ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2945/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 31 mai 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, în principal, să se constate nulitatea absolută totală a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1080/1995 b/c, emis la data de 16 octombrie 1995, prin care a fost eliberată din funcția de judecător, fiind încetat contractul de muncă în baza art. 76 alin. (1) lit. a) și art. 130 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu luarea în considerare a H.G. nr. 450/1995, cu consecința reîncadrării în magistratură în aceeași funcție și grad, la aceeași instanță deoarece nu solicitase demisia, ci transferul în profesia de avocat.

În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1080/1995 b/c, emis la 16 octombrie 1995, urmând a se dispune rectificarea în cartea de muncă și emiterea unui act legal în care să se țină seama de voința reală a reclamantei la momentul la care a formulat cererea înregistrată la Direcția de organizare a instanțelor și resurse umane sub nr. x/1995.

Nu în ultimul rând, reclamanta a cerut și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la soluționarea cererii de revenire în magistratură și la a face propunerea de numire Președintelui României, cu reîncadrarea în muncă a reclamantei la aceeași instanță unde a funcționat.

Prin răspunsurile la întâmpinări și prin notele de ședință depuse la data de 27 februarie 2023, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită constatarea nulității Ordinului nr. 1080/1995 emis de Ministrul Justiției la data de 16.10.1995, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției în calitate de emitent al actului, întrucât trebuia, la data emiterii ordinului, să fie declarată inamovibilă, precum și obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la soluționarea cererii de revenire în magistratură, în temeiul art. 39 alin. (1) din Regulamentul de funcționare al CSM, și la formularea propunerii de numire către Președintele României în temeiul art. 86 raportat la art. 33

1

din Legea nr. 303/2004.

Prin decizia civilă nr. 5019 din data de 28 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, unde cauza a fost înregistrată pe rolul secției a IX-a contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe la data de 9 decembrie 2022.

Prin sentința civilă nr. 364 din 27 februarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității, invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiate, a admis excepția tardivității formulării cererii de anulare a Ordinului nr. 1080/b/c/16.10.1995, invocată din oficiu, a respins capetele de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 1080/b/c/16.10.1995, formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca tardiv formulate și a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii menționate în punctul I.2 de mai sus au declarat recurs principal reclamanta A. și recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă A. a solicitat casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea excepției tardivității acțiunii, menținerea dispozițiilor din sentință privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâți, admiterea acțiunii, așa cum a fost recalificată prin precizări și cererea completatoare, și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să admită cererea de revenire în magistratură, precum și obligarea ambelor pârâte la plata, în solidar, a sumei de 10 milioane euro, cu titlu de daune morale.

Cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține faptul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a disp. art. 394 alin. (3) C. proc. civ., calificând notele scrise precizatoare - completatoare ca fiind înscrisuri ce nu mai pot fi primite după închiderea dezbaterilor.

Notele precizatoare-completatoare reprezentau completarea temeiurilor de drept cu cele din dreptul UE, precum și completarea acțiunii cu precizarea cuantumului despăgubirilor (daune morale), consecință a vătămării așa cum prevedea art. 52 din Constituția României din 1991, cererea putând să fie primită și după închiderea dezbaterilor.

Notele nu puteau să fie depuse după deliberare, dar puteau fi primite ca motive de recurs, pentru respectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.

Situația corectă era aceea de repunere pe rol a cauzei și punerea în discuție a notelor precizatoare-completatoare, incidente fiind disp. art. 400 C. proc. civ.

Soluția instanței de fond a fost pronunțată cu nesocotirea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Universală a Drepturilor Omului, art. 3, art. 5 alin. (2) și (3), art. 6 și art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prin soluționarea formală a obiectului dedus judecății.

Notele precizatoare-completatoare reprezintă o cerere ce trebuie analizată cu respectarea principiului disponibilității părții, iar judecătorul urma să procedeze la o recalificare a acțiunii, în conformitate cu disp. art. 22 alin. (1) și (4) C. proc. civ.

Prin nota completatoare-precizatoare se solicitase ca pârâții să recunoască faptul că prin neemiterea unor acte normative și emiterea ordinului de eliberare din funcția de judecător, recurenta-reclamantă a fost vătămată, fiind nelegal eliberată din funcție, cerând și repararea prejudiciului ca urmare a încălcării dreptului la carieră și neacordarea inamovibilității.

Instanța de fond nu a ținut seama decât de apărările pârâților în privința constatării nulității ordinului de eliberare din funcție și a respins acțiunea ca tardiv formulată, făcând abstracție de lipsa actelor normative ce au condus la situația recurentei-reclamante.

Cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că prima instanță a interpretat greșit faptul că revenirea în magistratură este un al doilea capăt de cerere distinct, când, în realitate, era consecința reparării vătămării.

Din acest motiv și cererea de revenire în magistratură a fost soluționată trunchiat, ruptă din contextul real, cu încălcarea disp. art. 5 alin. (2) și (3), art. 6 și art. 9 alin. (2) C. proc. civ., cu o motivare străină de situația de fapt descrisă în obiectul dedus judecății.

Instanța de fond trebuia să constate că acțiunea putea fi introdusă oricând, astfel încât urma să fie soluționată pe fond, cu luarea în considerare a cererii introductive și a cererii completatoare.

Și admiterea excepției tardivității cererii este nelegală, eliberarea din funcție s-a făcut prin ordin al ministrului justiției și nu prin decret prezidențial, datorită vidului legislativ creat prin neîndeplinirea atribuțiilor de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, lipsind hotărârile care să reglementeze procedura de numire și încetare din funcție, în conformitate cu actele normative, internaționale și Constituția României, iar cererea de revenire în magistratură a fost făcută în termen de 30 zile de la data la care a fost respinsă cererea adresată CSM.

3.2. În cauză, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident prin care, invocând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea sa la soluționarea cererii reclamantei și la formularea propunerii de numire în funcția de judecător și respingerea acestuia ca atare.

În susținerea recursului incident, recurentul-pârât invocă motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentința atacată fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a disp. art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004, precum și cele ale art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data formulării solicitării de către recurenta-reclamantă.

În cauză nu există un act administrativ tipic sau asimilat în sensul Legii nr. 554/2004 care să fie emis de recurentul-pârât și care să poată fi contestat, deoarece cererea a fost formulată în afara cadrului legal și nu a putut să fie analizată, fiind restituite documentele depuse în original sau în copie.

Solicitarea adresată instanței este inadmisibilă, deoarece la data formulării cererii de numire în funcția de judecător, CSM nu declanșase o astfel de procedură și nu fusese publicată nicio listă a posturilor vacante care să fie alocate acestei proceduri, în conformitate cu disp. art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 și Hotărârea nr. 49/2019 a secției pentru judecători prin care a fost aprobată Metodologia privind numirea în funcția de judecător în condițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, numirea în funcția de magistrat-asistent în condițiile art. 67 alin. (5), precum și reîncadrarea în funcția de judecător ori de magistrat-asistent în condițiile art. 83 alin(3) din aceeași lege.

Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta - reclamantă A., ca nefondat și menținerea drept temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, drept temeinică și legală.

În cauză a formulat întâmpinare și recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta - reclamantă A. și admiterea recursului incident.

Împotriva recursului incident declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat întâmpinare recurenta-reclamantă A., prin care a solicitat respingerea căii de atac promovare de recurentul-pârât și menținerea soluției de respingere a excepției inadmisibilității, din cuprinsul sentinței civile nr. 364 din 27 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, cu obiectul cauzei și cu normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Analiza motivelor de casare

Recurenta-reclamantă susține, printr-o primă critică, aplicarea greșită a disp. art. 394 alin. (3) și art. 400 C. proc. civ., datorată neanalizării cererii precizatoare-completatoare a temeiurilor de drept ale acțiunii, înlocuirea cererii în constatare nulitate cu o acțiune în realizarea dreptului, și anume, dreptul la despăgubiri morale.

Înalta Curte constată că dispozițiile legale invocate de recurenta-reclamantă sunt norme de procedură, prin urmare, critica se subsumează celei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunii nulității.

Potrivit disp. art. 394 alin. (3) C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă.

Potrivit disp. art. 400 C. proc. civ., dacă în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei cu citarea părților.

Instanța de fond a arătat la finalul considerentelor sentinței pronunțate faptul că motivele noi invocate de reclamantă și depuse la dosar ulterior închiderii dezbaterilor nu pot fi analizate în conformitate cu disp. art. 389 și art. 394 alin. (3) C. proc. civ.

Art. 389 C. proc. civ. impune ca dezbaterile procesului să fie purtate asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept invocate de părți în cererile lor sau, după caz, ridicate de către instanță din oficiu.

Judecătorul fondului a calificat corect cererea depusă de reclamantă după închiderea dezbaterilor ca fiind o cerere completatoare a motivelor de fapt și de drept invocate în acțiunea introductivă.

Conform disp. art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.

Potrivit disp. art. 204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.

Recurenta-reclamantă nu a respectat disp. art. 204 alin. (1) C. proc. civ. și nici cele prevăzute de art. 204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nu a înțeles să-și modifice cererea până la primul termen la care a fost citată legal și nu a declarat că înlocuiește cererea de constatare cu o cerere în realizarea dreptului.

Nota precizatoare/modificatoare a fost depusă după închiderea dezbaterilor, iar faptul că s-a dorit completarea acțiunii cu un capăt de cerere prin care se solicitau despăgubiri nu înseamnă că s-a înlocuit o cerere de constatare cu o cerere în realizarea dreptului.

Întrucât recurenta-reclamantă nu a modificat cererea în termenul legal prevăzut de disp. art. 204 alin. (1) C. proc. civ., nu poate obliga instanța de judecată să repună cauza pe rol, deoarece probele sau lămuririle noi se refereau la cererea modificatoare nedepusă în termenul imperativ prevăzut de C. proc. civ. și nu la obiectul cererii introductive.

Prin urmare, sunt nefondate și criticile referitoare la nesocotirea de către prima instanță a disp. art. 6 pct. 1 din Convenția Universală a Drepturilor Omului (în realitate, este vorba despre Convenția Europeană a Drepturilor Omului), art. 3, art. 5 alin. (2), (3) din C. proc. civ., enumerate prin cererea de recurs fără a se aduce însă o argumentare în sensul încălcării acestora.

Recurenta-reclamantă a mai invocat motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă interpretarea greșită a faptului că revenirea în magistratură este un al doilea capăt de cerere distinct, când, în realitate este consecința reparării vătămării ori că acțiunea putea fi introdusă oricând, nu pot fi subsumate acestei critici, Înalta Curte, urmând să le analizeze din perspectiva motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, cu privire la admiterea excepției tardivității cererii de anulare a Ordinului nr. 1080/b/C/16.10.1995, în mod corect a arătat prima instanță că în materia dreptului administrativ nu este aplicabilă distincția între cauze de nulitate absolută și cauze de nulitate relativă, aceasta fiind specifică dreptului civil, prin urmare nu se susține o eventuală imprescriptibilitate a unei cererii de constatare a nulității absolute a actului administrativ atacat.

Recurenta-reclamantă susține că a fost admisă greșit excepția tardivității, întrucât eliberarea din funcția de magistrat s-a făcut prin ordin al ministrului justiției și nu prin decret prezidențial, însă aceste motive nu au legătură cu termenul de decădere prevăzut de lege, de un an de la data comunicării actului, iar partea a recunoscut că a luat cunoștință de conținutul ordinului, de la data emiterii acestuia - 16.10.1995.

Iar în ceea ce privește cererea de revenire în magistratură formulată de recurenta-reclamantă, în mod corect a fost calificată ca fiind un capăt distinct al acțiunii, fiind analizate disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 4 alin. (1) din Hotărârea nr. 49/2019 a CSM, secția pentru judecători, aspecte necriticate însă prin recursul declarat.

Recurentul-pârât susține aplicarea greșită a normelor de drept material, arătând că la data cererii recurentei-reclamante de numire în funcția de judecător, nu era declanșată o astfel de procedură și nu fusese publicată nicio listă a posturilor vacante care să fie alocate acestei proceduri.

Inadmisibilitatea este o sancțiune procedurală care împiedică soluționarea pe fond a cererii introductive de instanță, este o cauză de neprimire a acțiunii, însă ceea ce invocă recurentul-pârât reprezintă aspecte ce țin chiar de fondul pricinii, sunt apărări formulate prin întâmpinare, ce se analizează sub aspectul caracterului justificat/nejustificat al refuzului de soluționare a cererii în conformitate cu disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 cum, în mod corect, a arătat și prima instanță.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de nelegalitate invocate de părți, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. și recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 364 din 27 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.