AFFAIRE İNAL c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

26.06.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE İNAL c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE C. TURCIA (Cercetarea nr. 12624/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 iunie 2007 DEFINITIVF 26/09/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Õnal c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Tulkens președinte Ms. A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și de F. E Lens-Passos, grafficiară adjunctă de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 iunie 2007, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 12624/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ramazan reclamanta a sesizat Curtea la 24 decembrie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de domnul Abdulkadir Güleç și Vedat Güleç, avocați la Diyarbakr. În conformitate cu art. 5 din Convenție, reclamantul se plângea de durata excesivă a custodiei sale fără control judiciar. La 3 iulie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului, ridicându-se, în plus, ex official o întrebare cu privire la regularitatea custodiei în litigiu, în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Convenție, în temeiul articolului 29 alineatul (3) din convenție, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. La 17 iunie 2001 (în jurul orei 23:30), căutat în cadrul unei anchete privind frauda comisă cu ocazia concursului național de eligibilitate la universitate ( A doua zi, conducerea a solicitat procurorului districtual al Republicii Diyarbakýr permisiunea de a-l păstra pe solicitant pentru o perioadă de trei zile, începând cu 18 iunie 2001. La 20 iunie 2001, reclamantul a semnat o declarație prin care a recunoscut implicarea sa în faptele reproșate, și anume să trișeze cu ajutorul unui radio în cursul [examinării] ÖSS În aceeași zi, conducerea îl sesizează pe procurorul Republicii în apropierea instanței de securitate a statului Diyarbakr ( În conformitate cu art. 16 alineatul (1) - (3) din Legea nr. 2845 privind procedura în fața Curților de Securitate de Stat. La 25 iunie 2001, domnul La 24 iulie 2001, întrucât elementele constitutive ale încălcării prevăzute la art. 313 din Codul penal nu au fost reunite în numele reclamantului, procurorul a emis o ordonanță de nejudiciare împotriva sa. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 11. 2845 privind procedura în fața Curților de Securitate de Stat prevedea, în ceea ce privește infracțiunile care țin de competența exclusivă a așa-numitelor instanțe, că orice persoană arestată trebuie să fie adusă în fața unui judecător cel târziu în termen de 48 de ore, fără a lua în considerare timpul necesar pentru a aduce prizonierul în fața judecătorului respectiv. În cazul unei infracțiuni colective, din cauza numărului de inculpați și a dificultății de a aduna probe și din motive similare, procurorul putea prelungi perioada de păstrare la vedere până la patru zile după care, în cazul în care ancheta nu ar fi fost finalizată, aceasta ar putea fi prelungită de către judecător, la cererea procurorului, până la șapte zile sau zece zile dacă persoana ar fi arestată într-o regiune supusă stării de urgență. 12. Conform celui de-al patrulea paragraf din art. 128 din Codul de procedură penală (CPP), orice persoană arestată sau a cărei detenție a fost prelungită la ordinul unui procuror putea contesta măsura în cauză în fața judecătorului de instanță competent și, dacă este cazul, să fie eliberată. 13. art. 313 din Codul penal, așa cum era în vigoare la momentul faptelor, dispunea în special de: (...) vor fi pedepsiți cu o pedeapsă de la unu la doi ani de închisoare pe cei care au fondat o asociație de răufăcători. Dacă această asociație a fost creată pentru a stârni sentimente de teamă, de îngrijorare sau de panică în cadrul poporului sau pentru un scop de origine politică sau socială sau prin infracțiuni împotriva liniștii publice (...) pentru comisia de omor intenționat (...) pedepsele efectuate sunt de la unu la trei ani de închisoare (...) 14. art. 1 din Legea nr. 466 privind acordarea de indemnizații persoanelor arestate ilegal sau deținute în mod nedrept erau despăgubite de stat prejudiciile suferite de orice persoană arestată sau aflată în detenție în condiții și circumstanțe care nu sunt conforme cu Constituția și cu legile (...) care nu a fost adusă în fața unui judecător în termenul legal după ce a fost arestată sau pusă în detenție (...) care, după ce a fost arestată sau reținută în conformitate cu legea, a beneficiat de un refuz (...), de o achitare sau de o sentință care o exonerează de o pedeapsă (...) ÎN DREPT 15. Reclamantul denunță durata excesivă a custodiei sale fără control judiciar. Astfel, declară, în esență, o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție, care se citește astfel: Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. (c) din prezentul articol, trebuie să fie adusă imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în timpul procedurii. În etapa comunicării, având în vedere în special aplicarea legii nr. 2845 împotriva reclamantului, în timp ce infracțiunea pentru care a fost adus în discuție, deși colectivă, a fost un delict de fraudă care nu implică în niciun fel interesele statului, Curtea a ridicat, ex official, problema regularității custodiei în ceea ce privește art. 5 alineatul (1) din Convenție. PRIVIND RECEVABILITA 17. Guvernul ridică o excepție preliminară bazată pe neobosirea căilor de atac interne și articulată în două ramuri. Acesta reproșează reclamantului că a omis să se opună arestării sale și să solicite eliberarea sa prin formularea unei acțiuni în temeiul art. 128 alin. (4) din CPP. De asemenea, ar fi fost posibil ca reclamantul să exercite calea de reparație ca art. 1 alin. (6) din Legea nr. 466 deschide pentru persoanele a căror privare de libertate a avut loc în conformitate cu legea, dar care, printre alte ipoteze, au beneficiat de o excludere. Având în vedere prima parte a excepției, guvernul susține două exemple de hotărâri judecătorești, în care judecătorii au examinat, pe baza recursului unor inculpați reținuți, legalitatea custodiei acestora, precum și ordinea Parchetului care permite prelungirea detenției. Procedura în cauză s-a desfășurat la dosar, fără ca inculpații să se prezinte în fața judecătorilor. 18. Reclamantul observă că până la data de 25 iunie 2001, el a fost reținut în secret și nu a putut contacta avocații sau rudele sale. Astfel, în cazul său, acțiunea prevăzută la art. 128 alineatul (4) ar fi inadecvată, iluzorie și condamnată la eșec. Pe de altă parte, subliniază faptul că a fost ținută în custodie în conformitate cu legislația națională și că deciziile de prelungire au fost luate la dosar, fără a fi ascultate, și, având în vedere al doilea aspect al excepției, susține că acțiunea prevăzută de Legea nr. 466 nu este efectivă, în special având în vedere faptul că arestarea sa era legală. 19. Curtea amintește că, în Hotărârea Öcalan c. Turcia ([GC], n 46221/99, § 68, CEDO 2005-IV), Comisia a considerat că controlul efectuat de instanța națională cu privire la legalitatea detenției persoanelor vizate (în acest caz cu privire la arestarea și reținerea acestora, precum și cu privire la durata acesteia) în temeiul articolului 128 alineatul (4) CPP nu a respectat, la momentul faptelor, cerințele articolului 5 alineatul (4). În timp ce această specie se distinge prin faptul că arestarea reclamantului a avut loc în 2001 (și nu în 1999 ca în cauza Öcalan), Curtea nu constată niciun motiv de a se abate de la concluzia sa anterioară, cu atât mai mult cu cât, având în vedere dispozițiile dreptului intern, nu este convinsă că calea de opoziție invocată de guvern ține o procedură care are caracter judiciar și care oferă garanții procedurale adecvate privării de libertate (Tothc. Austria, Hotărârea din 12 decembrie 1991, seria A n 224, p. 23, punctul 84) : instanța de opoziție, și anume instanța de judecată, este chemată să se pronunțe la dosar, fără a-l asculta pe persoana în cauză sau pe consiliul său (comparați cu, de exemplu, Megyeri c. Germania, Hotărârea din 12 mai 1992, seria A n 237 A, p. 11, § 22, exemplele prezentate de guvern nu fac decât să confirme această constatare. Prin urmare, această ramură a excepției preliminare nu poate fi reținută. 20. În ceea ce privește al doilea aspect, întemeiat pe art. 1 din Legea nr. 466, Curtea arată că această dispoziție vizează cazuri de despăgubire ca urmare a privărilor de libertate care încalcă legea Curtea observă că această ultimă ipoteză este relevantă în cazul de față, din moment ce arestarea reclamantului era conformă cu legislația internă și că procurorul a emis un ordin de nejudiciare împotriva domnului Cu toate acestea, Curtea constată că persoana în cauză se plânge de durata excesivă a custodiei sale, și nu de lipsa unor căi de atac în vederea obținerii unei despăgubiri pentru detenție. Prin urmare, motivul reclamantului intră sub incidența articolului 5 alineatul (3) din convenție, în timp ce calea de atac invocată de guvern privește numai art. 5 alineatul (5). Prin urmare, această ramură a excepției preliminare se dovedește, de asemenea, lipsită de temei (a se vedea, mutatis mutandis, Yai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Guvernul afirmă că reținerea reclamantului a fost în conformitate cu legislația internă și nu a fost arbitrară și subliniază îmbunătățirile legislative în acest domeniu, reducând termenele maxime ale arestării. 23. Curtea a admis deja în mai multe rânduri în trecut că anchetele privind infracțiunile teroriste pun, fără îndoială, autoritățile în fața unor probleme speciale (Brogan și alții c. Regatul Unit, Hotărârea din 29 noiembrie 1988, seria A n 145-B, § 61, Murray c. Regatul Unit, Hotărârea din 28 octombrie 1994, seria A n 300-A, § 58, și Aksoy c. Turcia, Hotărârea din 18 decembrie 1996, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1996 VI, p. 2282, § 78). Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că autoritățile au cartea albă, în conformitate cu art. 5, pentru a aresta și a pune în custodie suspecți, care să fie ferit de orice control efectiv efectuat de instanțele interne și, în ultimă instanță, de organismele de control ale Convenției, ori de câte ori aleg să susțină că există o infracțiune teroristă (Sakuk și alți c. Turcia; Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Rec., 1997-VII, punctul 44. 24. Principiile de mai sus se aplică, a fortiori, criminalității organizate precum cea a speciei. a Curtea arată că reținerea în litigiu a început prin arestarea reclamantului la 17 iunie 2001 (în jurul orei 23:30), și a luat sfârșit la 25 iunie următor. Prin urmare, durata globală a custodiei reclamantului este de puțin mai mult de șapte zile. 25. Curtea amintește că în Hotărârea Brogan și altele Curtea a hotărât că o perioadă de custodie de patru zile și șase ore fără ca persoana în cauză să fi fost adusă în fața unui judecător depășește limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alineatul (3). 26. Curtea nu poate, prin urmare, să admită că a fost necesar să se dețină reclamantul timp de mai mult de șapte zile fără ca acesta să fie adus în fața unui judecător. 27. Prin urmare, s-a încălcat art. 5 alineatul (3) din Convenție. Guvernul afirmă că reclamantul a fost arestat pentru că era suspectat de fraudă în cadrul unei asociații de răufăcători. Astfel, ancheta preliminară aferentă era inițiată în temeiul articolului 313 din fostul cod penal care, la rândul său, se afla, la momentul faptelor, în jurisdicția curților de securitate ale statului, în conformitate cu legea nr. 2845. Guvernul subliniază că, printr-o modificare legislativă intervenită la 13 decembrie 2001, această încălcare a fost eliminată din domeniul de aplicare al acestor jurisdicții. 29. Având în vedere constatarea unei încălcări la care a ajuns la art. 5 alineatul (3) din Convenție (punctul 27 de mai sus) și având în vedere toate faptele cauzei, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe separat pe teren art. 5 alineatul (1) punctul II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 30. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 32. Guvernul consideră aceste pretenții excesive și nejustificate și solicită Curții să considere că, în cazul în care consideră că este necesară alocarea unei satisfacții, aceasta ar trebui să fie echitabilă și, în nici un caz, nu ar trebui să constituie o sursă de îmbogățire fără cauză. 33. În absența unui element care să justifice prejudiciul material, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde nicio compensație în acest sens. 34. În ceea ce privește prejudiciul moral, care acționează în echitate, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 1 750 EUR reclamantului. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 35. Reclamantul solicită 2 397 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. În această privință, el susține baremul de la 36. Guvernul consideră că această cerere nu este justificată. 37. Curtea amintește că, în temeiul articolului 41 din Convenție, aceasta rambursează numai cheltuielile de care s-a stabilit că au fost suportate efectiv și în mod necesar și sunt de o valoare rezonabilă (a se vedea, printre altele, Nikolova c. Bulgaria [GC], nr. 31195/96, § 79, CEDH 1999-II). 38. Deși cererea reclamantului nu este documentată, având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă acordarea sumei de 1 000 EUR în acest sens. Interese moratoriu 39. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 5 3 din Convenția menționată că nu este necesar să se ia o hotărâre separată cu privire la respectarea articolului 5 alineatul (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare plus orice sumă care poate fi datorată ca taxe exigibile în momentul plății, aceste sume fiind de convertit în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 750 EUR (o mie șapte sute cincizeci de euro) pentru daune morale ii. 000 EUR (o mie de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 26 iunie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Elens-Passos F. Tulkens Grefier Adjunct Președinte