ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2334/2024

Ședința publică din data de 19 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 575 din 10 iulie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Sănătății, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalul București, secția a II-a civilă contencios administrativ fiscal.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a II-a civilă contencios administrativ fiscal, prin sentința civilă nr. 126 din 29 ianuarie 2024, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat judecarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat invit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

Potrivit dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ.:

(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Modificările aduse prin dispozițiile art. 130 și 131 din C. proc. civ., au urmărit implementarea principiului accelerării judecății, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., prin stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepției de necompetență materială, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune și concluzii.

Prin urmare, instanța de judecată este obligată să își verifice competența teritorială la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."

Din considerentele deciziei menționate rezultă că instanța care primește dosarul își poate invoca necompetența materială și poate declina competența instanței inițial investite pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.

Înalta Curte a mai stabilit că instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen.

Înalta Curte constată faptul că litigiul a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 24.03.2020. La primul termen de judecată, din data de 29.05.2020, Curtea de Apel București a dispus amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată pentru a se comunica reclamantei un exemplar al întâmpinării și pentru citarea MLPDA cu mențiunea de a depune toate actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 165 din 24.03.2020.

Înalta Curte reține că, în cauză, Curtea de Apel București a dispus amânarea cauzei, fără a pune în discuție excepția necompetenței materiale, fără a proroga punerea în discuție a excepției necompetenței materiale și fără a invoca prevederile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere faptul că instanța nu a invocat în termen necompetența materială și nici nu a soluționat, conform prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii, competența acesteia de a soluționa prezentul litigiu s-a definitivat iar necompetența materială s-a acoperit.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Sănătății, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal .

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.