ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac, Primarul Comunei Cogealac, a solicitat anularea înștiințării de plată nr. x/06.02.2017 și a actelor/operațiunilor premergătoare, raportul solduri din data de 06.02.2017, emise de Comuna Cogealac - prin Primar comunicate prin Adresa nr. x/30.02.2017; anularea Deciziei nr. 2857/23.03.2017 emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac privind soluționarea contestației nr. 2554/15.03.2017 formulate de A. împotriva înștiințării de plată; obligarea pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei de față,

Prin sentința nr. 28 din 9 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii și a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., astfel cum a fost precizată.

Curtea de apel a dispus anularea înștiințării de plată nr. x/6.02.2017 emisă de comuna Cogealac - Primăria comunei Cogealac, Serviciul Taxe și Impozite și a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 2857/23.03.2017 emise de pârâtă, în ce privește următoarele sume: 144.484 RON, reprezentând impozit pe clădiri, aferent celor 5 turnuri de susținere a turbinelor eoliene cuprinse în declarația de impunere depusă de reclamantă, 14.540 RON, impozit pe clădiri, rămășiță și 907.383 RON, accesorii aferente impozitului pe clădiri; a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței nr. 28 din 9 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Primarul Comunei Cogealac, Comuna Cogealac prin Primar, Primăria Comunei Cogealac prin Primar, susținând că este nelegală soluția instanței de fond, fiind dată cu interpretarea nefondată a normelor de drept material incidente în cauza dedusă judecății, din perspectiva interpretării total nefondate a dispozițiilor Codul fiscal cât și din perspectiva aplicării unor hotărâri judecătorești ce nu au legătură cu cauza dedusă judecății, sens în care solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței pronunțate la fondul cauzei, iar în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A..

În esență, în motivarea expusă în cuprinsul hotărârii judecătorești s-a reținut de către instanța de fond faptul că raportat la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia ÎCCJ nr. 2958/17.06.2020-în perioada supusă debitării "turbina eoliană nu are componentele unei clădiri", iar în perioada supusă inspecției fiscale în mod nelegal și netemeinic societatea contestatoare a fost supusă impozitului pe clădiri, actele emise de recurenți fiind nelegale.

Însă, raționamentul instanței de fond este total eronat, fiind dat cu interpretarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză din perspectiva aplicabilității prevederilor fiscale în vigoare la data debitării contestatoarei.

În urma controlului efectuat de către auditori din cadrul Curții de Conturi a României-Camera de Conturi Constanța în anul 2016, a fost emisă Decizia nr. 33/14.09.2016, fiind constate abateri în sarcina conducătorului UAT Cogealac, motivat de neimpozitarea turnurilor de susținere a turbinelor eoliene.

S-a reținut faptul că entitatea avea obligația de impozita turnurile de susținere a turbinelor eoliene, nu doar prin raportare la Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, ci și prin raportare la dispozițiile Codul fiscal.

Potrivit art. 249 alin. (5) din Legea nr. S71/2003 privind Codul fiscal: în înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de baza ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri.

Potrivit acestui text de lege, turbinele eoliene reprezintă clădiri pentru care se percepe impozit, deoarece: 1. sunt construcții situate deasupra solului; 2. legea nu impune o anumită denumire sau folosință a acestor clădiri; 3. servesc la adăpostirea de instalații, echipamente și alte asemenea; 4. elementele structurale de bază sunt pereții si acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite.

Recurenții mai arată faptul că nu pot fi reținute aprecierile potrivit cărora turnul turbinei nu poate fi considerat clădire deoarece nu întrunește elementele de bază ale unei clădirii, fiind o construcție metalică.

Art. 249 alin. (5) Codul fiscal nu face diferență între materialele din care trebuie să fie ridicată o clădire, iar faptul că este o construcție metalică, nu împiedică încadrarea acesteia în categoria clădirilor.

Raportul de expertiză depus la dosarul cauzei de către intimata - reclamantă nu are nicio relevanță, întrucât nefiind efectuat în cadrul acestui dosar, recurenții nu au putut formula obiective sau obiecțiuni în privința acestuia.

Deși Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 a fost anulată prin sentința civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015, recurenta apreciază că acest aspect nu influențează cu nimic soluționarea prezentei cauze în sensul admiterii recursului.

Prin Decizia 5 a Comisiei se făcea doar o lămurire a dispozițiilor art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, sens în care nu se poate reține faptul că această Decizie reprezenta o reglementare noua.

Nu este de neglijat nici faptul că în noua reglementare, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 este transpus în art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal.

Dispozițiile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal sunt identice:

Mențiunea făcută în sensul că turnurile de susținere a turbinelor eoliene reprezintă construcții în sens fiscal nu adaugă la lege, nu modifică substanțial vechea reglementare. Aceasta are rolul de a explicita ceea ce era prevăzut în Codul fiscal, respectiv de a lămuri o practică neunitară privind impozitarea turnurilor de susținere a turbinelor eoliene.

Aceste turnuri de susținere a turbinelor eoliene au același plan, aceeași structură, construcție și utilitate în prezent, așa cum aveau și la momentul la care au fost ridicate și puse în funcțiune.

Așadar, deși se anulează decizii de impunere pe motiv că turnurile de susținere nu erau construcții supuse impozitării anterior anului 2018, totuși după decembrie 2018 de când s-a prevăzut clar în Codul fiscal că în categoria de clădiri sunt incluse și turnurile de susținere ale turbinelor eoliene. Aceasta cu atât mai mult cu cât structura și modalitatea de proiectare a turnurilor a rămas neschimbată.

Dar cu toate astea, anterior anului 2018 se apreciază că aceste construcții nu sunt clădiri în sensul Codul fiscal.

În privința modalității de întocmire a actelor fiscale, arată că acestea au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

În privința sumelor menționate în actele atacate, arată că o parte din sumele trecute în decizia de impunere sunt calculate ca și impozit pentru turbinele eoliene, iar alte sume sunt calculate ca și impozit pentru alte bunuri imobile sau alte categorii de impozit.

În fine, recurenții arată că, în măsura în care instanța a admis cererea de chemare în judecată, aceasta trebuia admisă în parte, deoarece nu toate sumele din decizia de impunere sunt calculate pentru turbinele eoliene. Aceste aspecte rezultă din situația de plăți depusă la dosarul de fond împreună cu o copie de pe dosarul administrativ.

Intimata A. S.A., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că niciuna dintre criticile recurenților nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de motivele de recurs promovate, invocă excepția nulității recursului, dintr-o dublă perspectivă, respectiv: (i) în condițiile în care recurenții nu au menționat in concret ce dispoziții legale, de drept substanțial, ar fi fost încălcate sau aplicate în mod eronat de către instanța de fond și (ii) în condițiile în care recurenții aduc critici de netemeinicie împotriva sentinței recurate.

În subsidiar, intimata-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefundat, susținând în esență că este nefondată susținerile recurenților potrivit cărora, în mod eronat, prima instanță ar fi reținut faptul că turnurile de susținere a clădirilor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor.

II. Soluția instanței de recurs

Astfel, se constată că prin cererea de recurs recurenții-pârâți au invocat critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prezentând argumente pe care le-au apreciat a fi întemeiate în sprijinul punctului de vedere exprimat prin cererea de recurs.

Contrar celor invocate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, recurenții-pârâți au arătat și textele de lege apreciate a fi fost interpretate și aplicate greșit de către prima instanță, evoluția legislativă a acestor norme și interpretarea ce se impunea a fi dată art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, art. 453 din Legea nr. 227/2015 și textelor incidente din Legea nr. 285/2018.

În consecință, constatând că aspectele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Prin înștiințarea de plată nr. x/6.02.2017 emisă de comuna Cogealac - Primăria comunei Cogealac s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 144.484 RON cu titlu de obligații de plată pentru anul 2017, reprezentând impozit pe clădiri, aferent celor 5 turnuri de susținere a turbinelor eoliene cuprinse în declarația de impunere depusă de reclamantă, 14.540 RON, impozit pe clădiri, rămășiță și 907.383 RON, accesorii aferente impozitului pe clădiri.

Intimata-reclamantă a formulat contestație fiscală împotriva celor două adrese anterior menționate, fiind soluționată în sensul respingerii ca neîntemeiată, prin decizia nr. 2857/23.03.2017 emisă de Comuna Cogealac.

În cuprinsul acestei decizii s-a reținut că sunt nefondate susținerile potrivit cărora turnurile de susținere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor avându-se în vedere Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1210/2014, prin care s-a interpretat că "turnul de susținere a turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantă cu controlul de legalitate al deciziei nr. 2857/23.03.2017 emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac privind soluționarea contestației nr. 2554/15.03.2017 și a actelor/operațiunilor premergătoare comunicate cu adresa nr. x/30.02.2017.

Curtea de apel a anulat actele atacate, iar pârâții au formulat recurs împotriva acestei soluții, susținând în esență faptul că instanța de fond nu a făcut o analiză atât a prevederilor în vigoare la momentul debitării, cât și a prevederilor în vigoare ulterioare debitării, că a respectat prevederile legale în materie fiscală, iar faptul că Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 a fost anulată prin deciziile pronunțate de Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, care nu sunt aplicabile cauzei deduse judecății, nu influențează soluționarea acesteia, în condițiile în care a debitat construcții (la momentul debitării), iar la ora actuală aceleași construcții sunt debitate conform Codul fiscal.

Înalta Curte constată că susținerile recurentelor nu se confirmă.

În mod corect a reținut instanța de fond că, în cauză, decizia prin care au fost stabilite impozite pe clădiri aferente turnurilor de susținere ale turbinelor eoliene a fost emisă potrivit prevederilor art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal (Legea 571/2003), care a definit noțiunea de clădire în înțelesul titlului respectiv, ca fiind "orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri", coroborate cu Decizia Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014 aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1210/2014, care a interpretat art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, reținând că turnurile de susținere a turbinelor eoliene s-ar încadra în definiția legală a clădirii în sens fiscal, reținând că:

"Turnul de susținere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Delimitarea acestuia de elementele reprezentând utilaje și echipamente se realizează pe baza proiectului general în funcție de încadrarea în grupa 1 - Construcții, respectiv în grupa 2 - Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare."

Or, prin sentința civilă nr. 3284/25.09.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus anularea deciziei nr. 5/2014 și a Ordinului nr. 1210/2014, fiind astfel invalidată interpretarea dispozițiilor legale dată de Comisia Fiscală Centrală, instanța dispunând în sensul că turnul de susținere a turbinelor eoliene nu constituie o clădire în sensul art. 249 alin. (5) Codul fiscal - Legea nr. 571/2003 republicată. Această soluție a fost menținută prin decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile, în considerentele deciziei arătându-se că: "Fără a relua întru-totul considerentele exprimate anterior, cu ocazia analizării recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reține Înalta Curte, în esență, că nu pot fi disparate elementele funcționale ale unei turbine eoliene, în scopul impozitării separate a turnului de susținere și a nacelei drept clădire, întrucât acestea nu compun, de sine-stătător, elementele structurale ale unei clădiri, conform definiției date acestei noțiuni prin dispozițiile art. 249 alin. (5) Codul fiscal și cele ale pct. 31 alin. (6) lit. a) și g) din H.G. nr. 44/2004, ci ele fac parte dintr-un echipament tehnologic complex, destinat transformării energiei vântului în energie electrică, un scop diferit de funcțiunea pe care o atribuie norma fiscală unei clădiri, în vederea impozitării acesteia."

Consecințele juridice ale acestei decizii definitive de anulare a unui act normativ au fost în mod corect apreciate de către instanța de fond din perspectiva art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, text potrivit căruia:

"Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor...".

Referitor la modalitatea de interpretare și aplicare a art. 23 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 10/2015, a statuat că:

"Dispozițiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești."

Prin urmare, în acord cu această interpretare, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., măsura anulării unui act administrativ normativ produce efecte și față de actele administrativ individuale care sunt contestate în cauze care se află în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării hotărârii definitive în Monitorul Oficial, fiind vorba despre o aplicare particulară a principiilor generale ale efectelor nulității - quod nullum est nullum producit effectum.

În raport de interpretarea obligatorie dată de instanța supremă prin decizia nr. 10/2015 cu privire la efectele hotărârii judecătorești irevocabile/definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești, nu poate fi susținută critica recurentelor potrivit căreia decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, de anulare a Deciziei nr. 5/2014 și a Ordinului nr. 1210/2014 nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentei cauze.

Contrar celor susținute de recurente, Decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal are ca efect anularea actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care fac obiectul prezentei cauze, care era în curs de soluționare la momentul pronunțării Deciziei 10/2015 a ÎCCJ. În consecință, în aplicarea acestei dezlegări obligatorii, în prezenta cauză, faptul că decizia nr. 5/2014 și Ordinul nr. 1210/2014, acte administrative cu caracter normativ, prin care turnurile de susținere a turbinelor eoliene au fost calificate drept clădiri în sensul fiscal și în considerarea cărora au fost calculate impozite, au fost anulate în mod definitiv atrage nelegalitatea stabilirii impozitelor pe clădiri aferente turnurilor de susținere a turbinelor eoliene proprietatea reclamantei, cu consecința directă a nelegalității deciziei de impunere, dar și a înștiințării de plată în ceea ce privește sumele identificate drept accesorii aferente debitului principal.

Instanța de fond nu a reținut, așa cum susțin recurentele, că Decizia 5/2014 a Comisiei ar fi o reglementare nouă sau o adăugare la lege, ci a apreciat corect că aceasta reprezintă o lămurire a dispozițiilor art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, însă una cu caracter normativ.

În ceea ce privește natura juridică a Deciziei Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1210/2014, Înalta Curte reține că aceasta este un act administrativ cu caracter normativ emis în temeiul Regulamentului din 23 mai 2013 de organizare și funcționare a Comisiei fiscale centrale emis de Ministerul Finanțelor Publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 323 din 4 iunie 2013, care prevede că "aplicarea unitară a legislației prevăzute la art. 1 din ordin, precum și soluționarea conflictelor de competență apărute între organe fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se realizează prin intermediul Comisiei fiscale centrale, denumită în continuare Comisia, structură interdepartamentală care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și care este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice care răspunde de politicile și legislația fiscală, în calitate de președinte al acesteia".(art. 1). Deciziile prevăzute la alin. (4) se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (art. 5 alin. (9)

Potrivit art. 7 alin. (2) din același Regulament: "Soluțiile adoptate prin decizii ale Comisiei și aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ avut în vedere la soluționarea fiecărei spețe."

Prin urmare, nu se poate susține interpretarea dată de recurente acestei decizii, ca fiind o simplă lămurire.

În ceea ce privește intenția legiuitorului, care, în opinia recurentelor, ar rezulta din faptul că în anul 2018, prin Legea nr. 285/2018, legiuitorul a intervenit pentru modificarea art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, legiferând în sensul modificării literei b a art. 453, această abordare este lipsită de eficiență în prezenta cauză date fiind efectele obligatorii ale deciziei nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal care stabilesc fără echivoc interpretarea textelor de lege aplicabile inclusiv prezentei cauze. Faptul că legiuitorul a intervenit ulterior printr-o modificare legislativă în sensul celor susținute de recurente nu face ca acea reglementare să retroactiveze, aplicabile cauzei de față rămânând dispozițiile în vigoare la data emiterii administrative atacate, respectiv art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, în interpretarea dată prin decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care a invalidat interpretarea dată prin Decizia Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1210/2014.

Faptul că prin modificarea art. 453 lit. b) din actualul Codul fiscal adusă de Legea nr. 285/2018 în vigoare din data de 06.12.2018, legiuitorul a reglementat în mod expres, din punct de vedere fiscal, situația turnurilor de susținere a turbinelor eoliene susține interpretarea per a contrario, potrivit căreia anterior datei de 6 decembrie 2018, turnurile de susținere a turbinelor eoliene nu au fost calificate de legiuitor ca fiind clădiri.

Raționamentul recurentelor, care susțin că instanța de fond a reținut Decizia nr. 5/2014 ca fiind actul de bază al debitării reclamantei, deși debitarea s-a făcut din perspectiva prevederilor fiscale în vigoare la momentul respectiv, este lipsit de consistență juridică, de vreme ce un text de lege nu poate fi citit decât împreună cu norma care îl interpretează, cu atât mai mult cu cât această interpretare este una oficială, care provine de la autoritatea competentă și este obligatorie.

Faptul că Legea nr. 285/2018, intrată în vigoare la data de 06.12.2018, modifică art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că încadrează începând cu data de 06.12.2018 în categoria clădirilor din punct de vedere fiscal și construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene, nu poate valida retroactiv interpretarea recurentelor, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii.

De altfel, acest aspect a fost avut în vedere și prin Decizia nr. 2598/17.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție reținând că:

"în mod cert, nu ar fi fost nicio problemă de interpretare dacă legiuitorul ar fi înțeles să modifice norma fiscală în sensul explicit al includerii acestor turnuri de susținere în noțiunea clădirilor supuse impozitării, astfel cum a făcut-o, de altfel abia în anul 2018 (Legea nr. x), prin modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. însă includerea acestor construcții în definiția clădirilor, prin interpretarea normei fiscale preexistente, realizată prin emiterea Deciziei nr. 512014, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1210/2014, nu poate fi confirmată în controlul judiciar al legalității acestor acte, nefiind întrunite condițiile cerute de lege pentru a asimila turnurile de susținere ale turbinelor eoliene cu noțiunea de clădire, astfel cum aceasta este explicitată prin prevederile art. 249 alin. (5) Codul fiscal și prin dispozițiile de (a pct. 31 alin. (6) lit. a) si g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 ."

Având în vedere cele de mai sus, pentru perioada pentru care au fost stabilite obligațiile fiscale cu titlu de impozit pe clădiri în actele atacate în prezenta cauză, turnurile de susținere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor în sensul art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, aspect reținut în mod corect prin sentința recurată.

În ce privește critica recurentelor potrivit cărora cererea reclamantei trebuia admisă în parte, deoarece nu toate sumele din decizia de impunere sunt calculate pentru turbinele eoliene, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată.

Recurentele, deși formulează aceste susțineri, nu indică în concret care ar fi sumele care ar reprezenta alte obligații stabilite în sarcina reclamantei, iar din considerentele și dispozitivul sentinței atacate rezultă că prima instanță a reținut că prin înștiințarea de plată nr. x/6.02.2017 emisă de comuna Cogealac - Primăria comunei Cogealac s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 144.484 RON, reprezentând impozit pe clădiri aferent celor 5 turnuri de susținere a turbinelor eoliene cuprinse în declarația de impunere depusă de reclamantă, 14.540 RON impozit pe clădiri, rămășiță, și 907.383 RON accesorii aferente impozitului pe clădiri, a admis acțiunea și a dispus anularea înștiințării de plată nr. x/6.02.2017 și a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 2857/23.03.2017, emise de pârâtă, în ce privește obligația fiscală de plată a impozitului pe clădiri pentru turnurile de susținere a turbinelor eoliene și accesoriile fiscale aferente.

Prin urmare, recursul formulat de recurentele pârâte este nefondat, sentința recurată fiind legală, corespunzător motivată și dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A..

Respinge recursul formulat de pârâții Primarul Comunei Cogealac, Comuna Cogealac prin Primar, Primăria Comunei Cogealac prin Primar împotriva sentinței civile nr. 28 din 9 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.