ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 245/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 29.01.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/05.01.2021 întocmit de pârâtă, prin care s-a constatat încălcarea de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităților.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 927 din 11 iunie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, dispoziții care obligau intimata să motiveze Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021, lit. c) referindu-se la "evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate".

A apreciat astfel prima instanță că exigența motivării ar fi fost îndeplinită în cauză întrucât ANI ar fi luat în considerare chestiunea suspendării raportului de serviciu, însă ar fi considerat că "această împrejurare nu constituie un impediment în reținerea stării de incompatibilitate, fiind vorba despre o suspendare, la cerere, pentru un interes personal, în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 95 alin. (1) și la art. 94 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, respectiv la art. 514 alin. (1) din Codul administrativ".

O asemenea argumentație nu se regăsește însă niciunde în cuprinsul Raportului de evaluare nr. x/05.01.2021 și tocmai pentru că ea nu există, instanța nici nu face o trimitere concreta la o asemenea apreciere, în realitate, instanța de fond a prezentat propria sa argumentație ca fiind cea care, în opinia sa, ar fi reprezentat motivarea raportului în discuție.

De altfel, ANI, prin apărările formulate în fața instanței de fond, a susținut că nu ar fi existat în sarcina sa o obligație de a motiva raportul de evaluare, confirmând în acest mod că Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021 nu a fost motivat.

Lipsa motivării este indubitabilă.

Evaluarea la care fac referire dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 reprezintă o analiză, ce presupune luarea în considerare și aprecierea asupra tuturor elementelor incidente, inclusiv asupra punctului de vedere exprimat de persoana supusă evaluării. În caz contrar, ar însemna că punctul de vedere reglementat de lege ar fi cerut pur formal, fără a avea vreo relevanță în economia emiterii raportului de evaluare. Or o asemenea interpretare ar echivala cu încălcarea dreptului la apărare, drept ce trebuie să fie concret și efectiv în sensul reglementat de dispozițiile art. 6 din CEDO.

Împrejurarea că raportul în discuție poate fi atacat în instanță reprezintă tocmai un argument în favoarea necesității motivării sale, persoana supusă evaluării trebuind să cunoască considerentele pentru care apărările sale au fost înlăturate în procedura prealabilă judecății și a avea astfel în mod concret și efectiv deschis accesul la justiție.

Reglementând posibilitatea atacării pe calea contenciosului administrativ a acestor acte, legiuitorul le-a recunoscut calitatea de acte administrative, ceea ce implică inclusiv obligația emitentului de motivare, obligație, care, de altfel, a fost reglementată expres în cazul raportului de evaluare întocmit de ANI.

Motivarea actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât și la nivel comunitar, ea constituindu-se într-o garanție împotriva arbitrariului.

Contrar celor reținute de către instanța de fond. Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021 nu îndeplinea exigența motivării întrucât: i) reproduce doar formal, o susținere din cuprinsul punctului de vedete pe care recurentul l-a transmis anterior întocmirii sale, doar pentru a nu i se reproșa emitentului faptul că nu a parcurs procedura prealabilă; ii) nu se analizează în mod concret apărările pe care recurentul le-a transmis prin intermediul punctului de vedere exprimat, nearătându-se de ce acestea ar fi-neîntemeiate; iii) nu există nici măcar o singură propoziție, care să exprime poziția ANI cu privire la efectele suspendării raportului de serviciu, care să explice de ce anume această suspendare nu poate fi luată în considerare la stabilirea stării de incompatibilitate; iv) s-a preluat în cuprinsul raportului doar ceea ce se menționase anterior în adresa ANI - Inspecția de Integritate nr. x, respectiv nr. x, adresă față de care îmi exprimasem punctul de vedere, punct de vedere ignorat de autoritate în totalitate.

Recurentul susține, contrar celor reținute de către instanța de fond, că tocmai în acest mod i-a fost încălcat dreptul fundamental la apărare, drept garantat de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituția României și de prevederile art. 48 alin. (2) din CEDO.

Și aceasta întrucât emitentul nu a verificat niciuna dintre susținerile sale, lipsa oricărei analize confirmând faptul că ANI nu a fost interesată să verifice dacă a existat sau nu în realitate o stare de incompatibilitate, ci doar să-l învinovățească de o pretinsă incidență a unei asemenea stări.

În opinia recurentului, "motivarea" a fost doar formală ceea ce echivalează cu lipsa sa. Nu s-a realizat în concret nicio analiză și nicio evaluare, ci s-a reafirmat doar steril și nejustificat faptul că s-ar fi aflat într-o situație de incompatibilitate.

Sensul întocmirii Raportului de evaluare, cum o spune chiar titlul său, era acela de a evalua, sens în care trebuiau puse în balanță, pe de o parte, cele reținute în Adresa ANI - Inspecția de Integritate nr. x, iar pe de altă parte, ceea ce recurentul a expus în cuprinsul punctului de vedere comunicat și să se decidă argumentat într-un sens sau altul. O asemenea evaluare nu a avut loc însă în realitate, iar raportul întocmit nu a fost în consecință motivat.

Cu referire la motivele de nelegalitate invocate pe fondul cauzei, recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003, art. 94, art. 95 și art. 96 din Legea nr. 188/1999.

Instanța de fond a ignorat tocmai scopul legii, anume de ce a reglementat legiuitorul situațiile de incompatibilitate. Scopul a fost de a nu permite aceleiași persoane să exercite în același timp atât calitatea de funcționar public cât și o altă funcție dintre cele avute în vedere de dispozițiile art. 94 din Legea nr. 161/2003.

Contrar primei instanțe, recurentul arată că "exercitarea" funcționează în ambele direcții și nu doar unisens, neexistând nicio precizare în cuprinsul art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 sau al unui alt articol în sensul reținut în hotărârea recurată anume că "exercitarea altei funcții - acest atribut, al exercitării, vizând doar cea de a doua funcție, cea care atrage starea de incompatibilitate, iar nu funcția publică așa-zisă de bază".

De asemenea, instanța de fond a nesocotit faptul că legea nu distinge în privința efectelor produse de suspendarea de drept și cea care operează la cerere. Legea nu face o asemenea distincție tocmai pentru că efectele nu pot fi decât aceleași.

Pe perioada suspendării, persoana în discuție nu mai exercită atribuții de funcționar public, neavând astfel cum să intre în situații de incompatibilitate atâta vreme cât nu exercită niciun fel de atribuție de funcționar public, funcție publică ce nu are cum să fie astfel expusă în niciun mod. Or, incompatibilitățile sunt reglementate tocmai pentru a nu expune funcțiile care ar putea intra în conflict în cazul în care ar fi exercitate concomitent.

Distingând între efectele suspendării de drept și cele ale suspendării la cerere, prima instanță a adăugat la lege și a încălcat principiul de drept "ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus"

În realitate, suspendarea raportului de serviciu are aceleași efecte în cazul suspendării la inițiativa funcționarului public ca și în cazul suspendării de drept, regimul juridic fiind același, pe perioada suspendării, persoana în discuție nemaiexercitând atribuții de funcționar public.

Ceea ce s-a reținut de către prima instanța în privința efectelor suspendării de drept este perfect valid și în cazul suspendării la cerere, singurul element care diferențiază cele două tipuri de suspendare fiind modul în care operează: una de drept, iar cealaltă la cerere.

Așadar, și în cazul suspendării la cerere ar trebui să se considere că suspendarea raportului de serviciu înlătură incompatibilitatea, interpretarea contrară lipsind de conținut dispozițiile ce permit implicit desfășurarea respectivelor activități, căci, potrivit acesteia, chiar dacă s-ar suspenda raportul de serviciu, s-ar naște incompatibilitatea, funcționarul fiind de fapt sub interdicția de a desfășura acea a doua activitate pe care legea pare totuși să i-o permită, tocmai pentru că prevede suspendarea, ca o soluție pentru coexistența calității de funcționar cu desfășurarea altei activități.

Astfel, s-a reglementat la art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 incompatibilitatea exercitării calității de funcționar public cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau calități decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.

De asemenea, la art. 94 lit. a)1), lit. a)2) și lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a fost prevăzută intervenirea suspendării de drept a raportului de serviciu al funcționarului public în ipoteza în care acesta ar exercita o altă funcție sau demnitate publică decât cea în care a fost numit.

În egală măsură, dispozițiile art. 95 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 permit suspendarea raportului de serviciu la cerere.

Cazurile de suspendare a raportului de serviciu au fost reglementate nu doar pentru ipotezele în care funcționarul public ar fi în imposibilitate fizică de a-și desfășura activitatea (concediu medical, concediu de maternitate etc), dar și pentru a permite funcționarului public să desfășoare alte activități decât cea de funcționar public, sensul dispozițiilor legale sus-amintite fiind clar în acest sens.

Recurentul arată că pe perioada suspendării raportului de serviciu nu a exercitat atribuții de funcționar public, situație în care nu putea interveni o incompatibilitate. Această împrejurare este esențială și cu efecte directe în cauză întrucât nefiind exercitată respectiva funcție, ea nu avea cum să fie expusă prin exercitarea unei alte funcții dintre cele cu privire la care au fost reglementate incompatibilități legale. În concret: i) raportul său de serviciu cu Primăria Municipiului București - Direcția Utilități Publice fiind suspendat și nemaiexercitând în consecință atribuții de funcționar public, a putut fi detașat începând cu această dată de la S.C. B. S.R.L., societate cu care se afla în raporturi contractuale de muncă, la Administrația Străzilor București în funcția de director general (S), gradul II "(Dispoziție de detașare nr. 609/01.04.2019); ii) detașarea intervenită pentru intervalul 11.01.2020 -12.04.2020 a fost dispusă din funcția de consilier personal, gradația 5 în cadrul Cabinetului Primarului General, funcție pe care o desfășura de asemenea în baza unui contract individual de muncă (Dispoziție de detașare nr. 88/10.01.2020).

Nu a existat în consecință niciun caz de incompatibilitate în ceea ce-l privește, raportul de serviciu, cel de funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului București - Direcția Utilități Publice era suspendat, iar detașările la Administrația Străzilor București au operat prima oară de la S.C. B. S.R.L., iar a doua oară de la Cabinetul Primarului General.

Mai mult, detașarea a avut loc ca urmare a cererii adresate în acest scop de Primăria Municipiului București, care a transmis către B. S.R.L. nr. 2020/28.03.2019 cu solicitarea de a fi de acord cu detașarea sa la Administrația Străzilor București, solicitare căreia i s-a dat acceptul de către B. S.R.L. prin adresa nr. x/28.03.2019. Solicitarea de suspendare din calitatea de funcționar public se impunea așadar în contextul deciziei autorității de a-l detașa, neurmărind în niciun mod să intre în vreun conflict de interese.

De asemenea, detașat fiind, nu a mai desfășurat activitate pe perioadele reținute în cuprinsul raportului atacat nici măcar în locurile din care a fost detașat.

Nu în ultimul rând, solicită înlăturarea considerentelor instanței de fond în sensul că "Legea nr. 161/2003 prevede expres anumite situații în care nu este incidență starea de incompatibilitate, iar cea din speță nu se numără printre acestea".

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată cu consecința anulării Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021 întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că motivul de nelegalitate referitor la presupusa nemotivare a raportului de evaluare contestat și pronunțarea hotărârii de fond cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, este nefondat.

În mod corect instanța de fond a reținut faptul că din cuprinsul raportului de evaluare rezultă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere, astfel încât persoana evaluată să înțeleagă resorturile de care s-a ținut seama în emiterea raportului de evaluare și să poată să se conformeze celor dispuse ori, după caz, să le conteste.

Referitor la motivul de recurs referitor la încălcarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003, art. 94, art. 95 și art. 96 din Legea nr. 188/1999, intimata-pârâtă a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că incompatibilitatea prevăzută de art. 94 alin. (1) și (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 se definește prin referire la "calitatea" de funcționar public, care nu poate fi deținută concomitent cu exercitarea altei funcții.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor expuse, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurentul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate a Raportului de evaluare nr. x/05.01.2021, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

În motivarea actului administrativ atacat, s-a reținut că recurentul - reclamant A., funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului București, a încălcat legislația privind regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, în calitate de funcționar public, având raportul de serviciu cu Primăria Municipiului București suspendat la cererea sa, pentru un interes personal, a exercitat, în intervalele 01.04.2019 - 08.01.2020 și 11.01.2020 - 12.04.2020, funcția de director general în cadrul Administrației Străzilor București - serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, finanțat integral din bugetul local al municipiului București, încălcând astfel dispozițiile art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.

Analizând cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că motivele de recurs sunt nefondate, soluția instanței de fond fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale la situația de fapt identificată în cauză.

Un prim aspect invocat de recurentul-reclamant îl reprezintă respingerea criticilor referitoare la nemotivarea actului atacat.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, satisface exigența motivării unui act administrativ.

Astfel, potrivit art. 21 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoane/invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare.

(2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situației de fapt;

b) punctul de vedere al persoane/supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

d) concluzii."

În raport de conținutul clar și precis determinat al dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte constată că raportul trebuie să conțină punctul de vedere al persoanei evaluate, dacă acesta a fost exprimat, nefiind prevăzută obligativitatea inspectorului de integritate de a prezenta argumentele de fapt și de drept împotriva susținerilor persoanei evaluate, așa cum în mod eronat susține recurentul-reclamant. Inspectorul de integritate nu trebuie să facă o analiză a punctului de vedere al persoanei evaluate, ci doar să-l expună, exigențe îndeplinite în speță, punctul de vedere al reclamantului fiind prezentat pe larg în partea a II - a raportului de evaluare.

Inspectorul de integritate a primit punctul de vedere al persoanei supuse verificării, însă nu a validat acest raționament, și, pentru acest motiv, nemulțumirea recurentului rezidă în faptul că opinia pe care a exprimat-o nu a condus la concluzia contrară celei a autorității, care a constatat că se relevă elementele existenței stării de incompatibilitate.

Or, din această perspectivă, nu se poate reține faptul că raportul de evaluare este nemotivat, câtă vreme autoritatea intimată a identificat în mod corect situația de fapt, a raportat-o la datele și informațiile obținute în cadrul procedurii de evaluare și la dispozițiile legale incidente în cauză, concluzionând în sensul că recurentul, în calitate de funcționar public, având raportul de serviciu cu Primăria Municipiului București, suspendat la cererea sa, a exercitat funcția de director general în cadrul Administrației Străzilor București, cu încălcarea dispozițiilor art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Faptul că parte din argumentația instanței de fond referitoare la motivarea raportului de evaluare nu s-ar regăsi în cuprinsul acestui raport nu înseamnă că instanța de fond a prezentat propria sa argumentație ca fiind cea care, în opinia sa, ar fi reprezentat motivarea raportului în discuție, și nu este de natură a atrage anularea raportului. Instanța de fond a expus considerentele în analiza motivului de nelegalitate invocat de reclamant.

Pe fondul raportului de evaluare, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute criticile recurentului referitoare la interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003, art. 94, art. 95 și art. 96 din Legea nr. 188/1999.

Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, care reglementează, în Cap. III, Secțiunea a 5-a, incompatibilitățile privind funcționarii publici, "Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică", iar art. 94 alin. (2) lit. c) prevede că "Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: (...) c) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public."

Astfel cum s-a arătat, prin actul contestat s-a reținut că reclamantul, în calitate de funcționar public, având raportul de serviciu cu Primăria Municipiului București suspendat la cererea sa, pentru un interes personal, a exercitat, în intervalele 01.04.2019 - 08.01.2020 și 11.01.2020 - 12.04.2020, funcția de director general în cadrul Administrației Străzilor București - serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, finanțat integral din bugetul local al municipiului București, încălcând astfel dispozițiile art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte subliniază că, deși raportul de serviciu al reclamantului în funcția publică a fost suspendat, acesta nu a încetat. Pe cale de consecință, în lipsa unor dispoziții exprese, suspendarea raportului de serviciu nu înlătură incidența dispozițiilor legale care reglementează incompatibilitățile funcției publice.

Dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 nu condiționează starea de incompatibilitate de exercitarea efectivă a funcției publice. Regimul incompatibilităților este aplicabil funcționarului public inclusiv pe perioada suspendării din funcția publică, suspendarea raportului de serviciu nu echivalează cu pierderea/încetarea calității de funcționar public și de titular al funcției publice, pe care acesta o deține în continuare, inclusiv pe perioada suspendării.

În acest sens, Curtea reține că suspendarea raportului de serviciu presupune doar încetarea temporară a activității, a exercitării atribuțiilor de funcționar public, nu a calității de funcționar public, care subzistă pe toată durata suspendării, subzistând prin urmare și obligațiile aferente, inclusiv obligația de a respecta regimul juridic al incompatibilităților.

Incompatibilitatea prevăzută de art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 se definește prin referire la "calitatea" de funcționar public, care nu poate fi deținută concomitent cu exercitarea altei funcții. Prin urmare, pentru a se reține starea de incompatibilitate, prezintă relevanță, pe de o parte, simpla deținere a calității de funcționar public, independent dacă se exercită efectiv sau nu atribuțiile inerente acesteia, iar pe de altă parte, exercitarea altei funcții, acest atribut, al exercitării, vizând doar cea de a doua funcție, cea care atrage starea de incompatibilitate, iar nu funcția publică așa-zisă de bază, căreia îi incumbă obligația respectării regimului incompatibilităților.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute alegațiile recurentului-reclamant referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 94 lit. a)

1

) lit. a)

2

), lit. c) din Legea nr. 188/1999, întrucât acesta nu se află în niciuna din situațiile prevăzute de aceste dispoziții legale, respectiv nu este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, nu este încadrat la cabinetul unui demnitar sau la cancelaria prefectului sau desemnat în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituții internaționale, starea sa de incompatibilitate fiind reținută raportat la deținerea calității de funcționar public simultan cu exercitarea funcției de director general în cadrul Administrației Străzilor București.

Argumentele, susținute în fața instanței de fond și reluate prin cererea de recurs, potrivit cărora efectele suspendării de drept și ale celei la cerere, din perspectiva stării de incompatibilitate, nu ar putea fi tratate diferit, sunt nefondate, câtă vreme situațiile premisă nu sunt identice.

În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la detașări, precum și lipsa intenției sale de a fi în vreun conflict de interese, nu sunt relevante în ceea ce privește legalitatea raportului de evaluare, în raport de dispozițiile legale în baza cărora a fost reținută starea de incompatibilitate.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a aplicat în mod corect normele de drept material.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 927 din 11 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.