AFFAIRE DAVUT ASLAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

26.06.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DAVUT ASLAN c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DAVUT ASLAN c. TURCIA (solicitarea nr. 21283/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 iunie 2007 DEFINITIVF 26/09/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Davut Aslan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Tulkens președintă dnii A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și Elens-Passos, grafficiară adjunctă a secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 iunie 2007, Rend hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 21283/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia, inclusiv un resortisant al acestui stat, domnule. La 28 februarie 2002, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul s-a plâns de durata excesivă a custodiei sale. La 14 septembrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. La 6 septembrie 2001 (în jurul orei 6:30 a.m.), în cadrul unei anchete efectuate împotriva organizației ilegale a Hizbullahului, polițiștii din secțiunea antiteroristă a Direcției de Securitate Gaziantep (inclusiv conducerea) au percheziționat domiciliul reclamantului. Cu excepția cărții false de identitate găsite asupra reclamantului, polițiștii nu au confiscat niciun obiect sau document ilegal. Reclamantul a fost arestat și transferat la Spitalul Civil Gaziantep pentru examinare, înainte de a fi reținut în sediul conducerii. Raportul întocmit în această privință a indicat absența loviturilor și rănilor asupra corpului său. În aceeași zi, la cererea conducerii, procurorul Republicii Gaziantep ( La 6 septembrie 2001, reclamantul, care suferea de dureri de stomac, a fost dus din nou la spital, unde medicul diagnosti a avut o gastrită acută și i-a prescris medicamente. La 7 septembrie 2001, reclamantul a semnat o declarație prin care a recunoscut apartenența sa la Hizbullah, care descrie în detaliu legăturile și activitățile sale în cadrul acestei organizații. În ziua de 7 septembrie, reclamantul a fost transferat de două ori la spitalul civil, una la cererea sa, iar cealaltă la întocmirea unui raport medical, care concluzionează că nu a existat niciun atac asupra corpului său, însă nu se cunoaște ora acestor vizite. La 10 septembrie 2001, conducerea sesizează procurorul, care, la rândul său, sesizează judecătorul de pace din Gaziantep cu privire la o cerere suplimentară de trei zile de detenție. Judecătorul a acordat termenul solicitat și a prelungit custodia reclamantului până la 13 septembrie 2001. La 13 septembrie 2001, reclamantul a fost prezentat mai întâi în fața procurorului, apoi în fața judecătorului de pace, și a recunoscut în mare măsură declarațiile pe care le-a făcut poliției. După ce l-a ascultat, judecătorul a ordonat arestarea provizorie a reclamantului. 12. La 14 septembrie 2001, procurorul și-a declinat competența și a transmis dosarul reclamantului la tribunalul de securitate al statului Adana (adică instanța de securitate). 13 printr-un act din 18 octombrie 2001, procurorul din apropierea Curții de Securitate l-a acuzat pe reclamant de încălcarea art. 146 din Codul Penal, repromițând orice tentativă de încălcare a ordinii constituționale a statului. 14. La 19 octombrie 2001, dezbaterile au fost deschise în fața Curții de Securitate. Această audiere a fost rezervată unor întrebări procedurale. 15. La a doua audiere, ținută la 13 decembrie următor, judecătorii din fond au auzit pe reclamant, care a negat categoric acuzațiile și a declarat că și-a semnat declarația sub tortură. 16. La data depunerii cererii, cazul era încă în curs de desfășurare în fața Curții de Securitate a statului. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 17. În conformitate cu art. 128 din Codul de procedură penală (CPP) în vigoare la momentul faptelor, orice persoană arestată trebuia să fie adusă în fața unui judecător în termen de 24 de ore, fără a lua în considerare timpul necesar pentru a aduce deținutul în fața judecătorului respectiv. În cazul unui delict colectiv, din cauza numărului de inculpați sau a dificultății de întrunire a probelor sau din motive similare, procurorul general al Republicii putea prelungi durata detenției până la patru zile, după care, în cazul în care investigația nu s-ar fi încheiat, ar fi putut fi prelungită de judecător, la cererea procurorului general, până la șapte zile 18. Potrivit celui de al patrulea paragraf al aceluiași articol, orice persoană arestată sau a cărei custodie a fost prelungită la ordinul unui procuror putea contesta măsura în cauză în fața instanței competente și, dacă este cazul, putea fi eliberată. 19. art. 1 din Legea nr. 466 privind acordarea de despăgubiri persoanelor arestate ilegal sau deținute în mod nedrept dispunea de art. 1 din Legea nr. 466 privind acordarea de despăgubiri persoanelor arestate ilegal sau deținute în mod nedrept Sunt despăgubite de stat daunele suferite de orice persoană arestată sau aflată în detenție în condiții și circumstanțe care nu sunt conforme cu Constituția și cu legile... care nu a fost adusă în fața unui judecător în termenul legal după ce a fost arestată sau pusă în detenție (...) care, după ce a fost arestată sau reținută în conformitate cu legea, a beneficiat de un refuz (...), de o achitare sau de o judecată care o scutește de o pedeapsă (...) ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 5 alineatul (3) DIN CONVENȚIE 20. Reclamantul denunță durata excesivă a custodiei sale fără control judiciar și invocă o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție, astfel de formulare Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alin. (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare (...). Eliberarea poate fi condiționată de o garanție care asigură prezența persoanei în cauză la audiere. Cu privire la admisibilitatea 21. Guvernul atrage atenția asupra faptului că căile de atac interne nu sunt epuizate sub două aspecte: pe de o parte, reclamantul ar fi trebuit să solicite eliberarea sa prin formularea unei acțiuni în temeiul articolului 128 alineatul (4) din CPP și, pe de altă parte, ar fi trebuit să depună o cerere de despăgubire în temeiul Legii nr. 466, pentru încălcarea pe care a invocat-o acum în fața Curții. 22. Curtea amintește că, în Hotărârea Öcalan c. Turcia ([GC], n 46221/99, § 68, CEDO 2005 ...) a considerat că controlul efectuat de instanța națională cu privire la legalitatea deținerii persoanelor în cauză (în acest caz cu privire la arestarea și arestarea acestora, precum și cu privire la durata acesteia) în temeiul art. 128 alin. (4) CPP nu a respectat, la momentul faptelor, cerințele art. 5 alin. (4). În cazul în care această specie se distinge prin faptul că arestarea reclamantului a avut loc în 2001 (și nu în 1999, ca în cauza Öcalan, citată anterior), Curtea nu are niciun motiv să se depărteze de la concluzia sa anterioară, cu atât mai mult cu cât consideră că, având în vedere gravitatea acuzației prezentate împotriva reclamantului și faptul că durata custodiei sale era conformă cu legislația națională, o opoziție făcută în fața unui judecător de judecată era departe de a prezenta șanse de eliberare (a se vedea, mutatis mutandis Öcalan, citată anterior, punctul 70). 23. În ceea ce privește calea de compensare prevăzută de Legea nr. 466, Curtea amintește că, încă în cauza Öcalan, citată anterior, aceasta a respins o excepție similară (§ 72), din cauza necompetenței judecătorului de a dispune eliberarea în caz de detenție ilegală și a imposibilității de a acorda o despăgubire pentru nerespectarea convenției în cazul în care deținerea este conformă cu legea națională. În această ultimă privință, Curtea constată că, în speță, detenția în litigiu a reclamantului s-a desfășurat în conformitate cu dreptul intern. În consecință, excepția preliminară a guvernului se dovedește a fi lipsită de temei și, prin urmare, nu poate fi reținută. 24. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este în mod evident întemeiată greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Guvernul susține că arestarea reclamantului a fost conformă cu legislația internă și subliniază că există motive plauzibile pentru a suspecta că acesta a comis o încălcare gravă și consideră că autoritățile au demonstrat diligența necesară în desfășurarea anchetei preliminare. În cele din urmă, solicită Curții să considere modificările legislative care au avut loc în acest domeniu ca fiind expresia unui semn al bunei sale credințe în vederea alinierii dreptului intern la convenție. 26. Curtea a recunoscut deja în mai multe rânduri în trecut că anchetele privind infracțiunile teroriste pun, fără îndoială, autoritățile în fața unor probleme specifice ( Brogan și alții c. Regatul Unit, Hotărârea din 29 noiembrie 1988, seria A n 145-B, § 61, Murray c. Regatul Unit, Hotărârea din 28 octombrie 1994, seria A n 300-A, § 58, și Aksoy c. Turcia, Hotărârea din 18 decembrie 1996, Rec., 1996 VI, p. 2282, § 78). Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că autoritățile au cartea albă, în conformitate cu art. 5, pentru a aresta și a pune în custodie suspecți, care să fie protejați de orice control efectiv efectuat de instanțele interne și, în ultimă instanță, de organismele de control ale Convenției, ori de câte ori aleg să susțină că există o infracțiune teroristă (Sak Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Rec., 1997-VII, punctul 44. 27. Principiile de mai sus se aplică, a fortiori, criminalității organizate, precum cea a speciei. a Curtea arată că reținerea în litigiu a început prin arestarea reclamantului la 6 septembrie 2001 (în jurul orei 6:30 a dimineții) și s-a încheiat la 13 septembrie următor. Prin urmare, durata globală a custodiei reclamantului este de puțin mai mult de șapte zile. 28. Curtea reamintește că, în Hotărârea Brogan și altele , citată anterior, Curtea a hotărât că o perioadă de custodie de patru zile și șase ore fără ca persoana în cauză să fi fost adusă în fața unui judecător depășește limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alineatul (3). 29. Prin urmare, Curtea nu poate admite că a fost necesar să se dețină reclamantul mai mult de șapte zile fără ca acesta să fie adus în fața unui judecător. 30. Prin urmare, s-a încălcat art. 5 alineatul (3) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 32. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă, deși, în scrisoarea care i-a fost adresată la 22 ianuarie 2007, s-a atras atenția asupra articolului 60 din Regulamentul de procedură al Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție trebuie să fie prezentată în observațiile scrise privind fondul. Prin urmare, având în vedere absența observațiilor privind satisfacția echitabilă în termenele stabilite în scrisoarea menționată anterior, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde o sumă în temeiul articolului 41 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Willekens c. Belgia, nr 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003) și Páleník c. Republica Cehă, n 64737/01, § 31, 21 iunie 2005). PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 26 iunie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură.Elens-Passos f. tulkens Grefiere adjunct