ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 252/2024

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.03.2023, sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii:

a) anularea actului prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamant, urmare respingerii dosarului de înscriere la concursul organizat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în vederea ocupării funcției de Șef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul Direcției Generate a Organismului Intermediar pentru Transport, (denumit în continuare DGOIT);

b) obligarea MTI la acordarea de daune morale în cuantum de 100 000 de euro pentru respingerea neîntemeiată a contestației formulată de subsemnatul, urmare respingerii dosarului de înscriere la concursul organizat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în vederea ocupării funcției de Șef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul Direcției Generale a Organismului Intermediar pentru Transport;

c) anularea concursului de promovare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacantă din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din data de 06 decembrie 2022, respectiv de Șef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul Direcției Generale Programe Europene Transport, organizat în perioada 06 - 09 decembrie 2022 la sediul instituției aflată în discuție;

d) obligarea MTI la acordarea sumei aferentă salariilor cu care este remunerată persoana ce este încadrată pe funcția de Șef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul DGOIT, începând cu data numirii și până la data momentul achitării acesteia în întregime, sub sancțiunea penalităților de întârziere și a amenzii, prevăzute de dispozițiile art. 24, alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

e) obligarea MTI la acordarea sumei de 250 000 de euro cu titlu de despăgubiri, ca urmare a faptului că i-a fost îngrădit dreptul de a participa la concursul la care a făcut referire în cele de mai sus, prin respingerea dosarului de înscriere la concurs pe motive nelegale soluție menținută și de comisia de soluționare a contestațiilor pe aceleași considerente;

f) obligarea ANFP să ia act de soluția de anulare a concursului organizat de MTI pentru ocuparea funcției de Șef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul DGOIT, și în subsidiar să dispună radierea din evidențele pe care le ține la nivelul instituției, potrivit Codului Administrativ, a faptului că funcția a fost ocupată prin concurs și în subsidiar să declare vacant acest post, conform normelor legale în vigoare.

2.a. Prin sentința nr. 92 din 18 mai 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispozițiile speciale ale art. 536 Cod Administrativ, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competentă materială a instanței de judecată stabilită în raport de rangul autorității publice emitente a actului administrativ contestat.

2.b. Dosarul a fost înregistrat înaintat Tribunalului Dâmbovița, care prin sentința nr. 532 din 3 octombrie 2023, a declinat competența materială de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului în vederea pronunțării regulatorului de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul a constatat că obiectul cererii vizează anularea unui act emis de o autoritate publică centrală, potrivit art. 10 din legea 554/2004 competentă este curtea de apel. S-a apreciat că în speță nu este vorba de un raport de serviciu pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 536 Cod administrativ, deoarece nu vizează anularea unui act administrativ care în legătură cu funcția deținută de reclamant.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

În speță, reclamantul A. a solicitat, în principal, anularea actului prin care s-a soluționat contestația formulată, urmare respingerii dosarului său de înscriere la concursul organizat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în vederea ocupării funcției de Șef Serviciu al Serviciului Juridic din cadrul Direcției Generate a Organismului Intermediar pentru Transport.

Înalta Curte reține că solicitările reclamantului derivă din calitatea acestuia de funcționar public, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că normele de competență cuprinse la articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au caracter general, devenind aplicabile doar când nu există norme speciale. Or, în prezenta cauză, dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, sunt norme de competență specială față de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind incidente în cazul în care litigiul privește raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, independent de rangul autorității emitente a actului contestat.

Prin urmare, nu are relevanță calitatea de autoritate publică centrală a pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, emitent al actului contestat în prezenta cauză, cât timp criteriul de competență materială din Codul administrativ are prioritate, față de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care obiectul litigiului privește raportul de serviciu al funcționarului public, reclamantul invocând un drept ce decurge din calitatea sa de funcționar public.

Așadar, întrucât în cauză obiectul litigiului intră în sfera raportului de serviciu al unui funcționar public, competența materială în primă instanță aparține tribunalului, iar nu curții de apel, conform dispozițiilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe A., în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) și Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 ianuarie 2024.