, societatea datorează impozit începând cu 1 ianuarie 2019, ca atare Decizia de impunere nr. x/18.02.2020 și Deciziei nr. 63411/08.02.2020 privind obilgatiile fiscale accesorii au fost emise cu respectarea prevederilor legale in materie. În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și solicită, în principal, anularea Hotărârii nr. 1375/06.10.2021 pentru încălcarea regulilor de procedură și în subsidiar casarea în tot a Hotărârii nr. 1375/06.10.2021, iar în rejudecare respingerea acțiunii formulată de A. S.R.L. ca neîntemeiată si menținerea Deciziei de soluționare a contestației nr. 139826/29.05.2020, Deciziei de impunere nr. x/18.02.2020 și Deciziei nr. 63411/08.02.2020 privind obligațiile fiscale accesorii. 4. Apărările formulate în cauză Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de soluționarea prezentei cauze.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului În ceea ce privește aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,ce sancționează nelegalitatea hotărârii pentru încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, de către instanța de judecată, prin hotărârea dată, Înalta Curte reține că acest motiv de casare este întemeiat. În acest sens, se constată că instanța de fond a dat relevanță unor înscrisuri probatorii, redactate într-o limbă străină, de circulație internațională și care au fost depuse la dosar cu nerespectarea prevederilor art. 150 alin. (4) C. proc. civ., iar în etapa cercetării judecătorești nu a fost pusă în discuția admisibilitatea probatoriului, prin prisma art. 292 alin. (5) C. proc. civ. în mod concret, au fost depuse la dosar, chiar de către recurentă, o dată cu întâmpinarea, actele adiționale la contractul de construire nr. x/30.06.2016, încheiat intimată și terțul B. S.R.L. (actele adiționale 1-4 la contract, inlcuzând anexele acestora), redactate în limba engleză și semnate de către părțile contractante. Atât contractul x/2016, cât și actele adiționale 1-4 la acesta nu constituie acte de procedură emise de părți, neaplicându-se art. 18 din C. proc. civ., ci înscrisuri probatorii, sub semnătură privată (potrivit art. 272 C. proc. civ., "Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalități, în afara excepțiilor anume prevăzute de lege"). Astfel cum s-a menționat anterior, normele de procedură impun obligația părților litigante de a depune înscrisurile însoțite de traduceri legalizate, iar această obligație subzistă nu numai în privința înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată, dar și în privința înscrisurilor anexate întâmpinărilor depuse la dosar. Ca urmare, recurenta - pârâtă avea obligația de a anexa întâmpinării depuse în procedura de primă instanță, la data de 14.12.2020, în dosarul de fond, înscrisurile însoțite de copia tradusă și legalizată. Că este așa rezultă din art. 204 alin. (2) lit. d) ce fac aplicabil regimul solicitării probelor din materia cererii de chemare în judecată, iar prevederile art. 194 lit. e) C. proc. civ. fac trimitere la condiția reglementată de art. 150 alin. (4) C. proc. civ. și anume depunerea înscrisurilor în copie certificată, însoțite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat. În plus, trebuie reținut că prevederile art. 292 alin. (5) din C. proc. civ. reglementează (ca și condiție de administrare a probei) obligația imperativă de a depune înscrisul întocmit în altă limbă decât cea folosită în fața instanței, însoțit de traducere legalizată (imperativul rezultând din maniera de redactare a textului, utilizată de legiuitor și anume "trebuie însoțite de traduceri legalizate"). Constituind un incident de administrare a probatoriului, necesitatea depunerii înscrisurilor probatorii redactate în limba engleză, fără traducere legalizată, trebuia pus în discuția părților și soluționat conform art. 237 alin. (2) pct. 7 C. proc. civ., în cursul cercetării judecătorești. Astfel, deși prima instanță și-a întemeiat unul dintre argumentele finalizării construcției, în cursul anului 2019 și ulterior depunerii declarației privind valoarea reală a lucrărilor, pe art. 1.1 din anexa actului adițional nr. x/10.09.2019, la contractul x/2016, în speță este îndeplinită cerința ca prima instanță să încalce normele de procedură sancționate cu nulitatea, prin hotărîrea dată, astfel cum prevede art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține, în prealabil, faptul că fundamentul stabilirii obligațiilor fiscale constă în constatările procesului-verbal nr. x/10.02.2020 privind finalizarea construcției la data de 19.12.2018, cu efectele reglementate de art. 461 alin. (2) Codul fiscal. Potrivit art. 461 alin. (2) Codul fiscal, "În cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii și datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor". Sunt aplicabile și prevederile pct. 57 din Normele Metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 1/2016 ce reglementează declararea la organul fiscal (în vederea stabilirii impozitului), în termen de 30 zile de la data "dobândirii" construcției noi, astfel cum este prevăzută de art. 461 alin. (3) Codul fiscal. Acest text reglementează trei situații distincte, de dobândire a construcției nou-construite, după cum urmează: - lit. a) pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizația de construire, data întocmirii procesului-verbal de recepție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor; - lit. b) pentru clădirile executate integral la termenul prevăzut în autorizația de construire, data din aceasta, cu obligativitatea întocmirii procesului-verbal de recepție în termenul prevăzut de lege; - lit. c) pentru clădirile ale căror lucrări de construcții nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire și pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilității autorizației, în condițiile legii, la data expirării acestui termen și numai pentru suprafața construită desfășurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speță pereți și acoperiș. Procesul-verbal de recepție se întocmește la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum și suprafața construită desfășurată în raport cu care se stabilește impozitul pe clădiri. În speță, observând faptul că lucrările de construire au făcut obiectul autorizării conform Autorizației de Construire nr. x/09.11.2015, cu dată efectivă de începere a lucrărilor 10.06.2016 conform adresei x/31.05.2016 și cu data expirării 10.06.2019, data dobândirii construcției se raportează la prima ipoteză reglementată de art. 461 alin. (3) din Codul fiscal și anume data întocmirii procesului-verbal de recepție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor. Luând în considerare faptul că, prin actele administrativ fiscale contestate au fost stabilite obligații fiscale suplimentare, atât principale cât și accesorii, în considerarea unei date a dobândirii construcțiilor, diferită față de cea din cuprinsul procesului-verbal de recepție, Înalta Curte constată că textul art. 461 alin. (3) stabilește ca dată a dobândirii construcției, în principal data întocmirii procesului-verbal de recepție, dacă acesta este întocmit cu respectarea art. 20 din Regulamentul anexă a H.G. nr. 273/1994 (cu modificările existente la data de 19.12.2018) și comunicat potrivit art. 23 din același regulament, dar reglementează și termenul de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor . Iar prima instanță trebuia să raporteze acest termen și la prevederile art. 474 alin. (7) lit. c) Codul fiscal ("în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizația respectivă, persoana care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație privind valoarea lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale") și la art. 76 alin. (2) lit. a) și c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, ce reglementează (în același termen) obligațiile investitorului/beneficiarului de a declara valoarea finală a lucărrilor, precum și de a regulariza taxele aferente și obligația de a declara constreucțiile în vederea impunerii . În consecință, prima instanță a examinat fragmentar, cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea contenciosului administrativ, urmând a se dispune casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În rejudecare fondului cauzei, luând în considerare toate aspectele formale ce vizează nulitatea procesului-verbal, stabilită potrivit art. 149 Codul de procedură fiscală, de asemenea insuficient fundamentată de către instanța de fond, urmează a fi examinată legalitatea actelor administrativ fiscale contestate, prin prisma aplicării art. 461 alin. (2) și alin. (3) lit. a), în raport de textele mai sus enunțate. Pentru aceste considerente și în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004 cu referire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6 împotriva sentinței civile nr. 1375 din data de 6 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.