ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5019/2022

Ședința publică din data de 28 octombrie 2022

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2021, petenta A., în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat:

- în principal, să se constate nulitatea absolută totală a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1080/1995 b/c emis la 16 octombrie 1995 prin care a fost eliberată din funcția de judecător, fiind încetat contractul de muncă în baza art. 76 alin. (1) lit. a) și art. 130 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească cu luarea în considerare a H.G. nr. 450/1995, cu consecința reîncadrării în magistratură în aceeași funcție și grad, la aceeași instanță deoarece nu solicitase demisia, ci transferul în profesia de avocat - invocând în acest sens eroarea obstacol prevăzută de art. 1272 din Noul C. civ. (art. 953 din vechiul C. civ.);

- în subsidiar, să se constate nulitatea absolută parțială a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1080/1995 b/c emis la 16 octombrie 1995, urmând a dispune rectificarea în cartea de muncă și emiterea unui act legal în care să se țină seama de voința reală a petentei la momentul la care a formulat cererea înregistrată la Direcția de organizare a instanțelor și resurse umane sub nr. x/1995, invocând eroarea obstacol, prin înlocuirea din ordin a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. a) și art. 130 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 cu art. 65 din Legea nr. 303/2004 republicată;

- obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să soluționeze cererea de revenire în magistratură și să facă propunerea de numire Președintelui României, cu reîncadrarea în muncă a petentei la aceeași instanță unde a funcționat.

II. Decizia Înaltei Curți asupra cererii de chemare în judecată.

Față de dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 129 C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată urmând a o admite, cu consecința declinării competenței de soluționare a prezentei cereri de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate", iar, conform prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., "Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent".

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., dispoziții legale cu caracter imperativ, de ordine publică, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

Așadar, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii și cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, și orice alte cereri date prin lege în competența sa.

Totodată, dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevăd:

"Curțile de apel judecă: în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale".

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în conformitate cu care:

"(1)Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(3)Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Normele juridice precitate instituie un caz de competență materială și teritorială exclusivă în favoarea curții de apel de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat în situația în care se contestă un act emis sau încheiat de autoritățile publice centrale.

Constată Înalta Curte că în prezenta cauză petenta este o persoană fizică cu domiciliul în municipiul București, iar prin cererea formulată a contestat Ordinul Ministrului Justiției nr. 1080/1995 b/c emis la data de 16.10.1995 (act emis de o autoritate publică centrală) și a solicitat obligarea Consiliului Superior al Magistraturii (autoritate publică centrală) la soluționarea cererii acesteia de revenire în magistratură, situație față de care competența materială și teritorială să soluționeze cererea de chemare în judecată aparține Curții de Apel București.

Competența instanțelor de judecată fiind expres stabilită de lege, are natură imperativă, dispozițiile cu privire la aceasta nu pot fi înlăturate; nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la competență constituie motiv de nulitate a hotărârii pronunțate, chestiunea competenței fiind esențială în ce privește judecata.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 129 C. proc. civ. raportat la art. 96 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, dispoziții legale cu caracter imperativ, va admite excepția necompetenței materiale și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curti de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal invocată prin întâmpinare de Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii.

Declină competența de soluționare a cererii formulată de A. împotriva Ordinului Ministrului Justiției nr. 1080/1995 b/c din 16 octombrie 1995 în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2022.