ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2526/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 28.02.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Orașul Sinaia prin Primar A. a solicitat, în contradictoriu cub pârâta ANAF -Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-AJFP Prahova- Serviciul Soluționare Contestații, anularea în tot a Deciziei nr. 1700/24.08.2016 prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/16.02.2016 și a Raportului de inspecție fiscală x/16.02.2016; anularea în tot a Deciziei de impunere nr. x/16.02.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/16.02.2016, în ceea ce privește refuzul organului fiscal de a acorda dreptul de a deduce TVA în cuantum de 3.468.535 RON, aferent decontului de TVA cu opțiune de rambursare depus de Oraș Sinaia în 25.06.2015 și în ceea ce privește obligarea reclamantei să plătească suma de 7.892 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar la plată, iar ca urmare a anulării actelor menționate mai sus să se dispună recunoașterea dreptului Orașului Sinaia de a deduce TVA în cuantum de 3.468.535 RON, aferent decontului de TVA cu opțiune de rambursare depus în 25.06.2015 și obligarea pârâtelor la rambursarea acestui TVA; obligarea organelor fiscale pârâte la restituirea sumei de 7.892 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar la plată și compensată, în mod nelegal, de către AJFP Prahova; obligarea organelor fiscale pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 233 din data de 29 decembrie 2021a Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond, după casare, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Orașul Sinaia prin primar A., în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. -Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova- Serviciul Soluționare Contestații și A.N.A.F. -Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova-Inspecția Fiscală, a anulat, în parte, Decizia nr. 1700/24.08.2016 și Decizia de impunere nr. x/16.02.2016 și a obligat pârâtele la rambursarea TVA aferent decontului de TVA depus de Oraș Sinaia în 25.06.2015 cu excepția sumelor aferente obiectivului de investiții Locuințe sociale (suma de 2477351 RON), obiectivului de investiții Reabilitare conducte canalizare și apă (417933 RON), obiectivului de investiții Muzeu (suma de 138.116 RON) și onorariului pentru analiza fiscală de recuperare TVA (suma de 30733 RON), a respinsă, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 233 din data de 29 decembrie 2021a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantul Oraș Sinaia și pârâta AJFP Prahova.

3.1. Reclamantul Oraș Sinaia și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1). pct. 5, 6, 8 C. proc. civ.

În motivare se arată că soluția de respingere, în parte, a cererii de chemare în judecată este una vădit nelegală având în vedere că aceasta nu are la bază o motivare temeinică bazată pe probele administrate la dosarul cauzei sau pe emiterea unor judecăți de valoare a instanței urmare a analizării tuturor aspectelor de fapt și de drept incidente în speță.

Nelegalitatea sentinței recurate sub aspectul încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pa. 5 C. proc. civ.

Ab initio, se arată că instanța de fond a nesocotit aplicarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că:

"în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul".

Pe de o parte, prin casarea cu trimitere, instanța supremă a făcut referire la o deficiență a analizării tuturor criticilor învederate, punctând fiecare critică la care trebuie să răspundă instanța care va rejudeca cauza, aspect care nu a fost respectat cu ocazia pronunțării sentinței recurate.

Așadar, ignorarea și nerespectarea direcțiilor obligatorii trasate prin decizia de casare, echivalează cu încălcarea legii din perspectiva dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanța, în rejudecare, este obligată să se conformeze și îndrumărilor instanței de control judiciar atât pentru corecta stabilire a stării de fapt, cât și de drept.

Ca atare, manifestarea rolului activ pentru aflarea adevărului de către instanța de fond din rejudecare trebuie privit din perspectiva indicațiilor date anterior de către instanța de casare, care a stabilit în mod clar care sunt aspectele care trebuie lămurite pentru pronunțarea unei soluții temeinice și legale.

Nelegalitatea sentinței recurate sub aspectul faptului că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În opinia recurentului-reclamant, instanța de fond a ignorat opozabilitatea și obligativitatea opiniei primei echipe de inspecție care a soluționat prima rambursare de TVA solicitată de Orașul Sinaia, față de a doua echipă de inspecție care a verificat aceleași operațiuni desfășurate, dar pentru o altă perioadă fiscală.

Organul de inspecție nu are dreptul de a aprecia, în cadrul unei noi inspecții fiscale, că legea fiscală nu a fost corect aplicată cu ocazia primei inspecții fiscale și, reconsiderând regimul fiscal al operațiunilor/tranzacțiilor, să stabilească alte implicații fiscale ale acestora - pentru că, într-un asemenea caz, se încalcă obligația impusă de lege și dreptul corelativ al contribuabilului de a aplica opinia care i-a fost comunicată cu ocazia primei inspecții, prin care organul fiscal emitent a apreciat că, pentru obiectivele de investiții realizate, acest contribuabil este persoană impozabilă și a ajustat/dedus corect taxa pe valoarea adăugată aferentă respectivelor investiții.

Prin urmare, impunând o altă soluție juridică acelorași operațiuni/tranzacții (obiective de investiții realizate de Orașul Sinaia), prin emiterea deciziei de impunere contestate în prezenta cauză, organul fiscal a încălcat nu numai dreptul contribuabilului cu privire la opozabilitatea opiniei prealabile, ci și principiul securității juridice și încrederii legitime (principii de drept esențiale, recunoscute atât în ordinea juridică națională, cât și în cea europeană).

Nelegalitatea sentinței recurate sub aspectul greșitei interpretări și soluționări a argumentelor de ordin procedural invocate de recurentă prin acțiunea introductivă, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se susține că instanța de fond în mod nelegal a respins argumentul procedural invocat, cu privire la încălcarea dreptului esențial la apărare și la un proces echitabil.

Cu privire la acest argument, instanța de fond a reținut în cuprinsul sentinței recurate faptul că:

"Curtea nu poate reține critica reclamantei în sensul ca actele atacate ou fost emise cu încălcarea drepturilor la informare, apărare și buna administrare devreme ce reclamanta a putut formula contestația înregistrată sub nr. x din 26 februarie 2016 care a fost soluționată prin Decizia nr. 1700/24.08.2016. De asemenea, reclamanta a putut prezenta criticile și instanței de judecată."

Aceste considerente, pe de-o parte, nu răspund criticilor aduse de recurentă, iar pe de altă parte, acestea sunt neîntemeiate întrucât dreptul de a contesta actele administrativ fiscale emise nu echivalează cu dreptul la apărare și la un proces echitabil de care societatea ar fi trebuit să beneficieze pe parcursul procedurii de inspecție fiscală.

În primul rând, cu privire la acest motiv de nelegalitate searată că organele fiscale au ascuns, în mod intenționat și cu vădită rea-credință, acte esențiale pentru soluționarea favorabilă a decontului de TVA depus în mai 2015, printre care se numără:

- adresa din 23.02.2016, care conține opinia Direcției Generale de Legislație Codul fiscal și Reglementări Vamale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice în sensul ca Orașul Sinaia este persoană impozabilă pentru obiectivele de investiții pe care le operează în mod direct (locuințele construite și închiriate de Oraș Sinaia);

- adresa nr. A_LPF_216/24.02.2016, prin care DGAC a reanalizat și a revenit asupra punctului său de vedere inițial, completându-l cu privire la dreptul de a deduce TVA.

Or, analizând soluția dată de instanță este evident că aceasta nu a analizat și nu a răspuns în mod corect și complet la aspectele învederate, ci doar s-a limitat la a menționa succint că dreptul la apărare nu a fost încălcat întrucât s-a putut formula contestație fiscală.

Este evident că acest considerent nu poate să justifice faptul că argumentele din cuprinsul actelor, ascunse cu rea-credință de pârâtă, erau favorabile Orașului Sinaia și justificau recunoașterea dreptului său la rambursarea TVA cel puțin pentru obiectivele operate în mod direct de către instituție, respectiv locuințele și parcările reprezentând aproximativ 80% din suma contestată în prezenta cauză.

În al doilea rând prin refuzul deliberat de a comunica aceste înscrisuri esențiale pentru emiterea actelor administrative analizate în prezenta cauza, AJFP Prahova a încălcat drepturile instituției la informare, la apărare, la o bună administrare și la un proces echitabil, recunoscute în art. 9 alin. (1) și art. 130 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, precum și în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

În acest context reiese și faptul că, atât pe parcursul efectuării inspecției fiscale, cât și pe parcursul soluționării contestației fiscale, pârâtele nu au dat dovadă de rol activ, ci, dimpotrivă, și-au încălcat obligația de a stabili, în mod corect și complet, situația fiscală a instituției, alegând să analizeze documentele justificative și legislația fiscală în mod nelegal și trunchiat, astfel încât să justifice refuzul dreptului la rambursarea TVA - cu încălcarea drepturilor și principiilor de drept recunoscute de art. 6 și 7 din Codul de procedură fiscală.

Nelegalitatea sentinței recurate sub aspectul greșitei interpretări și soluționări a capătului de cerere privind dreptul de deducere a tva-ului conform decontului din 25.06.2015 (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În primul rând, contrar celor reținute de instanța de fond în rejudecare, Orașul Sinaia are dreptul de a deduce TVA în valoare de 2.477.351 RON, aferentă obiectivului de investiții "Locuințe sociale" - obiectiv operat în mod direct de instituție, întrucât:

Operațiunea de închiriere de locuințe (bunuri imobile) reprezintă o operațiune scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, pentru care Oraș Sinaia are calitate de persoană impozabilă, conform art. 127 alin. (5) din Codul fiscal. În argumentația instanței de fond, aceasta s-a limitat la a analiza art. 127 alin. (2) și (4) fără a face o analiză și asupra art. 127 alin. (5) din Codul fiscal.

Recurentul mai arată că instanța, ca urmare a analizării activității de închiriere de locuințe realizate de Instituție din prisma prevederilor Legii nr. 215/2001 și a Legii nr. 114/1996, a ajuns la concluzia greșită că activitatea de închiriere de locuințe este o activitate pe care Orașul Sinaia a desfășurat-o în calitate de autoritate publică și, în consecință, că acesta nu are drept de deducere a TVA aferentă acestor activități, în conformitate cu art. 127 alin. (2) și (4) din Codul fiscal.

Prevederile de la art. 127 alin. (5) din Codul fiscal sunt în concordanță cu dispozițiile art. 13 alin. (2) din Directiva Consiliului 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, directivă transpusă în dreptul național prin includerea prevederilor sale în Codul fiscal.

În baza acestor dispoziții legale, Orașul Sinaia are calitate de persoană impozabilă în ceea ce privește operațiunile de încheiere a locuințelor, din următoarele considerente:

- instituția închiriază direct locuințe către persoane fizice, încheind contracte de închiriere cu acestea;

- în baza acestor contracte de închiriere, instituția încasează venituri din chirii;

- instituția desfășoară activitatea de închiriere în mod continuu și de manieră independentă;

- activitățile de închiriere de locuințe desfășurate de instituție se încadrează în categoria activităților scutite de TVA, conform articolului 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal.

În a doilea rând, în ceea ce privește distorsiunile concurențiale, instanța de fond, în mod greșit, a reținut faptul că acestea pot privi doar activitățile economice, nu serviciile sociale la care este obligată o autoritate publică în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (4) Codul fiscal, iar, activitatea aferentă obiectivului de investiții este un serviciu social și nu o activitate economică ce poate genera distorsiuni concurențiale.

Pe lângă faptul că aspectele menționate în prezenta cauză contravin dispozițiilor de drept intern, acestea nu sunt în concordanță nici cu principiile în materie de TVA conturate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În acest sens, recurentul arată că în cuprinsul hotărârii pronunțate în cauza C-288/07-Isle of Wight Council, CJUE a statuat că:

- denaturările semnificative ale concurenței pe care le-ar determina calitatea de persoane neimpozabile a organismelor de drept public atunci când acestea se angajează în calitate de autorități publice trebuie să fie evaluate în raport cu activitatea în cauză, ca atare, fără ca această evaluare să vizeze o anumita piață locală (par. 53);

- în vederea stabilirii denaturărilor concurențiale se iau în considerare nu doar concurența efectivă, ci și concurența potențială, în măsura în care posibilitatea unui operator privat de a pătrunde pe piața relevantă este reală, iar nu pur ipotetică (par. 64).

În cazul de față, concurența existentă pe piață cu privire la activitatea de construire și închiriere de locuințe este nu numai potențială, ci chiar efectivă, existând, în aceeași zonă geografică (i.e. Orașul Sinaia) numeroși actori economici care dezvoltă ansambluri rezidențiale în vederea închirierii de locuințe.

Această ipoteză conduce în mod clar la distorsiuni concurențiale și se află în contradicție cu principiile fiscale în materie de TVA, în special principiul potrivit căruia o tranzacție se impozitează în funcție de natura ei, iar nu de calitatea prestatorului.

Opinia emisă de către Consiliul Concurenței prin adresa nr. x/15.11.2015 și citată de organul fiscal în cuprinsul Deciziei de impunere (pag. 17) și al RIF-ului (p. 28 și 46) nu este relevantă pentru a constata distorsiunile concurențiale create de tratarea instituțiilor publice ca persoane neimpozabile. Această opinie analizează situația de fapt prin raportare la principiile prevăzute de Legea concurenței și nicidecum nu verifică ipoteza apariției unor distorsiuni concurențiale ca urmare a încălcării principiilor în materie de TVA:

"Nu au fost identificate distorsiuni concurențiale ce ar putea apărea din practicarea tarifelor de închiriere pentru locuințele construite pe principii avute în vedere de Legea 114/1996 (. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .). Astfel, în speța supusă atenției nu au fost identificate elemente care ar putea intra sub incidența Legii concurenței".

În al treilea rând, valoarea chiriei nu poate schimba încadrarea legislativă a operațiunii de închiriere, respectiv încadrarea pe prevederile art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal.

Pentru identitate de rațiune, nici stabilirea chiriilor prin intermediul mecanismelor legale prevăzute de O.U.G. nr. 44/1990 nu poate afecta încadrarea juridică a operațiunilor de închiriere efectuate de Oraș Sinaia și nu poate reprezenta un temei pentru neîncadrarea operațiunii în categoria operațiunilor de închiriere avute de în vedere de art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal.

Nu în ultimul rând, taxarea cu TVA a operațiunii de închiriere s-a efectuat cu respectarea principiilor de drept european în materie de TVA.

Așadar, Orașul Sinaia a realizat în mod legal taxarea cu TVA a operațiunilor de închiriere de locuințe prin aplicarea procedeului sutei mărite, în conformitate cu legislația primară și jurisprudența CJUE incidente în materie.

În ceea ce privește TVA aferentă obiectivelor date în administrarea și operarea altor persoane impozabile, prin încheierea de contracte de delegare a gestiunii, în schimbul unor redevențe, respectiv dreptul de deducere a TVA-ului în cuantum de 417.993 RON aferent obiectivului de investiții "Reabilitare conducte canalizare și apă" și a TVA-ului în cuantum de 138.116 RON aferent obiectivului de investiții "Muzeu".

Ca și aspect preliminar, recurentul susține că din argumentația instanței de fond se reține că furnizarea serviciilor de apa - canal este o obligație a unității administrativ teritoriale în calitate de autoritate publică și că realizarea de rețele de alimentare cu apă și de canalizare reprezintă una din prerogativele unei autorități publice și nu poate fi considerată activitate economică în sensul art. 127 alin. (2) și (4).

Această afirmație este în totală contradicție cu prevederile Codul fiscal și cu principiile de TVA. Astfel, dacă ne raportăm strict la activitatea de furnizare apă - canal această activitate este expres menționată în Codul fiscal (aplicabil în anul 2015) - art. 127, alin. (6) ca fiind o activitate economică desfășurată de o instituție publică:

Prin urmare, nu se poate reține argumentul că o primărie/autoritate publică nu are calitatea de persoană impozabilă pentru activitățile de furnizare apă-canal atât timp cât astfel de activități sunt expres prevăzute de Codul fiscal ca reprezentând activități economice.

Contrar celor evocate în cuprinsul considerentelor sentinței civile recurate, articolul 127 alin. (2) din Codul fiscal, reținut de instanța de fond în prezenta cauză, nu este relevant în stabilirea calității de persoană impozabilă a Orașului Sinaia, ca instituție publica, ci aceasta se determină în baza dispozițiilor art. 127 alin. (4) și (5) din Codul fiscal (fiind vorba de un serviciu de delegare a gestiunii rețelei de apă - canal). Dacă am vorbi de un serviciu de furnizare utilități (apă - canal) atunci prevederile clare ale art. 127 alin. (6) menționate anterior ar fi trebuit luate în considerare.

Delegarea gestiunii unor servicii de utilități publice în schimbul plății unei redevențe reprezintă o prestare de servicii efectuată cu plată, în sensul art. 126 din Codul fiscal - fiind îndeplinite condițiile prevăzute de legislație în acest sens, respectiv (i) cesionarea infrastructurii aduce un avantaj pentru client - operator autorizat și (ii) suma plătită de către operatorii autorizați este aferentă avantajului obținut de către aceștia prin operarea obiectivelor de investiții - operatorii obțin venituri taxabile din operarea obiectivelor de investiții.

În același timp, instanța ignoră serviciile prestate de Orașul Sinaia către operatorii autorizați în schimbul unei redevențe (concesionarea infrastructurii în schimbul unei redevențe, purtătoare de TVA), care reprezintă, conform legislației specifice, o parte intrinsecă a contractului de delegare a gestiunii.

Mai mult, în concordanță cu principiile de drept recunoscute la nivel european, chiar Codul fiscal menționează, în art. 127 alin. (5), că instituțiile publice devin persoane impozabile atunci când desfășoară, în calitate de autorități publice, activități scutite de taxă, conform art. 141 din Codul fiscal.

Instituția a prestat tocmai acest tip de activități scutite de taxă, respectiv închirierea/concesionarea de obiective de investiții (bunuri imobile). Operațiunile de concesionare de bunuri imobile, precum cele din prezenta cauză, sunt expres menționate în categoria activităților scutite de taxă conform art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal - delegarea de gestiune și punerea la dispoziția altor persoane impozabile în vederea operării reprezentând operațiuni de închiriere de bunuri imobile, în înțelesul art. 137 alin. (1) lit. d) din Directiva de TVA și art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal.

De asemenea, instanța susține, în mod greșit, faptul că Orașul Sinaia nu ar desfășura activități economice întrucât nu exploatează direct obiectivele de investiții, ci această activitate este realizată de diverși operatori economici (i.e. Centrul Cultural B., C.).

Și această interpretare este în contradicție cu principiul neutralității TVA, care impune că TVA este un impozit indirect suportat de consumatorul final și nu trebuie să reprezinte un cost în cadrul lanțului comercial. În consecință, persoanele impozabile cu drept de deducere a TVA trebuie să fie în întregime eliberate de povara TVA plătibilă sau plătită în cursul tuturor activităților economice desfășurate.

Ținând cont de principiile de mai sus, faptul că exploatarea obiectivelor de investiții nu este realizată de instituție, ci de alți operatori economici, nu exclude încadrarea operațiunilor de transfer a dreptului de exploatare (realizate de instituție în baza contractelor de închiriere/concesiune) în categoria serviciilor-așadar a operațiunilor taxabile.

În ceea ce privește obiectivul investiții "Muzeu"

În primul rând, un caz recent de la Curtea Europeană de Justiție (C-140/17 Gmina Ryjewo) confirmă faptul că TVA poate fi ajustată în favoarea unei primării pentru cazul unui centru cultural construit de aceasta care a fost inițial folosit în scopuri publice, iar ulterior a fost închiriat. Acest caz este similar concesionării Muzeului din Oraș Sinaia, operațiune asimilată închirierii, subiect de TVA.

Astfel, orice investitor privat poate investi pentru dezvoltarea unei telegondole, a unui rețele de apă-canal, a unei baze sportive sau a unui centru cultural/muzeu, pe care ulterior să le închirieze, în schimbul unui preț determinat, în mod subiectiv, existând o astfel de situație chiar în stațiunea Sinaia.

Mai mult, opinia instanței se află în contradicție cu principiile în materie de TVA, astfel cum au fost expuse în hotărârea pronunțată de OUE în cauza Isle of Wight Council. în această hotărâre se arată că distorsiunile concurențiale care ar putea fi determinate de activitățile exercitate de autoritățile publice trebuie analizate prin raportare la activitatea în cauză.

După cum se poate observa din cuprinsul sentinței, analiza instanței privind distorsiunile concurențiale nu s-a raportat la activitățile efectiv desfășurate de Instituție (i.e. închiriere/concesionare telegondolă, muzeu, bază sportivă, rețea apă - canal, parcări), ci doar la faptul că aceasta era obligată, în temeiul legii, să desfășoare astfel de activități.

În concluzie, refuzul organelor fiscale de a recunoaște dreptul de a deduce TVA cu privire la acest obiectiv investițional reprezintă o încălcare evidentă a principiilor în materie de TVA conturate prin intermediul jurisprudenței europene.

În ceea ce privește TVA aferentă serviciilor de consultanță fiscală privind recuperarea TVA aferentă obiectivelor de investiții

În opinia recurentului-reclamant, susținerile instanței de fond, în rejudecare, sunt lipsite de fundament, Orașul Sinaia având dreptul de a deduce TVA în valoare de 30.733 RON aferentă serviciilor de consultanță fiscală pentru rambursarea TVA realizate de D., întrucât:

- În primul rând cu privire la mențiunea că serviciile de consultanță achiziționate de la D. nu au fost realizate în scopul operațiunilor taxabile - important de avut în vedere este că întreg proiectul de analiză și asistență pentru rambursarea TVA s-a realizat strict în legătură cu activitatea economică a Orașului Sinaia (activități ce generează în mod direct la nivelul Orașului Sinaia venituri la care se aplica 19% TVA - închiriere parcări/locuințe subiect de TVA, concesiune obiective de investiții - redevență subiect de TVA, etc.).

- Serviciile de consultanță fiscală au fost prestate în legătură cu activitatea economică a instituției (i.e. analiză fiscală privind recuperarea TVA aferentă obiectivelor de investiții). Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 145 - 147 din Codul fiscal pentru deducerea TVA.

- Faptul că serviciile au fost prestate în legătură cu activitatea economică a instituției a fost confirmat și de către autoritățile fiscale din cadrul AJFP Prahova, care, în urma demersurilor realizate de către D., au acordat Instituției rambursarea TVA aferentă obiectivelor de investiții.

Raportat la aceste activități, este clar că serviciile D. au fost prestate în legătură cu activitatea economică desfășurată de instituție și că sunt realizate în folosul operațiunilor taxabile.

Instituția a demonstrat și îndeplinirea celei de-a doua condiții impuse de legislația fiscală pentru a beneficia de dreptul de a deduce TVA pentru onorariul aferent analizei fiscale, depunând facturile originale emise în conformitate cu prevederile art. 155 din Codul fiscal, respectând, astfel, prevederile art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal.

Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, în temeiul art. 519 din C. proc. civ., o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea chestiunii de drept analizate în punctul de vedere al DGAC și care a stat la baza inspecției fiscale analizate în prezenta cauză.

Este vorba despre Decizia nr. 27/10.10.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 949/24.11.2016, prin care instanța supremă a decis, cu caracter obligatoriu, că o unitate administrativ-teritorială - precum Orașul Sinaia - are calitatea de persoană impozabilă, în sensul art. 127 alin. (4) din Codul fiscal, pentru investițiile realizate la obiectivele din patrimoniul acestora și are dreptul de a deduce TVA aferentă acestor investiții.

3.2. Pârâta AJFP Prahova, prin recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ., consideră că soluția de admitere a acțiunii în ceea ce privește TVA aferent obiectivelor "Instalație de zăpadă artificială", "Bază Sportivă", "Parcări, "Telegondola Tronson 2", aferent cărora Orașul Sinaia - Activitate Economică x a dedus TVA în sumă de 414.683 RON, instanța a făcut o greșită, aplicare a prevederilor legale incidente și nu a avut în vedere toate elementele situației de fapt existente în cauză și semnificația acestora în drept, iar hotărârea pronunțată astfel este dată cu încălcarea normelor de drept material.

Recurenta-pârâtă consideră că UAT - Oraș Sinaia nu are calitatea de persoană impozabilă și nu are drept deducere a TVA aferent obiectivelor "Instalație de zăpadă artificială", "Bază Sportivă", "Parcări" Telegondola Tronson 2".

Astfel, se arată că UAT - Oraș Sinaia devine persoană impozabilă (care ar avea dreptul să deducă TVA) într-o singură situație, respectiv numai atunci când prin activitatea desfășurată ar produce distorsiuni concurențiale, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (act normativ în vigoare la data operațiunilor).

Odată fixate elementele anterioare, din perspectiva obiectivelor de investiții reprezentând parcări, bază sportivă, instalație zăpadă artificială și telegondolă pentru care instanța consideră UAT - Oraș Sinaia persoană impozabilă care a exercitat drept de deducere a TVA în suma de 414.683 RON, se arată că obiectivele menționate nu s-au realizat urmare unor decizii de management economic în scopul obținerii de profituri/valori adăugate, ci au fost decizii ale consiliului local pentru o dezvoltare durabilă a localității, punerea în aplicare la nivel local a masterplanului național în domeniul turismului hotărât de Guvernul României, asigurarea fluenței și siguranței traficului auto și pietonal, sport și mișcare.

Scopul acestor investiții se circumscrie prerogativelor de autoritate publică și obligațiilor UAT - Oraș Sinaia, aspect reținut de instanța de fond prin sentință, în care se reține că serviciile prestate prin exploatarea investițiilor instalație zăpadă, bază sportivă, parcări, telegondolă sunt servicii de utilitate publică și reflectă exercitarea prerogativelor de autoritate publică ale reclamantei, respectiv, prerogativa pentru transport public/trafic auto și pietonal UAT sau prerogativa pentru sport.

Pentru aceste investiții sunt aplicabile exact aceleași principii ca și în cazul locuințelor sociale, muzeului și instalației de apă-canal.

În acest context denaturările semnificative ale concurenței atunci când autoritățile locale se angajează într-o activitate trebuie apreciate prin referire la modul în care este exercitată acea activitate pe ansamblul teritoriului național și nicidecum prin raportare la nivelul UAT - Oraș Sinaia și la numărul de operatori/locuri de parcare la nivel local (pe raza orașului Sinaia).

Astfel, UAT - Oraș Sinaia nu poate fi considerată în mod automat persoană impozabilă în ceea ce privește TVA-ul pentru parcări doar în temeiul ipotezei că altfel ar avea loc o denaturare concurențială la nivel local, întrucât astfel s-ar admite că alte autorități locale sunt excluse de la aceastâ posibilitate, principiu la care CJUE nu achiesează.

Similare sunt principiile aplicabile și în cazul bazei sportive și domeniului schiabil, motiv pentru care recurenta-pârâtă solicită instanței de control judiciar respingerea dreptului de deducere a TVA în suma de 414.683 RON.

În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente, precum și practică judiciară.

Reclamantul Orașul Sinaia a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta - pârâtă AJFP Ploiești, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele în continuare arătate:

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că nici acest motiv de recurs invocat de recurentul-reclamant nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Din actele și lucrările dosarului rezultă că raportul de inspecție fiscală nr. x/16.02.2016 și, ulterior, decizia de impunere contestată (respectiv nr. F-PH34/16.02.2016) au finalizat inspecția fiscală realizată de organele de control, care a avut ca scop verificarea modului de calcul, înregistrare, derulare și virare aferentă perioadei 1.10.2014 - 31.05.2015, în vederea soluționării decontului de TVA cu suma negativă și opțiunea de rambursare nr. x - 2014/25.06.2015 prin care s-a solicitat rambursarea de TVA în sumă de 3 468 535 RON.

Prin actele fiscale contestate, organele de inspecție nu au acordat drept de deducere pentru taxa pe valoare adăugată în sumă de 3.478.817 RON, compusă din: 762.497 RON taxă deductibilă aferentă imobilizărilor în curs de execuție, 2.685.587 RON taxă deductibilă aferentă bunurilor de capital ajustată în favoarea persoanei impozabile și 30.733 RON taxă deductibilă aferentă imobilizărilor în curs de execuție.

Totodată, organul de control a constat faptul că recurenta-reclamantă a colectat în mod greșit TVA în sumă de 2.390 RON, TVA fără drept de deducere în sumă de 3.478.817 RON, fiind diminuată cu respectiva sumă colectată greșit, astfel că, prin decizia de impunere contestată, s-a respins de la rambursare TVA în sumă de 3.476.427 RON. Împotriva acestui act fiscal, dar și a raportului de inspecție fiscală, reclamanta a formulat contestație administrativ - fiscală, care a fost respinsă prin Decizia nr. 1700/24.08.2016.

Împotriva tuturor actelor fiscale, inclusiv împotriva acestei din urmă decizii, s-a formulat acțiune.

Curtea de Apel, judecând cauza în fond după casare, a admis, în parte, acțiunea, soluție pe care Înalta o împărtășește.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă a contestat aspectele procedurale din perspectiva încălcării art. 49 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală. Astfel, s-a arătat organele fiscale au emis Decizia de impunere nr. x din data de 16.02.2016 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din data de 16.02.2016, prin care au respins la rambursare TVA în cuantum de 3.468.535 RON și au stabilit suplimentar la plată TVA în cuantum de 7.892 RON.

Înalta Curte reține că în mod corect s-a apreciat că nu poate fi primită critica reclamantei în sensul că actele atacate au fost emise cu încălcarea drepturilor la informare, apărare și bună administrare devreme ce aceasta a putut formula contestația înregistrată sub nr. x/26 februarie 2016 care a fost soluționată prin Decizia nr. 1700/24.08.2016, criticile fiind redate și în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că în mod temeinic și legal s-a constatat că acțiunea este întemeiată în ceea ce privește obiectivele de investiții "Instalație zăpadă artificială", "Bază sportivă", "Parcări", "Telegondolă Tronson 2" aferent cărora "Oraș Sinaia - Activitate economică" x a dedus TVA în sumă de 414.683 RON (277.959 RON taxă deductibilă aferentă investiției "Parcări" în curs de execuție + 47.152 RON taxă deductibilă aferentă investiției "Instalație zăpadă artificială" în curs de execuție + 12.904 RON taxă deductibilă aferentă investiției "Telegondolă Tronson 2" în curs de execuție + 76.668 RON taxă deductibilă ajustată aferentă investiției finalizate "Bază sportivă"). Bunurile aparținând domeniului public "Instalație zăpadă artificială", "Bază sportivă", "Parcări", "Telegondolă Tronson 2" sunt exploatate de S.C. "Transport Urban Sinaia" S.R.L., societatea comercială fiind cea care desfășoară activitate economica și obține venituri din încasarea de tarife pentru serviciile prestate prin exploatarea respectivelor bunuri, iar Unitatea Administrativ Teritorială-Oraș Sinaia prin structura "Oraș Sinaia - Activitate economică" x încasează redevențe pentru concesionarea/închirierea/delegarea gestiunii serviciilor de utilitate publică.

Urmare depunerii de notificări privind taxarea operațiunilor de concesionare/închiriere a obiectivelor de investiții Telegondolă Sinaia Tronson 2, Cota 1400-Vârful Furnica (cota 2000), Baza sportivă, împrejmuire și tribună Colegiul M. Cantacuzino, Instalație zăpadă artificială Valea Soarelui-Domeniul schiabil Sinaia, E., persoana impozabilă "Oraș Sinaia -Activitate economică" x a aplicat TVA la redevență facturată către S.C. "Transport Urban Sinaia" S.R.L începând cu data de 01 martie 2015.

Cu privire la aceste obiective de investiții, instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanta are calitate de persoană impozabilă pentru operațiunile de concesionare a obiectivelor de investiții, având în vedere dispozițiile art. 127 și art. 141 Codul fiscal.

Conform art. 127 din Codul fiscal, legiuitorul a prevăzut că instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitățile desfășurate în calitate de autorități publice, dar care sunt scutite de taxă, conform art. 141 din Codul fiscal.

Astfel, instituția a concesionat bunuri din domeniul public, aceste activități se desfășoară continuu și de manieră independentă, în contractele încheiate entitățile se obligă ca în schimbul transmiterii dreptului de administrare să achite instituției o redevență iar activitățile se încadrează în categoria activităților scutite de taxă.

Așa cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte reține că neîncadrarea instituției în categoria persoanelor impozabile ar conduce evident la distorsiuni concurențiale, instituțiile publice neavând monopol asupra acestor operațiuni, fiind făcută dovada existenței operatorilor privați în cazul parcărilor și fiind posibilă prestarea activităților economice și de alți operatori privați în cazul obiectivelor arătate.

În ceea ce privește obiectivul de investiții Locuințe sociale, s-a dedus TVA în sumă de 2.477.351 RON (389.475 RON taxă dedusă aferentă blocurilor de locuințe în curs de execuție + 2.087.876 RON taxă deductibilă ajustată aferentă blocurilor de locuințe finalizate).

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 165/14 august 2007 s-a aprobat, includerea pe lista de investiții a obiectivelor "Blocuri de locuințe sociale pentru chiriașii evacuați din case naționalizate" care vor fi amplasate pe terenurile proprietate publică a orașului Sinaia.

Finanțarea acestui obiectiv a fost realizată în proporție de 87,29% de la bugetul de stat, pe baza contractelor de finanțare încheiate cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, suma de 19.976.500,81 RON fiind virată către Unitatea Administrativ-Teritorială Oraș Sinaia în contul deschis la trezoreria municipiului Sinaia și în proporție de 12,71% de la bugetul local, respectiv cu suma de 2.908.902,83 RON.

Instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de autorități publice, chiar dacă pentru desfășurarea acestor activități se percep cotizații, onorarii, redevențe, taxe sau alte plăți.

Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitățile desfășurate în calitate de autorități publice, dar care sunt scutite de taxă.

Locuințele sociale au fost destinate persoanelor și familiilor evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari, chiria fiind stabilită conform Legii nr. 114/1996.

Prin umrare, activitatea de închiriere a imobilelor cu destinație de locuință socială pentru persoanele evacuate din imobile retrocedate foștilor proprietari nu poate fi considerată activitate economică din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.

În ceea ce privește criticile formulate în legătură cu distorsiunile concurențiale Înalta Curte reține că în mod temeinic și legal s-a apreciat că acestea pot privi doar activitățile economice nu serviciile sociale la care este obligată o autoritate publică în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (4) din Legea nr. 571/2003.

Astfel, activitatea aferentă obiectivului de investiții este un serviciu social și nu o activitate economică ce poate genera distorsiuni concurențiale.

Tarifele de închiriere a imobilelor ce aparțin domeniului public în cadrul unor activități cu caracter social sunt reglementate prin acte normative, acestea neputând fi stabilite în condițiile liberei concurențe așa cum este cazul închirierii de bunuri în cadrul activităților economice.

Înalta Curte constată că și concluzia organului fiscal de a respinge dreptul de deducere TVA aferent obiectivului de investiții Reabilitare conducte canalizare și apă (417.933 RON) și obiectivul de investiții Muzeu (suma de 138.116 RON) este corectă.

Astfel cum s-a arătat și mai sus, în conformitate cu prevederile art. 127, alin. (4) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare "Instituțiile publice [...] nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de autorități publice, chiar dacă pentru desfășurarea acestor activități se percep cotizații, onorarii, redevențe, taxe sau alte plăți [...]",

Având în vedere că obiectivul de investiții este administrat în vederea obținerii de venituri de către Centrul cultural "B.", iar U.A.T. Oraș Sinaia încasează o redevență în schimbul cesionării dreptului de folosință a imobilului, instituția publică nu poate fi considerată persoană impozabilă. Nici în acest caz nu pot interveni distorsiuni concurențiale întrucât activitatea muzeelor și a colecțiilor publice de drept public se finanțează din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz potrivit art. 22 din Legea nr. 311/2003 a muzeelor și a colecțiilor publice.

De asemenea, furnizarea serviciilor de apă - canal este o obligație a unității administrativ teritoriale în calitate de autoritate publică, iar in conformitate cu prevederile art. 127, alin. (4) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare "Instituțiile publice și organismele internaționale de drept public nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate in calitate de autorități publice, chiar dacă pentru desfășurarea acestor activități se percep cotizații, onorarii, redevențe, taxe sau alte plăți [...]".

Conductele de canalizare și de transport apă au fost date în administrare către S.C. "C." S.A. în baza Contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciului de apa-canal nr. 116/09.07.2009, care are ca obiect "delegarea exclusiva a serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare, precum si exploatarea sistemelor publice de alimentare cu apa si de canalizare necesare pentru realizarea acestora, pe întreg teritoriul definit de aria delegării [...]".

În schimbul dreptului de exploatare operatorul economic S.C. "C." S.A. a plătit o redevență care se constituie în venit la bugetul local, iar pentru redevență încasată, U.A.T.- Oraș Sinaia prin entitatea "Oraș Sinaia - Activitate economică" x nu poate fi considerată persoană impozabilă în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (4) din Codul fiscal.

Construirea de rețele de alimentare cu apă și de canalizare care aparțin domeniului public reprezintă una din prerogativele unei autorități publice și nu poate fi considerată activitate economică în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal deoarece prin delegarea gestiunii acestui serviciu către un operator economic activitatea economică efectivă este desfășurată de operatorul economic licențiat în prestarea de servicii de apă-canal și nu de U.A.T. Oraș Sinaia prin entitatea "Oraș Sinaia - Activitate economică" x.

În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 30.733 RON înscrisă în factura nr. x/06 aprilie 2015, reprezentând onorariu privind analiza fiscală a opțiunilor de recuperare TVA în legătură cu obiectivele de investiții realizate de Oraș Sinaia și servicii de asistență fiscală în implementarea proiectului de recuperare TVA potrivit contractului nr. x/09 mai 2014, se reține că această sumă este aferentă serviciilor de consultanță achiziționate de la S.C. "D." S.R.L. în baza facturii nr. x/06.04.2015.

Potrivit art. 145, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile;".

Prin urmare, temeinic și legal s-a reținut că simpla existență a unui contract de prestări servicii nu este suficientă pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA, ci recurentul-reclamant trebuia să facă dovada achiziționării acestora în folosul operațiunilor sale taxabile și a prestării serviciilor.

Astfel, în mod corect, organele fiscale au refuzat TVA în suma de 30733 RON întrucât serviciile achiziționate nu au fost folosite în scopul realizării de operațiuni taxabile nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 145, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte, conform cărora recurentul-reclamant nu poate fi considerat persoană impozabilă în ceea ce privește TVA-ul pentru parcări, Înalta Curte constată că prin negarea dreptului la deducerea TVA investițiilor efectuate cu privire la parcările administrate în mod direct, organele de inspecție fiscală au încălcat prevederile legale referitoare la distorsionarea concurenței și anume art. 127 alin. (4) din Codul fiscal, precum și punctul 71 alin. (9) din Normele Metodologice de aplicare a Codul fiscal.

Astfel că, în cazul în care Orașul Sinaia nu ar taxa cu TVA operațiunile de închiriere către persoane fizice a parcărilor, acesta ar beneficia de un tratament fiscal preferențial raportat la ceilalți operatori economici care exploatează parcări în regim de proprietate privată și care sunt obligați prin lege să taxeze aceste operațiuni cu TVA.

În consecință, în mod corect s-a reținut că Orașul Sinaia are dreptul de a deduce TVA în valoare de 414.683 RON, pentru obiectivele de investiții "Instalație zăpadă artificială", "Bază sportivă", "Parcări", "Telegondolă Tronson 2".

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant Oraș Sinaia, prin Primar, și de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecția Fiscală împotriva sentinței nr. 233 din 29 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, c